Published On:vineri, 24 iunie 2011
Posted by Unknown
Cum explodează o stea atunci când este înghiţită de o gaură neagră
Cercetătorii au observat explozia unei stele în momentul în care aceasta este absorbită de o gaură neagră, cu ajutorul a patru telescoape aflate la sol şi în spaţiu, informează BBC.
Fenomenul poate avea loc o dată la o sută de milioane de ani în orice galaxie, iar cercetătorii îl explică prin faptul că steaua s-a apropiat prea mult de gaura neagră şi astfel a fost atrasă în interior de uriaşele forţe gravitaţionale ale unui astfel de corp ceresc.
Energia emisă de fenomen este încă vizibilă de pe Pământ cu ajutorul telescoapelor, la mai mult de două luni şi jumătate de la producerea acestuia.
În ultimele momente steaua a emis o rază de radiţie care s-a îndreptat spre Pământ.
Cum are loc acest fenomen
Dacă acest fenomen are loc, forma stelei este iniţial alungită, iar apoi marginea sa interioară, care se roteşte mai rapid decât cea exterioară, duce la transformarea stelei într-un disc care se înfăşoară în jurul găurii negre.
Materia care ajunge în interiorul acestui corp ceresc este compresată şi emite radiaţii care sunt în mod normal vizibile de pe Pământ pe o perioadă de peste o lună de zile.
Pentru a observa fenomenul, cercetătorii au folosit telescopul spaţial Hubble, observatorul cu raze X Chandra şi telescoapele Gemini şi Keck. (Corina Vârlan)