La data de 4 octombrie 1895, în mahalaua Sabunchi din Baku, capitala Azerbaijanului, se năştea cel de al nouălea şi cel mai mic dintre copiii lui Wilhelm Richard Sorge, un inginer minier de origine germană, şi ai Ninei Semionova Kobieleva. După ce contractul de muncă al lui Richard Sorge senior cu compania locală de extragere şi prelucrare a petrolului a expirat, acesta s-a reîntors în Germania alături de întreaga sa familie. Micul mare spion de mai târziu avea doar 3 anişori la acea dată.

A primit o educaţie tradiţională germană, dar mama sa, care ţinea o corespondenţă strânsă cu cunoştinţele ei din Rusia, i-a insuflat multe concepţii rusesşti despre viaţă micului Richard, asupra căruia, de altfel, a exercitat o puternică influenţă.

Izbucnirea primului Război Mondial nu l-a lăsat indiferent pe Richard Sorge junior, acesta înrolându-se voluntar. Pe timpul serviciului său militar efectuat pe Frontul de Vest, s-a dovedit un soldat curajos, fiind decorat cu Crucea de Fier. Tot atunci a fost rănit destul de grav, un şrapnel retezându-i trei degete de la o mână şi fracturându-i ambele picioare. În urma acestor traume, Sorge nu a mai putut merge corect niciodată, rămânând şchiop pe viaţă.

Momentul de cotitură al vieţii sale s-a declanşat pe când era în convalescenţă într-un spital militar de campanie.Atunci, pe când era imobilizat la pat, a dat peste scrierile lui Karl Marx. A fost atât de încântat de ideologia comunistă, încât a adoptat-o cu tot sufletul, devenind un comunist cu convingeri fanatice.

Responsabili de noua "credinţă" a tânărului au fost şi sora medicală care l-a îngrijit - şi cu care Sorge a avut o relaţie de amor - şi tatăl acesteia, un alt comunist fanatic.

Fata, alături de tatăl ei, de formaţie fizician, dar marxist convins, l-au introdus pe Sorge în lumea comunismului radical.

În anii de după încheierea primei Conflagraţii Mondiale, Sorge şi-a consolidat cariera profesională. A studiat ştiinţele economice la Universităţile din Kiel, Berlin şi Hamburg, obţinând titlul de doctor în ştiinţe politice.

În acele vremuri post-război, radicalismul de toate culorile politice şi orientările ideologice era principala caracteristică a eşichierului politic german.

Sorge, cu al său marxism extrem, s-a înscris imediat în rândurile proaspăt înfiinţatului Partid Comunist German. Era anul 1921, an în care se căsătoreşte cu Christiane Gerlach, fiica doctorului Albert Kurt Gerlach, un comunist (culmea, bogat şi înstărit) care-i fusese lui Sorge profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Kiel.

Sorge era un bărbat deosebit de chipeş şi şarmant, irezistibil pentru femei şi admirat sau invidiat de bărbaţi. Calităţi foarte folositoare de altfel în viitoare sa carieră de agent de informaţii. Mai târziu, în memoriile sale, Christiane Gerlach scria că:

Sorge continuă să lucreze ca jurnalist şi profesor, până când, datorită vederilor sale, ajunge sa fie concediat. Nu se astâmpără şi duce o furibundă propagandă de stânga în rândurile mai multor sindicate ale minerilor care lucrau în condiţii dificile în minele de cărbuni din bazinul Ruhr.

Agitaţiile sale politice stângiste l-au dus în cele din urmă la conflicte cu poliţia germană - ocazie perfectă pentru un comunist convins ca el să se refugieze în Uniunea Sovietică, Ţinutul Făgăduinţei pentru un personaj ca Sorge.

Ajuns la Moscova, calităţile sale şi inteligenţa nativă deosebită îl ajută să lucreze în cadrul Departamentului Informativ al Cominternului, organism care pe lângă funcţia sa aparentă de liant între comunismul de la Kremlin şi partidele comuniste din alte ţări, era şi o instituţie de acoperire pentru serviciile secrete sovietice.

În anul 1929 îşi începe munca pe teren ca ofiţer de informaţii în cadrul forţelor armate.

Şefii săi din GRU îl trimit în China. În prealabil, fusese instruit în aspectele militar-politice ale noii sale poziţii, precum şi în însuşirea principiilor contrabandei.

Se întoarece apoi în Germania natală cu misiunea de a termina orice legătură cu comuniştii germani, dar cu ordinul de a se înscrie în Partidul Naţional Socialist (Nazist).

Drept acoperire pentru activităţile sale, se angajează ca redactor la Deutsche Getreide-Zeitung, o publicaţie pe teme de agricultură.

Acesta, între timp, îşi vede netulburat de treabă, trimiţând informaţii valoroase Moscovei.

După cucerirea Manciuriei de către japonezi, petrecută între anii 1931-1932, Kremlinul se temea că agresiunea niponă se va îndrepta împotriva teritoriilor sovietice din Extremul Orient.

Noua misiune a lui Sorge consta în alcătuirea unei reţele de spioni în Japonia şi descifrarea intenţiilor nipone cu privire la Uniunea Sovietică.

Pentru a-şi consolida acoperirea de jurnalist, Sorge se întoarce în Germania, unde un editor de la un cotidian central îl recomandă colonelului Eugen Ott, noul ataşat militar al Germaniei la Tokio.

Soseşte în capitala niponă în septembrie 1933, an în care urcă ierarhic în Partidul Nazist al lui Hitler. După acestă mişcare, obţine acces nelimitat în lumea diplomaţiei germane.

Sorge nu a pretins niciodată că ar fi fost un nazist fanatic. Era deranjat deseori atât de excesele naziştilor, cât mai ales de prostia crasă a unora din liderii acestei mişcări extremiste. Naziştilor nu le-a stârnit însă niciodată suspiciuni. Pentru ei, cineva care îndrăznea să vorbească atât de deschis şi curajos despre problemele interne ale partidului nu putea fi decât un patriot adevărat şi un activist serios. Un alt aspect al acoperirii perfecte a lui Sorge consta în renumele de personaj monden, celebru pentru beţiile crunte şi aventurile sale cu frumuseţile vremii. Un jurnalist american observa cum nu se poate mai bine că Sorge "crease intenţionat impresia unui playboy, un plezirist clasic, de fapt alter-ego-ul perfect pentru un spion alert, atent, minuţios şi, în consecinţă, extrem de periculos". În urma invitaţiei colonelului Ott de a călători în Manciuria, Sorge scrie o serie de articole foarte apreciate la Berlin. Devine, aşadar, cel mai de încredere consilier al lui Ott.

Acesta se căsătoreşte, la un moment dat, cu o frumuseţe locală în vârstă de 26 ani, Hanako Ishii, chelneriţă de meserie. A fost totuşi cea mai îndelungată relaţie pe care Sorge a avut-o vreodată cu o femeie.

Din fericire pentru Sorge, calităţile sale deosebite, precum şi faptul că agenţii din subordinea sa aveau legături cu politicieni marcanţi prin intermediul cărora aveau acces la informaţii secrete, l-au ţinut o vreme în afara pericolului la care se supune voluntar orice agent secret în situaţia sa.

Lărgeşte reţeaua de informatări prin racolarea câtorva "piese grele", precum Branko Vukelic, un comunist iugoslav care lucra pentru o agenţie franceză de ştiri; Max Clausen, comunist german cu excelente cunoştinţe în domeniul comunicaţiilor radio şi - cea mai preţioasă piesă -, Hotsumi Ozaki, un influent jurnalist nipon, de asemenea cu vederi de stânga, foarte bun prieten cu prim-ministrul Fumimaro Konoe, având prin urmare acces la multe documente secrete, fotocopiate şi remise lui Ramsay.

Personajul nostru lucra, în mod oficial, şi ca agent al Abwehr-ului, folosindu-se de această trecere pentru a afla despre intenţiile Berlinului faţă de Uniunea Sovietică.

În 1938, generalul Genrik Liuşkov, şeful NKVD-ului (precursor al KGB-ului de mai târziu) din Extremul Orient sovietic, a dezertat, trecând graniţa în Manciuria ocupată şi cerând azil politic în Japonia, pentru a evita sângeroasele epurări ale conducătorilor Armatei Roşii de care se făcea vinovat Stalin. Moscova era disperată să afle ce le-ar putea divulga generalul trădător japonezilor.

Germanii au trimis, de asemenea, un ofiţer specializat la Tokio, pentru a face rost de informaţiile remise de Liuşkov. Sorge a reuşit să copieze rapoartele secrete. Spre dispararea Moscovei, generalul dezertor dezvăluise secrete militare şi chiar coduri. În urma informaţiilor lui Sorge, Kremlinul a schimbat de urgenţă codurile militare. Şase săptămâni mai târziu, un conflict de graniţă ruso-nipon a izbucnit în Manciuria. Hotsumi Ozaki a aflat că liderii militari niponi, preocupaţi de războiul din China, erau interesaţi ca acest conflict să nu degenereze într-o înfruntare majoră. Sorge a raportat.

Siguri pe ei, sovieticii au desfăşurat numeroase trupe de în zonă. După două săptămâni de încleştări, culminate cu bătălia de la Lacul Khasan, Japonia a fost înfrântă, acceptând termenii impuşi de Moscova. Aceeaşi dinamică a evenimentelor s-a repetat un an mai târziu, cu ocazia unui conflict spontan la graniţa Mongoliei cu China. Din nou Sorge a raportat că autorităţile nipone nu doreau ca conflictul să ia amploare, ceea ce i-a permis lui Stalin să administreze o înfrângere zdrobitoare forţelor japoneze în confruntarea de la Halhin Gol.

Spre sfârşitul anului 1940, Sorge a primit informaţii asupra unor concentrări militare de trupe, de mare amploare, în apropierea graniţelor URSS-ului. A avertizat imediat Moscova în privinţa unui posibil atac german. Fără răspuns.

În luna mai a anului următor, devine conştient de iminenţa Operaţiunii Barbarossa (invadarea URSS de către Germania fascistă); aceasta a fost una dintre cele mai valoroase informaţii remise de agentul Ramsay. Primeşte mulţumiri, dar Moscova nu reacţionează politic şi militar. Stalin era convins şi în al douăsprezecelea ceas că armata germană nu va ataca; în consecinţă, nu a luat nicio măsură, fapt care a produs mai tîrziu pagube enorme sovieticilor. Stalin credea de fapt că Japonia este principalul pericol. Încă de când niponii ocupaseră Manciuria, "Tătucul Naţiunilor" credea că acesta era preludiul unei expansiuni în Siberia. Pe data de 20 iunie 1941, Sorge trimitea ultimul avertisment. Degeaba! Următoarele 5 luni au fost dezastruoase pentru URSS. Maşina de război germană a luat prin surprindere şi a decimat Armata Roşie.

Tot Sorge a fost cel care a informat lumea, în premieră, despre intenţia Japoniei de a declanşa confruntările din coloniile franceze, britanice şi olandeze din Asia de Sud-Est.

La fel de incapabili şi stupizi s-au dovedit a fi şi şefii direcţi ai lui Sorge care, în linia lui Stalin, raportau:

Cu toate acestea, Sorge nu se dă bătut în faţa prostiei incomensurabile a aparatcik-ilor de partid şi îşi continuă misiunea la modul cel mai profesionist posibil. Într-un sfârşit, după atacarea Uniunii Sovietice de cătrre Hitler, Kremlinul îşi dă seama de greşelile de estimare în privinţa propriului său agent din Tokio.

Acesta trimite rapoarte Armatei Roşii prin care asigură că Japonia nu va ataca Uniunea Sovietică decât dacă Moscova va cădea, forţele din Kwantung vor fi de trei ori mai numeroase decât trupele sovietice dislocate în Siberia orientală, sau un război civil va izbucni în Siberia.

Pe baza stenogramelor sale cruciale, mareşalul Jukov a chemat trupele siberiene spre capitală, în vederea întăririi apărării şi a pregătirii contraofensivei.

Tot datorită lui, bătălia de la Stalingrad, punctul de cotitură care a înclinat balanţa celui de al doilea Război Mondial, s-a încheiat cu victoria trupelor lui Jukov.

Sorge i-a transmis, apoi, acestuia informaţia că planurile nipone suferiseră o modificare. Şi anume, japonezii vor ataca în Est doar după ce germanii vor cuceri orice oraş important de pe fluviul Volga, deoarece astfel se întrerupea aprovizionarea sovieticilor cu petrol din Baku şi cu muniţii şi alimente trimise de Aliaţi pe ruta Golful Persic-Iran- Azerbaijan-Volga. În sfârşit, Stalin îşi dăduse seama, în ceasul al doisprezecelea, că "rahatul" din Japonia era probabil cartea câştigătoare a conflictului mondial. În următoarele două luni, 15 divizii de infanterie, 3 divizii de cazaci călări, 1.700 tancuri şi 1.700 avioane de luptă au părăsit Siberia pentru Frontul de Est.

În cele din urmă, lăcomia şi lipsa de scrupule a sovieticilor au dus la deconspirarea şi arestarea celui mai important spion din cel de al doilea Război Mondial.

Datorită numărului foarte mare de mesaje cifrate trimise de Sorge şi agenţii săi, Serviciul de Contrainformaţii Radio din cadrul Kempeitai-ului le-a interceptat în cele din urmă şi, prin goniometrie, a descoperit staţia de radio clandestină.

Din nefericire pentru el, căderea nu i-a fost fatală, suferind în schimb fracturi ale membrelor inferioare şi ale bazinului. Târât, aşa cum fusese găsit pe caldarâm, cu oasele sfărâmate, Miyagi are parte de torturi de coşmar, în urma cărora deconspiră natura de agenţi comunişti a lui Ozaki şi Sorge.

Sorge este arestat în luna octombrie 1941. După o săptămână de chinuri groaznice, capitulează în faţa torţionarilor, cu o singură condiţie. Gentleman până la capăt, şi nu playboy cum lăsase impresia tuturor, Richard Sorge le promite niponilor că le va da toate informaţiile cu un plus de detalii, cu condiţia ca aceştia să promită că Hanako Ishii, soţia sa, precum şi soţiile unor alţi agenţi, să fie lăsate în pace şi să nu sufere nicio persecuţie ulterioară. Oameni de cuvânt, şefii din Kempeitai acceptă.

Este încarcerat pentru următorii trei ani la închisoarea Sugamoto din Tokio. În săptămânile următoare arestării, este acuzat şi condamnat pentru faptul că era un agent comunist ale cărui activităţi de spionaj duceau la subminarea conceptului de proprietate privată şi încurajau uzurparea împăratului.

În septembrie 1943, este condamnat la moarte. Cu toate acestea Sorge era încrezător în privinţa viitorului său. Era sigur că nu va muri, deoarece ştia că Moscova deţinea mulţi spioni niponi, iar el, marele spion, se vedea actor al unui troc în această direcţie.

Pe data de 7 noiembrie 1944, Sorge a fost spânzurat la Sugamo. În aceeaşi zi a fost spânzurat şi Ozaki Hotsumi.

Fără ca Sorge să ştie, soţia sa din URSS, Katia Maximova, murise cu un an înaintea lui. Biata femeie fusese arestată de NKVD sub acuzaţia, evident falsă, că ar fi spionat pentru germani. Katia a murit de frig şi foame într-unul din lagărele de exterminare care împânzeau Siberia. Singura ei "vină" fusese aceea că era soţia unui om atât de inteligent şi eficient precum Richard Sorge.

Niponii, pe de altă parte, şi-au onorat promisiunea faţă de Sorge. Doamna Iishi a trăit în libertate în Tokio. La dorinţa ei, rămăşitele lui Sorge au fost strămutate în anul 1949, din cimitirul închisorii, într-un cimitir civil.

"De trei ori am propus amabasadei sovietice ca Sorge să fie schimbat cu prizonieri japonezi. De trei ori am primit acelaşi răspuns: cetăţeanul Sorge ne este complet necunoscut".

Aşa a fost tratat de ai săi omul care a avertizat Uniunea Sovietică de atacul Germaniei, omul care a avertizat Kremlinul că Japonia nu va ataca URSS-ul, după cum credea Stalin în paranoia lui, permiţând astfel strategilor sovietici să pună la cale contraofensiva care a schimbat cursul războiului.

Reabilitarea a venit, paradoxal, în urma unui film "capitalist".

În anul 1961, filmul francez Cine eşti dumneata, domnule Sorge?, în regia lui Yves Ciampi, ajunge foarte popular în Uniunea Sovietică.

Până şi preşedintele de atunci, Nikita Hruşciov, vizionează filmul şi, neavând habar de personajul real Sorge, întreabă conducerea KGB-ului de atunci dacă povestea era una reală.

Când faptele au fost confirmate, Hruşciov l-a decorat post-mortem pe Sorge cu cea mai înaltă distincţie sovietică, titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

Soţia sa, Hanako Ishii (care a murit în anul 2000, la vârsta de 89 ani), a primit din acel moment o pensie permanentă din partea Uniunii Sovietice.