Headlines
Published On:sâmbătă, 28 iulie 2012
Posted by Unknown

Odiseea Evei Peron după moarte



La trei ani după moartea Evei Peron, acum 60 de ani, trupul ei îmbălsămat a dispărut brusc, mutat de militarii argentinieni înaintea loviturii de stat în urma căreia Președintele Juan Peron avea să-și piardă funcția. De atunci, trupul ei a călătorit prin toată lumea timp de două decenii. BBC relatează odiseea trupului Evei Peron, cea mai iubită și controversată Primă Doamnă din istoria Argentinei.

Domingo Tellechea este un cunoscut restaurator de artă, antichități și... rămășițe umane. În 1974, el a fost expertul însărcinat să transforme trupul Evei Peron pentru a-l putea expune în fața publicului.

În momentul în care a primit această ciudată sarcină, Argentina trecea printr-o perioadă violentă. De aceea, în momentul în care Domingo stătea într-un bar cu un prieten și au apărut brusc doi bărbați îmbrăcați în negru care s-au uitat fix la el, i s-a părut că ceva nu e în regulă. Nu era nimic neobișnuit în acele vremuri ca oamenii să dispară pur și simplu, să fie atacați sau uciși în mijlocul străzii. S-a dovedit că cei doi erau doar șoferii care l-au dus pe Tellechea în vizită la cineva cunoscut: Oscar Ivanissevici, fostul doctor personal al Evei Peron. Acesta i-a spus că are o slujbă pentru el: să restaureze trupul fostei Prime Doamne a Argentinei.
Domingo Tellechea și-a dat seama atunci că slujba putea avea consecințe grave dacă ajungea în conflict cu cei care făcuseră corpul să dispară sau cu cei care-și doreau ca Evita să nu mai apară niciodată în fața argentinienilor.




Cei din spatele dispariției trupului Evei Peron în 1955 au fost ofițerii care au luat parte la lovitura de stat în urma căreia Juan Peron a fost forțat să plece în exil. Susținătorii lui Peron credeau că dispariția trupului Evei era parte a încercării de a șterge complet amintirea peronismului din Argentina, mișcare pentru care Evita reprezenta un foarte important simbol.

Odată ce militarii au luat trupul Evitei din Buenos Aires a început odiseea acestuia. Probabil că a stat o vreme într-un camion parcat pe străzile capitalei. La un moment dat, a fost depozitat în birourile Serviciilor de Informații Militare. Legenda spune că oriunde ar fi fost mutat trupul Evei, apăreau ca din senin flori și lumânări. Era clar că era nevoie de o soluție sigură pe termen lung. Astfel, în 1957, cu ajutorul secret al Vaticanului, rămășițele Evei Peron au fost duse în Italia și depuse într-un cimitir din Milano sub un nume fals. Între timp, argentinienii nu o uitaseră. Pe străzile capitalei au început să apară graffituri cu întrebarea: „unde e trupul Evei Peron?”, iar Evita s-a transformat într-un simbol al rezistenței.

În 1970, grupul peronist de gherilă Montoneros l-a răpit și executat pe fostul președinte, Generalul Pedro Eugenio Aramburu, cel care a plănuit mutarea în secret a trupului Evei. Trecuseră deja 15 ani de când militarii conduceau Argentina, însă în ciuda tuturor promisiunilor, țara avea mari probleme economice, iar violența era la ordinea zilei. A fost făcută atunci o încercare pentru normalizarea vieții politice. Partidul Peronist a fost legalizat și s-a luat decizia ca trupul Evei Peron să-i fie returnat lui Juan Peron care trăia atunci în Spania.

Trupul Evei a fost deshumat, a călătorit prin Italia, Spania și Franța și i-a fost „livrat” lui Juan Peron la casa pe care acesta o împărțea la Madrid cu a treia soție a sa, Isabel. Cei doi soți, împreună cu Carlos Spadone, un apropiat al președintelui, au scos trupul Evei din sicriu și l-au curățat. Trupul era lovit în mai multe părți, și o bucată dintr-un deget lipsea – se crede că militarii au vrut să verifice că respectivul trup aparținea într-adevăr Evei Peron.

În 1973, Juan Peron s-a întors în Argentina și a fost ales președinte; soția lui, Isabel, a devenit vice-președinte. Când acesta a murit brusc un an mai târziu, Isabel i-a preluat funcția și a cerut repatrierea trupulei Evei de la Madrid în Argentina. În timp ce Domingo Tellechea restaura trupul, guvernul condus de Isabel Peron a început pregătirile pentru construirea unui monument național în care să fie depuse sicriele lui Juan și Eva Peron. Monumentul nu avea să fie construit niciodată.

După ce a fost restaurat, trupul Evei Peron a fost expus lângă sicriul soțului ei. Fotografiile de atunci arată că mulți oameni au stat la coadă pentru a o mai vedea odată pe Eva, însă nu atât de mulți ca după moartea ei, când 2 milioane de oameni au ieșit pe străzile capitalei pentru a însoți cortegiul funerar.
În 1976, o altă lovitură de stat militară a îndepărtat-o din funcție pe Isabel Peron, iar Argentina avea să cunoască cea mai întunecată și violentă perioadă din istoria sa. Ca mulți alți argentinieni, Domingo Tellechea a plecat în exil.

Cât despre trupul Evei Peron, el a fost depus la mausoleul familiei din Cimitirul Recoleta din Buenos Aires sub supravegherea noii dictaturi. Cripta respectivă, aflată la cinci metri sub pământ, se aseamănă mai mult unei fortificații sau unui buncăr. Astfel, nimeni nu va mai putea să deranjeze vreodată rămășițele celei mai controversate Prime Doamne din istoria Argentinei.
historia.ro

About the Author

Posted by Unknown on 18:16. Filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. Feel free to leave a response

By Unknown on 18:16. Filed under , . Follow any responses to the RSS 2.0. Leave a response

0 comentarii for "Odiseea Evei Peron după moarte"

Leave a reply

    Blog Archive