Omenirea trăieşte astăzi în epoca de aur a ştiinţei, ultima sută de ani aducând un progres fără precedent în mai toate ramurile acesteia. Ritmul accelerat al dezvoltării ştiinţifice a dus de multe ori la controverse, oamenii de ştiinţă fiind acuzaţi în repetate rânduri că „se joacă de-a Dumnezeu”. Pot fi amintite câteva dintre momentele cheie în care cercetătorii au fost acuzaţi de alterarea cursului natural al lucrurilor: 1978, atunci când s-a născut Louise Brown, primul copil conceput prin fertilizare in vitro, 1997, când a fost clonată oaia Dolly sau 2001, când a fost secvenţiat pentru prima dată genomul uman.

În ciuda controverselor recente, oamenii nu au început să modifice natura în ultimele decenii, ci de câteva milenii bune. Selecţia artificială a permis omului să transforme numeroase organisme din jurul său, atât plante cât şi animale. Din 3 specii de bour existente acum 10.000 de ani, oamenii au făcut ca astăzi să existe peste 800 de rase de vaci, iar din lupi oamenii au creat o diversitate de rase de câini, de la minusculul Chihuahua la masivul dog german.

De asemenea, porumbul consumat astăzi în întreaga lume a fost adus la forma actuală în urma domesticirii teosintului. Toate aceste transformări radicale pe care omenirea le-a provocat asupra lumii înconjurătoare au făcut ca oamenii de ştiinţă să conceapă termenul de „antropocen” (epoca omului) pentru a descrie perioada în care omenirea a dominat planeta, influenţând majoritatea ecosistemelor.

În luna mai a anului 2010, Terra a fost martoră la repetarea unui eveniment după 3,7 miliarde de ani: o colecţie de substanţe chimice anorganice au dat naştere unei forme de viaţă. Dacă prima oară acest eveniment a avut loc în interiorul „supei primordiale” ce stă la originea tuturor formelor de viaţă de pe Pământ, în 2010 acest moment important din istoria planetei s-a repetat în laboratorul din California condus de celebrul biolog J. Craig Venter.

Daniel Gibson şi colegii săi de la Institutul J. Craig Venter au sintetizat genomul bacteriei Mycoplasma mycoides, după care l-au ansamblat în interiorul unei celule de drojdie. Apoi, au transplantat genomul în celula unei specii înrudite, Mycoplasma capricolum. După ce noua celulă a trecut prin procesul de diviziune celulară, celulele din colonia bacteriană nou-creată conţineau în exclusivitate proteinele caracteristice M. Mycoides. Reuşita cercetătorilor de la Institutul J. Craig Venter a reprezentat un prim pas spre dezvoltarea şi testarea unor noi variante ale organismelor existente.

„Metoda pe care am conceput-o ne permite să lucrăm cu o secvenţă ADN pentru a proiecta organisme pe placul nostru. Putem lucra la nivel de nucleotide, operând orice schimbări dorim în cadrul genomului”, a explicat Gibson. Spre deosebire de modificările genetice pe care cercetătorii le puteau realiza până acum, noua metodă permite modificarea întregului genom şi oferă opţiunea de a adăuga segmente de ADN care nu există în natură, dar pe care cercetătorii le-ar putea proiecta pentru a obţine diverse beneficii.

De la viaţa naturală la viaţa sintetică

Julian Săvulescu, profesor de etică la Universitatea Oxford, a declarat că „Venter a deschis cea mai ascunsă uşă din istoria omenirii, dincolo de care s-ar putea afla destinul nostru. Cercetătorul nu s-a limitat la a copia viaţa sau la a o modifica prin inginerie genetică, ci a făcut pasul spre rolul de Dumnezeu: a creat viaţă artificială care altfel nu ar fi existat niciodată”.

Craig Venter, conducătorul institutului ce-i poartă numele, afirmă că reuşita echipei sale reprezintă obţinerea unei legături desăvârşite între lumea digitală şi cea a biologiei. „Codul digital şi cel genetic au foarte multe în comun. Codul digital este unul binar, format din 0 şi 1, pe când cel genetic este unul în bază 4, format din A, C, G şi T. Acum avem capacitatea de a transforma un cod în celălalt, definind astfel viaţa la cel mai elementar nivel al său”, a explicat Venter.

„Ceea ce era un mister acum 70 de ani este acum perfect înţeles. Ştim ce este o celulă, ştim care sunt componentele sale şi cum funcţionează. Toate proteinele dintr-o celulă sunt roboţi în miniatură. Nu au creier, nu au suflet, au doar o structură care le determină funcţia, iar această structură le este definită de codul genetic. În clipa asta nu simţiţi, însă fiecare din cele 100 de trilioane de celule ce formează corpul vostru metabolizează proteine. În fiecare zi eliminaţi 500 de miliarde de celule ale pielii – praful care se depune în casa dumneavoastră este format de fapt din mici elemente ale corpului vostru. La fiecare două-trei săptămâni, vă reînnoiţi întreaga piele. De altfel, asta este biologia: o continuă stare de reînnoire, iar această reînnoire este condusă de un software. Fără ADN, orice celulă moare. De fapt, acesta este motivul pentru care radiaţiile omoară oamenii, pentru că dereglează codul genetic, îl strică, ceea ce duce la degradarea rapidă a proteinelor”, spune cercetătorul.

„Viaţa se bazează pe software-ul ADN. Formele de viaţă constituie un sistem bazat pe software-ul ADN, astfel că atunci când schimbi ADN-ul, schimbi specia. Este un concept remarcabil de simplu, însă totodată remarcabil de complicat la implementare”, a explicat Craig Venter.

Pentru a se asigura că au reuşit să creeze o celulă sintetică, cercetătorii conduşi de Venter au creat o „amprentă” care garanta posibilitatea de a distinge specia sintetică de orice specie apărută natural. Oamenii de ştiinţă şi-au inscripţionat propriile nume în ADN-ul speciei artificiale şi un mesaj cu un link către un site web. „Fiind vorba despre prima specie ce are ca «părinte» un computer, ni s-a părut adecvat să conţină în propriul genom un URL către un site web”, a explicat Venter.

„Este uluitor faptul că atunci când înlocuieşti software-ul ADN dintr-o celulă, aceasta începe instantaneu să citească noul software, creând un nou set de proteine, pentru ca în scurt timp toate caracteristicile speciei iniţiale să dispară şi să apară o nouă specie. Această descoperire ne oferă o nouă abordare asupra modului în care înţelegem conceptul de «viaţă»”, a spus cercetătorul.

Într-un discurs ţinut la Trinity College în Dublin, Craig Venter a afirmat că „devine absolut clar că toate celulele vii de pe această planetă sunt maşini biologice conduse de ADN, compuse din sute şi mii de «roboţi» proteici programaţi de ADN. Proteinele-roboţi îndeplinesc funcţii biochimice precis stabilite ce s-au dezvoltat în urma a miliarde de ani de schimbări evolutive ale software-ului”. Venter a adăugat că „am arătat acum, prin folosirea genomurilor ADN sintetice, că atunci când schimbi software-ul ADN dintr-o celulă, schimbi specia. Aşadar, putem digitaliza viaţa şi putem crea viaţă din lumea digitală”.

Venter a dezvăluit în cadrul aceleiaşi prelegeri planurile mari pe care le are pentru viitor: „Momentan, toate formele de viaţă, inclusiv celula noastră sintetică, se bazează pe alte forme de viaţă celulare. Acest lucru se va schimba în viitorul apropiat, pe măsură ce vom descoperi cocktailul potrivit de enzime, ribozomi şi substanţe chimice ce ne va permite să creăm noi celule şi noi forme de viaţă ce nu au un istoric celular”.

Reuşitele echipei lui Venter sunt deja aplicate în viaţa de zi cu zi. „De exemplu, în cadrul unui parteneriat cu guvernul SUA, primim prin email secvenţa digitală a unui virus gripal cu potenţial pandemic şi o convertim într-un genom de virus în cel mult 12 ore. Acum lucrăm la dezvoltarea unui aparat care va permite «convertirea» din forma digitală în cea biologică, aşa cum telefonul transformă informaţia digitală în sunet. Vom putea transmite ADN-ul în formă digitală cu viteze apropiate de cea a luminii, urmând ca informaţia digitală să fie transformată în proteine, virusuri şi celule vii. În cazul unei pandemii de gripă vom putea distribui un nou vaccin în câteva secunde în jurul lumii, iar în viitor va fi posibil să transmitem vaccinul în formă digitală către fiecare casă”, a explicat Venter.

„Recent, filmul Contagion a expus scenariul în care populaţia de pe întreg globul pierea din cauza unei pandemii, în aşteptarea unui vaccin. Acum, realitatea devine mai spectaculoasă decât filmele SF. Folosind ADN sintetic, putem crea astăzi un vaccin în doar 12 ore. Închipuiţi-vă scenariul unei pandemii majore, când nu veţi putea merge în oraş sau chiar nu veţi putea ieşi din casă. Închipuiţi-vă că veţi avea o cutie lângă computer, similară unei imprimante 3D, care va putea realiza vaccinul aproape instantaneu, după ce veţi recepţiona «reţeta» sa printr-un email. Dacă astăzi lucrăm cu informaţia digitală, în scurt timp o vom folosi în contextul biologiei”, a adăugat Venter. „Dacă acum 10 ani această idee ar fi putut părea una science-fiction, acum ea devine realitate”, a mai spus biologul.

Unii cercetători au minimizat reuşita din 2010 a echipei lui Venter, subliniind că acesta nu a creat o formă nouă de viaţă. Cu toate acestea, echipa americanului a demonstrat că oamenii de ştiinţă pot trece de la citirea genelor la scrierea acestora. Acum, cercetătorii conduşi de Venter lucrează la conceperea unor microbi sintetici, diferiţi de oricare altă specie existentă în natură. „Avem în desfăşurare un concurs de design ce are ca temă conceperea unui genom proiectat în exclusivitate pe computer. Au fost concepute deja trei genomuri, urmând ca până la finalul acestei veri să ştim dacă vreunul dintre acestea poate funcţiona ca o celulă vie”, a declarat Venter pentru Financial Times în luna iulie a acestui an.

Venter doreşte să obţină aşa-numitul „genom minimal”, adică ADN-ul cu cele mai puţine gene, ce nu-şi pierde capacitatea de a menţine în viaţă un organism. Cel mai mic genom întâlnit în natură aparţine bacteriei Mycoplasma genitalium, ale cărei 525 de gene sunt codificate în 580.000 de „litere” chimice ale ADN-ului. Venter doreşte să afle care părţi din ADN sunt absolut necesare vieţii şi care sunt superflue, rămăşiţe ale procesul evolutiv.

„Vrem să înţelegem principiile fundamentale ce stau la baza design-ului vieţii, pentru a o putea remodela - aşa cum ar fi făcut-o un designer inteligent, dacă ar fi existat unul”, spune Venter, fără modestie.

Ce ne va aduce în viitor biologia sintetică?

Craig Venter consideră că biologia sintetică reprezintă o soluţie pentru nenumărate probleme ale omenirii, de la încălzirea globală până la obţinerea unei cantităţi suficiente de hrană pentru o populaţie în continuă creştere.

În 2010, când Congresul SUA a organizat o întrunire pe tema biologiei sintetice, Venter a explicat că, în viitor, această nouă ramură a ştiinţei ar putea aduce beneficii extraordinare omenirii. Cercetătorul a dat ca exemplu microbii, care ar putea fi proiectaţi pentru a se hrăni cu dioxidul de carbon din aer, reducând cantitatea de gaze poluante din atmosferă, urmând să elimine combustibil pe care oamenii îl vor putea utiliza.

Venter crede că un genom minimal, conceput cu un design eficient, reprezintă un pas cheie spre conceperea organismelor care vor rezolva marile probleme ale umanităţii, precum producerea de combustibil fără a polua, sau obţinerea hranei mai eficient decât prin agricultura convenţională. Pentru aceasta, Venter vrea să creeze un „şasiu” al vieţii, căruia să-i fie adăugate diferite funcţii de către biologii-ingineri. „Viaţa a evoluat haotic, prin schimbări aleatorii ce s-au petrecut în ultimele trei miliarde de ani. Acum vrem să concepem un sistem modular, astfel că vom avea un modul pentru reproducerea cromozomului şi diviziunea celulară, iar apoi vom putea decide ce fel de metabolism vrem să aibă organismul. De exemplu, vrem să trăiască pe bază de zahăr sau sulf, sau dorim să transforme dioxidul de carbon în metan?”, a descris Venter planul echipei sale.

Biologia sintetică produce deja beneficii: în California, cercetătorii au conceput o formă artificială de drojdie care produce artemisinină, o substanţă chimică ce joacă un rol cheie în lupta contra malariei. În mod normal, artemisinina se extrage din planta Artemisia annua, însă drojdia creată de cercetători permite obţinerea acesteia cu un cost mai redus, o veste încurajatoare pentru sutele de milioane de oameni afectate de malarie.

Cercetările în desfăşurare oferă perspective încurajatoare pentru biologia sintetică. Dacă specialiştii NASA încearcă să conceapă o bacterie care să combată efectul radiaţiei la care sunt expuşi astronauţii, cercetătorii din cadrul unei companii elveţiene au creat un circuit genetic proiectat pentru a detecta şi distruge celulele canceroase fără efectele secundare provocate de chimioterapie şi de radioterapie.

Printre numeroasele posibile utilizări ale acestui nou domeniu ştiinţific se numără crearea unor microorganisme modelate pentru a produce medicamente, a detecta substanţe toxice, a elimina poluanţii, a repara genele defecte şi chiar pentru a genera hidrogen, combustibilul căruia mulţi specialişti îi atribuie un rol esenţial în economia post-petrol.

Venter crede că biologia sintetică va constitui, totodată, elementul cheie ce va permite omenirii să exploreze şi să colonizeze alte planete. „În funcţie de cât de apropiate sunt Luna şi Marte la un moment dat, durează între 4 şi 21 minute ca o undă electromagnetică, lumina, să călătorească de la Pământ pe Marte. În viitor, vom putea trimite noi medicamente sau noi forme de viaţă ce permit producerea de energie şi de hrană ca informaţii digitale. Închipuiţi-vă că vă aflaţi într-o colonie pe Marte şi că doriţi o nouă celulă care produce un vaccin sau alimente - veţi primi un email şi îl veţi putea converti într-o formă biologică”, prezice Venter.

Cercetătorul american nu este singurul entuziasmat de potenţialul biologiei sintetice. În Marea Britanie, un raport realizat de Royal Academy of Engineering a concluzionat că biologia sintetică „are o importanţă extraordinară în ceea ce priveşte creşterea bogăţiei naţiunii”, specialiştii de la Centre for Synthetic Biology and Innovation afirmând că această nouă ramură a ştiinţei ar putea duce la o nouă revoluţie industrială. Printre reuşitele cercetătorilor britanici se numără deja conceperea unei bacterii cu gene sintetice ce poate fi introdusă în apa de băut. Atunci când în apă sunt detectaţi paraziţi, genele sintetice fac bacteria să se coloreze.

Atunci când unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din domeniul biologiei sintetice a fost întrebat unde poate duce biologia sintetică, acesta a răspuns: „e ca şi cum ai fi întrebat în 1960 care este potenţialul computerelor - cine ar fi putut să-l prezică?”. Primele reuşite ale biologiei sintetice sugerează că această nouă ramură a ştiinţei va avea un impact la fel de mare asupra omenirii precum cel provocat de dezvoltarea computerelor. Dacă acum câţiva ani această „joacă de-a Dumnezeu” era un scenariu de film SF, biologia sintetică se conturează astăzi ca o cale de identificare a unor metode noi pentru producerea de hrană, energie şi medicamente, reducând efectele nocive pe care o populaţie în continuă dezvoltare le produce asupra Pământului.  descopera.ro

In capitolul Geneza din Vechiul Testament avem o frumoasa teorie cosmogonica, ceea ce dovedeste ca si pe învatatii de acum trei milenii îi preocupa ideea nasterii Universului. Cine a „facut” Universul, Lumea, Pamantul? Dumnezeu, a fost raspunsul lor. La alte întrebari stravechi, privind fiinta umana, nu s-a aflat un raspuns nici pana în ziua de azi: Cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptam?

Asadar, sta scris în Geneza: „La început, a facut Dumnezeu cerul si pamantul”...Si a zis Dumnezeu sa fie lumina! Si a fost lumina... Si a despartit Dumnezeu lumina de întuneric...”. Totul pare logic chiar si din perspectiva logicii stiintifice care domina astazi lumea: La început nu era nimic, apoi Dumnezeu (o forta imanenta, care ne guverneaza existenta, o lege universala) a facut Cerul, adica Universul si Pamantul, apoi lumina stelelor, chiar ziua si noaptea, ceea ce însemna ca Pamantul avea o miscare de rotatie. Cu alte cuvinte, creationistii explica totul prin scurta „teorie” descrisa în Geneza. De cateva decenii bune, o teorie stiintifica elaborata de un grup de fizicieni teoreticieni, care se bazeaza doar pe calcule matematice, a vorbit despre o Mare Explozie (Big Bang, în limba engleza) în urma careia s-a nascut Universul si evident, si Pamantul. Fara aceasta noua teorie, ramanea valabila credinta în „mana divina”.

Dupa aparitia teoriei Big Bang-ului, lumea s-a împartit, exista acum si oameni care cred ca totul (Universul, Pamantul) a aparut în urma unui lant evolutiv sau în urma unor procese care implicau fortele fizice. Toate bune si frumoase, dar, chiar daca ar fi reala sau macar plauzibila, teoria cosmogonica a Big Bang-ului nu exclude deloc ideea de Dumnezeu (Demiurg, Forta Universala). Si asta, deoarece Singularitatea despre care vorbea Hubble si care ar fi explodat în urma cu 13,7 miliarde de ani (?) sub actiunea unor forte, fara ca deocamdata cineva sa poata explica de ce, poate fi însasi o creatie a lui Dumnezeu!

Scurta istorie

Noua teorie cosmogonica, nascuta la peste 3000 de ani dupa cea emisa în Vechiul Testament, a pornit de la scrierile astronomului american Edwin Hubble care a descris Universul ca fiind în continua extindere. El a pornit de la ideea ca la începuturi, cu circa 13,7 miliarde de ani în urma, Universul înca nu exista. Ceea ce a existat a fost doar un punct de o natura cu totul speciala, o asa-numita singularitate, ceva fara dimensiuni, dar cu o energie infinita. La momentul „zero”, acest punct a iesit din starea lui de singularitate (înca nu se stie din ce cauza) si si-a manifestat uriasa energie printr-o inimaginabila explozie, Big Bang-ul, care mai continua si în ziua de azi. În anul 1940, fizicianul George Gamow si asistentii sai, Ralph Alpher si Robert Herman, au lansat ideea de explozie incandescenta de materie si energie de la începuturile Universului. Numele teoriei „Big Bang” a fost dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950. Oricum ar fi, se poate observa ca fie si din simpla descriere a fenomenelor, totul pare mai mult o „poveste” frumoasa, cu cuvinte inventate (singularitate?) inexplicabile si explicatii suficient de imprecise si vagi.

Noi luari de pozitie

Din categoria celor care cred ca teoria Big Bang-ului sta în picioare (enorm de putini în comparatie cu cei care sustin interventia Divinitatii) face parte si un grup de cercetatori americani care considera ca Universul a aparut acum 13,7 miliarde de ani, în urma interactiunii fortelor fizicii. Alex Filippenko de la Universitatea Berkeley, California afirma ca „Big Bang-ul ar fi putut avea loc doar prin prezenta legilor fizicii. Cu legile fizicii pot lua nastere universuri. E ca si cum totul ar fi luat fiinta într-o secunda”.

Chiar si niste observatii ca acestea sunt puse de autorul lor, dupa cum se vede, sub semnul prezumptiei, a imaginatiei hranite cu harul stiintific. „Nu a fost nevoie de o mana divina pentru a lua nastere Universul. Nu vad interventia lui Dumnezeu în aceasta lume. Fluctuatiile aleatorii la nivel subatomic pot produce materiale si energie din nimic”, confirma si Seth Shostak, astronom american, participant la proiectul SETI, acel proiect care de decenii bune cauta prezente ale unor civilizatii extraterestre, fara nici un rezultat notabil pana acum.

În ciuda sigurantei din afirmatiile facute, crestinii considera ca nimic din aceasta lume nu ar fi putut exista fara a fi creat de o mana divina. Dumnezeu este singura forta creatoare care poate da nastere unui Univers atat de complex, chiar si legilor fizice, chiar si „singularitatilor”. De la minusculele animale si pasari de pe planeta Pamant, si pana la cele mai mari stele si planete din Univers, toate au aceeasi sursa incontestabila, spun crestinii: Dumnezeu.

GEORGE CUSNARENCU
revistamagazin.ro

Toată lumea cunoaşte cel puţin un lucru legat de găurile negre şi anume că nimic nu poate scăpa acestora, nici măcar lumina.
Totuşi, acest principiu de bază legat de găurile negre a fost infirmat de teoria mecanicii cuantice, explică fizicianul Edward Witten de la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton, New Jersey.

Conform principiilor clasice, găurile negre sunt descrise drept obiecte incredibil de dense, în care spaţiul şi timpul sunt atât de deformate încât nimic nu poate scăpa din strânsoarea lor gravitaţională. Într-un eseu , fizicianul Kip Thorne le descrie drept "obiecte realizate integral din timp şi spaţiu curbat". Cu toate acestea, imagina de bază pare să contrazică legile mecanicii cuantice care guvernează elementele cele mai mici ale universului.

"Ceea ce obţinem de la relativitatea generală clasică şi, de asemenea, ceea ce cunoaşte toată lumea despre găurile negre este că acestea pot absorbi tot ce se apropie destul de mult de ele, dar că, în acelaşi timp, ele nu pot emite nimic. Totuşi, mecanica cuantică nu permite existenţa unui astfel de obiect", a declarat Witten.

În mecanica cuantică, atunci când o reacţie este posibilă, şi reacţia opusă acesteia poate avea loc. Cu alte cuvinte, procesele sunt reversibile. Astfel, în cazul în care o persoană poate fi înghiţită de o gaură neagră pentru a crea o gaură neagră mai grea, atunci o gaură neagră ar trebui să poată ejecta înapoi o persoană pentru a deveni mai uşoară. Cu toate acestea, nimic nu pare să scape acestor găuri.

Pentru a rezolva acest mister, fizicienii au analizat problema entropiei, o măsură a stării de dezordine, de mişcare la întâmplare a materie şi energiei. Legile termodinamicii susţin că, în lumea macroscopică reducerea entropiei universului este imposibilă, ea având doar capacitatea de a creşte. Dacă o persoană ar cădea pradă unei găuri negre, entropia ar creşte. Dacă persoana ar ieşi dintr-o gaură neagră, entropia ar descreşte. Din acelaşi motiv, apa are capacitatea de a se scurge dintr-o cană fără a putea să curgă de pe podea înapoi în cană. La nivel macroscopic, principiul pare să explice de ce procesul prin care materia care intră în gaura neagră nu este reversibil.

Fizicianul Stephen Hawking a realizat că, la nivel microscopic, din punct de vedere al mecanicii cuantice, lucrurile pot evada din găurile negre. El a prezis că găurile negre vor emite spontan particule în timpul unui proces care îi poartă numele (radiaţii Hawking). Astfel, mecanica cuantică infirmă unul dintre principiile de bază ale găurilor negre şi anume acela că nimic nu le poate scăpa. Mai rămâne ca astrofizicienii să descopere aceste radiaţii Hawking, dar studiul găurilor negre - alcătuiri foarte mari şi foarte îndepărtate de Pământ - este extrem de dificil.

"Deşi o gaură neagră nu va arunca afară un astronaut sau un scaun, în practică, ea poate emite o particulă elementară obişnuită sau un atom", a declarat Witten.

Sursa: Business Insider
descopera.ro

Sofisticatul robot american Curiosity a ajuns luni, dupa o calatorie de 8 luni, pe suprafata planetei Marte, de unde a transmis primele imagini, informeaza Reuters. Controlorii misiunii de la Jet Propulsion Laboratory de langa Los Angeles au aplaudat atunci cand au primit primele semnale care indicau ca robotul a atins cu succes suprafata.


La scurt timp dupa "aterizare", robotul a transmis trei imagini, una dintre ele aratand roata vehiculului pe suprafata martiana. "Nu imi vine sa cred. Este incredibil," a reactionat Allen Chen, liderul secund al echipei de aterizare.

NASA a prezentat realizarea ca cea mai complexa din istoria robotici spatiale.

Curiosity sau "Mars Science Laboratory" (MSL) este cel mai bine dotat laborator stiintific trimis pana acum pe o planeta indepartata. Timp de doi ani de zile, robotul va cauta semne ca mediul panetei rosii ar fi putut fi, de-a lungul istoriei, propice pentru dezvoltarea vietii

Curiosity, care cantareste 900 kg, este de doua ori mai lung si de cinci ori mai greu decat predecesorii sai Spirit si Opportunity, si este echipat cu zece instrumente stiintifice. Este echipat cu un brat cu camere de inalta definitie si un laser pentru studierea tintelor aflate la o distanta de sapte metri.

In ajunul contactului cu Marte, echipa din JPL a declarat ca nava spatiala si sistemele ei functioneaza perfect, iar prognozele meteo au indicat conditii meteorologice favorabile in zona de "aterizare".



Inginerii si-au exprimat speranta ca, dupa o calatorie de 570 de milioane de km, robotul va ajunge potrivit planurilor, la poalele unui munte ce se inalta din craterul Gale, asezat in emisfera sudica a planetei Marte.

1.400 de oameni de stiinta, ingineri si invitati au urmarit aterizarea de la JPL. Alte 5.000 de persoane o vor urmari de la Institutul de Tehnologie din California.

Transmisiunea NASA va fi transmisa si pe ecranele din Times Square, New York.

Curiosity a fost lansat spre sfarsitul lunii noiembrie 2011, la bordul unei rachete Atlas V de la Cap Canaveral, in Florida.

Robotul care se deplaseaza pe sase roti poseda si un brat articulat de 2,1 metri capabil sa foreze pana la o adancime de sase centimetri in roca, o premiera pentru Marte. Esantioanele culese vor fi analizate intr-unul dintre cele doua laboratoare din interiorul robotului.

Alte instrumente vor cerceta mediul pentru a detecta in special prezenta metanului, adeoseori legat de prezenta vietii pe Pamant si a unui gaz deja detectat pe Marte in anumite sezoane.

Curiosity va masura, de asemenea, si radiatiile care ar putea afecta viitoarele misiuni umane pe Marte. Robotul dispune si de o statie meteo.

Cu Curiosity pe suprafata plantei Marte, "este ca si cum am avea acolo 200 de cercetatori virtuali, este o masinarie de vis", spune Ashwin Vasavad, adjunct al directorului stiintific al misiunii.

Curiosity, o misiune cu un cost de 2,5 miliarde de dolari, dintre care 1,8 miliarde pentru dezvoltare, urmeaza sa aterizeze la baza unui munte de 5.000 m, in interiorul craterului Gale.

Pe perioada misiunii de exploare, prevazuta a dura doi ani terestri - un an martian - robotul, alimentat de un generator nuclear, va incerca sa descopere daca mediul martian poate fi propice dezvoltarii unei vieti microbiene.
hotnews.ro

Pe 5 august 2012, roverul cu masa de peste 900 kg Curiosity va ajunge pe Marte, în cadrul celei mai importante și celei mai costisitoare misiuni NASA către Planeta Roșie.

Călătorind prin Sistemul Solar cu peste 20.000 km/h, Curiosity se va „izbi” de atmosfera marțiană pentru a-și încetini coborârea. Apoi, o parașută se va deschide având același scop, înainte ca sonda purtătoare a roverului să îl coboare spre solul marțian printr-un cablu iar, în finalul coborârii, după desprinderea de sondă, Curiosity să-și lanseze retro-proiectoarele pentru a se așeza gentil pe suprafața planetei. După ce roverul va amartiza cu succes, sonda va izbucni într-o ultimă sforțare pentru a se prăbuși la o distanță sigură față de laboratorul mobil.



Deși nu sună complicat, întreg procesul implică eforturi monumentale și, din pricina distanței, în momentul când specialiștii NASA vor primi confirmarea că Curiosity se pregătește să penetreze atmosfera lui Marte, roverul se va afla deja la destinația finală, întreg sau distrus. Întârzierea este posibilă din cauza intervalului de timp necesar semnalului radio să călătorească de la Marte pe Terra (circa 15 minute dus).

Înalt de 2,15 m, lat de 2,75 m și lung de 3,05 metri, roverul este echipat cu o gamă impresionantă de dispozitive care ne vor ajuta să ne înțelegem mai bine planeta vecină și chiar vor confirma prezența unor forme de viață antice. Desigur, dacă totul va decurge conform planului.
stiintasitehnica.com

În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Doisprezece dintre aceştia au şi ajuns pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului, Eugene Cernan şi Harrison Schmitt fiind ultimele persoane care au intrat în acest club select. În acest an, pe data de 14 decembrie, se vor împlini 40 de ani de la cel mai recent eveniment în care un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii nu au mai ajuns pe Lună din 1972, iar ultima aselenizare controlată a unei nave spaţiale a avut loc în august 1976.

Astronomii au descoperit o gaură neagră mai mare de milioane de ori decât soarele care se deplasează prin spaţiu.

Este necesară o forţă aproape inimaginabilă pentru a mişca din loc o gaură neagră dar oamenii de ştiinţă cred că "undele gravitaţiei", valurile din materia spaţiului, teorie nedemonstrată a lui Einstein, ar putea "extrage" găurile negre din galaxiile lor (undele gravitaţionale sunt cute în curbura spaţiu-timp care se propagă ca un val şi călătoreşte dinspre sursă spre exterior).

Astronomii consideră că ar putea exista multe astfel de găuri negre care se rostogolesc prin spaţiu, înghiţind totul în jur, cu o viteză de milioane mile pe oră determinând imposibilitatea detectării lor cu telescoapele.

Gravitaţia acestor obiecte este atât de mare încât pot rupe stelele.

Supermasivele găuri negre se găsesc înspre centrele majorităţii galaxiilor inclusiv în galaxia noastră.

Francesca Civano de la Centrul de Astrofizică a Harvard-Smithsonian a declarat că: "Este greu de crezut ca aceste găuri negre care cântăresc de milioane de ori mai mult decât soarele pot fi mişcate din loc, dar aceste noi date susţin teoria undelor gravitaţionale a lui Albert Einstein, unde care nu au putut fi detectate direct niciodata."

Co-autoare descoperirii, Laura Blecha, a adăugat că: "Aceste găuri negre sunt invizibile pentru noi pentru că au consumat tot gazul din jurul lor după de au fost auncate din galaxiile lor"

Civano alături de echipa ei de cercetători au studiat sistemul cunoscut sub numele de CID-42 care este localizat în mijlocul unei galaxii aflată la 4 trilioane de ani lumină distanţă.

Întâi au descoperit două surse distincte de lumină optică în CID-42 folosind telescopul Hubble.

DETALII PE http://www.jurnalul.ro/stiinta/gaura-neagra-614832.htm

În urmă cu o lună, comitetul SSAC al ESA s-a reunit pentru a alege dintre JUICE, Athena sau NGO, proiectul care va primi finanţarea în valoare de 1,1 miliarde euro. Misiunea spaţială câştigătoare a fost, aşa cum se aştepta majoritatea, JUICE (Jupiter Icy Moon Explorer), care constă în trimiterea unei sonde către cea mai mare planetă a Sistemului Solar pentru analizarea celor mai mari trei sateliţi ai acesteia.

Satelitul JUICE, în greutate de 4,8 tone, va fi lansat în anul 2022 de către o rachetă Arianne şi este programat să atingă sistemul jovian în 2030.

Odată ajuns în apropierea lui Jupiter, JUICE se va folosi de gravitația planetei gigant pentru a efectua zboruri în apropierea sateliţilor Callisto şi Europa, pentru a se aşeza în final pe orbită în jurul satelitului Ganymede, cel mai mare din sistemul solar, cu un diametru de 5.268 km.
Toţi cei trei sateliţi naturali ce vor fi analizaţi sunt bănuiţi că ar avea oceane de apă sub suprafaţa îngheţată, astfel că scopul principal al misiunii este analiza potenţialului de susţinere al vieţii, măcar la nivel microbian: „probabil oamenii nu îşi dau seama că zonele locuibile nu trebuie să se afle neapărat în apropierea unei stele...pentru formarea vieţii trebuie îndeplinite patru condiţii: existenţa apei; o sursă de energie care să transforme gheaţa în lichid; substanţele chimice potrivite, respectiv azot, carbon, hidrogen; stabilitate, respectiv o durată de timp suficientă pentru formarea vieţii…credem că aceste patru condiţii sunt îndeplinite pe lunile gheţoase ale lui Jupiter” susţine unul dintre membri echipei JUICE, prof. Michele Dougherty, de la Imperial College, din Londra.

Costul misiunii suportat de ESA este de 830 milioane de euro, la care se adaugă costurile celor 11 instrumente ştiinţifice de la bordul sondei, care vor fi suportate de statele membre – în total, bugetul alocat JUICE ajunge astfel la 1,1 miliarde euro.
http://www.stiintasitehnica.com/in-cautarea-vietii-pe-satelitii-jovieni-esa-a-ales-juice_1395.html

E un lucru admis de astrofizicieni ca activitatea Soarelui se desfasoara ciclic, la o perioada de 11 ani. Se cunosc, astfel, perioade de maxim al activitatii solare si de minim. In aceasta dinamica are loc si o inversare a polilor magnetici, lucru care poate fi observat, numai ca oamenii de stiinta japonezi au anuntat ca in curand se va petrece si un fenomen neobisnuit: vor aparea patru poli magnetici, adica doi in plus. Interesul oamenilor e mare fata de acest eveniment, dar cercetarile sunt in curs, un punct de vedere stiintific neputand fi enuntat foarte curand.

Mai frig sau mai cald?

De cativa ani ni se anunta aparitia unui alt fenomen terestru si anume "incalzirea globala", fenomen cauzat de emisiile crescute ale bioxidului de carbon in atmosfera, lucru de altfel contestat de mai multi cercetatori; acum specialistii japonezi ne anunta ca Soarele ar putea intra intr-o perioada de activitate redusa, fapt ce ar duce la inregistrarea unor temperaturi mai mici pe Terra.

Pentru a fi mai convingatori, specialistii de la Observatorul Astronomic National din Japonia si ai Fundatiei Riken au anuntat pe 19 aprilie ca activitatea petelor solare din ultima perioada seamana cu cea petrecuta in secolul al XVII-lea care s-a intins pe parcursul a 70 de ani, intre 1645 si 1715. Atunci, spun cercetatorii, fluviul Tamisa din Anglia a inghetat si ciresii au inflorit mult mai tarziu la Kyoto.

In acea perioada, numita in epoca drept Minima Maunder (sau Mica Glaciatiune), temperaturile se estimeaza ca ar fi fost cam cu 2,5 grade nai mici decat cele din a doua jumatate a secolului al XX-lea. Sigur, nu aflam ce s-a intamplat in lume cu alte fluvii sau cu alti pomi fructiferi, sau ce alte fenomene neobisnuite, care ar fi putut fi generate de acea activitate scazuta a petelor solare, ar fi avut loc, dar imaginatia o ia deseori inaintea realitatii. Astrofizicienii japonezi au mai descoperit niste indicii neobisnuite legate de modificarea polilor magnetici ai Soarelui.

Dupa cum se stie, campul magnetic al Soarelui se inverseaza aproximativ o data la 11 ani. In anul 2001, polul nord magnetic al Soarelui, care se gasea in emisfera nordica, a devenit polul sud magnetic. Specialistii compara aceasta situatie normala cu schimbarea curentului care traverseaza un magnet. O asemenea inversare a polilor magnetici solari era prevazuta pentru luna mai a anului viitor, numai ca cei care opereaza observatorul spatial Hinode au descoperit ca polul nord a inceput sa se deplaseze spre sud cu un an mai devreme. Dar, lucru curios, nu s-a observat nici o schimbare in privinta polului sud magnetic al Soarelui.

In fata acestei situatii si daca tendinta amintita va continua, spun cercetatorii japonezi, polul nord magnetic se va inversa in mai 2012, dar va aparea o structura neobisnuita pentru astrul nostru tutelar: Soarele va avea patru poli magnetici, cu doi poli noi aparuti in apropierea ecuatorului. Deocamdata, aceasta este o supozitie care in anii urmatori va trebui nu doar anuntata, ci si explicata din punct de vedere stiintific. Exista si pareri contrare, legate de activitatea solara, care considera ca o slaba activitate a petelor solare nu va aduce o "mini glaciatiune". Astfel, climatologul Michael Mann de la Penn State University afirma ca slaba activitate solara inregistrata in secolul al XVII-lea a dus la scaderea temperaturii terestre cu vreo doua zecimi de grad, ceea ce nu a putut avea nici o urmare climatica globala.

Mai degraba, evenimentele neobisnuite meteorologice pot fi puse in legatura cu activitatea vulcanica mai intensa si cu eruptiile inregistrate. Astfel incat, desi datele sunt inca neaprofundate stiintific, e mai probabila in zilele noastre, nu o scadere a temperaturilor, cum pretind astrofizicienii japonezi, ci mai degraba modificari climatologice nesemnificative. Mai mult, previziunea lui Michael Mann este ca in anul 2100 temperaturile globale vor fi doar cu 0,1 grade Celsius mai mici decat cele de azi.

GEORGE CUSNARENCU
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9420/20/