Newlyweds (2011)
Katie şi Buzzy sunt doi tineri proaspăt căsătoriţi, care duc un trai aparent idilic în apartamentul lor din cartierul new yorkez Tribeca, fără să se certe vreodată şi fără să aibă discuţii în contradictoriu. Situaţia se schimbă la 180 de grade atunci când le bate la uşă impulsiva şi instabila emoţional Linda, sora vitregă a lui Buzzy, care îi roagă să o găzduiască pe termen indefinit sub acoperişul lor, acţiunile acesteia ameninţând să destabilizeze unitatea cuplului şi să îi determine pe Katie şi Buzzy să nu îşi mai ia în serios responsabilităţile şi angajamentele maritale. Iar faptul că Marsha, sora lui Katie, îl suspectează pe soţul ei Max de infidelitate şi îi bagă în cap lui Katie idei similare în legătură cu Buzzy, nu are cum să aibă un efect pozitiv asupra relaţiei de cuplu a celor doi. Vor reuşi Katie şi Buzzy să iasă din impas şi să regăsească încrederea reciprocă, loialitatea şi armonia care le guvernau mariajul înainte de intervenţia nefastă a rudelor sau se vor lăsa influenţaţi de sfaturile proaste ale surorilor, ale căror existenţe haotice şi dezordonate nu ar trebui să constituie un exemplu demn de urmat