In filmul online ‘Creep’(2004) actiunea incepe intr-o gara de metrou. E noapte tarzie si Kate (Franka Potente) se intoarce acasa de la o petrecere. Dar in timp ce asteapta metroul, ea realizeaza ca usile au fost incuiate peste noapte si ca este blocata in subteran.
In timp ce este atacata de un coleg care o urmarise, o creatura insetata apare din intuneric si il omoara. Noaptea se transforma astfel intr-un cosmar in care Kate si un cuplu de cersetori alearga prin tunelurile metroului pentru a scapa de creatura misterioasa….

In filmul online ‘Southland Tales’ (2006) actiunea este plasata in anul 2008, in legatura cu caderea societatii americane si dezastrul economic si ecologic ce-i iau locul: lumea e in pragul distrugerii: saracia si razboiul devin apasatoare….

Filmul online ‘Odishon – Audition’ il are in prim plan pe producatorul de televiziune Shigeharu Aoyama, care este incurajat de fiul sau sa isi gaseasca o noua sotie, la 7 ani dupa ce a ramas vaduv.
Un prieten ii sugereaza sa organizeze o auditie pentru un film inexistent, pentru a o putea ochi pe femeia ideala. Aceasta apare, dar dupa un inceput de relatie promitator, fata dispare, si cautarile scot la iveala povesti infricosatoare….

Misiune strategică a aviaţiei americane de bombardament, operaţiunea „Tidal Wave” (Valul nimicitor), de la 1 august 1943, avea drept scop să distrugă nouă rafinării din jurul oraşului Ploieşti. În ciuda unei pregări îndelungate, „Valul nimicitor” a fost un eşec: la Ploieşti nu s-a înregistrat „niciun fel de micşorare a capacităţii globale de producţie”, dar aviaţia americană a pierdut într-o singură zi 53 de avioane şi 660 de militari. Coordonatele acestei „duminici negre” pentru aviaţia americană sunt reconstituite conştiincios, cu detalii de atmosferă, de către căpitanul John S. Young, participant la operaţiune.

„Tidal Wave” nu era prima încercare de acest fel a aviaţiei Statelor Unite ale Americii. Cu un an şi două luni în urmă, în iunie 1942, se desfăşurare o misiune asemănătoare, dar una mai degrabă de sondare a situaţiei, de exerciţiu. „Proiectul Halverston”,iniţial HALPRO, a presupus trimiterea în raid asupra Ploieştiului a unui număr mic de avioane, doisprezece B 24 Liberators. Sub conducerea colonelului Harry Halverston, iniţiatorul proiectului, avioanele şi-au luat zborul de la baza aeriană Fayidh, de lângă Canalul Suez. Rezultatul a fost considerat de americani un succes deplin: zece bombardiere au lovit rafinăria „Astra”, un altul a lovit portul Constanţa şi cel de-al doisprezecelea, o ţintă neidentificată. Prima misiune de luptă americană în Europa nu s-a soldat nici cu pierderi serioase: zece avioane s-au întors din misiune nelovite, aterizând în Irak, iar două, avariate, au ajuns cu bine în Turcia. De cealaltă parte, rezistenţa întâmpinată a fost minimă; dar aceasta nu înseamnă că germanii aveau să uite acţiunea. Generalul Luftwaffe Alfred Gerstenberg, şeful Misiunii Militare Germane din România, va înzestra zona peterolieră Ploieşti cu o apărare antiaeriană extrem de puternică şi de eficace, constând în câteva sute de piese de calibru greu de apărare antaeriană, FLAK, de la 88 la 105 mm., precum şi tunuri de calibru mic, camuflate în căpiţe de fân. În plus, centrul de comandă al Luftwaffe de la Lipesk controla şi regiunea Ploieşti, putând trimite acolo două escadrile de avioane de vânătoare Messerschmitt 109 şi Messerschmitt 110; dintre acestea, 52 de aparate erau conduse de piloţi germani ai Luftwaffe, iar restul de piloţi români. Dar Gerstenberg mai dispunea şi de un centru de transmisie secret, din Atena, care îi semnala mişcările şi preparativele făcute de Air Force 9, staţionată în Africa de Nord.

Pregătirile pentru „Valul nimicitor”, în deşertul libian

Ghidându-se strict după desfăşurarea şi reuşita misiunii HALPRO din vara anului precedent, dar neluând în calcul un element esenţial, anume că şi partea germană îşi întărise capacitatea de apărare şi ripostă, americanii au decis un atac masiv în zona Ploieştilor, desfăşurat pe vreme de ziuă, la o distanţă cât se poate de mică de sol şi de obiectivele care trebuiau bombardate. Escadrilele a 9-a şi a 10-a, conţinând grupurile de bombardament 98, 376, 44, 93 şi 389 au primit misiunea de luptă, aşa că se vor antrena cu ardoare în deşertul libian, bombardând ţinte contrafăcute, poziţionate după modelul celor reale. Au fost angajate în operaţiune nu mai puţin de 178 de bombardiere, cu un total de 1.764 de oameni la bord. Era, la acea oră, cea mai numeroasă şi mai puternică forţă combatantă desfăşurată de Statele Unite în Europa. Iar coordonatele acţiunii erau cât se poate de clare: decolarea de pe aerodromurile din Benghazi, Libia, zbor deasupra Mării Mediterane şi a Mării Adriatice, survolarea insulei Corfu, a munţilor Pind şi a părţii de sud a Iugoslaviei. Cu o mică diferenţă (un aparat se va defecta la sol, aşa că vor porni în misiune 177 de bobardiere), lucrurile se vor petrece întocmai.

Rafinăriile de la Ploieşti, lovite din toate părţile

Avioanele vor ajunge deasupra obiectivelor la timpul stabilit şi vor începe bombardarea. Doar că rezistenţa întâmpinată va fi, de data aceasta crâncenă, atât din partea FLAK-ului, cât şi din partea Luftwaffe. Primul care va ataca va fi grupul 93, comandat iniţial de locotenent-colonelul Addison Baker şi de maiorul John L. Jerstad, copilotul său. Ei vor lovi rafineria „Columbia Aquila”, dar vor fi doborâţi apoi de antiaeriana germană. Vor fi decoraţi post-mortem cu „Medalia de Onoare”. Maiorii Ramsay D. Potts şi George S. Brown vor prelua, de pe aparatele pilotate de ei – „Ducesa” şi Queenie” – comanda grupului 93 şi vor bombarda, la rândul lor, rafinăriile „Astra Română”, „Unirea Orion” şi „Columbia Aquila”. Grupul de luptă 93 a pierdut unsprezece aparate.

Grupul de luptă 376, comandat de generalul Ent şi colonelul Compton, va bombarda rafinăriile „Steaua Română”, de la Câmpina, şi „Concordia Vega”, iar grupul 98, comandat de colonelul John R. „Killer” Kane, şi grupul 44, condus de colonelul Leon W. Johnson, au făcut un ocol pe la Floreşti, după care s-au angajat şi ei în bombardarea rafinăriilor „Astra Română” şi „Columbia Aquila”. Bombardamentele se vor desfăşura pe fundalul unor încleştări dramatice ale avioanelor americane cu avioanele de vânătoare şi cu antiaeriana germană, care făceau ravagii în rândurile lor. Totuşi, americanii îşi vor îndeplini misiunea, reuşind să-şi lanseze bombele asupra ţintelor programate.
Click aici pentru a citi continuarea articolului!

Raportul UMMO si paranoia

Se vehiculeaza in anumite cercuri despre raportul UMMO, care ar sugera ca in lume exista extraterestri infiltrati printre noi si care ar fi realizat un raport cu privire la oameni. Pe deasupra, chiar si Papa stie de acest raport. Nu este de mirare ca acest zvon a iesit la suprafata pentru ca Vaticanul ascunde multe biblioteci misterioase despre care se spune ca ar ascunde documente ce pot schimba intreaga istorie a umanitatii. Bineinteles, de la aceste zvonuri si pana la inversunate teorii conspirationiste si de-a dreptul paranoia nu mai este decat un pas.

Trebuie stiut ca raportul UMMO sau Planeta Ummo, asa cum mai este cunoscut, reprezinta cel mai controversat subiect care implica OZN-urile si celebrii omuleti verzi din filme, acesta nefiind decat un experiment inselator. Ipoteza incredibila, insa irezistibil de fascinanta ridicase francezii si spaniolii la o stare de alerta nationala, cu gandul ca vor intalni cat de curand fiinte din spatiul cosmic. Aceasta poveste capata nuante de Codul lui DaVinci impletite cu Star Trek, insa nu este, in fond, decat o poveste a usurintei cu care mintea umana poate fi pacalita.

Pe undeva pe la jumatatea deceniului 1950-1960, Jose Luis Jordan Pena, un psihiatru spaniol, elaborase o teorie care spunea ca paranoia este mult mai raspandita in randul populatitei decat vor specialistii sa recunoasca. El credea ca paranoia se manifesta in cadrul populatiei si prin intermediul credintei in spiritism, astrologie, ingeri, demoni, farfurii zburatoare, spiridusi si alte fiinte mitice sau prin superstitii. Pe baza acestei supozitii, psihiatrul a ajuns la concluzia ca un total de aproximativ 80% din populatia globului sufera de paranoia. Cum ideile sale au fost considerate excentrice, ciudate si extremiste, Jordan a dorit sa le arata colegilor de breasla ca are dreptate si ca cel putin cei 80% din oameni sunt foarte usor de manipulat, colegii sai aflandu-se in cei 80 % din populatie, dupa spusele sale.

Raportul UMMO a fost de fapt excrocheria psihiatrului, un experiment care a reusit sa aduca rezultate mult mai mari decat se astepta chiar acesta. Excrocheria a creat panica si in randul celor mai reputati oameni de stiinta de la acea vreme, experimentul avand rezultate pe care psihiatrul nu avea cum sa le preconizeze. Gluma specialistului avea sa provoace o noua religie, ummonismul, care i-a atras pe multi oameni reputati si specialisti in diverse domenii, multi considerand ca documentele UMMO au fost chiar analogii reale ale operei lui Jeorge Luis Borges.

Pena si-a inceput planul referitor la Raportul UMMO lansand un zvon neadevarat cu privire la prabusirea unui OZN intr-o zona rau famata a capitalei Madrid. Pentru a da autenticitate spuselor sale si a crea confuzie si panica in randul populatiei, el a venit si cu dovezi palpabile: monstre dintr-un material plastic obisnuit care se foloseste in cazul programelor spatiale desfasurate de NASA si care era cu totul necunoscut in Spania. Ba mai mult, Pena a declarat ca a gasit bucata de obiect extraterestru el insusi la locul prabusirii si ca acesta are o compozitie chimica inexistenta pe Pamant, fiind deci de provenienta extraterestra. Avand calea pavata inainte, psihiatrul isi continua planul si dezvaluia identitatea rasei extraterestre vizitatore: ummitii, descendenti de pe indepartata planeta UMMO.
Mai mult pe dli.ro

Suprafata Lunii va fi analizata in vederea descoperirii semnelor unor civilizatii extraterestre demult disparute. Aceasta este initativa a doi oameni de stiinta de la Universitatea de stat din Arizona care au nevoie insa de fonduri in misiunea lor. Ei considera ca, prin analiza atenta a miilor de imagini care surpind suprafata selenara, pot fi identificate eventuale urme ale civilizatiilor extraterestre care ar fi strabatut sistemul nostru solar.

Profesorii Robert Vagner si Paul Davies spun ca, daca fiintele extraterestre au ajuns prin sistemul nostru solar, acestea ar fi lasat in urma lor anumite mesaje, ruine, instrumente, deseuri sau urme ale mineritului pe suprafata Lunii, aceste posibile dovezi putand fi vazute cu ajutorul unor telescoape performante si a navelor spatiale. Desi o astfel de operatiune ar fi costisitoare iar dovezile unei civilizatii extraterestre se pot lasa asteptate, cei doi spun ca, daca suprafata Lunii va fi analizata pe calculator sau cu ajutorul voluntarilor din intreaga lume, costurile ar fi mult mai mici iar o descoperire ar putea insemna un eveniment extraordinar pentru lumea astronomica.

Initiatorii proiectului sustin ca imaginile pe care le avem ale Lunii ar trebui analizate mult mai atent alaturi de celelalte date pe care oamenii de stiinta le-au obtinut in cadrul cercetarilor proprii pentru ca se poate ca acestia sa identifice semne ale interventiilor extraterestre pe Luna. Cei doi profesori din Arizona considera ca un astfel de proiect ar avea o functie complementara celorlalte proiecte care scruteaza spatiul pentru viata extraterestra.

Singurul autoportret al lui Leonardo da Vinci cunoscut universal este atât de valoros încât a fost scos din magazie pentru afişare publică doar de trei ori în secolul trecut, informează Daily Mail.

Experţii în artă se tem că autoportretul se va deteriora şi nu va mai fi posibil să fie restaurat pentru că a fost expus în condiţii jalnice. Desenul este realizat cu cretă roşie pe hârtie şi "suferă" de pete, care nu ar fi trebuit să fi apărut. Autoportretul lui Leonardo da Vinci a fost achiziţionat în 1839 de Regele Carlo Alberto de Savoy şi s-a aflat la Biblioteca Regală aproximativ 100 de ani.

În 1929, a fost scos din depozit şi atârnat pe un perete, însă, autoportretul a fost expus la lumina soarelui, ceea ce a cauzat deteriorarea şi au apărut pete. Când a fost expus din nou în 2006 şi în 2011, petele erau vizibile. În urma testelor făcute pe desen, s-a demonstrat că autoportretul este grav avariat şi deteriorat, iar restaurarea este "cel puţin delicată şi riscantă".

Autoportretul a fost realizat la început anilor 1500, când Leonardo da Vinci avea aproximativ 60 de ani. Experţii în artă susţin că orice expunere a desenului trebuie să fie de scurtă durată şi cu un număr limitat de vizitatori, pentru că, la fel ca un om bolnav, desenul lui Leonardo va avea nevoie de ceea ce experţii numesc "o lungă perioadă de odihnă".  jurnalul.ro

Cercetătorii încearcă de foarte mult timp să găsească în operele lui Leonardo da Vinci chipul artistului deoarece acesta nu a lăsat autoportrete, scrie Daily Mail.

Un istoric de artă susţine că a descoperit în "Cina cea de Taină" chipul lui Leonardo de două ori. Ross King face referire la un poem scris de prietenul artistului, Gasparo Visconti, în 1490, în timp ce Leonardo picta faimoasa pictură. În poem, Visconti face glume pe seama unui artist anonim pentru că s-a pictat în opere.

Potrivit lui King, Leonardo seamănă cu apostolii pictaţi şi are nas grecesc, barbă şi părul lung. În "Cina cea de Taină" Leonardo da Vinci ar putea fi apostolul Iacob (James the Lesser) şi apostolul Toma (Thomas).

Leonardo a pictat "Cina cea de Taină" pentru patronul său, ducele Ludovico Sforza din Milano şi se găseşte în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. "Cina cea de Taină" este una dintre cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor.

“Când mi-a întins spaniolul posterul cu Gioconda pe masă, i-am zis: vino încoace să-l vezi pe Leonardo tânăr! Spaniolul a rămas blocat. Era mai şocat decât mine. A fost un moment de graţie. I-am mai arătat încă o dată: am rulat un pic posterul, în aşa fel încât să se vadă doar capul şi m-am dat doi paşi înapoi, în stânga. Pe măsură ce te dai înapoi, chipul Giocondei se transformă din femeie, în bărbat. Ai o Gioconda mai urâţică şi apoi, dintr-o dată, devine chipul lui Leonardo, tânăr. Nu e loc de dubiu, trăsăturile se văd foarte, foarte clar. Dacă priveşti posterul rulat din dreapta, îţi apare la fel, o femeie cu trăsături masculine, apoi devine jumate femeie, jumate bărbat. Probabil că de aceea a fost Gioconda atât de disputată în întreaga lume, fiindcă subconştientul înregistrează că ascunde ceva, ca e ceva în neregulă cu ea”, ne povesteşte pictorul slătinean Ştefan Stoenică, 57 de ani. S-a dus imediat cu descoperirea sa la autorităţile spaniole şi în câteva luni Registrul de Proprietate Intelectuală din Madrid a cercetat, a studiat, l-a verificat şi într-un final i-a acordat drepturi de proprietate intelectuală pentru descoperirea sa.

“Au mai spus şi alţii că Gioconda a fost bărbat sau că ascunde chiar autoportretul lui Leonardo, însă nimeni nu a demonstrat până acum. Toate au fost supoziţii, teorii. Ei bine, eu am reuşit să o demonstrez”, adaugă el. A fost mare tam-tam în cercurile de cultură din Madrid, după descoperirea sa. Pictori, critici, regizori, istorici şi pasionaţi au verificat şi ei cu posterul îndoit, să vadă dacă într-adevăr aşa e. Şi s-au convins pe rând, muţi de uimire, că da, din unghiul acela, Giconda parcă ar fi însuşi Leonardo.

“Am dormit în stradă şi prin şanţuri zile la rând, am mâncat la cantina săracilor”

Întâmplarea s-a petrecut acum şase ani, într-un mic atelier de pictură din Madrid, locul unde Ştefan decisese să-şi caute fericirea la vremea aceea. Îşi câştiga pâinea pictând pentru cei bogaţi. Norocul lui a fost că spaniolul care-l angajase să-i picteze tablouri uriaşe îi comandase o reproducere după Gioconda. Şi, ca să-i uşureze munca, într-o zi i-a adus în atelier posterul acela cu chipul Giocondei. Niciodată Ştefan Stoenică n-o studiase pe Gioconda ca toţi cei pasionaţi, cu migală, cu instrumente, obsesiv. N-avusese timp pentru asta, el, pictor simplu şi sărac, cu un destin ca-n filme. Nu-l interesa Gioconda, el avea alte griji mai importante: să supravieţuiască. Era pictor cu expoziţii în Slatina (Olt), lucrase ca miner şi ca strungar, apoi divorţase şi rămăsese fără nimic.

Citeste materialul pe jurnalul.ro

Un om cu un trecut sangeros ce trece in Mexic cu 2 milioane de dolari se trezeste atacat brusc in orasul El Fronteras.

Pana la descoperirea, în 1922, a tezaurului mormantului lui Tutankhamon, faimoasa „Closca cu puii de aur”, aflata pe teritoriul Romaniei, a reprezentat cel mai mare tezaur antic din lume. Datorita stradaniilor marelui patriot Alexandru Odobescu (scriitor si arheolog), „Closca” a fost expusa publicului european la Expozitia mondiala din Paris, în 1867 si apoi a fost etalata la Londra. Principala lucrare a lui Odobescu, scrisa în limba franceza, a fost „Le trésor de Pietrossa”.

Din pacate, ceea ce vedem astazi la Muzeul National de Istorie a Romaniei, sala Tezaurelor, reprezinta doar o parte din comoara gasita în 1837, la Pietroasa Mica, judetul Buzau (într-o cariera de piatra a Muntelui Istrita). Muncitorii Stan Avram si Ion Lemnaru (ginere si socru) au descoperit aproape 40 de kilograme de aur sub forma de fibule (dispozitiv antic de prindere a vesmintelor pe umar, corespunzator agrafelor de siguranta de azi), colane, patera (vas ritualic cu statueta în mijloc), cosulete poligonale etc. A urmat o istorie zbuciumata, caci aurul facea cu ochiul multora care si-au dat seama despre ce este vorba. Doar Avram si Lemnaru habar n-au avut pe ce-au pus mana si au vandut comoara cu un pret echivaland 450 de grame. Cele 40 de kilograme au fost cumparate de un antrepenor de poduri, Verusi. Pe atunci existau 22 sau 24 de piese.

Verusi le-a distrus pe cele mari, pentru a le ascunde mai bine. O parte a vandut, apoi a urmat un denunt, Avram si Lemnaru au fost batuti la sange si asa s-a aflat si despre pietrele încrustate pe artefacte, pe care cei doi ignoranti le aruncasera la porci crezand ca e sticla colorata... Nu se va sti niciodata cate piese au fost cu exactitate. Dupa moartea lui Ghica Voda (care cam pusese ochii pe ea, tinand-o într-un birou), cand comoara a fost depusa la Muzeul de antichitati (Liceul Lazar) a aflat si Odobescu despre ea. Din cele 40 de kilograme mai ramasesera 19,820 kilograme!

Tezaurul, asa cum îl admiram astazi, a fost restaurat la initiativa lui Carol I. În 1876, el a trimis „Closca” în Germania, pentru a fi îngrijit de marele orfevrier Paul Telge, angajat al multor Case regale. Dar inestimabilei comori i se mai rezervau aventuri nefericite. Astfel, în 1875, în noaptea de 9-10 decembrie, un anume Grigore Pantazescu (seminarist si acrobat la circ) a intrat prin acoperisul muzeului si a furat-o. A fost prins si condamnat la 6 ani puscarie, dar a fost împuscat înainte de evadare... În 1916, cand Bucurestiul a fost ocupat de Puterile Centrale, guvernul (Ion I.C. Bratianu) a decis trimiterea Tezaurului Romaniei (inclusiv „Closca”) la Moscova. Doar batranul bancher Mauritiu Blank s-a opus trimiterii la Kremlin (preferand Danemarca), si a avut dreptate. Romania primeste înapoi Basarabia în 1918, bolsevicii se supara si nu mai trimit înapoi Tezaurul tarii decat în 1956, si atunci partial. Doar aurul (aprox. 97 tone!) valora 1,25 miliarde dolari in 2005.

„Closca cu puii de aur” a fost, probabil, comoara regelui gotilor Atharic (mijlocul secolului IV d.Ch.). Pe un colan exista o inscriptie runica (alfabet germanic). Din 1971, comoara se afla la Muzeul National de Istorie a Romaniei, dupa ce i-a fost verificata autenticitatea – a fost executat din monede romane.

PAUL IOAN
revistamagazin.ro

Cel mai mare tezaur preistoric descoperit pe teritoriul Romaniei este cel de la Hinova, judetul Mehedinti. Lucrarile arheologice efectuate la castrul roman de acolo, in 1980, au scos la lumina un vas mare de lut in care se aflau 9.639 de piese din aur, cantarind cinci kilograme si datand de la finele mileniului II i.Ch. Printre piese se afla o diadema, 14 bratari de diferite modele, 92 pandantive, 4 inele etc. In 1971, in localitatea Peretu, judetul Teleorman, a fost descoperit un tezaur de 750 de grame, continand 50 de piese. Este vorba despre un mormant cu doua camere funerare, apartinand unui inalt membru al aristocratiei traco-getice de acum 2500 de ani, care fusese ingropat alaturi de doi cai, caini de vanatoare, arme de fier, vase si un coif de argint aurit de 750 de grame. Acesta are pe obrazarul drept un vultur, iar pe cel stang un cerb.

La Simleul Silvaniei-Cehei (Judetul Salaj) a fost descoperit, in 1986, un tezaur istoric din argint, cantarind in total 2.122 de grame. In componenta se afla trei bratari, o fibula, un lant lung de 92 de centimetri si 552 de monede tip drahme facute in localitatea Dyrrhachium de pe teritoriul Albaniei de azi. Acestea circulau in anii 80 i.Ch.... Tezaurul de la Sannicolaul Mare, cu 23 de piese din aur cantarind aproape 10 kilograme, a fost descoperit in 1799. El dateaza din secolul IV d.Ch. si a fost dus la Curtea regala din Viena, acum aflandu-se la Kunsthistorisches Museum.

Desigur, cel mai mare depozitar de tezaure al tarii este Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR). Acesta se afla in fostul Palat al Postelor, a carui constructie a inceput in 1894, pe locul vechiului Han al lui Constantin Voda Brancoveanu, care a ars intr-un incendiu (1847). Lucrarile, executate dupa planurile lui Alexandru Savulescu, in stil neoclasic german (dupa Palatul Postelor din Geneva), au fost terminate in 1900. Trebuie spus ca in 1864, Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de functionare a Muzeului de Antichitati si Muzeului de Stiintele Naturii. In 1970, prin Hotararea Consiliului de Ministri al R.S.R. s-a infiintat Muzeul National de Istorie a Romaniei, la 20 martie. Colectiile contin aproape 700.000 de obiecte de tezaur, arheologie, manuscrise, filatelie, numismatica etc., mereu imbogatite.

Sala Tezarului se afla in vechea sala a seifului Postelor, sub calea Victoriei, langa Palatul CEC, avand 1.000 metri patrati. Aici se gasesc, printre multe altele, Closca cu Puii de Aur, timbrele "Cap de Bour" (prima emisiune 1858), bijuteriile Casei regale, bratari dacice, caseta cu inima reginei Maria, Ganditorul de la Hamangia (si nevasta), carul ritualic de la Bujorul (vechi de 3000 de ani, cu pasari stilizate), coiful de la Peretu, kosoni de la Sarmizegetuza, un steag al lui Stefan cel Mare din 1502, steagul si sabia lui Tudor Vladimirescu, costumul polar al lui Emil Racovita, inelul de logodna al lui Voda Cuza, carnetelul de dans al Elenei Cuza, revolverul regelui Ferdinand, primul aparat de proiectie din Romania, primul automobil care a circulat prin Bucuresti, in 1900 (facut in Belgia, poarta numarul "1" si a apartinut exploratorului Bazil G. Asan), sigiliul domnitorului Alexandru cel Bun si multe alte comori ce trebuie admirate la fata locului.

PAUL IOAN
revistamagazin.ro