Desi numiti „urmasi ai sfantului Petru” si venerati ca niste sfinti in viata, suveranii pontifi nu s-au ridicat intotdeauna la inaltimea ilustrului lor inaintas, cel prin care Iisus si-a cladit Biserica. Mai mult, unii dintre ei s-au remarcat nu prin sfintenie, ci prin vicii si turpitudine, fiind implicati in scandaluri rasunatoare, ce au reprezentat pete de nesters pe obrazul catolicismului.

 Papa intre 955 si 964, Ioan XII era un descendent al lui Charlemagne, ajuns pe scaunul pontifical gratie influentei familiei sale. El nu era insa absolut deloc potrivit pentru o asemenea functie si este primul dintr-o lunga serie de papi care au trasformat Vaticanul intr-un locas al coruptiei si depravarii. Dupa ce l-a incoronat pe Otto I ca imparat al Germaniei, pentru a-si asigura protectia lui in fata regelui Berengario II al Italiei, Ioan a schimbat tabara, intrand in legatura cu Berengario. Afland de tradare, Otto a revenit la Roma, in fruntea ostilor sale si l-a detronat pe Ioan, care deja fugise din Cetatea Papala, impunandu-l in locul lui pe Leon VIII. Ioan a incercat sa-si recupereze mitra papala dar a murit, ucis, de pare, de sotul unei doamne din inalta societate romana, cu care el intretinea legaturi adulterine. De altfel, relatiile papei cu femei erau cunoscute si acceptate tacit de cardinalii din jurul lui, de multi ani. Se mai spune ca sotul incornorat l-ar fi si castrat pe papa, inainte de a-l ucide.

 A fost singurul om din istoria papalitatii care a avut parte de trei mandate – intre 1032-1044, 1045 si intre 1047-1048. De asemenea, a fost cel mai tanar papa, incepandu-si domnia in jurul varstei de 19 ani. El a dus o viata extrem de desfranata si in afara legaturilor cu o puternica familie romana nu avea absolut nici o calificare pentru a ocupa scaunul pontifical. In cartea lui, Liber Gomorrhianus, un tratat despre coruptia papala, Sf. Petru Damian il numea „un demon care iesise din iad si se deghizase in preot” acuzandu-l de homosexualitate si zoofilie. De asemenea, episcopul Benno din Piacenza il considera „vinovat de multe rautati si omoruri”. Papa Victor III va spune, mai tarziu ca „atunci cand ma gandesc la violurile, crimele si faptele lui de neconceput, ma cutremur”. Benedict a renuntat la mitra papala in 1044, in schimbul unei mari sume de bani. A revenit insa, in 1045, pentru a-l detrona pe inlocuitorul sau si a domnit timp de o luna, dupa care a abdicat iar, pentru a se... casatori si a vandut iarasi tronul, pentru 650 kg de aur! Doi ani mai tarziu, a revenit la Roma si a mai domnit un an, inainte de a fi alungat pentru totdeauna din Cetatea Eterna. Nu se stie cand si cum a murit dar se pare ca a mai avut tentative de a-si relua tronul.

 Nascut Rodrigo Borgia, Alexandru VI a fost papa intre 1492 si 1503. Considerat un tanar prelat carismatic, a urcat rapid treptele carierei pontificale, in ciuda faptului ca se stia ca are copii din relatii ilegale, fapt ce contravenea flagrant celibatului impus prelatilor. Dar, dupa ce a fost numit papa, pasiunea lui pentru a-si capatui rudele si a face din Biserica un fief personal a devenit evidenta. In acest scop, el nu s-a sfiit sa comita crime si sa arunce Italia intr-un razboi sangeros si indelungat, in care peninsula va deveni locul de infruntare intre francezi si spanioli. Alexandru VI a avut trei fii si o fiica, faimoasa Lucretia Borgia, una dintre cele mai frumoase si mai inteligente femei ale epocii sale, dar si una dintre cele mai destrabalate, daca este sa dam crezare cronicarilor contemporani. Pentru a domina total Colegiul Sacru al Cardinalilor, Alexandru a mai infiintat doisprezece noi posturi de cardinali, incredintandu-i unul propriului sau fiu, Cesare, desi acesta n-avea decat 18 ani si nu facea parte din tagma preoteasca, si un altul lui Alessandro Farnese (viitorul Papa Paul III), fratele superbei amante a papei, Giulia Farnese. Moartea violenta a lui Alexandru a fost pusa tot pe seama rautatii sale: el ar fi invitat la masa un cardinal rival, vrand sa-i ofere vin otravit. Doar ca, dintr-o greseala a servitorilor, vinul a fost baut de papa si de fiul sau. Cesare, mai tanar si mai robust, a supravietuit, dar papa, slabit de viata de excese dusa pana la varsta de 72 de ani, a murit in chinuri. Oamenii de stiinta moderni apreciaza insa ca mai curand moartea lui s-ar fi datorat malariei.

 Papa intre 1513 si 1521, Leon X a ramas cunoscut mai ales prin bula papala emisa impotriva „ereziei” lui Martin Luther si prin esecul in fata miscarii protestante. Se spune ca, atunci cand a devenit papa, el i-ar fi zis fratelui sau, Giuliano: „De vreme ce Dumnezeu ne-a daruit papalitatea, sa ne bucuram de ea!” Sub pontificatul sau, crestinismul si-a asumat un caracter pagan, trecand din arta in comportament si conferind epocii o complexitate stranie. Pentru moment, crimele au disparut, fiind inlocuite de vicii si desfrau. Extravagantele papei au starnit nu doar indignarea oamenilor simpli, precum Luther, ci si a cardinalilor catolici. Unii dintre acestia, in frunte cu Alfonso Petrucci de Siena, au incercat sa-l asasineze. Anuntat despre intentiile lor, prin intermediul retelei de informatori pe care o infiintase la Vatican, papa le-a dejucat si a atacat el primul: toti cei implicati au murit, in decurs de cateva saptamani, din cauza unor „indigestii alimentare”, fiind de fapt otraviti din ordinul lui Leon. La apogeul puterii, acest controversat personaj, patron al artelor dar si lider rapace si violent, a murit pe neasteptate, la 1 decembrie 1521, rapus atat de rapid de malarie incat nu a mai putut sa primeasca ultima impartasanie.

 Membru al familiei de Medici, acest papa, numit ca mirean Giulio di Giuliano, a fost un diplomat abil dar in egala masura inclinat spre desfrau. Patimile sale lumesti l-au facut sa-si neglijeze indatoririle de suveran pontif tocmai intr-una dintre cele mai dificile perioade din istoria catolicismului – aparitia Reformei si razboaiele pentru Italia, de la mijlocul secolului XVI. Politica duplicitara a papei a dus la aparitia unui puternic curent pro-imperial in cadrul Curiei papale. Soldatii cardinalului Pompeo Colonna au jefuit Vaticanul si si-au impus controlul asupra intregii Rome, dedandu-se la cele mai cumplite grozavii. Umilit, papa a promis sa se supuna vointei imparatului Sfantului Imperiu, desi in acest timp negocia si cu francezii.

Trupele lui Charles de Bourbon au ajuns sub zidurile Romei in 1527 si, desi comandantul lor a murit la scurt timp dupa inceperea asediului, mercenarii au pradat Cetatea Sfanta, distrugand multe dintre splendorile renascentiste, ucigand si violand barbatii si femeile orasului cucerit. Clement a ramas prizonier in castelul Sant’Angelo timp de sase luni si, dupa ce a corupt cativa ofiteri imperiali a reusit sa scape, deghizat in negustor, fugind la Orvieto, apoi la Viterbo. A revenit in Roma depopulata si devastata abia dupa un an, ajungand la un compromis cu imparatul, pe care l-a indemnat sa actioneze cu severitate impotriva protestantilor luterani din Germania. Cu cateva zile inainte de a muri, Clement VII i-a poruncit lui Michelangelo sa picteze scena Judecatii de Apoi in Capela Sixtina.

About the Author

By Unknown on 17:42. Filed under VATICAN . Follow any responses to the RSS 2.0. Leave a response