De mai bine de 60 de ani, cei mai rapizi piloţi din lume au visat acelaşi lucru: să câştige la cel mai înalt nivel: Grand Prix-ul. Cei mai mulţi dintre ei rezistă câteva sezoane. Puţini împlinesc 10 ani sau mai mult în această competiţie, iar unii doar câteva curse. Cei mai mulţi pleacă. Unii nu. Mai sigur decât a fost, dar cum poate să fie sigur când merg roată la roată la 320 km/h? Oamenii mor făcând asta. Dar majoritatea trăiesc. Din peste 700 de piloţi, din 1949, toţi curajoşi, toţi rapizi şi aproape toţi destinaţi să dea greş la ultimul prag, în 60 de ani doar 24 de piloţi au câştigat Titlul Mondial. Puţini dintre ei mai multe. Doar doi oameni au câştigat mai mult de 5 titluri fiecare. Giacomo Agostini, activ în perioada 60′-70′ a câştigat coroana de campion de 8 ori. Şi Valentino Rossi… În drumul său spre al 7-lea titlu Mondial în 2009. Câte curse? Câte campionate mai poate câştiga? Este cel mai mare din toate timpurile? Istoria va decide.

Mata Hari este, fără îndoială, unul din cele mai cunoscute nume ale lumii spionajului, fiind învăluită într-o aură de mister şi intrigi.
Născută la sfârşitul secolului XIX, în 1876, în Olanda, pe numele real Margaretha Geertrudia Zelle, după o viaţă tumultuoasă, Mata Hari a murit în faţa plutonului de execuţie în Franţa, acuzată că a spionat pentru Germania în timpul Primului Război Mondial. La doar 18 ani, s-a căsătorit cu un ofiţer olandez, Campbell MacLeord, însă mariajul s-a terminat cu un divorţ. După despărţire, Mata Hari a devenit celebră ca dansatoare.
A devenit apoi amanta milionarului lionez Emile Etienne Guimet, nerenunţând însă la stilul promiscuu şi flirtant cu care îşi obişnuise audienţa. Iniţial, a fost agent secret pentru serviciile de spionaj franceze, iar apoi pentru cele germane, motiv pentru care a şi fost executată de francezi. Viaţa sa a fost subiectul a numeroase filme de spionaj, iar acest film documentar nu face excepţie.

Un film documentar despre Atlantida, sau “insula lui Atlas”, insula legendară menţionată pentru prima oară în două dialoguri ale lui Platon, Timaios şi Critias. În relatarea lui Platon, Atlantida era o putere navală, cu baza pe o insulă sau continent aflată dincolo de coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar), care a cucerit regiuni întinse din Africa şi Europa de Vest.
După o încercare eşuată de invadare a Atenei, Atlantida s-a scufundat în ocean. Acest eveniment s-ar fi petrecut cu 9.000 de ani înainte de Solon (aproximativ 9.500 î.Hr.) Atlantida din dialogurile lui Platon este de obicei considerată un mit creat de acesta pentru a-şi pune în evidenţă teoriile sale politice.
S-a avansat ipoteza că sursele de inspiraţie se află în momente din istorie, ca erupţia de pe Thera sau războiul troian, ori din evenimente contemporane lui, ca distrugerea aşezării Helike în 373 î.Hr. sau invazia eşuată a Siciliei de către atenieni din 415 – 413 î.Hr.
Posibila existenţă a unei Atlantide reale a fost intens dezbătută încă din antichitate, dar a fost de obicei respinsă. Puţin cunoscută în evul mediu, legenda a fost redescoperită de umanişti în perioada modernă. În prezent, Atlantida se regăseşte în cultura populară, de la opere ştiinţifico-fantastice la filme şi jocuri video, iar studiul existenţei sale face obiectul unei noi ştiinţe, numită atlantologie.

Pe platoul Giza, faraonii își vesteau măreția prin intermediul uneia din minunile lumii- piramidele. În religia egipteană străveche, faraonii nu erau numai oameni și regi, ci și zei nemuritori.
Când mureau, faraonii erau dotați pentru eternitate cu mâncare, îmbrăcăminte și comori incredibile. Nu din vanitate, ci pentru a asigura libera trecere a regelui către viața de apoi. Dar pentru unii dintre egipteni lăcomia a umbrit credința: fiecare piramidă, idiferent cât de bine era păzită, era jefuită aproape imediat.
Astfel, locul de îngropăciune al faraonilor a fost mutat în 1570 î. Hr. într-un canion pustiu, care va deveni cunoscut drept Valea Regilor. După destrămarea civilizației egiptene, aceste locuri au fost și ele, jefuite și apoi date uitării. În secolul al XX-lea, o serie de arheologi, precum Theodore Davis, au început săpăturile în zonă pentru a scoate la lumină comorile pierdute. Însă unul din cei mai cunoscuți arheologi și egiptologi care au săpat aici a fost Howard Carter, cel care a descoperit mormântul lui Tutankhammon, cel mai bine păstrat cavou al unui faraon egiptean. Acest film documentar prezintă povestea descoperirii lui Carter, una din cele mai valoroase din istoria arheologiei.