Ada Kaleh: insula dispărută (audio)
de Liliana Nicolae
Situată la trei km în aval de Orşova, insula a fost acoperită de apele Dunării în anul 1970.
Ada Kaleh înseamnă, în traducere, insula cetate, sau insula fortăreaţă.
În 1970 insula a fost acoperită de apele Dunării, ca urmare a construirii Porţilor de Fier I.
Până atunci, însă, a fost ceea ce foştii localnici, dar şi cei care au vizitat insula, numesc “un Rai pe pământ”.
De la un capăt la altul nu erau mai mult de 2000 de paşi pe lung şi 500 pe lat, iar recensământul din 1930 arăta ca pe Ada Kaleh trăiau 450 de oameni, majoritatea turci.
Audio: documentarul "Ada Kaleh: insula dispărută",
Radio România Actualităţi, 6 august 2010.
"Istanbul în miniatură"
Pe Ada Kaleh a fost înfiinţat un post de poliţie abia în perioada interbelică, însă nu au fost niciodată raportate infracţiuni, în niciun document istoric. Mai exact, în singura monografie a insulei, scrisă de imamul Ali Ahmed , se menţionează că “Certuri cu bătae, crime, nu s-au întâmplat niciodată”.
Pe insulă era o climă aproape mediteraneană. Aşa se explică faptul că acolo existau smochine mari cât pumnul, creşteau măslini şi leandri. Acolo se bea cafea turcească, iar dulceaţa de smochine şi de trandafiri, vestitul rahat turcesc erau adevărate delicatese. Ada Kaleh era un fel de Istanbul plutitor, un mic Orient pe Dunăre.
Datorită poziţiei sale strategice, insula Ada Kaleh a fost în atenţia puterilor din perioada Primului Război Mondial, fiind ba sub ocupaţie austriacă, ba sub ocupaţie otomană. În secolul al – XVIII-lea, austriecii au construit pe Ada Kaleh o fortificaţie impresionantă, după renumitul sistem Vauban, cu ziduri groase şi galerii.
Rol de apărare
 |
| Foto: Interior dintr-o casă turcească de pe insula Ada Kaleh, reconstruit la Muzeul Regiunii Porţile de Fier. |
Mai târziu, insula a fost colonizată de turci. Construcţiile şi-au schimbat destinaţiile. Comandamentul austriac devenise moschee, iar pe ziduri oamenii şi-au ridicat case. Astfel, Insula Cetate a devenit un loc cu o arhitectură unică.
După Primul Război Mondial, mai exact în 1921, în urma unui referendum, locuitorii insulei au decis ca insula şi oamenii ei să ţină de România.
Pe insulă era o şcoală, la care se învăţa şi în română şi în turcă. Exista şi o primărie, casele impunătoare ale lui Ali Kadri, cel mai bogat om de pe insulă, un dispensar, un post de jandarmi şi unul de poliţie.
Pe insulă era şi un cinematograf unde - povestesc localnicii - un film rula şi o lună de zile, încât îl învăţau pe dinafară.
Oaspeţi de vază
În 1929, Ada Kaleh a fost vizitată de Regele Carol al II-lea şi de Nicolae Iorga, care au adus o serie de daruri, printre care o cantitate importantă de zahăr din care localnicii făceau vestitele dulciuri turceşti (baclava, rahat Lokum, dulceţuri de smochine şi de trandafiri).
Tot atunci, autorităţile române au decis ca produsele tradiţionale făcute pe insulă (printre care şi 17 sortimente de ţigarete) - să fie scutite de taxe.
În ultimii ani, numărul turiştilor - cărora localnicii de pe insulă le spuneau "vizitatori” - crescuse foarte mult.
 |
| Foto: Locuitori turci ai insulei. |
Insula a mai fost vizitată şi de cunoscutul jurnalist Felix Brunea Fox, care a scris un reportaj-anchetă despre cel mai bogat om de pe insulă - Ali Kadri, pe care - se pare - localnicii îl acuzau de diferite abuzuri.
Viaţa pe Ada Kaleh a decurs lin, până spre sfârşitul anilor ’60, când s-a decis construirea Hidrocentralei Porţile de Fier I. Asta a însemnat, printre altele, şi înghiţirea de către apele Dunării a insulei Ada Kaleh.
Aşa s-a sfârşit o lume, aşa s-a sfârşit o poveste.
Locuitorii insulei au plecat - unii în Orşova, sau la Drobeta Turnu Severin, alţii la Constanţa sau în Turcia, unde au înfiinţat un cartier cu numele Ada Kaleh. Mutarea, în sine, a fost o adevărată tragedie, cărora în special bătrânii locuitori ai insulei nu i-au făcut faţă.
Li s-a promis că nu vor plăti lumina, ca urmare a construirii citadelei care le-a înghiţit casele.
A fost, însă, doar o promisiune neonorată, ca atâtea altele. Au primit o despăgubire bănească, pentru a-şi construi sau cumpăra alte case, deşi unii au luat cărămidă cu cărămidă casa de la Ada Kaleh.
Săraci fiind, unii şi-au luat şi geamurile şi ţigla de pe case. Alţii şi-au pus osemintele strămoşilor în saci şi le-au dus în aval, pe insula Şimian, unde s-a mutat o parte din cimitir şi cetatea construită de austrieci.
Autorităţile intenţionau, de fapt, să mute pe Şimian toate casele cu locuitorii lor cu tot. Nimeni, însă, nu a fost de acord.
Greu accesibil
 |
| Foto: Schiţă cu poziţionarea insulei pe Dunăre. |
Locul e greu accesibil, aşa că dacă vor să mai meargă la cimitir, uneori este aproape imposibil, aşa cum ne-a fost şi nouă, în încercarea de a pătrunde pe insulă.
Unii nu au abandonat, încă, idea de a face din Şimian ceea ce a fost Ada Kaleh odată, măcar din punct de vedere turistic. E, însă, deocamdată, ca şi acum 40 de ani, doar un proiect.
Cum s-a schimbat viaţa locuitorilor de pe Ada Kaleh, odată cu mutarea lor de pe insulă, cum vorbesc ei acum, după aproape 40 de ani, despre viaţa pe insulă, povestea celui mai mare covor din Europa (care a fost dăruit geamiei din Ada Kaleh), amintiri, încercarea de a reconstitui o lume aflată acum sub ape, aflaţi din documentarul Radio România Actualităţi “Poveşti din Ada Kaleh”, realizat de Liliana Nicolae şi Liliana Bădiţă.
Mulţumim pentru sprijinul acordat în realizarea acestui documentar Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, Muzeului Regiunii Porţile de Fier, Arhivei Naţionale - Filiala Mehedinţi şi Comunităţii turcilor din România.
.jpg)
.jpg)
(nt).jpg)
.jpg)
