Headlines

CREEP – METROUL MORTII

Posted by Unknown | duminică, 19 august 2012 | Posted in , ,



In filmul online ‘Creep’(2004) actiunea incepe intr-o gara de metrou. E noapte tarzie si Kate (Franka Potente) se intoarce acasa de la o petrecere. Dar in timp ce asteapta metroul, ea realizeaza ca usile au fost incuiate peste noapte si ca este blocata in subteran.
In timp ce este atacata de un coleg care o urmarise, o creatura insetata apare din intuneric si il omoara. Noaptea se transforma astfel intr-un cosmar in care Kate si un cuplu de cersetori alearga prin tunelurile metroului pentru a scapa de creatura misterioasa….

SOUTHLAND TALES

Posted by Unknown | | Posted in



In filmul online ‘Southland Tales’ (2006) actiunea este plasata in anul 2008, in legatura cu caderea societatii americane si dezastrul economic si ecologic ce-i iau locul: lumea e in pragul distrugerii: saracia si razboiul devin apasatoare….

ODISHON – AUDITION

Posted by Unknown | | Posted in ,



Filmul online ‘Odishon – Audition’ il are in prim plan pe producatorul de televiziune Shigeharu Aoyama, care este incurajat de fiul sau sa isi gaseasca o noua sotie, la 7 ani dupa ce a ramas vaduv.
Un prieten ii sugereaza sa organizeze o auditie pentru un film inexistent, pentru a o putea ochi pe femeia ideala. Aceasta apare, dar dupa un inceput de relatie promitator, fata dispare, si cautarile scot la iveala povesti infricosatoare….

Domnul şi doamna Ninja, agenţi secreţi

Posted by Unknown | | Posted in ,


Eludând vigilenţa samurailor de la castel, o suplă şi misterioasă umbră de fum apare în frigul unei nopţi fără lună pentru a asasina un puternic senior japonez...  Aşa încep vechile legende, literatura, teatrul clasic, filmele, desenele manga şi jocurile video de azi, când ni-l pe prezintă spionul-războinic al Japoniei feudale numit Ninja.
Ninja sunt, în general, prezentaţi ca maeştri ai invizibilului şi ai informaţiei, capabili de a îndeplini imposibilul. Performanţe fizice, puteri psihice şi arte marţiale – se pare că ştiu şi pot să facă totul! În general, sunt reprezentaţi ca inamicii samurailor. Ninja şi samuraii evoluează într-o Japonie în care conflictele sunt la ordinea zilei. Şi unii, şi ceilalţi sunt războinici, astfel că e normal ca săbiile lor să se întâlnească. Luptă de obicei pentru aceeaşi cauză, dar fiecare se foloseşte de propriile metode.
Dacă samuraii practică ceea ce se numeşte bugei juhappan, prin care înţelegem un ansamblu ce cuprinde 18 din artele de luptă, pe cal sau nu, cu sau fără armură şi arme, ninja stăpânesc cele optsprezece tehnici ale ninja juhakkei: ei trebuie să poată lupta cu absolut orice tip de armă, într-o manieră ortodoxă (adică cinstită, precum samuraii) sau mai puţin ortodoxă.
Misterele de nedescifrat ale luptătorilor ninja
Istoria agenţilor numiţi ninja este mai complexă decât pare şi este greu de înţeles. Există relativ puţine surse scrise pentru că ninja trăiau înconjuraţi de secrete, iar transmiterea artei de la maestru la discipoli se făcea în mare parte pe cale orală. De obicei angajaţi pentru misiuni de spionaj, infiltrări sau luptă de gherilă, ei trăiau în sate ascunse în inima munţilor.
Maeştri ai înşelăciunii, ai dezinformării şi ai mistificării, ninja preferau să se înconjoare de mister pentru a amplifica zvonurile cu privire la viaţa lor şi pentru a hrăni frica pe care o insuflau duşmanilor. Ei sunt oameni ai munţilor, războinici, dar religioşi, şi trăiesc în izolarea unei societăţi ierarhizate. Familiile (fie ele taoiste, şintoiste sau budiste) se dezvoltă conform propriilor reguli.
Cercetaşi care supraveghează teritoriul, metodele de gherilă, colectarea şi transmiterea de informaţii, tehnicile de disimulare şi anumite credinţe magico-religioase – toate acestea vor da naştere în secolul al XII-lea artei marţiale numitenin-jutsu.
Clanurile – compuse din oameni cunoscuţi ca fiind spioni şi asasini, luptători şi acrobaţi, experţi în strategie, arme şi explozibili, iluzionişti şi vrăjitori – sunt angajate de seniori, şi se disting pentru fapte măreţe de-a lungul istoriei japoneze. În perioada cuprinsă între secolele XII – XV, clanurile Iga şi Koga sunt foarte puternice, iar daimyô(guvernatorii din provincie) apelează deseori la familiile ninja (Hattori, Momchi, Fujibayashi) pentru sarcinile murdare. Lupta pentru putere este obiectul unor lupte intestine nesfârşite. Agenţi ai umbrei, ninja vor juca un rol fundamental în aceste lupte, iar perioada Sengoku (1467-1568) a fost cea mai activă perioadă din istoria lor.
În secolul al XVI-lea, Japonia suferă din cauza răboaielor samurailor. Aproape patru secole de război slăbiseră foarte mult ţara, iar la finalul acestei perioade tulburate apare un teribil samurai din estul arhipeleagului: Oda Nobunaga. El aspiră la titlul de shogun şi îi înlătură pe toţi cei care i se opun. După ce se foloseşte de ninja pentru a pune mână pe ţară, decide că înşişi ninja constituie un pericol pentru el şi ordonă exterminarea lor.
În 1581 are loc o luptă între cei 46.000 de oameni ai lui Nobunaga şi 400 de ninja din clanul Iga. Bătălia a durat o săptămână şi a avut ca rezultat mii de morţi şi dislocarea puternicului clan din umbră. Contrar a ceea ce se povesteşte, Sandayz Momochi, liderul ninja, nu moare în timpul ofensivei-surpriză a lui Nobunaga, ci reuşeşte să scape, probabil cu aceeaşi îndrâzneală şi tehnică pe care le folosiseră, cu secole în urmă, primii doi ninja din istorie, Shinetsu Hiko şi Otokashi.
Trădat de unul dintre generalii săi, Nobunaga se sinucide prin seppuku (sinuciderea ritualică numită şi harakiri) înainte de a-şi vedea îndeplinit visul puterii absolute.
Femeile ninja
Chiar mai înconjurate de legende decât omologii lor masculini, femeile ninja – kunoichi – sunt menţionate mai rar în cronici sau de către istorici. Trei motive stau la baza acestor omisiuni. În primul rând, ca toate societăţile feudale, şi Japonia este o societate dominată de bărbați. În plus, ninja sunt prin excelenţă maeştri ai umbrei, modurile lor de operare şi viaţa lor sunt pline de secrete. Sunt dispreţuiţi, dar şi veneraţi, uneori chiar asemănaţi demonilor. În acelaşi timp sunt consideraţi paria sau chiar nu tocmai umani, astfel că sexul lor nu are o prea mare importanţă.
Viaţa, pregătirea şi antrenamentul femeilor ninja sunt la fel de riguroase ca cele ale bărbăţilor. Învaţă să stăpânească aceleaşi arme şi folosesc aceleaşi trucuri. Totuşi, contrar lucrurilor pe care le vedem în artele marţiale moderne (karate, judo), diferenţele morfologice sunt respectate, iar slăbiciunile sunt transformate în atuuri. În nin-jutsu, accentul cade pe eficacitate. Forţa brută (a muşchilor) nu e esenţială. Unghiurile, posturile, arta de a lovi punctele vitale sunt mai importante. Kunoichi pot lupta îmbrăcate în gheişe, curtezane, simple ţărănci sau servitoare, căci aceste deghizări le permit să se apropie de inamic, fie pentru a obţine informaţii de la el, fie pentru a-l ucide.
Armele femeilor ninja – de la seducţie la otravă
Specialiste în lupta de cuţite, ele excelează în această artă într-atât încât pot fi superioare bărbaţilor. Studiul cuţitului ocupă un loc important în formarea acestor spioni. Ele ascund deseori lamele sub mâneci, la centură, dar şi în buchete de flori, intrumente muzicale, umbrele sau jucării erotice. Maestre în arta otrăvurilor, folosesc ace de păr, cuţite, lamele evantaielor, inele false şi chiar propriile unghii îmbibate în substanţe mortale. În plus, folosesc arta misterioasă a acelor suflate cu otravă.
Una din specialităţile lor este arta de a prelua aspectul şi obiceiurile celorlalţi oameni. Manipulatoare excelente, folosesc fără scrupule avantajele sexului lor pentru a-şi îndeplini ţelurile. Înşelarea inimii, corpului şi spiritului adversarului face parte din formaţia lor.
O femeie ninja care preia trăsăturile unei gheişe seducătoare trebuie să fie şi irezistibilă şi dincolo de orice suspiciune pentru orice daimyô. Intuiţia era considerată şi atunci ca un al şaselea simţ al femeilor, aşa că unele poveşti povestesc cum clanurile s-au folosit de acest lucru şi au introdus în pregătirea femeilor tehnici psihologice şi mentale.
Ninja în istoria niponă
Începând din 1603, epoca principatelor beligerante – denumite mai frecvent Regatele Combatante – se sfârşeşte cu o nouă lege care interzice seniorilor să recurgă la război. Ţara se închide în ea însăşi şi cunoaşte o bunăstare neexistentă până atunci. Shogunul şi-a stabilit capitala la Edo (Tokyo de azi), oraş a cărui populaţie a ajuns rapid la un milion de locuitori, transformându-se într-o veritabilă metropolă. În această epocă a prosperităţii, dorinţa de a face bani a atras în oral o mulţime de răufăcători şi traficanţi. Aşadar, shogunatul avea nevoie o poliţie puternică, capabilă de a dezvolta noi tehnici de arestare. A apelat la ninja şi, deşi mulţi au intrat în poliţia oraşului, nu toţi au acceptat oferta.
Disoluţia clanurilor i-a împins pe mulţi să devină hoţi, mercenari sau ucigaşi. Alţii, obosiţi de război, se îndreaptă către religie sau agricultură, ca şi mulţi alţi samurai rămaşi fără slujbă (numiţi rônin).       
Ultima intervenţie „oficială” a ninja are loc în 1637 la castelul Hara, în contextul rebeliunii ţăranilor creştini împotriva shogunului Tokugawa Iemitsu bănuit de a fi aranjat uciderea unui daimyô creştin. Revolta, susţinută de mulţi samurai rônin şi de ţărani fără pământ, a reuşit să cucerească şi câteva insule. Înconjuraţi de 200.000 de soldaţi ai shogunului, creştinii s-au refugiat în castelul Hara. În pofida avantajului numeric al soldaţilor săi, shogunul nu reuşeşte să pună capăt revoltei, astfel că apelează la ninja.
Cândva secretă, arta nin-jutsu se poate învăţa azi cam peste tot în lume. Începând cu anii ’70 au apărut o mulţime de şcoli, unele mai bizare ca altele. Totuşi, există 5 academii japoneze care mai predau vechi tehnici ninja, însă această artă, deşi şi-.a păstrat aerul de mister, nu îşi mai găseşte locul în lumea contemporană.
Sursa: www.historia.fr

Descoperire macabră într-un oraş antic din Egipt. O mărturie a practicilor barbare de acum câteva mii de ani

Posted by Unknown | | Posted in ,


16 mâini omeneşti datând din anul 3.600 înainte de Cristos, descoperite de arheologi la un castel din oraşul antic egiptean Avaris, demonstrează brutalitatea cu care oamenii dornici să deţină puterea îşi tratau semenii, scrieDaily Mail.
Atunci când îi capturau pe inamici în luptă, luptătorii egipteni le tăiau acestora mâna dreaptă, în ideea că astfel îi vor deposeda de putere pentru totdeauna.  Fragmentele de membre umane erau apoi prezentate regelui, care îi recompensa pe viteji cu aur.
Două dintre mâinile descoperite de arheologi la palatul din Avaris se aflau în camera de tron a regelui, iar celelalte 14 au fost găsite într-o altă parte a sitului.
„Majoritatea mâinilor au dimensiuni mari, iar unele sunt chiar foarte mari”, a declarat Manfred Bietak, cel care a coordonat cercetările de la Avarsis, localitate situată în Delta Nilului. Inscripţiile din acea perioadă notează că un războinic primea o cantitate de aur de două ori mai mare decât greutatea mâinilor retezate.
Arheologul este de părere că mâinile au fost îngropate acolo în timpul celei de-a cinsprezecea dinastii a hiksoşilor, sub conducerea regelui Khayan. Hiksoşii s-au instalat în Levant, acolo unde au dus lupte aprige cu egiptenii pentru preluarea puterii, ei fiind cei care au introdus în Egipt, pe lângă numeroase unelte, şi armele de război.
Cercetătorii nu cunosc încă originea acestei practici sângeroase, întrucât nu există documente care să ateste că ea ar fi fost introdusă de hiksoşi.
sursa: gandul.info

„Fie lovim Ploieştiul, fie murim încercând s-o facem”

Posted by Unknown | | Posted in ,

B - 24 Liberator în flăcări

Misiune strategică a aviaţiei americane de bombardament, operaţiunea „Tidal Wave” (Valul nimicitor), de la 1 august 1943, avea drept scop să distrugă nouă rafinării din jurul oraşului Ploieşti. În ciuda unei pregări îndelungate, „Valul nimicitor” a fost un eşec: la Ploieşti nu s-a înregistrat „niciun fel de micşorare a capacităţii globale de producţie”, dar aviaţia americană a pierdut într-o singură zi 53 de avioane şi 660 de militari. Coordonatele acestei „duminici negre” pentru aviaţia americană sunt reconstituite conştiincios, cu detalii de atmosferă, de către căpitanul John S. Young, participant la operaţiune.

„Tidal Wave” nu era prima încercare de acest fel a aviaţiei Statelor Unite ale Americii. Cu un an şi două luni în urmă, în iunie 1942, se desfăşurare o misiune asemănătoare, dar una mai degrabă de sondare a situaţiei, de exerciţiu. „Proiectul Halverston”,iniţial HALPRO, a presupus trimiterea în raid asupra Ploieştiului a unui număr mic de avioane, doisprezece B 24 Liberators. Sub conducerea colonelului Harry Halverston, iniţiatorul proiectului, avioanele şi-au luat zborul de la baza aeriană Fayidh, de lângă Canalul Suez. Rezultatul a fost considerat de americani un succes deplin: zece bombardiere au lovit rafinăria „Astra”, un altul a lovit portul Constanţa şi cel de-al doisprezecelea, o ţintă neidentificată. Prima misiune de luptă americană în Europa nu s-a soldat nici cu pierderi serioase: zece avioane s-au întors din misiune nelovite, aterizând în Irak, iar două, avariate, au ajuns cu bine în Turcia. De cealaltă parte, rezistenţa întâmpinată a fost minimă; dar aceasta nu înseamnă că germanii aveau să uite acţiunea. Generalul Luftwaffe Alfred Gerstenberg, şeful Misiunii Militare Germane din România, va înzestra zona peterolieră Ploieşti cu o apărare antiaeriană extrem de puternică şi de eficace, constând în câteva sute de piese de calibru greu de apărare antaeriană, FLAK, de la 88 la 105 mm., precum şi tunuri de calibru mic, camuflate în căpiţe de fân. În plus, centrul de comandă al Luftwaffe de la Lipesk controla şi regiunea Ploieşti, putând trimite acolo două escadrile de avioane de vânătoare Messerschmitt 109 şi Messerschmitt 110; dintre acestea, 52 de aparate erau conduse de piloţi germani ai Luftwaffe, iar restul de piloţi români. Dar Gerstenberg mai dispunea şi de un centru de transmisie secret, din Atena, care îi semnala mişcările şi preparativele făcute de Air Force 9, staţionată în Africa de Nord.

Pregătirile pentru „Valul nimicitor”, în deşertul libian

Ghidându-se strict după desfăşurarea şi reuşita misiunii HALPRO din vara anului precedent, dar neluând în calcul un element esenţial, anume că şi partea germană îşi întărise capacitatea de apărare şi ripostă, americanii au decis un atac masiv în zona Ploieştilor, desfăşurat pe vreme de ziuă, la o distanţă cât se poate de mică de sol şi de obiectivele care trebuiau bombardate. Escadrilele a 9-a şi a 10-a, conţinând grupurile de bombardament 98, 376, 44, 93 şi 389 au primit misiunea de luptă, aşa că se vor antrena cu ardoare în deşertul libian, bombardând ţinte contrafăcute, poziţionate după modelul celor reale. Au fost angajate în operaţiune nu mai puţin de 178 de bombardiere, cu un total de 1.764 de oameni la bord. Era, la acea oră, cea mai numeroasă şi mai puternică forţă combatantă desfăşurată de Statele Unite în Europa. Iar coordonatele acţiunii erau cât se poate de clare: decolarea de pe aerodromurile din Benghazi, Libia, zbor deasupra Mării Mediterane şi a Mării Adriatice, survolarea insulei Corfu, a munţilor Pind şi a părţii de sud a Iugoslaviei. Cu o mică diferenţă (un aparat se va defecta la sol, aşa că vor porni în misiune 177 de bobardiere), lucrurile se vor petrece întocmai.

Rafinăriile de la Ploieşti, lovite din toate părţile

Avioanele vor ajunge deasupra obiectivelor la timpul stabilit şi vor începe bombardarea. Doar că rezistenţa întâmpinată va fi, de data aceasta crâncenă, atât din partea FLAK-ului, cât şi din partea Luftwaffe. Primul care va ataca va fi grupul 93, comandat iniţial de locotenent-colonelul Addison Baker şi de maiorul John L. Jerstad, copilotul său. Ei vor lovi rafineria „Columbia Aquila”, dar vor fi doborâţi apoi de antiaeriana germană. Vor fi decoraţi post-mortem cu „Medalia de Onoare”. Maiorii Ramsay D. Potts şi George S. Brown vor prelua, de pe aparatele pilotate de ei – „Ducesa” şi Queenie” – comanda grupului 93 şi vor bombarda, la rândul lor, rafinăriile „Astra Română”, „Unirea Orion” şi „Columbia Aquila”. Grupul de luptă 93 a pierdut unsprezece aparate.

Grupul de luptă 376, comandat de generalul Ent şi colonelul Compton, va bombarda rafinăriile „Steaua Română”, de la Câmpina, şi „Concordia Vega”, iar grupul 98, comandat de colonelul John R. „Killer” Kane, şi grupul 44, condus de colonelul Leon W. Johnson, au făcut un ocol pe la Floreşti, după care s-au angajat şi ei în bombardarea rafinăriilor „Astra Română” şi „Columbia Aquila”. Bombardamentele se vor desfăşura pe fundalul unor încleştări dramatice ale avioanelor americane cu avioanele de vânătoare şi cu antiaeriana germană, care făceau ravagii în rândurile lor. Totuşi, americanii îşi vor îndeplini misiunea, reuşind să-şi lanseze bombele asupra ţintelor programate.
Click aici pentru a citi continuarea articolului!

    Blog Archive