Published On:joi, 10 februarie 2011
Posted by Unknown
Tutankhamon purta la gât... meteoriti!
Vizitând, in vara anului 1996, Muzeul de Antichitati Egiptene din Cairo, mineralogul italian Vincenzo de Michele a observat un neobisnuit cristal galben-verzui, in mijlocul unui colier gasit la gâtul mumiei lui Tutankhamon. Bijuteria, analizata in laboratoare de specialitate, se dovedise a fi de sticla, dar ea parea mai veche decât insasi civilizatia egipteana. Facând cercetari, italianul a reusit sa gaseasca originile misteriosului cristal, in desertul Sahara, unde a mai descoperit numeroase „cioburi de sticla” asemanatoare. Dar, se punea intrebarea, cum de ajunsese sticla acolo si cine sau ce o fabricase?Chimistul austriac Christian Koeberl s-a aratat si el pasionat de aceasta enigma si a stabilit ca sticla fusese formata in urma unei degajari de caldura atât de intense incât un singur fenomen petrecut pe Terra ar fi putut-o face: caderea unui meteorit. Dar in zona nu se distingea, nici macar in imaginile transmise de sateliti, vreo urma de impact.
Un posibil raspuns l-a oferit atunci geofizicianul american John Wasson, care a sugerat ca ar fi putut fi vorba totusi despre un meteorit urias, dar care a explodat in aer, la sute de metri inaltime, degajând o cantitate de energie colosala. „Atunci când am aflat despre acest subiect, gândul m-a dus la fenomenul Tunguska”, marturiseste Wasson. In opinia sa, e mai mult decât probabil ca explozia unui meteorit de mari dimensiuni a putut produce suficienta caldura pentru a transforma instantaneu nisipul din desert in sticla.
Bijuterii trimise de zei?
De altfel, atunci când a fost detonata prima bomba atomica, in New Mexico, la inceputul anului 1945, pe nisip s-a creat o pojghita subtire de sticla. Simularile realizate pe computer de catre cercetatori au dovedit ca apropierea unui meteorit de mari dimensiuni de desertul Sahara ar fi putut crea o uriasa „minge de foc” si genera o temperatura de peste 1800 grade Celsius la suprafata solului, lasând in urma un urias câmp de sticla. Pe de alta parte, istoricii sustin ca, spre deosebire de civilizatiile moderne, care au acceptat realitatea meteoritilor abia in ultimele doua secole (pâna si faimosul savant Lavoisier credea ca „este imposibil sa cada pe Terra obiecte venite din Cosmos”), vechii egipteni cunosteau fenomenul caderilor meteoritice. Mai mult decât atât, intrucât fragmentele de roca sau metal veneau din cer, ele erau considerate „mesageri ai zeilor” si venerate ca atare, ca si nisipul cu care veneau in contact si care purta amprenta lor „sacra”.Poate ca acesta este motivul pentru care fragmentele cristalizate gasite in desert erau atât de apreciate si doar faraonii aveau dreptul sa le poarte, ca niste demni „fii ai zeilor ce salasluiesc in cer”, cum erau ei considerati...
Gabriel TUDOR
