Scriitoarea Kate şi arhitectul Martin se confruntă cu probleme majore în căsnicie după ce femeia a pierdut o sarcină, motiv pentru care decid să se retragă pe izolata insulă Blackholme pentru a-şi vindeca rănile sufleteşti şi pentru a reaprinde scânteia pasiunii în mariajul lor. Liniştea şi singurătatea celor doi soţi este tulburată însă de un soldat rănit pe nume Jack, pe care îl primesc în cabana lor şi care îi informează că în Europa a izbucnit o pandemie generată de un virus ce se răspândeşte rapid pe calea aerului, o persoană infectată neavând nicio şansă de supravieţuire. Panicaţi de vestea neliniştitoare adusă de Jack, Martin şi Kate se lasă convinşi să se baricadeze în cabană pentru a nu intra în contact cu vreo victimă a virusului letal, dezasamblând mobilierul şi transformându-l în scânduri pentru a bloca uşile şi ferestrele locuinţei. La scurtă vreme după ce soţii se închid în cabană împreună cu necunoscutul care le-a invadat insula, Jack devine din ce în ce mai violent şi mai agresiv, ameninţându-i cu arma şi făcându-i propuneri indecente femeii, Martin şi Kate dându-şi seama că şi-au transformat singuri locuinţa într-o închisoare din care este posibil să nu poată scăpa cu viaţă.

In mijlocul secolului 21, oamenii au pus la punct un nou tip de computer care este constient de propria lui existenta. Un astfel de android, David, incearca sa isi descopere si latura emotionala, sperand ca poate sa fie capabil si de sentimente. David isi doreste foarte mult sa-si regaseasca mama, o femeie care l-a ingrijit din momentul in care a devenit constient de existenta sa si porneste intr-o calatorie feerica prin periculoasa lume a oamenilor

Dupa cum stim toti donatorii de organe se gasesc foarte greu.Filmul Captifs prezinta un grup de mercenari care fac bani din vinderea de organe.Cum singura modalitate de a lua organe este direct de la oameni acestia rapesc oamenii si ii tin inchisi pana cand li se cere un anumit oragan si o anumita categorie de sange iar acestia ii omoara intrum mod brutal luandule organul care li sa fost comandat.

Primul eşantion de sol marţian colectat de sonda americană Phoenix a demonstrat că Marte este propice vieţii. În viitor, când Terra nu va mai putea susţine viaţa, omenirea îşi va găsi refugiul pe Planeta Roşie.
Dat fiind nutrienţii minerali conţinuţi de solul marţian, viaţa a fost posibilă şi în trecut şi va fi posibilă şi în viitor, după cum a subliniat Samuel Kounaves. Solul conţine magneziu, potasiu, sodiu şi clorură de sodiu. Aciditatea acestuia este mai ridicată, prezentând un pH de 8-9, dar nu într-atât încât să afecteze creşterea plantelor.
„Solul de pe Marte este de acelaşi tip cu acela care se găseşte pe ogorul dumneavoastră şi în care puteţi planta sparanghel fără probleme”, a susţinut Kounaves într-o conferinţă de presă. Asta este chiar o veste bună, mai ales de când studiile au demonstrat că sparanghelul scade colesterolul până la limitele normale! Aşadar, viitorii colonişti marţieni vor duce o viaţă sănătoasă.
Albă ca Zăpada
Rezultatele preliminare ale analizei solului demonstrează că “apa în stare lichidă a fost prezentă pe solul marţian la un anumit moment în istoria sa şi ar putea fi în prezent sub scoarţa marţiană”. De altfel,­ era un lucru bănuit dintotdeauna şi ştiut cu certitudine de când Phoenix a excavat, la 15 iunie, un şanţ în solul arctic de pe Marte.
Opt bucăţele dintr-un material strălucitor au fost identificate de către cercetătorii de la NASA ca fiind gheaţă, când au observat, patru zile mai târziu, că fragmentele s-au evaporat.
“Bucăţile de material au dispărut complet pe parcursul a câtorva zile, dovadă perfectă că este vorba de gheaţă. Iniţial, unii au crezut că putea fi sare, însă aceasta nu ar fi trecut prin procesul de sublimare”, a declarat dr. Peter H. Smith de la Universitatea din Arizona, coordonatorul-şef al misiunii.
Teoria este susţinută şi de o altă săpătură, în care braţul robotizat al sondei Phoenix­ s-a ciocnit de o suprafaţă dură, despre care se credea că ar fi un strat de gheaţă, care nu a putut fi străpunsă nici după trei încercări.
Noul şanţ a fost numit sugestiv “Albă ca Zăpada 2″, iar suprafaţa dură pe care o adăposteşte se află la acelaşi nivel, sub solul marţian, cu fragmentele albe găsite anterior. Cercetătorii NASA plănuiesc acum să străpungă această suprafaţă cu un burghiu aflat în dotarea sondei, pentru a obţine câteva mostre.
Phoenix a ajuns pe Marte pe 25 mai, găsirea dovezilor că există gheaţă pe Planeta Roşie fiind cel mai important obiectiv, după ce, în 2002, măsurătorile realizate de sonda Odyssey au sugerat că solul din regiunea arctică marţiană ascunde, la doar câţiva centimetri dedesubt, cantităţi masive de apă în stare solidă.
Clima marţiană este în prezent prea rece pentru a permite prezenţa apei în formă lichidă, însă, în trecut, dacă axa planetei s-ar fi înclinat ocazional, regiunile polare ar fi putut înregistra temperaturi de peste zero grade Celsius.
Vântul solar interacţionează direct cu ionosfera marţiană, din această cauză atmosfera fiind mai rarefiată decât în mod normal. Presiunea atmosferică la suprafaţă are o valoare de doar 0,7-0,9 kPa, în comparaţie cu cea a Pământului, de 101.3 kPa.
Compoziţia atmosferei este de 95% dioxid de carbon, 3% nitrogen, 1,6% argon, conţinând urme de oxigen şi apă. Viaţa la suprafaţa planetei ar fi posibilă doar în condiţii amenajate, iar ingredientul esenţial este apa.
Oamenii de ştiinţă cred că zona în care se află acum sonda Phoenix ar fi putut fi, cândva, un mediu capabil să susţină forme de viaţă, iar acestea ar fi putut să-şi continue existenţa dacă s-ar fi adăpostit în subsol atunci când planeta şi-a pierdut magnetosfera. Este posibil să se fi întâmplat aşa.
Viaţă subterană
Scanerele de pe Mars Odyssey au descoperit un complex de şapte peşteri, ale căror intrări au fost fotografiate în detaliu.
Ele se află în zona vulcanică “Arsia Mons” şi ar putea fi, conform specialiştilor de la NASA, singurele adăposturi naturale care ar putea proteja dezvoltarea unor forme de viaţă primitive şi ar putea adăposti apă în formă lichidă.
Cu deschizături verticale, având adâncimi de la 80 de metri la 130 de metri, cele şapte peşteri sunt ferite de particulele de energie care bombardează suprafaţa planetei, de radiaţiile ultraviolete, variaţiile bruşte de temperatură de la 20oC la –140oC, păstrând condiţii constante pentru un habitat subteran.
Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar, care se stârnesc, cu predilecţie, când planeta este în poziţia cea mai apropiată de Soare, crescând temperatura la sol.
Trecutul lui Marte, descifrat în particulele de gheaţă
Existenţa metanului indică faptul că pe planetă a existat şi există o sursă de viaţă bazată pe carbon. Sursa generatoare de metan ar putea fi, conform cercetătorilor de la NASA, microorganisme, ca metanogenele. Cert este că poveştile cu marţieni care au existat întotdeauna în folclorul popoarelor pot avea un sâmbure de adevăr.
Oamenii de ştiinţă sunt încrezători că vor afla trecutul Planetei Roşii studiind particulele de gheaţă. Dacă gheaţa conţine impurităţi, acest lucru poate oferi informaţii despre trecutul climatic. Marte s-a format, ca şi Pământul, în urmă cu 4,6 miliarde de ani.
Este posibil ca ea să fi trecut şi printr-o perioadă umedă, propice unei vieţi diversificate la nivelul solului. Alţi doi roboţi americani, Opportunity şi Spirit, care explorează suprafaţa lui Marte la ecuator, au descoperit indicii ale prezenţei apei în trecutul planetei.
Anotimpurile marţiene
Marte are anotimpuri care se aseamănă celor de pe Pământ, însă sunt de două ori mai lungi, iar distanţa mai mare faţă de Soare face ca anul marţian să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei noastre, iar ziua marţiană durează cu o jumătate de oră mai mult decât ziua terestră.
În lunile de iarnă, când polii sunt permanent în umbră, suprafaţa îngheaţă, iar 25-30% din întreaga atmosferă se condensează în bucăţi groase de gheaţă din CO2. Totuşi, geografia planetei arată că a avut o activitate tectonică, vulcanică, iar oceanele acopereau o mare parte din planetă, polii fiind acoperiţi cu gheaţă, ca Terra.
În 1840, după 10 ani de studiu, Mädler desena prima hartă a planetei. Un crater mic, numit “Airy-0″, localizat în “Sinus Meridiani”, a reprezentat punctul prin care trece meridianul de 0.0° longitudine. Suprafaţa planetei prezintă câmpii plane, acoperite cu praf şi nisip bogat în oxid de fier roşiatic, considerate “continente”, cărora li s-au dat nume ca “Arabia Terra” sau “Amazonis Planitia”.
„Şesurile”, considerate “mări”, poartă denumiri ca “Mare Erythraeum”, “Mare Sirenum” şi “Aurorae Sinus”. Scutul vulcanic este format din mai mulţi vulcani, dintre care “Olympus Mons” (Muntele Olimpus), este cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar. Are 25 km înălţime şi o bază de 600 km în diametru.
În aceeaşi regiune se află alţi trei vulcani, “Arsia Mons” (17 km înălţime), “Pavonis Mons” (14 km înălţime) şi “Ascraeus Mons” (18 km înălţime), şi cel mai mare canion, “Valles Marineris”, lung de 4.000 km şi adânc de 7 km. Pe Marte sunt şi numeroase cratere de impact. Cel mai mare crater de pe Marte este “Hellas Planitia”, care are 2.000 km în diametru şi 6 km adâncime.
Sfinxul fotografiat de Viking
Conform studiilor cu tehnologie ultramodernă, la “faţa locului” s-a aflat că înfăţişarea roşiatică a planetei se datorează oxidului de fier de la suprafaţă. Este uimitor cum, încă din antichitate, astrologii ştiau că Marte era asociată cu fierul, astfel guvernând sistemul sanguin.
În plus, astrologii considerau că Planeta Roşie guvernează capul şi faţa (!!). Să fi ştiut astrologii despre figura Sfinxului de pe Marte, fotografiat de sonda Viking în 1976? De ce nu, din moment ce din mitologia antică ne parvin povestiri despre o civilizaţie misterioasă, venită de pe altă planetă, Nibiru, care construise pe Marte un avanpost.
Survolând sectorul “Cydonia”, o întinsă suprafaţă plană din emisfera nordică, sonda Viking a fotografiat o suprafaţă asemănătoare cu un chip uman, foarte bine conturată, ce părea să scruteze spaţiul, având o lacrimă pe obrazul stâng. Conturul oval avea doi ochi, nas, gură, bărbie, frunte şi un păr care încadra faţa, ca în picturile egiptene.
Cercetătorii de la NASA au negat existenţa unui asemenea chip, spunând că era vorba de un joc de lumini şi umbre, aparatura fotografică a sondei spaţiale nefiind foarte performantă. Imaginile surprinse în 1998 de Mars Global Surveyor, sub o lumină diferită şi cu o rezoluţie mult mai bună, arătau un Sfinx care îşi pierdea conturul precis, deşi, prelucrate cu profesionism, chipul aducea mult mai bine cu Sfinxul egiptean.
Însă fotografiile publicate de NASA ilustrau doar o masă amorfă, un munte cu nişte “cratere” foarte ciudate ca poziţionare. Specialiştii NASA sunt zgârciţi cu explicaţiile despre Cydonia, de aceea pare bizar că s-a născut un folclor fabulos legat de această regiune.
Nu departe de “faţa care plânge”, transmiţând parcă un mesaj disperat către alte vieţuitoare ale galaxiei, Viking a fotografiat o altă formă de relief ciudată, o piramidă, care poartă numele “D&M”, după numele celor care au pus-o în evidenţă, DiPietro şi Molenaar.
Aceştia au concluzionat, în urma analizării fotografiilor, că nu era o piramidă obişnuită, ci una cu cinci feţe, părea ca să fie rodul eroziunilor vântului turbat de pe Marte. Nebunia de-abia acum începea. Foarte aproape de piramidă, DiPietro şi Molenaar au „descoperit” şi ruinele unui oraş, dar şi pe cele ale unei fortăreţe.
Cydonia se părea că fusese în “antichitatea” Planetei Roşii un oraş de câmpie foarte activ. Cea mai mare ciudăţenie e faptul că întregul complex este poziţionat după aceleaşi coordonate ca şi cel de la Gizeh.
Staţia marţiană a zeilor sumerieni
Mitologia sumeriană, prima mărturie scrisă din istoria omenirii, începe cu întâmplări de pe altă planetă, Nibiru, a zecea din sistemul nostru solar, de unde “zeii” au coborât pe Pământ. În drumul lor spaţial, Pământul era considerat a şaptea planetă, numită ŞU.GI. Ei au lăsat coordonatele numerice ale “căii lui Enlil” pe un astrolab găsit în ruinele bibliotecii de la Ninive şi aflată acum la Muzeul Britanic din Londra.
Astrolabul indică şi “primul popas” al călătoriei spaţiale dintre Nibiru şi Terra, pe planeta Marte (indicată de steaua cu şase colţuri, fiind considerată a şasea planetă spre Terra). Sumerienii o numeau planeta APIN, care, prin traducerea semnelor pictografice, înseamnă “acolo unde se stabileşte calea cea bună”. Calea lui Enlil, “Stăpânul Comenzii”, printre planete este descrisă pe planisferă în opt segmente, care conţin instrucţiuni clare de zbor.
Detaliile despre traseul printre planete sunt conţinute de chiar denumirea lor: Pluto – “Paznicul lui ŞU”, unde ŞU indică porţiunea de spaţiu care cuprinde cele şapte planete importante, Pluto fiind prima pe “calea” zeilor, Neptun -”Cea cu vegetaţie mlăştinoasă” (!!), Uranus – “Planeta care este dublă”, părând a fi sora geamănă a planetei Neptun, care era descrisă ca “planeta strălucitoare a vieţii verzi”.
Dincolo de Uranus, gigantica planetă Saturn, cu un câmp gravitaţional uriaş, era numită “Marele Ucigaş”, pentru că, aşa cum descrie un alt text, “din cauza furtunilor sale înşelătoare, Zburătorul Suprem s-a zdrobit de ea şi toţi şi-au găsit moartea”. Urma Jupiter, BARBARU, “strălucitoarea”, “călăuza cea bună din ceruri”, după care urma “brăţara” de asteroizi care “desparte apele cerului de sus de apele cerului de jos”.
În sfârşit, Marte, “lumina de la poarta apelor”, “Primul Popas”, “unde se stabileşte calea cea bună” spre Şu.Gi, a şaptea planetă, Terra. Unii istorici spun că aceste “metafore şi epitete” ţin de cosmogonia sumeriană, dar specialişti în aeronautică sunt de părere că este vorba de un zbor spaţial, mai ales datorită coordonatelor numerice, nedescifrate încă, deoarece nu se ştiu unităţile de măsură folosite de “zeii” sumerieni.
O plăcuţă de lut, cu o vechime de 4.500 de ani, care acum poate fi găsită într-un muzeu din St. Petersburg, Rusia, descrie legătura dintre Pământ şi staţia de pe Marte. Zeul Enlil (indicat de semilună, simbolul său), aflat pe Pământ (indicat de cele şapte cercuri) se află într-o legătură de comunicaţie cu un personaj de pe Marte (indicată de steaua cu şase colţuri), personaj al cărui costum îl arată un zeu al adâncurilor.
E posibil ca şi pe vremea zeilor sumerieni, planeta Marte să fi avut ocean subteran şi acolo să fi fost staţia “zeilor”. Între cei doi se află un desen stilizat care seamănă cu un satelit, iar la mijloc ceva ce seamănă cu o staţie orbitală, dotată cu panouri solare şi antene.
Misiunea anunakilor
Conform descifrării textelor sumeriene de către istoricul şi arheologul Zacharia Sitchin, planeta Nibiru, de unde veniseră zeii sumerieni, reprezentată de o cruce cu raze, face parte tot din sistemul nostru solar. Nibiru are, însă, o orbită eliptică foarte alungită şi îi trebuie 3.600 de ani pământeni pentru a efectua o rotaţie completă în jurul Soarelui, iar atunci când se apropie de Terra, stârneşte multe cataclisme.
Scrierile sumeriene îi numesc pe cei sosiţi de pe Nibiru “anunaki”, care se traduce literalmente prin „cei care au venit din cer pe pământ”. Dat fiind ritmul biologic al planetei lor, aveau o viaţă foarte lungă şi păreau nemuritori pentru pământeni, de aceea i-au şi crezut zei, deşi textele sumeriene arătau exact cine erau şi de unde veniseră.
Şi mai ales de ce – să caute aur, pentru că atmosfera planetei lor se deteriorase, ceea ce se pare că s-a întâmplat şi cu Marte, şi o puteau reface prin pulbere de aur. Enki, fratele lui Enlil, şi sora lor, Ninharsag, au amestecat ADN-ul primatelor găsite pe Pământ cu ADN-ul lor, creând astfel omul, lucrare povestită în multe epopei care arată câte greşeli genetice şi câte experienţe au făcut până au obţinut oameni “după chipul şi asemănarea” anunakilor, “înalţi, cu piele albă, blonzi”.
Numărul anunakilor pare a fi fost 900, 600 veniţi pe Pământ în grupuri de câte 50, în “şemuri”, aparate de zbor, alţi 300 fiind numiţi după funcţia lor, “igigi”, “cei care văd şi se rotesc în jurul Terrei”, probabil aflaţi pe staţii orbitale. Mai târziu, spre supărarea lui Enlil, anunaki le-au găsit foarte atrăgătoare pe fiicele oamenilor, şi s-au căsătorit cu ele, însă, din unirea lor, s-au născut uriaşii din vechime.
Anunaki le-au dat copiilor lor informaţii privind crearea sistemului solar, date astronomice, i-au învăţat agricultură, cum să-şi construiască oraşe, i-au uns regi şi unora le-au dat chiar şi aparate simple de zbor, dar, ce era mai important, i-au învăţat, la un moment dat, că există un singur Dumnezeu, pe care îl venerau şi ei. Apoi au plecat. Sau nu. Unde se încheie misiunea anunakilor, începe misiunea pământenilor.
Agenţia Spaţială Europeană speră să trimită oameni pe Marte prin 2030-2035. Dar înainte de asta, agenţia va lansa o misiune de recunoaştere, ExoMars, în 2013. De asemenea, astronauţi vor fi trimişi pe Lună între 2020 şi 2025.
Iniţial, ESA plănuise să fie o misiune comună cu SUA, dar legile americane interzic transmiterea de informaţii legate de tehnologia spaţială, ceea ce a determinat o competiţie între cele două. De ce această competiţie? Poate că renumitul om de ştiinţă Stephen Hawking avea dreptate: “Nu cred că specia umană va supravieţui în următorii 1.000 de ani dacă nu începem să călătorim în spaţiu. Sunt prea multe accidente care se pot întâmpla pe o singură planetă şi care pot duce la extincţie”.
Nu există nimic în sol care să împie­dice existenţa vieţii, acesta fiind lipsit de toxicitate
Samuel Kounaves, responsabil al sistemului Thermal and Evolved Gas Analyzer (TEGA)
http://piatza.net/misterele-planetei-marte/

Templul lui Solomon, cunoscut si ca Templul din Ierusalim, a fost, potrivit relatarilor din Vechiul Testament, primul templu al evreilor, a carui constructie a durat din anul al patrulea si pana in an unsprezecelea an de domnie al regelui Solomon.
Prin aducerea chivotului Legii in Ierusalim, Imparatul David a facut din acest oras centrul religios al lui Israel. In acest scop el si-a propus sa zideasca casa Domnului, intrucat chivotul se afla intr-un cort modest, dar Dumnezeu a rezervat aceasta realizare a constituirii templului, fiului si urmasului sau la domnie Solomon (II Sam. 7. 13).
In privinta locului unde a fost amplasat templul din I Paral 22. I aflam ca David dupa ce a inaltat un altar pe aria cumparata de la iebuscul Aravna a destinat acest loc pentru viitoarea “casa a Domnului”. Aici a construit Solomon templul sau (II Paral. 3, 1). Mai exact, este vorba de muntele Sion, cu colina Moria, ce se inalta spre nord de o alta colina – Ofel, unde se desfasura orasul vechi. Deoarece varful colinei Moria nu este destul de spatios pentru templu si curtea interioara, Solomon a inconjurat cu ziduri inalte si groase poalele colinei, iar golul dintre ziduri si colina l-a umplut cu pamant si astfel a amenajat o platforma mai extinsa. Astazi aceasta platforma este ocupata de catre moscheea lui Omar.
Exact sub cupola acestei moschei se afla o stanca in interiorul careia este sapata o grota. Aceasta stanca era cu siguranta in legatura cu templul lui Solomon. Potrivit traditiei pe aceasta stanca se inalta altarul holocauslelor din curtea interioara a preotilor. Templul era amplasat, prin urmare , la vest de aceasta stanca. Dupa o alta traditie, pe stanca de care vorbim s-ar fi aflat chiar Sfanta Sfintelor din Templul lui Solomon. de unde si denumirea ei de «piatra de temelie» pe care i-au dat-o frecvent rabinii cand Mantuitorul i-a zis lui Petru : «Tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea» (Matei 16, 18) s-ar fi referit, sustin unii, chiar la aceasta piatra peste care se inalta partea cea mai sfanta a templului.
Templul era o cladire de forma dreptunghiulara, divizata in interior in trei parti: vestibul (la rasarit), numit Ulam, cu o lungime de 10 coti; prima incapere numita Heical (palat sau templu), iar mai tarziu — Sfanta, lunga de 40 de coti; a doua incapere, numita Debir, iar mai tarziu Sfanta Sfintelor, lunga de 20 de coti.
Latimea templului era de 20 de coti. Zidurile despartitoare nu sunt mentionate, dar ele au existat cu siguranta. Un astfel de zid a fost intre pridvor si sfanta. Sfanta si Sfanta Sfintelor erau despartite printr-un perete de lemn de cedru gros de doi coti in mijlociii acestui perete se afla o usa marc de lemn de maslin salbatic, care se deschidea in doua parti.
Inaltimea pridvorului si a Sfintei era de 30 de coti. Iar inaltimea Sfintei Sfintelor numai de 20 de coti. Diferenta de spatiu de 10 coti. care exista intre tavanul Sfintei Sfintelor si acoperisul templului a fost amenajata ca incapere unde se pastra tezaurul templului.
Templul era inconjurat de doua curti. Cea dintai, care inconjura templul era numita curtea interioara, a preotilor sau cea inalta . A doua curte numita exterioara sau cea mare era destinata poporului credincios si se afla la un nivel inferior fata de prima curte. Ar rezulta de aici ca privit de la distanta templul aparea asezai in terasa. Atai in prima cat si in a doua curte existau apartamente pentru preotii care erau randuiti la slujba cu saptamana. Dimensiunile curtilor nu ne sunt cunoscute.
Ca si in Cortul Sfant, si in templu se aflau mai multe odoare. In Sfanta Sfintelor era depus vechiul chivot al Legii din Cortul Sfant. In Sfanta se aflau: altarul tamaierii, care era din lemn de cedru. imbracat in aur (I Regi 6, 20—21 ; 7, 48), masa punerii inainte, confectionata din aceleasi materiale si zece candelabre de aur (I Regi 7.48—49). In curtea interioara, in fata intrarii in Sfanta, se afla altarul jertfelor confectionat din bronz, iar in partea de sud-est a acestuia se afla «Marea de arama adica bazinul pentru spalarea rituala a preotilor, asezat pe spinarea a doisprezece tauri, asezati toi cate trei, cu capetele catre cele patru puncte cardinale.
Templul construit de Solomon a dainuit mai mult de patru secole, fara sa fi suferit modificari esentiale. Templul a suferit si din cauza unor cuceritori ai teritoriului Tarii Sfinte care au jefuit tezaurul, precum a fost cazul regelui Sesonc al Egiptului (I Regi 14. 26). Dar si un rege al lui Israel — Ioas nu s-a sfiit sa deposedeze templul de tot tezaurul sau, dupa o victorie ce o repurtase asupra lui Amasis (II Regi 14, 14).
In anul 586 i.Hr. templul a fost jefuit si distrus pana pana in temelie de catre Nabucodonosor. Totul a fost transportat in Babilon vasele sfinte si toate podoabele din aur, argint si arama. Templul a fost reconstruit intre anii 516 i.Hr – 70 d.Hr cunoscut mai ales sub numele de “Al doilea templu”. A fost distrus de catre romani in anul 70 d.Hr., in timpul revoltei evreilor din anii 66 – 70 e.n. contra stapanirii romane.
http://piatza.net/templul-lui-solomon/

Vizavi de misteriosul continent Atlantida exista multe ipoteze, dar toate acestea nu ar fi incepu niciodata daca nu ar fi existat relatarile lui Platon, filozof grec (427-347 i.Hr). In doua dialoguri ale sale el povesteste urmatoarele: Atlantida era o insula mult mai mare decat Asia si Libia luate la un loc si s-ar afla dincolo de coloanele lui Hercule (probabil stramtoarea Gibraltar). Cu 6 milenii inainte de Solon (640-558 i.Hr), Atlantida era un regat puternic cu o civilizatie rafinata o constitutie politica rafinata si cu baze politice ideale. Din cauza decaderii si a dorintei de a cucerii atlantii au starnit mania zeilor si Atlantida a fost scufundata sub ape. Platon spunea ca auzise povestea de la Critias, care o auzise la randul lui de la bunicul lui, iar strabunicul lui Critias o auzise de la Solon insusi.
O poveste similara era cunoscuta si in Egipt (2000-1700 i.Hr). Intr-un papirus se povesteste de intamplarile unui calator naufragiat egiptean, care in timp ce calatorea spre minele faraonului, corabia sa a esuat. Dup ace a fost aruncat pe tarmul unei insule necunoscute, de valuri, acesta a fost tras de catre un dragon in salasul lui, fara insa ai face un rau. Dragonul i-a povestit ca insula era canva locita de 75 de dragoni feiiti, si ca insula ar fi fost un taram al dorintelor implinite si al bogatiei. Dar in present nu mai traia decat el, restul fusesera arsi de o stea cazatoare. Dragonul, dup ace l-a asigurat ca va fi salvat de o corabie egipteana a adaugat ca niciodata nu va mai revedea aceasta insula caci ea va fi inghitita de ape.
O alta poveste despre o fericita si prospera insula care avea sa fie scufundata in mare apare si in Mahabharata, epopeea indienilor, putand fi vorba de un mit comun mai multor popoare sau ca acestea ar fi avut cunostinta sau contact cu Atlantida.
Dovezi istorice recente presupun faptul ca in trecut ar fi existat o astfel de insula, arheologii incercand sa o localizeze in teren. Arheologul grec S. Marinatos, a gasit centrul unui mare oras in care casele s-au conservat cu toate cele 2 sau 3 etaje ale infatisand scene din viata de zi cu zi. Au fost gasite de asemenea aproape intacte mobilierul, vase de ceramica insa nici o urma de oseminte omenesti sau bijuterii.
Toate acestea au fost descoperite pe mica insula vulcanica Santorini din Marea Egee. Multi sunt de parere ca acest Vulcan izbucnind ar fi acoperit si scufundat misteriosul continent Atlantida, pentru ca in urma calculelor vulcanologice explozia a fost de 4 ori mai puternica decat cea a vulcanului Cracatoa aflat intre Sumatra si Java. Cenusa scuipata in urma exploziei ar fi putut acoperi anumite portiuni ale insulei cu un strat de 30 de m grosime.
O alta ipoteza a fost lansata de vulcanologul francez Fouque Ferdinand, care a descoperit pe insula Tera in Marea Egee un oras ingropat in cenusa vulcanica peste 3000 de ani in urma. Autorii medievali cosiderau Atlantida drept un loc real, cunoscand povestea Atlantidei de la geografii arabi. Ei considerau Atlantida o insula paradisiacal numita insula fericitilor, insula celor 7 orase sau insula Brendan si erau toate marcate pe hartile secolelor XIV-XV. Vindecatorul si mediumul ameican Edgar Cayce (1877-1945), a profetit ca continenul Atlantidei va incepe din nou sa se ridice de sub ape, precizand chiar si locul, in Bahamas in anul 1968 sau 1969. O extraordinara coincidenta facea ca pilotii unei linii aeriene sa fotografieze in 1968 siluetele unor constructii in largul acestei insule Bimini, din Bahamas iar explorarile submarine au scos la iveala pe fundul marii drumuri pietruite, ziduri ciclopice, piramide si cercuri din pietre. Edgar Cayce credea ca atlantii controlau energia Atomica si cunosteau principiile zborului si ca civilatia ar fi fost distrusa de 3 dezastre nucleare, ultimul in jur de anul 10.000 i.Hr.
Madam Blavatsky sustinea ca Atlantida se afla in Atlanticu de nord si era populate de atlanti foarte rafinati care descindeau din lemurieni ca “a patra rasa originala a omenirii”.
De asemenea alti ocultisti sunt de parere ca atlantii manipulau energia cristalelor si a elementelor naturii folosind tehnologii foarte avansate, bazate pe principiile naturii. Se presupune ca erau finite foarte avansate spiritual, putand comunica telepatic, avand o constitutie bazata pe iubire si toleranta mentinandu-si astfel mult timp imperiul spiritual.
http://piatza.net/lumi-disparute/

Pe 18 decembrie 1989 apare in ziarul Scinteia tineretului un articol cu sfaturi pentru cei care stau la plaja prea mult. De unde plaja in decembrie si poate nu era vorba de soare ci de Soare. Textul in original si decriptarea lui asa cum a fost facut de experti militari. Ce scrie la gazeta, citeste toata lumea si intelege cine trebuie….Un articol in ziar, o conspiratie la care multi am fost prezenti si dintre care acum multi inchid ochii sau baga capul in pamint ca strutul ascunzindu-se de realitate.
In data de 18 decembrie 1989, in timp ce in Timisoara era razboi civil, “Scanteia Tineretului” a publicat, in pagina 5, un text straniu, care nu avea nicio logica. Textul a facut valva la acea vreme, ca si in anii imediat urmatori Revolutiei. Erau sfaturi pentru cei ce se bronzau in acel moment, adica in mijlocul lunii decembrie, la mare. Textul a atras atentia imediat, in sensul ca semana cu un semnal incifrat pentru a se declansa ceva – dar pana azi contextul aparitiei sale nu a fost elucidat. A ramas ”o gluma”. In decembrie 2007, un general activ din contraspionajul romanesc a trimis decriptarea textului pentru a fi citita intr-o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). El era consilier in cadrul CSAT la acea vreme.
Textul din Scanteia Tineretului:
”Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”
*Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.
* Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropuiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.
* Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.
* Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.* Si inca ceva – daca aceste v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea. (S.P.)”
Aceasta este decriptarea trimisa CSAT in 2007
1 – Declansati, pe neasteptate, planul ”Soare”. Incepeti prudent, cu operatiuni scurte, de 10-15 minute, simultan in mai multe zone, pana la acoperirea intregii tari.
2 – Nu depasiti obiectivele. Altfel sunteti in mare pericol si nu va va ajuta nimeni.
3 – Bazati-va pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ intre orele 5,30 si 7,30 in scopul recuperarii ranitilor.
4 – Devastati librariile si distrugeti ”operele alese” (cartile lui Ceausescu – n.r.) pentrui instigare si intimidare.
5 – Pentru nehotarati: nu tradati scopul, daca va iubiti tara.
Autorul spune ca a fost o gluma
Autorul articolului, Sorin Preda, a declarat atat in fata anchetatorilor Ministerului Apararii cat si in presa, ca el a scris un text umoristic si atat. Adica cele cinci paragrafe, care au avut trimitere pe prima pagina, nu aveau nicio legatura cu Revolutia si a fost o simpla intamplare faptul ca au sunat atat de straniu in acele zile. Trebuie mentionat aici ca fisetul in care se pastrau manuscrisul si spaltul acestor ”sfaturi” a fost spart iar obiectele mai sus mentionate au disparut in timpul evenimentelor de dupa 22 decembrie 1989.
http://piatza.net/decriptarea-unui-articol-informativ-din-presa-din-decembrie-89/

http://piatza.net/cia-si-nazistii/

Astronomii au descoperit o cometa care, cred ei, a rezultat din coliziunea a doi asteroizi, scenariu posibil pentru uciderea dinozaurilor cu milioane de ani in urma. Obiectul, cunoscut sub numele de P/2010 A2, a fost observat saptamana trecuta de telescopul spatial Hubble, la aproximativ 90 de milioane de mile (144 milioane km), de Pamant in centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter.

In legatura cu aceasta cometa, omul de stiinta David Jewitt de la Universitatea din California, declara: “Adevarul este ca inca luptam pentru a intelege ce inseamna acest lucru,” “Este cel mai probabil rezultatul unei coliziuni recent intre doi asteroizi. “Daca este asa, a spus el, “ar fi primul caz in care a fost observata coliziunea dintre doi asteroizi. Obiectul seamana cu o cometa, dar nucleul sau este rupt de la coada, care “are un aspect foarte ciudat, pe care niciodata nu l-am vazut pana acum”, a spus Jewitt. Studii cu privire la acest obiect ar imbunatati intelegerea de catre oamenii de stiinta a modului de producere si a consecintelor care deriva din acest gen de coliziune, oferind  informatii care pot fi utile pentru a contracara un viitor impact asupra Pamantului. Faptul ca cei doi asteroizi s-au ciocnit si distrus reciproc, “s-ar putea chiar sa ne ajute sa intelegem cum putem distruge un asteroid si cum putem preveni un eventual impact”, a spus Jewett.

Oamenii de stiinta cred ca o cometa sau un asteroid urias a lovit Pamantul acum circa 65 de milioane de ani, acesta fiind motivul disparitiei dinozaurilor,  prin formarea de nori de praf chimic, care a blocat patrunderea luminii solare sau prin aprinderea de incendii la nivel mondial. Calculele arata ca orbita obiectului P/2010 A2 este legata de grupul de asteroizi, cunoscut sub numele de  familia Flora, care a produs aceasta cometa.

Bugetul agentiei NASA propus pentru anul viitor include o crestere cu 16 milioane dolari anual, in incercarea de a-si intensifica eforturile pentru descoperirea si incercarea de distrugere a obiectelor care pot fi o amenintare asupra Pamantului.

Sursa:  agentia.org

http://2blackjack1.wordpress.com/teoria-conspiratiei/astronomii-au-descoperit-cometa-care-a-exterminat-dinozaurii/

Noua fermă de servere a gigantului Facebook, situată în oraşul nordic Lulea, Suedia, este primul centru în afara SUA a reţelei de socializare, locaţia fiind aleasă deoarece frigul aprig din această zonă va contribui la răcirea calculatoarelor de înaltă performanţă ale companiei, prezintă Daily Mail.

Facebook a avut în vedere mai multe locaţii din Europa, şi a ales Lulea pentru climatul rece de aici. Această mişcare a companiei va ajuta ca Facebook să aibă o viteză mai mare pentru utilizatorii din Europa.

„Facebook are mai mulţi utilizatori în afara SUA decât în interiorul ţării, aşa că era momentul să ne extindem pe continentul european”, a declarat Tom Furlong, director de operaţiuni de la Facebook.

Acesta a mai spus că utilizatorii europeni vor beneficia de o performanţă mai bună a reţelei de socializare datorită acestui punct de legătură pentru traficul de date mult mai aproape de ei. Facebook stochează în prezent toate informaţiile în locaţii din California, Virginia şi Oregon şi mai construieşte o altă centrală de date în Carolina de Nord.

Companiile se bazează pe centrele de date suplimentare nu doar pentru a furniza conexiuni mai rapide pentru persoanele aflate în apropierea lor, dar şi pentru a fi o rezervă de siguranţă în cazul unei erori a sistemului.

Prăbuşirea recentă a serviciului BlackBerry a fost o dovadă a daunelor ce pot fi cauzate de companiile ce au prea puţine centre de date care să îşi asume şi să susţină întreaga încărcătură de informaţii, mai ales dacă una dintre ele întâlneşte un obstacol tehnic.

Situat la 100 de kilometri de Cercul Arctic, oraşul Lulea se află în apropiere de centrale hidroelectrice care generează de două ori mai multă electricitate decât barajul Hoover de la graniţa dintre Arizona şi Nevada.

Pentru a preveni situaţiile de întrerupere a energiei electrice, proiectele de construcţie au prevăzut ca fiecare clădire să aibă 14 generatoare diesel de rezervă, cu o putere totală de 40 MW.

Centrul de date Lulea, care va fi alcătuit din trei clădiri de servere de 28.000 de metri pătraţi, va fi gata în anul 2014. Întreaga construcţie va avea nevoie de 120 MW de energie, în totalitate provenită de la hidrocentrale.

În timp ce multe ferme de servere se bazează pe sisteme de răcire, aceasta va folosi un sistem avansat de răcire alimentat de evaporarea apei. Pentru aproximativ opt luni ale anului, centrala se va răci singură folosind aerul extrem de rece de afară.

Căldura provenită de la rafturile serverului va încălzi şi birourile din interiorul clădirii.

Facebook nu a dezvăluit nici un cost al investiţiei, dar oficialii de la Lulea au estimat anterior că această construcţie va costa până la 760 de milioane de dolari.

Având temperaturi sub zero grade în timpul iernii, iar în timpul verii maxime ce nu depăşesc 25 de grade Celsius, oficialii oraşului Lulea s-au folosit de climatul arctic în încercarea lor de “a se vinde” şi de a câştiga notorietatea unui punct central pentru fermele sau ariile de servere.

Pe lângă acesta, şi alte oraşe nordice au adoptat strategii asemănătoare.

În 2009, Google a achiziţionat o fabrică de hârtie în Hamina, sudul Finlandei, şi a transformat-o într-un centru de date, folosind apă din Marea Baltică pentru sistemul său de răcire.

Serverele din interiorul centrelor de date sunt coloana vertebrală a serviciilor de Internet, precum Facebook. Serverele stochează şi transmit miliarde de actualizări de status, legături, fotografii şi toate aplicaţiile exterioare folosite de membrii Facebook. Sursa : financiarul.ro

http://2blackjack1.wordpress.com/