Plantele au memorie si vorbesc intre ele
Asa cum noi, oamenii avem o inteligenta, o memorie si emotii, tot asa si plantele, s-a descoperit prin studii laborioase, au abilitati naturale pe care, din nefericire, noi nu le intelegem. Curios din fire, cercetatorul american Cleve Backster, specialist in detectarea minciunilor cu ajutorul poligrafului, a avut inspiratia sa conecteze la electrozii aparatului sau una din frunzele unei plante, dracena. In momentul udarii la radacina, o reactie usoara s-a simtit pe banda cu raspunsuri. De aici au inceput cercetarile in amanunt. Experimentul urmator a fost arderea unei frunze de la dracena. Surpriza a fost mare. Chiar inainte de-a schita gestul ruperii frunzei sau de-a aprinde chibritul, planta a reactionat energic. Insemna oare ca i-a citit gandurile? Studiile viitoare aveau sa-i confirme acest lucru.
Un alt cercetator, Marcel Vogel, studiind si el reactiile plantelor in fata diversilor stimuli externi, a reusit sa proiecteze emotii puternice asupra unui filodendron pe care-l comparase cu altul. Planta a avut o reactie imediata. Incercand sa reintre in contact cu planta sa (nu cu cea comparata) nu a mai primit nici un raspuns, timp de aproape doua saptamani, semn ca era suparata din cauza aprecierii facuta prin comparatie. Convorbirea cu plantele ajuta la cresterea mai rapida a acestora este concluzia unui studiu realizat de Societatea Regala de Horticultura din Marea Britanie. Timp de 30 de zile, cercetatorii dintr-o gradina britanica ce apartine societatii stiintifice amintite mai sus, au montat pe ghivecele unde erau plantate rosiile, voci umane ce rasunau din castile MP3. S-a constatat ca plantele care "ascultau" voci au crescut mai repede decat cele ce cresteau in "liniste". Colin Crosbie, membru al gradinii din Wisley, unde s-a desfasurat experimentul, comenteaza BBC News, a anuntat ca se va organiza o selectie a vocii care "va vorbi" rosiilor, deoarece nu orice voce are caldura necesara in a influenta cresterea plantelor.
Legumele vorbesc intre ele?
Raspunsul este afirmativ citind rezultatele studiului dat publicitatii de biologii Universitatii Exeter, care au descoperit ca varza este capabila sa semnalizeze suratelor sale aparitia unei amenintari. Acest lucru se petrecea ori de cate ori verzei i se taia o frunza. Imediat, printr-un gaz emanat, ea transmitea un SOS plantei de alaturi. Potrivit oamenilor de stiinta britanici, gazul ar fi "limbajul" de comunicare al plantelor, cu ajutorul lui sporindu-si nivelul de aparare. Sustinand faptul ca plantele reactioneaza reciproc, academicianul rus Aleksandr Jucenko afirma ca plantele emanand anumiti exometaboliti, nu numai ca se pot apara, ci pot si lupta impotriva buruienilor si insectelor daunatoare. El numeste aceasta nu comunicare ci o "memorie evolutionista a intregului organism, a intregului genom care s-a format in decursul multor generatii si este pastrata in memorie. Asa ceva este normal si se incadreaza in principiile biologiei", concluziona specialistul. Oamenii de stiinta considera ca se afla doar la inceput de drum, intentionand sa continue cercetarile axate pe decodificarea limbajului plantelor.
Imunizare prin lumina
Lumina care bate pe o singura frunza face ca intreaga planta sa raspunda la acest stimul, sunt de parere cercetatorii de la Universitatea de Stiinte ale Vietii din Varsovia (Polonia), conform BBC News. Acest proces este activ si pe intuneric, ceea ce inseamna ca plantele "memoreaza" datele pe care le contine lumina. Dar, ceea ce i-a surprins si mai mult pe oamenii de stiinta polonezi, mai spune Stanislaw Karpinski, liderul colectivului de cercetare, a fost acela ca raspunsul plantelor se schimba in functie de culoarea luminii la care sunt expuse, iar acesta crede ca plantele ar putea folosi informatiile continute de lumina pentru a pregati reactii chimice de protectie. Continuandu-si cercetarile, polonezii au examinat efectul luminii de culori diferite asupra imunitatii plantelor la boli. Rezultatul experientelor a fost uimitor. Plantele au o memorie specifica in cea ce priveste lumina si folosesc informatiile oferite de ea (lumina) pentru a se imuniza impotriva agentilor patogeni sezonieri.
IOANA FLORIA
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9445/21/