Siria antica

Religia Siriei antice a fost mult influentata de religia asiro-babiloneana. In fruntea divinitatilor siriene se afla zeul El, nume care nu ii era propriu, ci era comun divinitatilor semite, cu sensul de “zeu”, dar nu in inteles monoteist ca la evrei. Zeul El din Siria antica, desi pus in fruntea zeilor, era o figura destul de stearsa. Avea ca sotie pe Aserat-Yam (“protectoarea marii”) si 70 de copii.
Figura principala a panteonului Siriei antice era Baal, al carui nume, la origine, era tot un nume comun si putea fi aplicat mai multor zei, dar Baal prin excelenta era zeul furtunii, al fulgerului si al ploii, caruia arameii ii ziceau Hadad. Era, de fapt, zeul asirian Adad, caruia babilonenii ii ziceau uneori Ramman si pe care il intalnim la canaaniti sub numirile Rimon sau Hadad-Rimon, mentionate si in Sfanta Scriptura (IV Regi, V, 18; Zah. XII, 11). Zeul era reprezentat calare pe un taur si tinand intr-o mana fulgerul si in alta un topor. Arameii nomazi au raspandit atat de mult cultul acestui zeu incat au facut din el cea mai mare primejdie pentru cultul monoteist evreu. Dovada ca regatul lui Israel, dupa despartirea sa de regatul lui Iuda, s-a indreptat spre cultul lui Hadad, adorand taurii pe care ii instalase Ieroboam I la Dan si Bethel. Profetii din Israel si din Iudeea au strigat impotriva acestui cult idolatru, care era atat de puternic incat chiar si in vechea Roma s-a descoperit un sanctuar inchinat zeului Hadad, numit aici “zeul Libanului” sau “zeul culmilor” si fiind considerat o divinitate solara.
In Fenicia, zeul principal local al orasului Tir, Baalul acestui important oras, se numea Melkart (“rege al cetatii”), fiind mai tarziu, in secolul al V-lea i. Hr., identificat cu Hermes al grecilor.
Divinitatea principala feminina a Siriei antice era Aserat, zeita a fecunditatii si a maternitatii, dar si a razboiului, la fel cu Istar a babilonenilor, avand ca animal preferat leul. Arameii o adorau sub numirea Atargatis si ca sotie a lui Hadad. Preotii cultului ei erau casatoriti si oficiau imbracati in haine de femei. In fiecare an statuile lui Hadad si Atargatis erau duse in procesiune la un lac, probabil pentru a fi spalate in chip ritual.
La fenicieni, zeita Aserat era adorata sub numele Astarte si avea un cult plin de senzualitate. Regii si reginele Sidonului erau preoti si preotese ale Astartei. Si astazi se vad in apropiere de Sidon grotele care ii erau consacrate. Grecii au numit-o Afrodita Urania, identificand-o cu luna .
In stransa legatura cu cultul zeitei Astarte era cultul zeului Adon. Adon era venerat in toata Fenicia, dar centrele principale ale cultului sau erau Byblos si Cipru. In epoca greco-romana, Adonis si Astarte erau principalele divinitati feniciene. Mitologia prezinta pe Adon ca un tanar frumos, indragostit de Astarte.
Fenicienii din Cartagina aveau aceleasi divinitati principale ca si locuitorii din metropola feniciana, dar numai cu nume schimbate. Astfel, adorau pe Baal-Amon, pe care grecii l-au identificat cu Cronos si romanii cu Saturn, deoarece i se sacrificau copii. Sotia acestui zeu, Astarte, a luat la Cartagina numele Tanit si a fost supranumita de romani Iuno Caelestis.
Ca zei de mai mica importanta intalnim in Siria antica la aramei pe Sin, zeul lunii, preluat de la asiro-babiloneni, iar la fenicieni pe Resef (“cel luminos”) si pe Etmun. Cel dintai dintre acestia doi era zeu al soarelui, dar si al furtunii, iar cel de-al doilea era specialist in arta de a vindeca bolile si a fost asimilat de greci cu Asklepios, zeul sanatatii. In textele descoperite la Ras Samra (Ugarit) apare ca zeu al mortii zeul Afof, vrajmas neobosit al lui Baal. De asemenea apare zeita Anat, sora divina a lui Baal. Pe langa zeii insisi, locuitorii Siriei antice venerau si muntii, apele, arborii si pietrele, care erau socotite locuinte ale zeilor.

Date istorice
Prezentarea istoriei si religiei Siriei antice este un lucru foarte dificil, din cauza amestecului de populatii care au trait in aceasta regiune. Desi semiti in marea lor majoritate, canaanitii, fenicienii, arameii, amoritii, moabitii, filistenii etc. n-au prezentat niciodata omogenitatea pe care o intalnim de pilda in Mesopotamia.
Siria antica – teritoriu cuprins intre desertul arabic si muntii Taurus, intre Marea Mediterana si Eufrat – a fost locuita de diferite populatii semite inca din mileniul al IV-lea sau cel putin de la inceputul mileniului al III-lea i. Hr. Aceste populatii au imigrat aici rand pe rand, supunand si asimiland populatiile bastinase, a caror vechime urca pana in paleolitic. Cele dintai populatii semite care au patruns in aceasta regiune la inceputul epocii bronzului (c. 3 100 i. Hr.) au fost canaanitii care, venind probabil dinspre Golful Persic, s-au asezat in tinutul dintre Iordan si Marea Mediterana. Din istoria biblica si din rezultatele intenselor cercetari arheologice facute in Palestina, aflam ca au existat aici importante orase canaanite (Lahis, Ghezer, Ierihon, Megiddo, Betsan) si, in general, o civilizatie destul de inaintata, mult influentata de civilizatiile egipteana si mesopotamiana si exercitand la randul ei o influenta puternica asupra evreilor.
In jurul anului 1200 i. Hr., regiunea de pe coasta rasariteana a Marii Mediterane a fost invadata de asa-numitele “popoare ale marii” care, venind de pe coasta sudica a Asiei Mici si din bazinul egeean, au devastat aceasta regiune, facand sa dispara puterea apasatoare egipteana si cea hitita. Dupa retragerea “popoarelor marii”, incepe sa se afirme puternic, pe fisia de tarm dintre Marea Mediterana si muntii Liban, infloritoarea civilizatie feniciana.
Fenicienii se numeau ei insisi canaaniti. Fenicienii au trait izolati in orase-state, intre care Ugarit, Byblos, Sidon, Tir, cu care evreii au avut relatii, fenicienii au intemeiat puternice colonii in Cipru, Sicilia, Sardinia, Spania si in nordul Africii. Orasele-state feniciene de pe coasta Marii Mediterane, dupa cateva secole de relativa independenta, au trecut pe rand sub stapanire asiriana, babiloneana, persana, fiind apoi cucerite de Alexandru cel Mare (333 i. Hr.) si de romani (64 i. Hr.). Cucerirea greco-macedoneana si incadrarea Feniciei in Siria elenistica au pus capat civilizatiei feniciene.
Fenicienii au ramas in istorie prin cateva realizari deosebit de importante, in afara de marea lor maiestrie in practicarea unor mestesuguri, de dezvoltarea fara precedent pana la ei a negotului si a navigatiei, ei si-au legat numele de inventarea scrierii alfabetice.
Arameii, o alta grupa de semiti infiltrati in spatiul Siriei antice, au ocupat regiunea din nordul desertului arabic, intre Canaan si Mesopotamia, regiune care avea sa se numeasca Aram sau Siria. Istoria arameilor nu incepe in secolul al XIV-lea i. Hr., cum se credea pana de curand. Descoperirile facute in anul 1933 la Mari, vechi oras-stat din Mesopotamia antica, indica anul 1700 i. Hr., iar numele insusi Aram apare inca din secolul al XXIII-lea i. Hr. intr-o inscriptie a regelui din Akkad, Naram-Sin. Apogeul puterii politice arameice a fost atins in secolele XI-X i. Hr., la inceputul secolului al XI-lea arameii ajung sa puna stapanire pe statul babilonean. In secolul al VIII-lea i. Hr. cad sub stapanirea asirienilor.
Arameii n-au avut nici ei un stat unitar, ci au fost impartiti in state mici, adesea in conflict unele cu altele. Cu toate acestea, dintre toate popoarele semite, afara de asiro-babiloneni, arameii au exercitat cea mai mare influenta asupra Asiei Occidentale. Limba aramaica a avut o raspandire atat de mare incat in mileniul I i. Hr. devenise un fel de limba diplomatica a Asiei Occidentale, patrunzand in nordul Arabiei si in Palestina. Aceasta limba a vorbit-o Mantuitorul si tot aceasta limba, fireste transformata, o vorbesc sirienii de astazi. Cele mai insemnate centre ale arameilor au fost: Damascul in Siria, Nerab, Hamat si Palmira intre Damasc si Eufrat, si Petra in apropiere de Marea Rosie.

Temple, preoti, rituri si sarbatori

CULTUL
a) Locurile de cult. Locurile de cult, numite beth (“casa”, la aramei si haram),erau la inceput pe inaltimi, asa-numitele “locuri inalte” (bamah), unde cateva pietre, inconjurate de un cerc cladit tot din pietre sau din pamant, aratau unde trebuie adorat zeul. Obiceiul acesta s-a pastrat intact si atunci cand regii canaaniti si cei fenicieni au imprumutat din Egipt sau din Mesopotamia obiceiul de a cladi temple luxoase pentru zei.Templele s-au construit numai in orasele mari, astfel incat poporul a continuat sa se roage in munti. In templu, divinitatea masculina era reprezentata printr-o piatra inalta, un fel de coloana numita assebah, iar divinitatea feminina era reprezentata printr-un trunchi de arbore numit aserah. In incinta sacra sau alaturi de ea se afla si un mormant, fie pentru victimele omenesti ale sacrificiilor, fie poate pentru persoane decedate in chip firesc. La fenicieni, divinitatile erau adesea reprezentate prin mici statui.
b) Savarsitorii cultului La canaaniti si fenicieni, savarsitorul cultului se numea kohen, iar la aramei komer. Mai-marele preotilor purta numele rab. Functiile sacerdotale le detineau anumite familii, ca si la evrei.
Existau si preotese. Printre preoti se numarau si ghicitorii, impartiti pe categorii dupa felul de ghicitorie pe care il practicau. Din personalul templelor, in special cele ale Astartei la fenicieni, faceau parte si hierodulii si mai ales hierodulele, care practicau prostitutia sacra, impotriva careia s-au ridicat cu indignare autorii Vechiului Testament si Sfintii Parinti.
c) Sacrificiile. Ca la toti semitii, sacrificiile constau la canaaniti, fenicieni si aramei din mancare, bautura si tamaie. Se jertfeau cereale, legume sau animale, despre care credinciosii credeau ca sunt intr-adevar consumate de zei. Se gasesc si indicii asupra unor sacrificii omenesti, despre care nu se poate cunoaste cu siguranta daca erau sacrificii obisnuite sau extraordinare. Sunt indicii sigure de sacrificii omenesti cu prilejul punerii temeliei la constructii importante. Sacrificiile omenesti erau mostenite de la locuitorii presemiti ai Canaanului care, la vreme de mare primejdie, sacrificau pe intaii lor nascuti.
d) Sarbatorile. Acestea erau mai mult agrare, in legatura cu semanatul, strangerea recoltelor, culesul viilor, tunsul oilor etc. Sarbatoarea Anului Nou era celebrata cu un fast deosebit, ca si la asiro-babiloneni. Sarbatorile religioase ale fenicienilor aveau in general caracterul unor pelerinaje, deoarece templele cetatilor erau adesea asezate pe colinele vecine. Principalele sarbatori erau acelea in onoarea lui Adon, asa-numitele Adonii, care aveau loc vara, in epoca secerisului, si durau mai multe zile. In general, aceste sarbatori aveau un caracter funebru.
f) Cultul mortilor Se pare ca in epoca neolitica dinaintea perioadei canaanite s-a practicat in Siria antica incinerarea cadavrelor. Dupa aceea s-a practicat inhumarea si chiar inmormanta-
rea, deoarece se credea ca sufletele mortilor (rephaim, “cei slabi”, “umbrele”) raman in contact continuu cu trupurile pe care le-au parasit si deci orice atingere, orice necinstire adusa cadavrului are rasfrangere asupra trupului respectiv. Cadavrul insusi era considerat ca fiind ceva sacru si deci cel ce profana un sarcofag pacatuia grav fata de zei, fiind urmarit de blestemele si razbunarea acestora. Inscriptiile funerare aratau ca in mormant nu sunt obiecte pretioase si rugau pe trecatori sa nu profaneze mormintele.

Sufletul si trupul

Conceptia despre om in religia canaanita
Nici unul din textile ugaritice nu trateaza problema crearii omului, iar datele pe care le avem despre natura finite umane se rezuma in mare masura la Mitul Aghat. Acest epic il prezinta pe om ca fiind muritor; nemurirea este un privilegiu rezervat zeilor. Omul este slujitorul zeilor care il rasplatesc sau il pedepsesc dupa cum i-a fost conduita. Viata este un dar din partea zeilor.
Referirile existente la suflet, nsph, si ruh, spirit, nu sunt suficient de edificatoare pentru a ne putea forma o imagine mai completa despre natura spirituala a omului. Folosirea acestor termini este mai mult sau mai putin asemanatoare cu cea din Vechiul Testament. In ugarita gasim totusi un cuvant aparte pentru suflet: brlt, care inseamna dorinta sau suflet. Tot in textile ugarite intalnim referiri la slujbe de inmormantare asemanatoare in practica cu cele ale vechilor israeliti. Mormantul este denumit intr-o inscriptie “casa eternitatii”.
sursa www.paranormal.ro
http://bloguri.piatza.net/siria-antica/