Pentru a cunoaşte istoria acestei preţioase săbii să ne întoarcem în timp. Astfel, la sfârşitul anului 1862, pe teritoriul Principatelor Unite trecea un convoi compus din 500 de care cu arme şi muniţii venite din Rusia şi având ca destinaţie Serbia. Trecerea convoiului a ridicat numeroase probleme de natură diplomatică. Consulii englez şi austriac au fost primiţi de Cuza, care a afirmat că nu are date despre acest convoi. Ministrul de externe al Turciei, Ali Paşa, a ordonat reprezentantului Porţii în Comisia Europeană a Dunării să ceară domnului român sechestrarea armelor, acţiune la care s-au alăturat consulii austriac şi englez. Domnul Unirii nu s-a lăsat intimidat şi, cu abilitatea sa diplomatică, a tergiversat luarea unei decizii, cu toate că presiuni au venit şi din partea Franţei şi Prusiei.

La jumătatea lunii decembrie, transportul (40.000 de puşti, 10.000 de carabine, 30.000 de pistoale etc.) nu numai că nu a fost oprit, dar a trecut Dunărea, la sârbi. Pentru protejarea şi tranzitarea în bune condiţii a carelor, domnul a luat măsuri de ordin militar. Au fost concentrate trupe pe Dunăre, nu doar demonstrativ, având ordin să apere, prin lupta la baionetă şi cu artileria, trecerea carelor la sârbi (care concentraseră şi ei în zonă 8.000-10.000 de soldaţi). Otomanii aveau la Vidin 5.000 de soldaţi, dar nu au atacat convoiul.

După trecerea convoiului, ofiţerii români care protejaseră transportul au fost invitaţi la un banchet dat în cinstea lor, la Raduevatz, unde li s-a făcut o primire deosebită. La scurtă vreme, armata română a primit în semn de recunoştinţă din partea guvernului sârb 24 de tunuri, iar domnitorul Alexandru Ioan I a primit o delegaţie de ofiţeri care i-a înmânat, din partea principelui Mihail Obrenovici, o sabie de paradă, lucrată într-un atelier vienez.

Lama poartă inscripţia semnificativă AMICUS CERTUS IN RE INCERTA (Prieten sigur în vremuri nesigure). Mânerul îl înfăţişează pe Sf. Andrei (patronul Serbiei), la picioarele căruia se află un leu şi un vultur (simbolizând Serbia şi România) luptându-se cu un şarpe (simbolizând Turcia). Teaca, terminată printr-un cap de leu, este împodobită cu sute de diamante şi smaralde. Pe ea apar monogramele lui Cuza şi Obrenovici. Sabia a fost purtată de Cuza la deschiderea sesiunii Corpurilor Legiuitoare la 15 noiembrie 1863. Sabia, simbol al prieteniei între două popoare, reflectă atitudinea şi gândirea politică a creatorului statului modern român în raport cu marile puteri. Tranzitul armelor sârbeşti pe teritoriul Principatelor Unite a avut ca urmare apropierea relaţiilor de colaborare între statele român şi sârb, un exemplu reprezentându-l deschiderea, la începutul anului 1863, la Bucureşti şi Belgrad, a agenţiilor diplomatice similare reprezentanţelor diplomatice ale unor state suverane. Sabia de paradă poate fi admirată în expoziţia dedicată primei doamne a României, Elena Cuza.