Constantin Brancusi
CONSTANTIN BRÅNCUŞI s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa – Gorj şi a fost al cincilea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi, o familie de ţărani obişnuiţi. Rămâne una dintre personalităţile importante ale culturii şi istoriei Gorjului, lăsând amprente de mare valoare în viaţa ţării. Opera lui, este recunoscută pe plan mondial fiind considerat unul din primii mari creatori ai artei moderne.La vârsta de 17 ani începe să se manifeste înclinaţia lui spre artă, când, baiat de prăvălie fiind, construieşte o vioară din scândurile unei lădiţe de portocale. Urmează Şcoala de meserii din Craiova (1894-1898), apoi, pleacă la Viena unde lucrează la un atelier de tâmplarie, iar după un an revine în ţară şi se înscrie ca student al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti. Vinde casa de la Hobiţa, spală vase prin restaurante, sculptează şi vinde o parte din opere pentru a putea să-şi plătească studiile.
În 1904 pleaca la Paris pe jos, lucrează în diverse locuri şi strânge bani pentru a urma Şcoala de Arte din Paris (clasa lui Antonin Mercie). Ciopleşte bustul patronului restaurantului în care lucra, fapt care l-a făcut cunoscut în zonă, datorită măiestriei execuţiei acelui bust. A sculptat mult, atât în lemn dar şi în piatră şi metal. Brâncuşi începe să fie tot mai sigur pe drumul pe care merge fiind acceptat ca practician în atelierele lui Auguste Rodin dar, artistul refuză să lucreze cu acesta rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres!” (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).
În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Ezra Pound şi Henri Pierre Roche, care au fost nu doar prieteni, ci şi confidenţi, purtători de cuvânt şi mai târziu biografi. De asemenea, a fost foarte apropiat cu poetul Guillaume Apollinaire şi cu artişti celebri precum Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp alături de care a lucrat. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale din acea perioadă sunt: „Cuminţenia pământului”, o primă versiune a lucrării „Sărutul” (1907), „Somnul” (1908), „Muza adormită” (1909-1910), „Pasărea măiastră” (1910), „Prometeu” (1911), „Domnişoara Pogany” (serie 1912-1933), „Primul pas” (1913) lucrări ce marchează aplecarea spre valorile artelor arhaice.Brâncuşi era o persoană sociabilă şi complexă pe care nu multe persoane au reuşit să-l înţeleagă. Jovial şi bonom, purta barbă iar în ultima parte a vieţii haine ţărăneşti. Era interesat de aproape orice subiect începând cu muzica (avea înclinaţii spre muzica eclectică), ştiinţă, filosofie. Viziunea sa asupra vieţii era influenţată atât de Platon cât şi de gândirea filosofilor orientali, într-un amestec interesant şi personal. Era aproape un ascet, care îşi transformase atelierul într-un adevărat templu, impresionând pe vizitatori prin atmosfera profund spirituală.
Lucrările sale i-au adus o imensă popularitate, acesta fiind cunoscut şi foarte apreciat mai ales în Franţa, România şi în Statele Unite, colecţionarii fiind interesaţi pentru a-şi procura creaţiile artistului român, iar revistele şi criticii publicând nenumărate studii şi articole cu laude. În 1913 expune simultan la Salon des Independants în Paris şi la the Armory Show în New York.
Lucrările sale i-au adus o imensă popularitate, acesta fiind cunoscut şi foarte apreciat mai ales în Franţa, România şi în Statele Unite, colecţionarii fiind interesaţi pentru a-şi procura creaţiile artistului român, iar revistele şi criticii publicând nenumărate studii şi articole cu laude. În 1913 expune simultan la Salon des Independants în Paris şi la the Armory Show în New York.
Recunoaşterea sa pe plan naţional şi internaţional se datorează, în principal, ansamblului sculptural de la Târgu Jiu, terminat în 1938. Ansamblul, alcătuit din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului era dedicat românilor care în 1916 reuşiseră să oprească o invazie germană. Aceste lucrări depăşesc limitele concretului, generând diverse interpretări ale semnificaţiei celor trei sculpturi. Mac Constantinescu, un cunoscut al artistului, spunea în „Colocviul Brâncuşi” că ansamblul reprezintă „înfăptuirea unei vechi dorinţe, aceea de a lăsa pe pământul românesc concretizarea în bronz şi piatră a tot ce a gândit mai profund şi mai îndelung”. Iar A. Ghenie spunea că „un ţăran din Gorj a făcut pentru ţara sa ceea ce pentru alte ţări n-au putut face decât regii şi împaraţii”.
De la interpretarea ansamblului ca un monument ridicat în cinstea eroilor căzuţi în război, până la atribuirea unor semnificaţii care se leagă de simbolismul universal, de începuturile vieţii umane şi a legăturilor omului cu pământul, s-au emis diferite ipoteze.
Masa tăcerii poate fi asociată cu o „invitaţie la un magic conciliu al umbrelor stămoşilor” (Radu Boureanu) sau „masa rotundă-primul stadiu al civilizaţiei, stadiul primitiv” (V. G. Paleolog). O altă interpretare poate fi apropierea de strămoşii daci, de naşterea civilizaţiei pe aceste locuri. Având în vedere că ansamblul se vrea un omagiu al eroilor cazuţi în 14 octombrie 1916, în bătălia de la Jiu, se poate spune că Masa Tăcerii reprezintă şi masa de ,,pomenire’’a acestora. Pentru Petre Pandrea, „Masa tăcerii este un imn al căsătoriei, al iubirii familiale şi fertile, aşa cum se practică pe plaiurile noastre din timpuri imemoriabile”.
Masa tăcerii poate fi asociată cu o „invitaţie la un magic conciliu al umbrelor stămoşilor” (Radu Boureanu) sau „masa rotundă-primul stadiu al civilizaţiei, stadiul primitiv” (V. G. Paleolog). O altă interpretare poate fi apropierea de strămoşii daci, de naşterea civilizaţiei pe aceste locuri. Având în vedere că ansamblul se vrea un omagiu al eroilor cazuţi în 14 octombrie 1916, în bătălia de la Jiu, se poate spune că Masa Tăcerii reprezintă şi masa de ,,pomenire’’a acestora. Pentru Petre Pandrea, „Masa tăcerii este un imn al căsătoriei, al iubirii familiale şi fertile, aşa cum se practică pe plaiurile noastre din timpuri imemoriabile”.
Poarta Sărutului. Păstrând tema sculpturii ,,Sărutul’’, Poarta reprezintă bucuria că iubirea e nemuritoare, iar după spusele autorului, ,,misterul fecundităţii şi al morţii este însuşi misterul iubirii, care va supravieţui dincolo de mormânt’’. Partea superioară a Porţii, ar putea reprezinta hora ţărănească, gorjeană.
Petre Pandrea, în ideea că Brâncuşi a costruit la Târgu Jiu un monument închinat ostaşului victorios, eroului întors acasă, a văzut în aceasta „o solemnitate a nunţii în cinstea soldatului victorios, care intră în rânduiala rurală”. Să fie oare Poarta Sărutului un arc de triumf? Sau, doar un simplu portal aşezat la intrarea în Grădina Publică? Cu siguranţă, Poarta Sărutului reprezintă mai mult decât oricare interpretare, ea reprezintă însăşi cumulul de idei exprimate de autor în întreaga sa operă.
Brancuşi şi-a motivat această sculptură prin „un sentiment adânc’’ aşa cum a făcut-o şi în „Sărutul” de la Montparnasse: „Am voit să pomenesc nu numai amintirea acestui cuplu unic, ci pe aceea a tuturor perechilor care s-au iubit înainte de a-l părăsi”.
Coloana Infinitului sau Coloana Recunoştinţei fără Sfârşit, reprezintă un loc deosibit în viziunea exegeţilor şi a lumii întregi. Există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat „trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn”, iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată „Proiect arhitectural”, datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit.
Brâncuşi însuşi o denumea „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească”. Doctorul Traian Stoicoiu spune că „Adevăratul nume al Coloanei Infinitului este de fapt «Coloana sacrificiului infinit» dat de eroii noştri pentru reîntregirea neamului. Numărul modulelor din care este alcatuită coloana reprezintă anul când România a intrat în primul război mondial şi se termină cu o jumătate de modul, reprezentând jumatatea anului respectiv”.
În ultimii ani ai vieţii, Brâncuşi a fost îngrijit de doi refugiaţi români, care locuiau în apartamentul de lângă atelierul său. Pentru a-i putea desemna pe aceşti ultimi prieteni moştenitori şi pentru ca atelierul şi lucrările să intre în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris, Brâncuşi a devenit cetăţean francez în 1952. A murit pe 16 martie 1957, la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă peste 1200 de fotografii şi 215 sculpturi, de o valoare estetică şi culturală incalculabilă.
Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea fiind o figură remarcantă în mişcarea artistică modernă. Sculpturile sale prezintă eleganţă a formei, sensibilitate în utilizarea materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.
***
Constantin Brâncuşi despre opera sa:
„Il y a des imbéciles qui définissent mon œuvre comme abstraite, pourtant ce qu’ils qualifient d’abstrait est ce qu’il y a de plus réaliste, ce qui est réel n’est pas l’apparence mais l’idée, l’essence des choses.” („Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor.”)
Arta ar trebui să fie numai bucurie!
De aceea, nu există „artişti”, ci numai
oameni care simt nevoia să lucreze, întru
bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!
De aceea, nu există „artişti”, ci numai
oameni care simt nevoia să lucreze, întru
bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!
Constantin Brâncuşi
„…Tu ai transformat
anticul în modern”
(Henri Rousseanu)
anticul în modern”
(Henri Rousseanu)
(nt).jpg)
.jpg)
