Existenţa celei de-a zecea planete de la Soare, Nibiru, este un mister ascuns între calcule ştiinţifice şi legendele Genezei.


Miturile nu sunt simple poveşti, ci mai degrabă reportaje despre lucruri petrecute cu mult timp în urmă. Cel puţin aceasta este părerea unor cercetători ai trecutului, care încearcă să descifreze tainele istoriei îndepărtate a omenirii, printre care şi veşnic controversata problemă: cine suntem şi de unde venim?

În ultimele decenii, mulţi savanţi şi-au îndreptat atenţia asupra fascinantelor mituri sumeriene, ale caror legende privind geneza rasei umane conţin o mulţime de date ştiinţifice pe care omenirea nu le-a descoperit decât în cursul ultimului secol.

Altele sunt încă în curs de cercetare, cum ar fi misterioasa planetă X, o a zecea planetă a sistemului
solar, despre a cărei existenţă nu avem decât deducţii realizate pe baza unor complicate date ştiinţifice. Sumerienii erau însă convinşi că rasa umană este rodul unor experimente genetice, opera unor “zei” veniţi de pe planeta Nibiru.

Termenul de Nibiru apare în tăbliţe cuneiforme şi alte scrieri sumeriene vechi de 6.000 de ani şi înseamnă “Planeta trecerii sau a încrucişării”.

Sumer – leagănul civilizaţiei

Civilizaţia sumeriană este considerată a fi cea mai veche de pe Pământ, deşi vestigii ale unor aşezări umane s-au mai găsit şi în alte locuri (de exemplu la Tărtăria, în România). Chiar şi astăzi mai folosim sistemul matematic, calendarul sau modul de măsurare a timpului inventate de sumerieni sau, dacă ţinem cont de miturile acestora, de “zeii” veniţi din ceruri.

De la aparitia sa în jur de 5.000 i.Hr., sub forma unui lanţ de sate, şi până la cucerirea sa de către Saragon din Agada, civilizaţia sumeriană a dat naştere unei religii şi unui sistem social care a influenţat atât populaţiile vecine, cât şi pe cei care au cucerit acest teritoriu, dintre Tigru şi Eufrat, zonă ce corespunde în prezent sudului Irakului. Ecouri ale literaturii, cosmogoniei şi ritualurilor sumeriene pot fi întâlnite şi astăzi în tradiţia iudeo-creştino-islamică.

Terra, născută din coliziunea între Nibiru şi Tiamat

Sumerienii considerau că sistemul nostru solar este alcătuit din 12 planete, printre care figurau cele nouă cunoscute în prezent, la care se adăugau Luna, Soarele precum şi o misterioasă a 12-a planetă, numită Nibiru. Aceasta avea o importanţă deosebită deoarece ei credeau că, într-un moment foarte îndepărtat, un satelit al acestei planete se ciocnise cu Tiamat, aşa cum se numea Pământul pe vremuri. Din această coliziune, o parte din Tiamat a fost spulberată, devenind centura de asteroizi, iar restul a devenit actuala Terra.

Concepţia lor este ilustrată perfect de o tabliţă, aflată în prezent într-un muzeu din Berlin, pe care se poate vedea o stea de mari dimensiuni emiţînd raze luminoase, înconjurată de 11 corpuri cereşti. Acestea din urmă se sprijină pe un lanţ de 24 de globuri mai mici. Să fie oare o simplă coincindenţă faptul că numărul sateliţilor cunoscuţi ai planetelor din sistemul nostru solar (dintre care astronomii ii exclud pe cei cu diametrul mai mic de 15 kilometri) este fix 24?

Vizibilă cu ochiul liber

Popoarele antice aşteptau apariţia regulată a celei de-a 12-a planete şi erau capabili să calculeze poziţia ei faţă de Pământ, lucru uimitor ţinând cont de faptul că Nibiru ar fi, în cea mai mare parte a timpului, invizibilă de pe planeta noastră. Nibiru are o orbită foarte lungă, o rotaţie completă în jurul Soarelui durând 3.600 de ani, adică “un şar”.

Trebuie menţionat faptul că numărul 3.600 era scris ca un mare cerc, ce semnifica totodată “planetă” sau “orbită completă”. Semnul folosit pentru a desemna aceasta planetă a încrucişării era o cruce, care simboliza în limba cuneiformă şi “divin”. Pe numeroase sigilii sumeriene este descrisă orbita planetei care ajunge foarte departe chiar şi faţă de Pluto.

Când se întoarce spre Pământ, ea vine dinspre sud, mişcându-se în sensul acelor de ceasornic. În momentul în care devenea vizibilă, sumerienii spuneau că avea o strălucire extraordinară. Uneori, Nibiru este descrisă ca având culoarea de un roşu întunecat, iar într-un text sumerian se spune că este “vizibil la răsărit, dar dispare la apus”.

O tăbliţă găsită la Nippur înfăţişează un grup de ţărani la muncă pe câmp privind cu respect la cea de-a 12-a planetă, reprezentată printr-o cruce. Atitudinea uşor temătoare a ţăranilor este explicata de faptul că, aşa cum reiese din textele antice, apropierea planetei prevestea ploi şi inundaţii, cauzate probabil de puternicul câmp gravitational al planetei de mari dimensiuni.

Apariţia periodică a planetei Nibiru este o dovadă a faptului că aceasta rămâne în permanenţă în sistemul nostru solar, purtându-se similar unei comete.

Unii cercetători afirmă că în Vechiul Testament există mai multe pasaje care se referă la trecerea planetei. La fel ca şi mesopotamiemii, profeţii evrei considerau apropierea misterioasei planete de Pământ semnalul unor mari schimbări. Un exemplu ar fi pasajul din profetul Isaia: “Dintr-un ţinut îndepărtat au venit, de la marginea Cerului, Domnul cu armele mâniei sale a venit să distrugă întreg Pământul”.

Annunaki, poporul venit din cer

Popularizarea misterelor sumeriene i se datoreaza în mare parte lingvistului Zecharia Sitchin, care a scris mai multe volume având la bază date descifrate de el însuşi de pe mii
de tăbliţe cuneiforme. Potrivit lui Sitchin, rasa umană a fost creata prin inginerie genetică de locuitorii de pe Nibiru, zişi şi annunaki sau nefilim (nephilim) în Biblie (limba ebraica), termen care ar însemna “cei care vin de sus”.

Ce spun tăbliţele sumeriene? În urmă cu 450.000 de ani, atmosfera de pe Nibiru începuse să se deteriorizeze, iar o expediţie plecata de acolo ajunge pe Pământ, unde descoperă faptul că aurul de aici poate fi utilizat pentru remedierea situatiei de pe Planeta X.

Cinci mii de ani mai târziu, adică foarte puţin pentru locuitorii de pe Nibiru, un grup de annunaki conduşi de Enki (avand formatie stiintifica) vin pe Pământ şi aterizeaza în sudul Irakului de azi, construind Eridu – Staţia pământeana 1, cu scopul de extrage aurul din zona Golfului Persic. Ceva mai tirziu, annunaki decid să înceapă să scoată aur din regiunea Africii de Sud, iar lucrurile merg bine până în momentul în care, cei care munceau efectiv în mine se revoltă.

Din aceasta cauză, cam cu 300.000 de ani înaintea erei noastre, medicul-şef al coloniei annunaki, o anume Ninhursag (femeie), realizează prin inginerie genetică o rasă de oameni primitivi, prin încrucişarea genelor extraterestre cu cele ale hominidelor care populau Terra la acea data (Homo Erectus).

Împerecherea zeilor cu oamenii

Acum 100.000 de ani, bărbaţii annunaki încep să se căsătoreasca cu fiicele pământenilor, spre indignarea lui Enlil, fratele lui Enki, ajuns la conducerea coloniei terestre pe cale politică. În momentul în care copiii realizaţi din astfel de încrucişări ajung să fie primiţi în Consiliul de Conducere (acum 49.000 de ani), Enlil îşi pierde complet răbdarea şi decide pieirea rasei acestora.

Cum apropierea planetei Nibiru, urma să aducă o monstruoasă inundaţie, Enlil hotărăşte (acum 13.000 de ani) să le ascundă pământenilor acest lucru, lăsându-i practic să moară înecaţi. Cu toate acestea, Enki nu poate asista indiferent la această tragedie, astfel că îl învaţă (acum 11.000 de ani) pe Ziusudra (Noe) să-şi construiască un submarin.

Supravieţuitorilor potopului li se permite (acum 10.500 de ani) să se aşeze în trei regiuni: Ninurta, fiul lui Enlil, primeşte bazinul Mesopotamiei, Enki revendică valea Nilului, în timp ce urmaşii celorlalţi annunaki îşi refac o staţie spaţiala în Peninsula Sinai şi un centru de control
pe Muntele Moriah (viitorul Ierusalim).

“Zeii” se dovedesc mărinimoşi cu pământenii, le domesticesc animale, le dau seminţe de diferite plante
, şi seacă mai multe rîuri astfel încât ei să-şi poată construi aşezări. Urmează o perioadă extrem de tulbure, marcată de conflicte între zei.

În primul război se înfruntă cei care aveau sa devină zeii egiptenilor: Ra, fiul lui Enki, împarte Egiptul între Osiris şi Seth (7780 i.Hr.), dar primul este ucis de celălalt, care îi anexează regatul (7330 i.Hr.). Fiul lui Osiris, Horus, declanşează primul război al Piramidelor (6970 i.Hr.) pentru a-şi răzbuna tatăl, dar Seth scapă şi se retrage spre est, cucerind Peninsula Sinai şi Canaanul.

Al doilea război al Piramidelor (6670 i.Hr.) este declanşat de Ninurta, nemulţumit că toate facilităţile spaţiale erau în mâna descendenţilor lui Enki; victorioşi, urmaşii lui Enlil golesc Marea Piramidă de tot echipamentul, Ninhursag organizează o conferinţă de pace (6600 i.Hr.), care reafirmă împărţirea Pământului; în Egipt, dinastia lui Ra e înlocuită cu cea a lui Thoth.

Pământenii se ridică

Pacea care a urmat după 5.400 i.Hr. permite evoluţia rasei umane, în neolitic, în timp ce asupra Egiptului domnesc “semi-zeii”, şi permite apariţia civilizaţiei sumeriene, pământenii câştigând tot mai multă putere pe fondul persistenţei rivalităţii dintre diferitele tabere de annunaki, iar in 3760 i.Hr. începe domnia oamenilor, în Mesopotamia.

După numai zece ani, Ra încearcă aici o contralovitură, amestecând limbile oamenilor în “incidentul Turnului Babel”, dar puciul eşuează, iar Ra revine în Egipt, unde îl detronează pe Thoth, care este închis de viu în Marea Piramidă. Eliberat printr-un tunel secret, Thoth pleacă în exil, împreună cu susţinătorii săi, tocmai în America Latină, unde avea să devină Tohil sau Quetzalcoatl.

Quetzalcoatl, zeul exilat

În mitologia precolumbiană, Quetzalcoatl, “şarpele cu pene” al aztecilor, e un zeu civilizator pentru toate popoarele Americii Centrale, fiind cunoscut ca Viracocha de către incaşi şi ca Kukulkan de către mayaşi. Trebuie subliniat că mitul “şarpelui cu pene” este însă departe de a fi contemporan cu evenimentele descrise de mai sus, el existând şi la sosirea conchistadorilor, adică după mai bine de 5.000 de ani.

Presupunând că legenda ar fi rezistat atâta vreme, intrigă descrierea făcuta lui Quetzalcoatl: un bărbat cu trăsături caucaziene, cu pielea albă şi cu barbă. La fel ca în reprezentările sumeriene ale zeilor annunaki. Şi un alt mister care şochează – dimensiunile piramidei lui Quetzalcoatl (Piramida Soarelui) din Teotihuacan (Mexic) prezintă asemănări izbitoare cu cele ale Marii Piramide a lui Kheops: în afară de faptul că bazele lor sunt aproape egale (în raport de 1 la 1,03), iar proporţiile dintre dimensiunile lor incluzind constante ca numărul pi (3,14…) şi “numărul de aur” (1,618…), astfel că ele par
construite după aceleaşi principii, pe care poate că un annunaki exilat le-a adus din Egipt…

Război nuclear între annunaki

În anul 2024 i.Hr., conflictele dintre “zei” ajung la apogeu, când Ra îşi conduce oştile din Egipt în Mesopotamia şi se încoronează la Babilon, iar fiul sau, Nabu, încearcă ocuparea astroportului din Canaan. Denuntând anexarea brutală a instalaţiilor spaţiale de către urmaşii lui Enki, facţiunea Enlil obţine aprobarea Marelui Annunaki de pe Nibiru de a folosi soluţia capitală, şi utilizează armele nucleare pentru a distruge staţia spaţială căzută în mâinile rivalilor şi oraşele rebele din Canaan.

Norul radioactiv aduce moarte în intreg Sumerul, oameni şi animale pier pe capete, pământul devine sterp şi apa otrăvită. Moştenirea marii civilizaţii distruse rămâne pe mâinile lui Isaac, fiul lui Abraham, care se născuse cu 100 de ani mai devreme, la Nippur.

Goana după a zecea planetă

Lucrurile care pentru sumerieni erau limpezi ca lumina zilei, omenirea modernă abia încearcă să le descifreze. În 1841, John Couch Adams începe să studieze anomaliile orbitei planetei Uranus, ajungând la concluzia că acestea ar putea fi determinate de atracţia gravitaţională exercitată de o planetă necunoscută. În septembrie 1846, la o săptămână după descoperirea planetei Neptun, Urban Le Verrier afirmă că ar mai putea exista o altă planetă necunoscută. Cercetările au demonstrat că masa lui Neptun era prea mică pentru a determina oscilaţiile orbitei lui Uranus.

Goana continuă. Un alt astronom, Percival Lowell, şi-a construit un observator particular în căutarea planetei necunoscute. Ironia soartei face ca acest observator să fi înregistrat, în 1915, două imagini şterse ale planetei Pluto, fără ca el să-şi fi dat seama de importanţa acestei descoperiri. Aşa se face că Pluto a fost descoperita abia în 1930. Astfel s-a ajuns la cele nouă planete recunoscute astăzi unanim.

Cu toate acestea, cercetările continuă. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că anomaliile orbitale nu se pot explica în actualul sistem solar. Problema existenţei unei a zecea planete este studiată la mai multe instituţii, inclusiv NASA. Iată ce scria în 1982 prestigiosul cotidian american Washington Post: “NASA a recunoscut oficial că existenţa unei a zecea planete este posibilă, anunţând că un misterios obiect există undeva dincolo de cele mai îndepărtate planete”.

La rândul său, New York Times relata în vara aceluiaşi an: “La extremitatea sistemului solar pare să existe ceva care trage de Uranus şi Neptun. O forţă gravitaţională continuă să perturbe cele două planete determinând iregularităţi ale orbitelor lor. Această forţă sugerează prezenţa, îndepărtată şi nevazută, a unui obiect de mari dimensiuni ce ar putea fi mult-cautata Planetă X”.

Poarta Stelara din Irak

Mai mulţi autori afirmă ca interesul manifestat de conducerea americană pentru Irak îşi are originea tocmai în faptul că această zonă a fost cândva ocupată de annunaki. Scopul instalării acestora în Irak ar fi capturarea tehnologiilor lăsate în urmă de “zeii” de pe Nibiru.

Mai mult decât atât, într-o lucrare scrisă de William Henry se afirmă că în Irak s-ar găsi o Poartă Stelară care asigură trecerea spre cele mai îndepărtate colţuri ale Universului. Această idee se bazează pe o relatare a lui Sitchin privind o imagine de pe o tăbliţă sumeriană. Aceasta înfăţişa o poartă marcată de Luna şi Soare, flancată de două gărzi, în timp ce o persoană intra pe poartă şi dispare.

O altă teorie interesantă este aceea că Saddam Hussein a scăpat cu viaţă în timpul primului razboi din Golf deoarece s-a ascuns într-o piramidă construită de annunaki, iar americanii nu au îndrăznit să o bombardeze, de teamă să nu stârnească mânia celor de pe Nibiru, sau de frică să nu distrugă ceva ce le-ar putea folosi. Unii spun chiar că în acelaşi fel se explică şi supravieţuirea sa şi în recent încheiatul conflict.
http://piatza.net/planeta-x-locul-de-unde-au-venit-zeii/

Critici

Demistificari

Mai mulţi artişti spun că au recreat faţa lui Iisus Hristos de pe giugiul din Torino folosind o tehnică 3D şi şi-au prezentat rezultatul într-o emisiune pe History Channel.
Imaginea 3D a fost creată de o serie de artişti, folosindu-se de informaţiile conţinute de giulgiul din Torino despre care mulţi credincioşi cred că a fost folosit pentru a-l înveli pe Iisus după răstingire.
Într-o emisiune specială de două ore şi jumătate, pe programul History Channel, artiştii au prezentat imaginea lui Iisus, aşa cum reiese din transpunerea 3D.
Rezultatele au surprins însă privitorii. Compania care a realizat imaginea a spus că nu seamănă cu imaginea popularizată de către biserică.
Întregul proiect a durat un an şi a culminat cu un efort uriaş al graficienilor, care folosind cele mai noi tehnologii disponibile pentru a recrea o imagine 3D a persoanei din interiorul giulgiului.