Published On:duminică, 23 ianuarie 2011
Posted by Unknown
Blestemul lacului Nyos
Unul dintre cele mai enigmatice incidente pe care le-a cunoscut istoria ultimului secol s-a petrecut cu aproape un sfert de veac in urma, intr-o regiune a Africii, din fericire izolata. Spunem izolata fiindca, daca un astfel de cataclism s-ar fi produs in vreo zona mai populata, numarul victimelor ar fi fost ingrozitor de mare. Oamenii de stiinta care au studiat fenomenul au fost mai intâi incapabili de a-i da o explicatie logica pentru ca, atunci si-au dat seama de ce se intâmplase, sa ramâna socati...O descoperire uluitoare
In dimineata zilei de 22 august 1986, un barbat s-a suit pe bicicleta sa si a inceput sa pedaleze spre Wum, un mic sat din Camerun, spre a-si vizita niste rude. Pe drum, a observat o antilopa moarta, pe marginea cararii. Fara sa stea prea mult pe gânduri, omul a luat animalul, l-a legat de sa si a pornit mai departe. La putina distanta, a remarcat doi sobolani mari si apoi un câine si alte animale, insirate care incotro, de asemenea moarte. Barbatul s-a gândit ca probabil fusesera lovite de trasnet, intrucât in ajun plouase si, vazând un catun, in stânga drumului, s-a oprit sa intrebe daca stie cineva ce se petrecuse cu animalele. Dar abia intrat in prima casa, a ramas fara grai vazându-i pe locuitori fara suflare, pe podea.
A intrat in urmatoarea casuta, dar si aici cumplita scena s-a repetat. Toate casele din catun erau pline de oameni morti, aflati in cele mai diverse pozitii, dupa cum ii surprinsese clipa fatala. Absolut nimeni nu mai era viu. Barbatul nici nu s-a mai gândit sa ia bicicleta, ci, in pragul disperarii, a luat-o la fuga spre Wum, strigând cât il tineau plamânii si anuntându-i pe toti de nenorocirea intâmplata. Dar, in momentul când el patrundea in sat, deja mai multi supravietuitori ai tragediei, din satul Nyos si alte asezari invecinate, la rândul lor buimaciti si neavând habar ce se petrecuse, ajunsesera deja acolo. Ei povesteau ca auzisera o explozie puternica, venind din departari, apoi simtisera un miros ciudat si... adormisera, spre a nu se mai trezi decât dupa 36 de ore! Atunci descoperisera ca majoritatea celor din jurul lor erau morti.
Wum se afla intr-o regiune foarte izolata din Camerun si astfel abia dupa doua zile o echipa medicala a reusit sa ajunga aici, dupa ce autoritatile locale alarmasera guvernul. Doctorii au gasit o catastrofa de o amploare inimaginabila: peste noapte, ceva ucisese aproape 1800 de oameni, practic toata suflarea umana din zona, plus mii de vaci si nenumarate animale, pasari si insecte, adica practic orice vietate aflata pe o raza de câtiva kilometri. Autoritatile cameruneze au estimat ca numarul victimelor a fost de 1746, dar nu au luat in calcul mortii care fusesera deja ingropati in gropi comune, inainte de declansarea unei anchete.
„Spiritele rele” ale lacului
Dar ce anume putuse provoca atâtea victime intr-un interval atât de scurt de timp? Când vestea despre dezastru a fost transmisa, pe agentiile de presa, oameni de stiinta din Franta, Statele Unite si alte tari au sosit in Africa pentru a-i ajuta pe savantii locali sa descopere cauza tragediei. Ramasitele victimelor ofereau putine indicii. Unul dintre primele indicii importante a fost insa distribuirea victimelor in jurul lacului Nyos, numit de secole, de triburile locale „lacul blestemat”. Sa fi avut aceste legende ceva mai mult decât un sâmbure de adevar? Era evident ca de vina era lacul, de vreme ce satul Nyos, aflat la cea mai mica distanta de acesta, avusese si cea mai mare incidenta a victimelor: din 800 de sateni doar 6 se mai aflau in viata. Pe masura ce satele erau mai indepartate de lac, si numarul victimelor scadea.
In acele zile, insusi lacul parea sa-si recunoasca „vinovatia” intr-un mod ciudat: apele sale, in mod obisnuit albastre si foarte clare acum devenisera tulburi si rosiatice. Savantii au inceput sa ia mostre de apa de la diverse adâncimi ale lacului. Culoarea rosie de la suprafata se datora, au declarat ei, minereului de fier dizolvat – in mod normal aflat pe fundul lacului, sedimentele fiind deci ridicate la suprafata si prinzând o tenta ruginie la contactul cu oxigenul atmosferic. Totodata, s-au descoperit nivele extrem de ridicate de dioxid de carbon. In unele locuri, emisiile erau atât de puternice incât apa efectiv „fierbea”, facând bulbuci, ca o sticla de apa minerala abia desfacuta. Cu cât mostrele erau luate de la o adâncime mai mare, cu atât nivelul de dioxid de carbon crestea ingrijorator. Pe masura ce puneau cap la cap dovezile, oamenii de stiinta incepeau sa-si formeze o teorie asupra celor petrecute.
Probabil, spuneau ei, ca vulcanul care dusese la formarea lacului Nyos, era stins, dar camera de magma care-l hranise cândva era inca activa, in adâncurile scoartei terestre. Si de aici inca se mai elibera gaze ucigase – in principal dioxid de carbon – nu doar in lacul Nyos, ci si in regiunea inconjuratoare. In loc ca gazul sa se disipeze, gratie permanentei circulatii a apei, in cadrul procesului de convectie, el s-a acumulat, deoarece apele lacului nu erau niciodata brazdate de vânturi. Si cum lacul se afla intr-un climat tropical, fierbinte mai tot anul, temperatura apei nu variaza, pentru a permite miscari circulare in interiorul sau. Astfel, pe fundul lacului se formase o uriasa punga de gaz care astepta doar o fisura pentru a se strecura spre suprafata. Iar atunci când bulele de gaz au inceput sa se ridice s-a declansat o reactie in lant in urma careia toata cantitatea imensa de gaz acumulata in lac timp de decenii a tâsnit, efectiv, afara!
Norul care aduce moartea
Savantii au presupus ca, daca teoria lor era corecta, ar fi trebuit sa fi existat eruptii similare in trecut. Nu a durat mult pâna sa se gaseasca un asemenea exemplu. Cu doar doi ani inainte, pe 15 august 1984, o bubuitura infundata s-a auzit dinspre lacul Manoun, un lac de crater situat la 130 km sud-est de lacul Nyos. In orele ce au urmat, 37 de oameni au decedat misterios. Incidentul a fost insa insuficient mediatizat si nu atrasese atentia nimanui, pâna in acel moment. In cele din urma, savantii au fost capabili sa reconstituie, punct cu punct, ce se intâmplase. Pe 17 august, potrivit martorilor, lacul incepuse sa „fiarba” iar la suprafata sa se formase un fel de nor de ceata. Apoi, brusc, pe 22 august, lacul explodase si o coloana de sute de metri de apa si gaz se ridicase din el.
Potrivit calculelor, se pare ca din lac a fost dislocuita o cantitate imensa de dioxid de carbon – 1,2 kilometri cubi, adica suficient pentru a umple zece stadioane de fotbal – in doar 20 secunde. Norul de gaz s-a ridicat pâna la 100 metri de sol – dovada faptul ca cirezile de vaci aflate pe coline mai inalte au supravietuit dezastrului – apoi s-a lasat in jos, spre suprafata solului, deplasându-se cu o viteza de circa 90 km/ora, ca un vânt puternic. Pentru oamenii care locuiau in satele din jurul lacului, moartea a fost inevitabila.
Câtiva pastori, aflati pe coline, au avut prezenta de spirit sa urce catre vârfurile acestora si au scapat cu viata. De asemenea, un barbat care si-a vazut vecinii cazând lesinati, s-a urcat rapid pe motocicleta si a gonit cât de repede a putut din calea norului ucigas. La trecerea norului, in satele aflate la mai mare distanta, cei ce au facut greseala sa iasa din case, spre a-si da seama ce provocase explozia, au murit in pragul usii, asfixiati. Cei ce au ramas in case au scapat. Astazi, savantii au pus la punct un proiect pentru ca astfel de calamitati sa nu se mai produca. Ei au introdus in lac o teava cu diametrul de aproape jumatate de metru, pâna la adâncimea de 200 metri, chiar deasupra fundului lacului. Aceasta teava va fi un „tub de evacuare” pentru dioxidul de carbon, care va iesi astfel, ca printr-un sifon, fara a mai produce explozii si victime Dupa ce prototipul, realizat si testat in 1995, si-a dovedit eficienta, un tub permanent a fost instalat in 2001.
GABRIEL TUDOR
