Pana la descoperirea, în 1922, a tezaurului mormantului lui Tutankhamon, faimoasa „Closca cu puii de aur”, aflata pe teritoriul Romaniei, a reprezentat cel mai mare tezaur antic din lume. Datorita stradaniilor marelui patriot Alexandru Odobescu (scriitor si arheolog), „Closca” a fost expusa publicului european la Expozitia mondiala din Paris, în 1867 si apoi a fost etalata la Londra. Principala lucrare a lui Odobescu, scrisa în limba franceza, a fost „Le trésor de Pietrossa”.

Din pacate, ceea ce vedem astazi la Muzeul National de Istorie a Romaniei, sala Tezaurelor, reprezinta doar o parte din comoara gasita în 1837, la Pietroasa Mica, judetul Buzau (într-o cariera de piatra a Muntelui Istrita). Muncitorii Stan Avram si Ion Lemnaru (ginere si socru) au descoperit aproape 40 de kilograme de aur sub forma de fibule (dispozitiv antic de prindere a vesmintelor pe umar, corespunzator agrafelor de siguranta de azi), colane, patera (vas ritualic cu statueta în mijloc), cosulete poligonale etc. A urmat o istorie zbuciumata, caci aurul facea cu ochiul multora care si-au dat seama despre ce este vorba. Doar Avram si Lemnaru habar n-au avut pe ce-au pus mana si au vandut comoara cu un pret echivaland 450 de grame. Cele 40 de kilograme au fost cumparate de un antrepenor de poduri, Verusi. Pe atunci existau 22 sau 24 de piese.

Verusi le-a distrus pe cele mari, pentru a le ascunde mai bine. O parte a vandut, apoi a urmat un denunt, Avram si Lemnaru au fost batuti la sange si asa s-a aflat si despre pietrele încrustate pe artefacte, pe care cei doi ignoranti le aruncasera la porci crezand ca e sticla colorata... Nu se va sti niciodata cate piese au fost cu exactitate. Dupa moartea lui Ghica Voda (care cam pusese ochii pe ea, tinand-o într-un birou), cand comoara a fost depusa la Muzeul de antichitati (Liceul Lazar) a aflat si Odobescu despre ea. Din cele 40 de kilograme mai ramasesera 19,820 kilograme!

Tezaurul, asa cum îl admiram astazi, a fost restaurat la initiativa lui Carol I. În 1876, el a trimis „Closca” în Germania, pentru a fi îngrijit de marele orfevrier Paul Telge, angajat al multor Case regale. Dar inestimabilei comori i se mai rezervau aventuri nefericite. Astfel, în 1875, în noaptea de 9-10 decembrie, un anume Grigore Pantazescu (seminarist si acrobat la circ) a intrat prin acoperisul muzeului si a furat-o. A fost prins si condamnat la 6 ani puscarie, dar a fost împuscat înainte de evadare... În 1916, cand Bucurestiul a fost ocupat de Puterile Centrale, guvernul (Ion I.C. Bratianu) a decis trimiterea Tezaurului Romaniei (inclusiv „Closca”) la Moscova. Doar batranul bancher Mauritiu Blank s-a opus trimiterii la Kremlin (preferand Danemarca), si a avut dreptate. Romania primeste înapoi Basarabia în 1918, bolsevicii se supara si nu mai trimit înapoi Tezaurul tarii decat în 1956, si atunci partial. Doar aurul (aprox. 97 tone!) valora 1,25 miliarde dolari in 2005.

„Closca cu puii de aur” a fost, probabil, comoara regelui gotilor Atharic (mijlocul secolului IV d.Ch.). Pe un colan exista o inscriptie runica (alfabet germanic). Din 1971, comoara se afla la Muzeul National de Istorie a Romaniei, dupa ce i-a fost verificata autenticitatea – a fost executat din monede romane.

PAUL IOAN
revistamagazin.ro

Cel mai mare tezaur preistoric descoperit pe teritoriul Romaniei este cel de la Hinova, judetul Mehedinti. Lucrarile arheologice efectuate la castrul roman de acolo, in 1980, au scos la lumina un vas mare de lut in care se aflau 9.639 de piese din aur, cantarind cinci kilograme si datand de la finele mileniului II i.Ch. Printre piese se afla o diadema, 14 bratari de diferite modele, 92 pandantive, 4 inele etc. In 1971, in localitatea Peretu, judetul Teleorman, a fost descoperit un tezaur de 750 de grame, continand 50 de piese. Este vorba despre un mormant cu doua camere funerare, apartinand unui inalt membru al aristocratiei traco-getice de acum 2500 de ani, care fusese ingropat alaturi de doi cai, caini de vanatoare, arme de fier, vase si un coif de argint aurit de 750 de grame. Acesta are pe obrazarul drept un vultur, iar pe cel stang un cerb.

La Simleul Silvaniei-Cehei (Judetul Salaj) a fost descoperit, in 1986, un tezaur istoric din argint, cantarind in total 2.122 de grame. In componenta se afla trei bratari, o fibula, un lant lung de 92 de centimetri si 552 de monede tip drahme facute in localitatea Dyrrhachium de pe teritoriul Albaniei de azi. Acestea circulau in anii 80 i.Ch.... Tezaurul de la Sannicolaul Mare, cu 23 de piese din aur cantarind aproape 10 kilograme, a fost descoperit in 1799. El dateaza din secolul IV d.Ch. si a fost dus la Curtea regala din Viena, acum aflandu-se la Kunsthistorisches Museum.

Desigur, cel mai mare depozitar de tezaure al tarii este Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR). Acesta se afla in fostul Palat al Postelor, a carui constructie a inceput in 1894, pe locul vechiului Han al lui Constantin Voda Brancoveanu, care a ars intr-un incendiu (1847). Lucrarile, executate dupa planurile lui Alexandru Savulescu, in stil neoclasic german (dupa Palatul Postelor din Geneva), au fost terminate in 1900. Trebuie spus ca in 1864, Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de functionare a Muzeului de Antichitati si Muzeului de Stiintele Naturii. In 1970, prin Hotararea Consiliului de Ministri al R.S.R. s-a infiintat Muzeul National de Istorie a Romaniei, la 20 martie. Colectiile contin aproape 700.000 de obiecte de tezaur, arheologie, manuscrise, filatelie, numismatica etc., mereu imbogatite.

Sala Tezarului se afla in vechea sala a seifului Postelor, sub calea Victoriei, langa Palatul CEC, avand 1.000 metri patrati. Aici se gasesc, printre multe altele, Closca cu Puii de Aur, timbrele "Cap de Bour" (prima emisiune 1858), bijuteriile Casei regale, bratari dacice, caseta cu inima reginei Maria, Ganditorul de la Hamangia (si nevasta), carul ritualic de la Bujorul (vechi de 3000 de ani, cu pasari stilizate), coiful de la Peretu, kosoni de la Sarmizegetuza, un steag al lui Stefan cel Mare din 1502, steagul si sabia lui Tudor Vladimirescu, costumul polar al lui Emil Racovita, inelul de logodna al lui Voda Cuza, carnetelul de dans al Elenei Cuza, revolverul regelui Ferdinand, primul aparat de proiectie din Romania, primul automobil care a circulat prin Bucuresti, in 1900 (facut in Belgia, poarta numarul "1" si a apartinut exploratorului Bazil G. Asan), sigiliul domnitorului Alexandru cel Bun si multe alte comori ce trebuie admirate la fata locului.

PAUL IOAN
revistamagazin.ro

Una dintre cele mai mari comori descoperite vreodată în Europa a fost dezgropată de doi arheologi amatori, în insula Jersey din Canalul Mânecii.

Tezaurul este alcătuit din monede de aur şi argint a căror valoare se ridică la impresionanta sumă de 16,5 milioane de euro , informează The Guardian.

Monedele descoperite datează din anul 50 i.Hr., fiind utilizate de un trib celtic care trăia în nordul actualei Bretanii.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, fabuloasa sumă ar fi fost ascunsă înaintea invaziei romane.

Numărul exact al monedelor nu a fost stabilit încă de cercetători. De-a lungul timpului, metalul şi lutul din sol s-au lipit, formând un lingou uriaş.

http://www.antena3.ro/stiinta/una-dintre-cele-mai-valoroase-comori-din-istoria-europei-a-fost-scoasa-la-lumina-173190.html

Necropola plina de surprize. O echipa de arheologi egipteni a identificat si degajat, dupa ce o companie a inceput lucrarile destinate unor constructii rezidentiale, patru morminte construite in perioade diferite din Antichitate, intr-o necropola din Alexandria, ale carei ziduri purtau urme de gips si de picturi realizate cu pigment rosu.

In morminte se aflau urne funerare, recipiente pentru parfum si lampi din argila. In cel mai important mormant ce dateaza din epoca romana, deosebit de spatios, se afla doua coloane din piatra, gravate pe verticala. In doua camere funerare aflate sub pavaj au fost descoperite schelete, vase din argila si o urna funerara plina cu cenusa pe care era incriptionat numele defunctului. Un alt mormant, construit pe opt nivele!, continea, ca si celelalte doua, aflate la o adancime mai mare, lampi din argila si vase ceramice de diferite forme. Zona a fost declarata sit arheologic, toate constructiile proiectate fiind interzise.

Aurul din canal

Lanturi cu zale mari, duble sau multiple, inele si bratari, toate din aur, au fost descoperite in Germania, in apropiere de orasul Syke, in timp ce se faceau sapaturi pentru realizarea canalului Nord Stream in care va fi instalat un gazoduct ce va alimenta cateva tari europene. Comoara, constituita din 117 piese, cantareste 1,8 kilograme, dateaza din anii 1000 i.Hr. (epoca de bronz) si provine din Asia Centrala. Dupa expertizele efectuate, a fost expusa recent intr-un muzeu din Dresda.

Un bastion vechi de 6 milenii

In timp ce se efectuau sapaturi in curtea Facultatii de Arte Plastice din Timisoara au fost descoperite urme de ziduri. O echipa de arheologi a intervenit imediat, dirijand sapaturile in urma carora au fost scoase la iveala, pe o distanta de 10 metri, zidurile din fortificatia care strajuia poarta Viena pe care era amplasat armament de aparare impotriva atacurilor (survenite din partea dreapta a portii Viena) dar si alte complexe arhitectonice din imediata apropiere a zidurilor vechi de 6000 de ani, apartinand culturii Tszapolgar.

Sapaturile au continuat, concomitent cu cercetarea vestigiilor degajate pentru a se obtine cat mai multe informatii legate de acest bastion. Totodata, arheologii sunt foarte interesati de diverse aspecte ale locuirii si ale modului de viata preistorice. Unele obiecte (fragmente de ceramica, in special) din acea perioada se regasesc in Muzeul Banatului din Timisoara.

"Pompei" vegetal

O echipa de arheologi sino-americana a descoperit in cenusa vulcanica dintr-o pestera aflata in muntii Helan din Mongolia inferioara, o multime de resturi vegetale si ramuri de copaci (sase specii) foarte multe dintre ele cu frunze; vestigii excelent conservate ale unei paduri vechi de 300 milioane de ani, raspandita pe o suprafata de aproximativ 1000 metri patrati. Un ecosistem compus, printre altele, dintr-o specie arborescenta de feriga, arbori de mari dimensiuni cu frunze in forma de pana sau arbori asemanatori coniferelor care ajungeau la o inaltime de 25 metri.

Urme de ferigi din aceasta specie ancestrala, au mai fost gasite in America de Nord si in Europa. In acea epoca, planeta avea o cu totul alta configuratie, blocurile continentale fiind legate. Regiunea in care se afla aceasta padure era situata (in era permiana) la nivelul ecuatorului, beneficiind de o clima tropicala umeda. Studiul vestigiilor arboricole si cele ale ferigilor devine cu atat mai provocator cu cat poate oferi informatii legate de reprezentarea evolutiei paleoclimatice.

DORIN MARAN
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9412/30/

In societatile precolumbiene, timp de trei milenii, aurul a fost asociat, dincolo de valoarea estetica, credintei, legaturii cu divinitatea, respectului fata de semeni. Incasii din Peru comparau aurul cu "lacrimile Soarelui", in vreme ce aztecii din Mexic il asociau dejectiilor divine. Cele doua populatii aveau insa si viziuni comune asupra acestui metal pretios, cum ar fi, de pilda, cea a eternitatii (valoarea sa comerciala era exclusa). Culoarea si stralucirea sa invocau divinitatea solara, puterea absoluta din lumea de dincolo care se afla la originea vietii, dar si o serie de zei secundari, in timp ce argintul era asociat Lunii si divinitatilor feminine care simbolizau fertilitatea, dar care erau legate de "lumea de jos", a defunctilor, si de originea metalelor pretioase.

Un spectru al semnificatiilor si al actiunilor celor doua astre care nu era foarte clar configurat si care poate da nastere la unele confuzii. Si aceasta, probabil, din cauza faptului ca marturiile incluse in cronicile spaniole scrise intre 1517-1697, nu au fost perfect intelese sau sistematizate.

Unde si cum exploatau indienii aceste minereuri pretioase?

Informatiile legate de localizarea zacamintelor de aur din America precolumbiana si de identificarea procedeelor de extractie sunt putine si lacunare. Ele provin din cronicile spaniole din perioada coloniala, secolele XVI-XVII, in care autorii descriau obiceiurile si credintele locuitorilor. Putine randuri se refera la denumirea locurilor din care se extrageau metalele si la cele in care se practica metalurgia.

Aurul era cautat in special in nisipurile din aluviunile raurilor, trecute prin site, in care apareau sub forma de firicele sau pepite. Exploatarea minelor cu puturi verticale va debuta dupa sosirea spaniolilor (unele filoane de cuart aurifer aflate la mica adancime ar fi fost exploatate inainte).

Populatiile precolumbiene au reusit sa descopere proprietatile fizice si mecanice ale aurului si sa-l prelucreze. Cel mai vechi obiect mestesugit e un colier din margele tubulare din aur datand din anii 2200 i.Hr., descoperit in 2008 intr-un mormant din regiunea Puno (Peru). In partea centrala a continentului, prelucrarea aurului ar fi debutat mai tarziu, spre anii 800 i.Hr., dupa ce s-au stabilit contacte cu populatiile din sud. O ipoteza formulata dupa descoperirea unor obiecte din aur in morminte, singurele, probabil, care nu au fost furate sau care nu au intrat pe mana conchistadorilor.

Cele doua metale pretioase au dat nastere si unor credinte animiste. De pilda, pe teritoriul Columbiei, aurul era considerat o fiinta vie cu cicluri de viata identice cu cele ale omului, animalelor si plantelor. Printre metalele pretioase, un loc important il ocupa arama, a carei culoare, batand spre rosu, evoca sangele victimelor sacrificate in cadrul ritualurilor religioase, oferit zeilor. (Va urma)

DORIN MARAN
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9247/30/

http://www.romania-actualitati.ro/drumul_aurului-33996

* Printre lanturile muntoase acoperite de zapada, la capatul Asiei de Nord, se intinde lacul Baikal. Unul dintre cele mai mari de pe planeta, cel mai adanc din lume si cel mai vechi. Se spune ca in adancurile sale s-ar ascunde sute de tone de aur. Insa tezaurul imperiului tarist scufundat aici poarta pecetea unui blestem teribil * 

Iarna anului 1920. Rusia se cutremura dupa prabusirea unui Imperiu, dupa ani de razboi civil, transformari sociale violente, saracie si foamete. In sud-estul Siberiei, pe malul lacului Baikal, goneste un tren cu o destinatie neclara. Un tren plin cu aur. Aurul Imperiului Rus. Pentru a-l opri, partizanii armatei rosii mineaza calea ferata. Dar n-au noroc. Dupa explozie, trenul se prabuseste in apele Baikalului, si peste 200 de tone de aur dispar in bezna abisala a celui mai adanc lac de pe glob. De atunci, timp de 90 de ani, aventurieri si cercetatori, cautatori de comori si scafandri special antrenati strabat in lung si in lat cei 31 de mii de kilometri patrati pentru a descoperi comoara inghitita de adancuri. 


Trenul fantoma

Se spune ca trenul aurului, disparut in urma cu aproape un secol, s-a transformat intr-un tren-fantoma, bantuind pe sine abandonate si "indepartandu-i" pe cei care indraznesc sa se apropie de comoara. Oamenii care au gasit fie si un banut din aurul pierdut au avut parte de o moarte cumplita. Multi dintre cei care au avut curajul sa se scufunde in apele tainicului lac, in speranta imbogatirii, nu au mai iesit niciodata la suprafata. De parca o forta nevazuta vegheaza cu strasnicie ca bogatia sa ramana ascunsa pe veci.
In 1967, o echipa de lucratori ai caii ferate din regiunea lacului Baikal este trimisa sa repare un tronson distrus de o avalansa de pietre. In hatisul maracinilor de langa linia de tren, unul dintre muncitori zareste ceva sclipitor, ceva ce parea a fi o bucata de aur. Cu inima stransa, indeparteaza spinii si ridica din tarana un lingou stralucitor, ce avea stantat insemnul Imperiului tarist: vulturul bicefal. Isi striga camaradul si, dupa un schimb de replici soptite, si-au anuntat colegii ca pleaca mai departe pe traseu, pentru a controla cat de avariata este linia. Intr-o clipita, hotarasera ca trebuie sa se piarda in munti, pentru cateva zile, ca apoi sa coboare si sa incerce sa valorifice pretioasa descoperire. De atunci, nu au mai fost vazuti in viata.
La cateva zile dupa ciudata disparitie, autoritatile locale alarmate au inceput cautarile. In scurt timp, cadavrele lor au fost gasite pe o sina de tren abandonata, in tunelul numarul cinci. In mod straniu, moartea survenise in urma impactului cu o locomotiva, desi se cunostea faptul ca pe acea ruta nu mai circula nici un tren de mai bine de jumatate de an. Vestea cumplitei morti s-a raspandit rapid in asezarea din apropiere si toti locuitorii au inceput sa vorbeasca inspaimantati despre blestemul aurului si despre trenul fantoma ce venea din trecut, lovind necrutator pe cei ce indrazneau sa atinga legendara comoara. Nu era pentru prima data cand trenul fantoma se ivea ca de nicaieri, cu vagoanele pline de stralucirea aurului, semanand groaza si aducand moarte.
Cercetatorul rus Vasili Lamakin, cunoscut pentru studiile asupra lacului Baikal, relateaza intr-una dintre cartile sale un fenomen straniu, pe care l-a trait el insusi, in 1957, in regiunea Irkutk, din Rusia. "Ne intorceam dintr-o expeditie de pe apele lacului Baikal, cand un vant naprasnic s-a starnit ca din senin si, la fel de brusc cum s-a pornit, asa s-a si potolit. Noaptea se lasa grea si neagra. Eram cu totii 15 oameni. Iesind pe puntea vasului, am fost martorii unui spectacol halucinant. Eram inca departe de tarm, cand in fata noastra, foarte aproape, la o distanta de cel mult un kilometru, deasupra lacului, plutind prin vazduh, trecea un tren. In linistea deplina a noptii, s-a auzit strident scrasnetul rotilor pe linia invizibila. Vagoanele straluceau in mod straniu, de parca ar fi fost poleite cu aur. Si-a continuat traseul, brazdand vazduhul, si s-a pierdut in negura noptii, lasandu-ne cu mintile ratacite, cu ochii mari de spaima si uimire".
Aici, in regiunea lacului Baikal, astfel de povesti sunt des auzite, legenda aurului si disparitia lui enigmatica fiind un inepuizabil subiect de discutie. Aproape fiecare locuitor "detine" o harta a comorii, stie din batrani unde s-a prabusit trenul si in ce zona ar putea iesi aurul la iveala.
Mecanicul de locomotiva Valeri Sanaev conduce de peste 20 de ani trenurile pe traseul ce a ramas neschimbat din secolul al XIX-lea, cu cele 38 de tuneluri, cu poduri de lemn si viaducte din piatra. La stanga troneaza aceiasi munti Baikal, la dreapta, straluceste in soare aceeasi intindere de smarald a stravechiului lac. Valeri s-a nascut si a copilarit in acest tinut, crescand cu povestile si secretele nedezlegate ale aurului din adancuri. El are propria lui versiune, prin care explica enigma comorii. Toamna, cand apa este transparenta, in dreptul kilometrului 87 al caii ferate, pe luciul lacului, se poate vedea limpede locomotiva trenului disparut in 1920. "Este doar o "fata morgana", care-si intinde nada spre ademenirea curiosilor. Daca te scufunzi insa, ea se face nevazuta, ca o naluca. Iar cei care, ispititi de aceasta atractie irezistibila, au sarit in apele reci, au disparut pe veci. Cunoastem cu totii prea bine aceasta primejdie si ne ferim chiar si privirea cand ea se arata. Pentru toate spaimele pe care le tragem pe acest traseu periculos ar trebui sa fim platiti in plus. Ne aventuram pe linia de tren, caci asta-i painea noastra. Aurul este blestemat, si pentru nici un ban din lume, eu unul nu as cauta sa-i deslusesc secretul".



Comoara ultimului tar

Pentru prima data, blestemul aurului a fost aruncat catre amiralul Kolceak. Remarcabil comandant de flota navala, cunoscut explorator polar, amiralul Alexandr Kolceak va trebui sa poarte de-a lungul istoriei aceasta cruce grea: raspunderea pentru disparitia tezaurului marelui imperiu de la rasarit. Asa-numitul "aur al lui Kolceak" a reprezentat o mare parte din rezerva de aur a Rusiei.
In preajma Primului Razboi Mondial, in 1914, in Rusia se gasea unul dintre cele mai mari depozite de aur din lume. Bancile imperiului adaposteau 1240 de tone de aur, ceea ce in zilele noastre este echivalentul a peste 60 de miliarde de dolari. In 1915, sub amenintarea ocupatiei germane asupra orasului Petrograd (Sankt-Petersburg de astazi), acolo unde se afla tezaurul rusesc, tarul Nicolae al II-lea a hotarat ca acesta sa fie divizat si mutat in doua orase diferite: Nijnii Novgorod si Kazan. Dupa revolutia din noiembrie 1917, tarul fusese inlaturat si fortele bolsevice, sub conducerea lui Lenin, pusesera stapanire pe Rusia. Un an mai tarziu, a izbucnit razboiul civil intre bolsevici si sustinatorii tarului. Unul dintre conducatorii "armatei albe", ce lupta pentru restaurarea monarhiei, a fost amiralul Alexandr Kolceak. Intr-o mare ofensiva, dupa lupte sangeroase, Kolceak si armata sa au izgonit trupele bolsevice din Kazan, asediind orasul si preluand controlul asupra rezervei de aur. Ulterior, tezaurul a fost incarcat intr-o garnitura de tren, cu destinatia Omsk, in Siberia Orientala, acolo unde miscarea alba isi stabilise capitala. Convoiul purta o incarcatura de o valoare greu de apreciat. Pe langa cele 200 de tone de aur, in vagoane exista, de asemenea, o mare cantitate de bijuterii pretioase, printre care sabia impodobita cu diamante a tareviciului Alexei si colierul splendid al tarinei.
In iarna anului 1920, trupele amiralului Kolceak, sub presiunea armatei rosii, se retrag catre Vladivostok. Tezaurul a fost iarasi incarcat in tren pentru a fi transportat catre portul rusesc la Oceanul Pacific. Amiralul rus lua in calcul si posibilitatea de a-si conduce flota catre trupele aliate din Europa. Insa armata rosie, in incercarea de a captura tezaurul, a reusit sa opreasca trenul. Locul ales a fost ideal. La capatul unuia din cele 38 de tuneluri care se intind de-a lungul lacului Baikal, bolsevicii au plasat explozibil pe linia ferata. Si astfel, la iesirea din tunelul numarul cinci, explozia s-a produs si trenul s-a prabusit in negura lacului. Cateva zile mai tarziu, amiralul a fost capturat de bolsevici si ucis miseleste, dupa un proces facut in pripa, intr-o rapa, pe malul lacului care deja inghitise aurul.
Asa s-a incheiat istoria incalcita a "aurului lui Kolceak" si a inceput povestea misterioasa a comorii din Baikal, pe care de aproape un secol oameni din toata lumea se straduiesc sa o dezlege.

Cercetatorii "Mir" confirma legenda

Septembrie 2009. Agentiile de presa rusesti anuntau o stire de senzatie: "Expeditia stiintifica "Mir" din Baikal se afla pe urmele aurului lui Kolceak".Cercetatorii rusi, cu ajutorul batiscafurilor "Mir 1" si "Mir 2", au descoperit in adancurile lacului indicii pentru ceea ce ar putea fi rezerva pierduta de aur. La o adancime de aproape 1000 de metri, printre stanci, submersibilul a scos la iveala ramasitele unui vagon de tren si cateva lazi cu munitie din perioada razboiului civil. Insa surpriza cea mare a cercetatorilor de la bordul batiscafului "Mir" a venit abia cand executau manevrele de ridicare la suprafata. Iata ce declara pilotul Evgheni Cernaev: "Dupa depistarea fragmentelor metalice, am inceput sa urcam catre suprafata, pe panta tarmului acoperita cu grohotis. Deodata, printre pietre, am observat niste bare metalice ce aveau stralucirea aurului. Am reusit sa ne apropiem, insa in incercarea de a la extrage cu ajutorul bratului mecanic telecomandat, malul a inceput sa se surpe si plecarea noastra din acel loc a devenit iminenta. Nu am putut disloca misterioasele fragmente, insa coordonatele au fost precis fixate".
Studiul adancimilor lacului Baikal a debutat inca din anul 2008, iar cei interesati de comoara au asteptat cu sufletul la gura ca descoperirea senzationala sa fie confirmata. Dar locuitorii regiunii nu au privit expeditia cu ochi buni, inca de la inceput. Chiar si astazi, in secolul XXI, ei sunt infricosati de misterele lacului si de blestemul aurului ce se poate abate asupra tuturor. Chiar din prima zi, superstitiile lor par ca au fost confirmate. In timpul manevrelor de scufundare a batiscafului in apa, s-a produs un cutremur si o furtuna puternica s-a dezlantuit. Aparatul submersibil a inceput sa se clatine in toate directiile la bordul navei care-l adapostea. Vantul a izbit batiscaful de nava si unul din motoarele sale a fost grav avariat.Oamenii de stiinta sustin ca asemenea fenomene meteorologice nu sunt deloc rare in regiunea lacului Baikal, acolo unde vremea este imprevizibila. Pe de alta parte, localnicii traiesc cu convingerea ca nimic nu este intamplator, si blestemul ii urmareste pe toti aceia care incearca sa descopere aurul.
Dupa o serie de intamplari inexplicabile, expeditia "Mir" si-a continuat cercetarile. In august 2009, hidronautii descopera un lucru neasteptat: nu este prima data cand adancurile apelor Baikalului sunt explorate. Pe fundul lacului, cercetatorii rusi gasesc epava unui submarin sovietic. Povestea acestuia o aflam daca ne intoarcem in timp, in vara anului 1949.
In dimineata zilei de 11 iulie, in regiunea insulelor Uskani din inima lacului Baikal, mai multi pescari au fost martorii unei imagini incredibile. De sub apa s-a ivit un periscop, apoi partea superioara a ceea ce parea un vas subacvatic. Dupa cateva minute, banuielile pescarilor s-au adeverit: la suprafata apei a aparut un submarin. Dupa destramarea URSS-ului, documentele scoase la iveala au confirmat relatarile pescarilor, facute in urma cu 50 de ani.Aparatul submersibil fusese, intr-adevar, un submarin din clasa "Sciuka" (Stiuca), special modernizat si adaptat pentru cautarea rezervei de aur scufundate in adancimile lacului Baikal. Proiectul, desfasurat in conditii strict secrete era supervizat de seful politiei secrete (NKVD), temutul Lavrenti Beria. Nava subacvatica fusese adusa in mare taina, pe timp de noapte, de la Vladivostok, unde se afla cea mai mare baza militara navala sovietica in Oceanul Pacific. Insa, in mod straniu, si aceasta tentativa de descoperire a aurului s-a incheiat dramatic. In conditii neelucidate, la bordul submarinului s-a produs o avarie, si echipajul a fost nevoit sa abandoneze nava.
Coincidenta sau nu, incercarile de a deslusi cea mai mare taina a secolului XX din Rusia au esuat fara exceptie, toate eforturile de a face lumina au fost inghitite de bezna abisala a lacului Baikal. Dupa date neconfirmate oficial, recent a fost inaintata ipoteza conform careia o parte din tezaurul imperial era constituita si din rezerva de aur a Romaniei, pierduta in valtoarea Primului Razboi Mondial.
Cel mai probabil insa aurul lui Kolceak va ramane un mit rusesc - la fel ca si "Camera de Chihlimbar" sau Biblioteca lui Ivan cel Groaznic.

Alaturi de el, istoricii si arheologii Bock, Linas si Lasteyrie au fost de parere de la inceput ca este vorba despre un tezaur apartinand gotilor, adica unei populatii germanice din veacul al IV-lea d.Hr. Si astazi exista multi sustinatori ai acestei teorii.
Cei care afirma provenienta germanica argumenteaza cu faptul ca pe “patera”, una dintre piesele tezaurului, se afla reprezentate o serie de zeitati sincretice care apartin neamurilor germanice, dar inrudite cu lumea clasica greco-romana. Acest lucru a fost pus in legatura cu regele vizigot Athanaric care a trait in acea perioada.
Cercetatorii cred ca momentul ingroparii pieselor de aur a fost intre anii 376, cand are loc marea invazie a hunilor dinspre rasarit, si anul 380, cand Athanaric a parasit teritoriile nord-dunarene pentru a se refugia in imperiu.
Specialistii aduc ca argumente si faptul ca piesele din tezaur sunt lucrate in trei stiluri diferite: primul stil este caracteristic pieselor din aur masiv, fara alte incluziuni, lucrate in atelierele de traditie greco-clasica ale Imperiului Roman;al doilea stil, cel policrom, include piesele impodobite cu pietre pretioase si semipretioase ale tezaurului, care nu este gotic sau germanic, ci a luat nastere in partile de rasarit ale Imperiului Roman; din cea de-a treia categorie fac parte piesele simple, cum este colanul cu incriptie runica, realizate in ateliere mai primitive.
Gheorghe V. Carlan, autorul lucrarii “Tezaurul de la Pietroasa si printesa Khnumet”, lanseaza insa ipoteza conform careia tezaurul nu a apartinut nici vizigotilor, nici ostrogotilor, ci traco-romanilor. Istoricul il citeaza in lucrarea sa pe Nicolae Densusianu cu cartea “Dacia preistorica”, in care acesta afirma ca modul de formare a poporului roman si a limbii romane nu este cel de romanizare a dacilor de catre romani in cei 165 de ani. Dimpotriva, acesti doi autori sustin ca romanii existau pe aceste meleaguri inainte de venirea romanilor.
Revenind la cartea despre printesa egipteana Khnumet, aflam ca aceasta fiica a faraonului Amenemhet al II-lea (1914-1876 i.Hr.) avea un logodnic in Carpati care i-a oferit in dar mai multe bijuterii din aur. Profesorul Carlan citeaza in acest sens cartea lui H.W. Muller, “Comorile faraonilor”.
Istoricul roman compara cele doua cosulete ale Tezaurului de la Pietroasa – octogon si dodecagon – cu bijuteriile printesei si vede mari asemanari, de unde trage concluzia ca bijuteriile printesei provin intr-adevar din zona carpatica.
Gh. Carlan a constatat legaturi stranse intre Tracia antica si Egiptul antic. Autorul sustine ca studierea paterelor de la tortile celor doua cosulete fac trimitere la cele pictate pe peretii Mormantului Campana al Etruscilor.
Ca “aurul ucide” o stiau foarte bine contemporanii lui Ion Lemnaru si Stan Avram, care si-au gasit sfarsitul in arest, inainte sa afle sentinta procesului privind tezaurul. Culmea ironiei este ca tocmai ei, care habar nu aveau de valoarea lucrurilor descoperite, au avut de suferit pana la moarte tot felul de torturi in beciul igrasios de la Bucuresti. Nicolae Baciu, complicele celor doi in dosirea “comorii”, murise si el de tuberculoza, si nici altora din sat, care “suflasera” cate ceva, nu le fusese prea bine la ancheta din Capitala.
Odobescu a suferit si el. Mai intai, imaginea sa a fost sifonata de articole rauvoitoare si pline de venin si minciuni scrise de invidiosul Cezar Bolliac in “Trompeta Carpatilor”, acesta lansand zvonul ca Odobescu vanduse tezaurul dupa Expozitia universala de la Paris din 1867. Mai apoi, scrie Corneliu Stefan in cartea “Tezaurul de la Pietroasa – impactul cultural-istoric” ca Alexandru Odobescu s-ar fi sinucis in 1895 nu din dragoste, ci pentru ca aurul tezaurului ar fi avut si asupra lui o influenta negativa.
“Pe langa aceste 10 bucati pierdute, s-ar mai putea adauga si obiectele urmatoare, anume «o cupa de aur rotunda, cu niste pietre la gura in felurimi de fete, ca niste margele, iar intr-insa avea doua pietre verzi de smaragd, in marime ca doua nuci de cele mici, si trei nasturi mici de aur si doua cerculete tot de aur» (…) si un lant de aur putin mai subtire decat pana de gasca”
In primavara anului 1837, Stan Avram si ginerele sau, Ion Lemnaru, doi tarani din Pietroasa Mica de Buzau, in timp ce scoteau piatra din cariera, au descoperit ceea ce astazi este cunoscut sub numele de Tezaurul de la Pietroasa. “Unul din acesti tarani – avea sa scrie ulterior Odobescu –, inchipuindu-si ca aceste obiecte erau de arama, ar fi dat o bucata din ele unui tigan ca sa-i carpeasca cu dansa o tingire, iar acesta, neputand sa dea de capat lucrarii, ar fi zvarlit cat colo bucata de metal, zicand stapanului ei ca nu e buna de nimic”.
S-a intamplat ca in 1838 sa ploua foarte mult, iar apele umflate ale raului Calnau din apropiere sa darame podul construit de Kiseleff peste apa. A fost numit ca antreprenor la lucrarile de reparare a Podului Anastase Tarba Verusi, un “aventurier balcanic”, cum avea sa fie numit de Odobescu. Cei doi tarani i-au propus lui Verusi sa vada lucrurile ciudate gasite de ei.
Verusi Arnautul le-a dat 4.000 de lei vechi, pretul unei perechi de boi, niste mici cadouri
si a primit de la ei obiectele de o valoare istorica inestimabila. Pentru a nu bate la ochi marimea pieselor, a taiat in patru, cu toporul, tava uriasa de aur de 8 kg. Verusi a luat in total 40 de kilograme de aur pe mai nimic.
DENUNTUL. Gheorghe Frunza Verde, arendasul mosiei Pietroasele, a aflat ce comoara are Verusi si, santajandu-l, a obtinut si el o parte din ea, dar, pentru ca n-a primit cat a vrut, l-a parat pe Verusi la Episcopie, iar parintele econom Filotei, mai tarziu episcop, a facut denuntul. La inceput, ancheta a fost drastica si corecta. Banul Ghica Mihalache, ministrul “trebilor dinlauntru”, dar si “nenea mare” al lui Alexandru Ghica Voda, s-a ocupat personal de mersul anchetei. A dat ordin ca “fara minut de zabava sa ridice pe toti aceia cati dupa tainica cercetare se va dovedi ca s-au impartasit de asemenea lucruri”.
Au fost arestati si dusi la Bucuresti: Lemnaru, Avram, Baciu, cel la care tineau obiectele in ultimul timp, si cei doi fii ai sai, precum si Verusi. Acesta din urma a marturisit ca ingropase obiectele pe malul stang al Calnaului. Ancheta a durat un an, dar a inceput sa lancezeasca in momentul in care s-a aflat ca este implicat vizitiul postelnicului Dumitrache, asupra caruia s-au gasit “doua tablite mici de aur” si “pietre verzi” provenind din tezaur.
Vizitiul a declarat ca restul aurului era la mosierul Alecu Ghica, ruda “indepartata” a domnitorului. Abia in 1842, Tezaurul a fost asezat in muzeu. In 1867, Alexandru Odobescu a dus la Paris la Expozitia universala pretioasa descoperire istorica, unde a fost regina incontestabila. Toata lumea cunostea acum ca pe teritoriul Romaniei fusese gasit cel mai valoros tezaur antic, cel al lui Tutankhamon inca nu se descoperise.
Astazi, Tezaurul “Closca cu puii de aur” se afla la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti. El are 12 piese cu o greutate totala de 19, 820 kilograme de aur. Piesele care compun tezaurul sunt: o fibula mare in forma de vultur (care poarta pe piept marele caboson oval, marginit simetric, in cruce, de patru cabosoane mci si rotunde), o fibula mica, doua fibule mijlocii, o tava, o cana-oenoche, o patera, doua cosulete poligonale, un colan cu inscriptie, un colan simplu, un colan cu balama. Intre 1917 si 1956, tezaurul a fost la Moscova.
NECAZURI DE PE URMA DESCOPERIRII AURULUI
Misterul din jurul numarului pieselor din tezaur nu este nici astazi elucidat, s-au recuperat doar 12 obiecte, dar se crede ca au fost 22 sau chiar 24. Se crede, de asemenea, ca Verusi a mituit autoritatile cu aurul topit din restul pieselor nepredate de el si de aceea a fost achitat. Taranii au fost obligati sa-i restituie banii aventurierului antreprenor, Nicolae Baciu, care a ajutat la dosirea comorii la inceput, a murit de tuberculoza in 1840.
George si Achim Baciu au fost pedepsiti cu 30 de lovituri de bici, Stan Avram si Ion Lemnaru au murit in beciul arestului inaintea terminarii procesului. Arendasul Frunza Verde a murit ca boier de rangul doi in 1857, postelnicul Dumitrache, complicele lui Verusi, a disparut misterios in urma unui incendiu care i-a mistuit casa
, pierzandu-i-se urma.
Mai multi tarani din Pietroasele au fost dusi in lanturi la Bucuresti pentru ancheta. Ba pana si podul care trebuia reparat cu banii cheltuiti de antreprenor s-a prabusit cu totul in 1841. Banul Mihalache s-a indragostit asa de tare de tezaur, incat l-a tinut incuiat intr-un seif al Departamentului si a refuzat sa-l dea muzeului pana in 1842, la caderea din domnie a lui Ghica Voda.
FURTUL DE LA MUZEUL DE ANTICHITATI
In noaptea de 19 spre 20 decembrie 1875 fusese un viscol puternic in Bucuresti. Fiul unui preot din Titu, Grigore Pantazescu, exclus din seminar pentru ca iubea mai mult gimnastica si circul decat ceaslovul, a facut un numar de circ in acea noapte si a furat tezaurul din sala Muzeului National de Antichitati, adapostit in cladirea Universitatii.
Aruncase in zapada colanul si o bucata din taler pentru ca “il jenau la mers”. A stat in puscarie 6 ani. Cu cateva zile
inainte de eliberare, a murit in mod misterios. Oficial, a fost impuscat in timp ce voia sa evadeze.
http://piatza.net/tezaurul-de-la-pietroasa/

Printre lanturile muntoase acoperite de zapada, la capatul Asiei de Nord, se intinde lacul Baikal. Unul dintre cele mai mari de pe planeta, cel mai adanc din lume si cel mai vechi. Se spune ca in adancurile sale s-ar ascunde sute de tone de aur. Insa tezaurul imperiului tarist scufundat aici poarta pecetea unui blestem teribil.
Iarna anului 1920. Rusia se cutremura dupa prabusirea unui Imperiu, dupa ani de razboi civil, transformari sociale violente, saracie si foamete. In sud-estul Siberiei, pe malul lacului Baikal, goneste un tren cu o destinatie neclara. Un tren plin cu aur. Aurul Imperiului Rus.
Pentru a-l opri, partizanii armatei rosii mineaza calea ferata. Dar n-au noroc. Dupa explozie, trenul se prabuseste in apele Baikalului, si peste 200 de tone de aur dispar in bezna abisala a celui mai adanc lac de pe glob. De atunci, timp de 90 de ani, aventurieri si cercetatori, cautatori de comori si scafandri special antrenati strabat in lung si in lat cei 31 de mii de kilometri patrati pentru a descoperi comoara inghitita de adancuri.
Trenul fantoma
In preajma Primului Razboi Mondial, in 1914, in Rusia se gasea unul dintre cele mai mari depozite de aur din lume. Bancile imperiului adaposteau 1240 de tone de aur, ceea ce in zilele noastre este echivalentul a peste 60 de miliarde de dolari
Se spune ca trenul aurului, disparut in urma cu aproape un secol, s-a transformat intr-un tren-fantoma, bantuind pe sine abandonate si “indepartandu-i” pe cei care indraznesc sa se apropie de comoara. Oamenii care au gasit fie si un banut din aurul pierdut au avut parte de o moarte cumplita. Multi dintre cei care au avut curajul sa se scufunde in apele tainicului lac, in speranta imbogatirii, nu au mai iesit niciodata la suprafata. De parca o forta nevazuta vegheaza cu strasnicie ca bogatia sa ramana ascunsa pe veci.
In 1967, o echipa de lucratori ai caii ferate din regiunea lacului Baikal este trimisa sa repare un tronson distrus de o avalansa de pietre. In hatisul maracinilor de langa linia de tren, unul dintre muncitori zareste ceva sclipitor, ceva ce parea a fi o bucata de aur. Cu inima stransa, indeparteaza spinii si ridica din tarana un lingou stralucitor, ce avea stantat insemnul Imperiului tarist: vulturul bicefal.
Isi striga camaradul si, dupa un schimb de replici soptite, si-au anuntat colegii ca pleaca mai departe pe traseu, pentru a controla cat de avariata este linia. Intr-o clipita, hotarasera ca trebuie sa se piarda in munti, pentru cateva zile, ca apoi sa coboare si sa incerce sa valorifice pretioasa descoperire. De atunci, nu au mai fost vazuti in viata.
La cateva zile dupa ciudata disparitie, autoritatile locale alarmate au inceput cautarile. In scurt timp, cadavrele lor au fost gasite pe o sina de tren abandonata, in tunelul numarul cinci. In mod straniu, moartea survenise in urma impactului cu o locomotiva, desi se cunostea faptul ca pe acea ruta nu mai circula nici un tren de mai bine de jumatate de an.
Vestea cumplitei morti s-a raspandit rapid in asezarea din apropiere si toti locuitorii au inceput sa vorbeasca inspaimantati despre blestemul aurului si despre trenul fantoma ce venea din trecut, lovind necrutator pe cei ce indrazneau sa atinga legendara comoara. Nu era pentru prima data cand trenul fantoma se ivea ca de nicaieri, cu vagoanele pline de stralucirea aurului, semanand groaza si aducand moarte.
Cercetatorul rus Vasili Lamakin, cunoscut pentru studiile asupra lacului Baikal, relateaza intr-una dintre cartile sale un fenomen straniu, pe care l-a trait el insusi, in 1957, in regiunea Irkutk, din Rusia. “Ne intorceam dintr-o expeditie de pe apele lacului Baikal, cand un vant naprasnic s-a starnit ca din senin si, la fel de brusc cum s-a pornit, asa s-a si potolit. Noaptea se lasa grea si neagra. Eram cu totii 15 oameni. Iesind pe puntea vasului, am fost martorii unui spectacol halucinant.
Eram inca departe de tarm, cand in fata noastra, foarte aproape, la o distanta de cel mult un kilometru, deasupra lacului, plutind prin vazduh, trecea un tren. In linistea deplina a noptii, s-a auzit strident scrasnetul rotilor pe linia invizibila. Vagoanele straluceau in mod straniu, de parca ar fi fost poleite cu aur. Si-a continuat traseul, brazdand vazduhul, si s-a pierdut in negura noptii, lasandu-ne cu mintile ratacite, cu ochii mari de spaima si uimire”.
Aici, in regiunea lacului Baikal, astfel de povesti sunt des auzite, legenda aurului si disparitia lui enigmatica fiind un inepuizabil subiect de discutie. Aproape fiecare locuitor “detine” o harta a comorii, stie din batrani unde s-a prabusit trenul si in ce zona ar putea iesi aurul la iveala.
Trenul aurului. Se spune ca in el era si o parte din aurul Romaniei
Mecanicul de locomotiva Valeri Sanaev conduce de peste 20 de ani trenurile pe traseul ce a ramas neschimbat din secolul al XIX-lea, cu cele 38 de tuneluri, cu poduri de lemn si viaducte din piatra. La stanga troneaza aceiasi munti Baikal, la dreapta, straluceste in soare aceeasi intindere de smarald a stravechiului lac. Valeri s-a nascut si a copilarit in acest tinut, crescand cu povestile si secretele nedezlegate ale aurului din adancuri. El are propria lui versiune, prin care explica enigma comorii.
Toamna, cand apa este transparenta, in dreptul kilometrului 87 al caii ferate, pe luciul lacului, se poate vedea limpede locomotiva trenului disparut in 1920. “Este doar o “fata morgana”, care-si intinde nada spre ademenirea curiosilor. Daca te scufunzi insa, ea se face nevazuta, ca o naluca. Iar cei care, ispititi de aceasta atractie irezistibila, au sarit in apele reci, au disparut pe veci.
Cunoastem cu totii prea bine aceasta primejdie si ne ferim chiar si privirea cand ea se arata. Pentru toate spaimele pe care le tragem pe acest traseu periculos ar trebui sa fim platiti in plus. Ne aventuram pe linia de tren, caci asta-i painea noastra. Aurul este blestemat, si pentru nici un ban din lume, eu unul nu as cauta sa-i deslusesc secretul”.
Comoara ultimului tar
Pentru prima data, blestemul aurului a fost aruncat catre amiralul Kolceak. Remarcabil comandant de flota navala, cunoscut explorator polar, amiralul Alexandr Kolceak va trebui sa poarte de-a lungul istoriei aceasta cruce grea: raspunderea pentru disparitia tezaurului marelui imperiu de la rasarit. Asa-numitul “aur al lui Kolceak” a reprezentat o mare parte din rezerva de aur a Rusiei.
In preajma Primului Razboi Mondial, in 1914, in Rusia se gasea unul dintre cele mai mari depozite de aur din lume. Bancile imperiului adaposteau 1240 de tone de aur, ceea ce in zilele noastre este echivalentul a peste 60 de miliarde de dolari. In 1915, sub amenintarea ocupatiei germane asupra orasului Petrograd (Sankt-Petersburg de astazi), acolo unde se afla tezaurul rusesc, tarul Nicolae al II-lea a hotarat ca acesta sa fie divizat si mutat in doua orase diferite: Nijnii Novgorod si Kazan.
Dupa revolutia din noiembrie 1917, tarul fusese inlaturat si fortele bolsevice, sub conducerea lui Lenin, pusesera stapanire pe Rusia. Un an mai tarziu, a izbucnit razboiul civil intre bolsevici si sustinatorii tarului. Unul dintre conducatorii “armatei albe”, ce lupta pentru restaurarea monarhiei, a fost amiralul Alexandr Kolceak. Intr-o mare ofensiva, dupa lupte sangeroase, Kolceak si armata sa au izgonit trupele bolsevice din Kazan, asediind orasul si preluand controlul asupra rezervei de aur. Ulterior, tezaurul a fost incarcat intr-o garnitura de tren, cu destinatia Omsk, in Siberia Orientala, acolo unde miscarea alba isi stabilise capitala. Convoiul purta o incarcatura de o valoare greu de apreciat.
Pe langa cele 200 de tone de aur, in vagoane exista, de asemenea, o mare cantitate de bijuterii pretioase, printre care sabia impodobita cu diamante a tareviciului Alexei si colierul splendid al tarinei.
In iarna anului 1920, trupele amiralului Kolceak, sub presiunea armatei rosii, se retrag catre Vladivostok. Tezaurul a fost iarasi incarcat in tren pentru a fi transportat catre portul rusesc la Oceanul Pacific. Amiralul rus lua in calcul si posibilitatea de a-si conduce flota catre trupele aliate din Europa. Insa armata rosie, in incercarea de a captura tezaurul, a reusit sa opreasca trenul. Locul ales a fost ideal.
La capatul unuia din cele 38 de tuneluri care se intind de-a lungul lacului Baikal, bolsevicii au plasat explozibil pe linia ferata. Si astfel, la iesirea din tunelul numarul cinci, explozia s-a produs si trenul s-a prabusit in negura lacului. Cateva zile mai tarziu, amiralul a fost capturat de bolsevici si ucis miseleste, dupa un proces facut in pripa, intr-o rapa, pe malul lacului care deja inghitise aurul.
Asa s-a incheiat istoria incalcita a “aurului lui Kolceak” si a inceput povestea misterioasa a comorii din Baikal, pe care de aproape un secol oameni din toata lumea se straduiesc sa o dezlege.
Cercetatorii “Mir” confirma legenda
Septembrie 2009. Agentiile de presa rusesti anuntau o stire de senzatie: “Expeditia stiintifica “Mir” din Baikal se afla pe urmele aurului lui Kolceak”.
Cercetatorii rusi, cu ajutorul batiscafurilor “Mir 1″ si “Mir 2″, au descoperit in adancurile lacului indicii pentru ceea ce ar putea fi rezerva pierduta de aur. La o adancime de aproape 1000 de metri, printre stanci, submersibilul a scos la iveala ramasitele unui vagon de tren si cateva lazi cu munitie din perioada razboiului civil. Insa surpriza cea mare a cercetatorilor de la bordul batiscafului “Mir” a venit abia cand executau manevrele de ridicare la suprafata.
Iata ce declara pilotul Evgheni Cernaev: “Dupa depistarea fragmentelor metalice, am inceput sa urcam catre suprafata, pe panta tarmului acoperita cu grohotis. Deodata, printre pietre, am observat niste bare metalice ce aveau stralucirea aurului. Am reusit sa ne apropiem, insa in incercarea de a la extrage cu ajutorul bratului mecanic telecomandat, malul a inceput sa se surpe si plecarea noastra din acel loc a devenit iminenta. Nu am putut disloca misterioasele fragmente, insa coordonatele au fost precis fixate”.
Studiul adancimilor lacului Baikal a debutat inca din anul 2008, iar cei interesati de comoara au asteptat cu sufletul la gura ca descoperirea senzationala sa fie confirmata. Dar locuitorii regiunii nu au privit expeditia cu ochi buni, inca de la inceput. Chiar si astazi, in secolul XXI, ei sunt infricosati de misterele lacului si de blestemul aurului ce se poate abate asupra tuturor.
Chiar din prima zi, superstitiile lor par ca au fost confirmate. In timpul manevrelor de scufundare a batiscafului in apa, s-a produs un cutremur si o furtuna puternica s-a dezlantuit. Aparatul submersibil a inceput sa se clatine in toate directiile la bordul navei care-l adapostea. Vantul a izbit batiscaful de nava si unul din motoarele sale a fost grav avariat.
Oamenii de stiinta sustin ca asemenea fenomene meteorologice nu sunt deloc rare in regiunea lacului Baikal, acolo unde vremea este imprevizibila. Pe de alta parte, localnicii traiesc cu convingerea ca nimic nu este intamplator, si blestemul ii urmareste pe toti aceia care incearca sa descopere aurul.
Dupa o serie de intamplari inexplicabile, expeditia “Mir” si-a continuat cercetarile. In august 2009, hidronautii descopera un lucru neasteptat: nu este prima data cand adancurile apelor Baikalului sunt explorate. Pe fundul lacului, cercetatorii rusi gasesc epava unui submarin sovietic. Povestea acestuia o aflam daca ne intoarcem in timp, in vara anului 1949.
In dimineata zilei de 11 iulie, in regiunea insulelor Uskani din inima lacului Baikal, mai multi pescari au fost martorii unei imagini incredibile. De sub apa s-a ivit un periscop, apoi partea superioara a ceea ce parea un vas subacvatic. Dupa cateva minute, banuielile pescarilor s-au adeverit: la suprafata apei a aparut un submarin. Dupa destramarea URSS-ului, documentele scoase la iveala au confirmat relatarile pescarilor, facute in urma cu 50 de ani.
Fragmente metalice sub apa
Aparatul submersibil fusese, intr-adevar, un submarin din clasa “Sciuka” (Stiuca), special modernizat si adaptat pentru cautarea rezervei de aur scufundate in adancimile lacului Baikal. Proiectul, desfasurat in conditii strict secrete era supervizat de seful politiei secrete (NKVD), temutul Lavrenti Beria. Nava subacvatica fusese adusa in mare taina, pe timp de noapte, de la Vladivostok, unde se afla cea mai mare baza militara navala sovietica in Oceanul Pacific. Insa, in mod straniu, si aceasta tentativa de descoperire a aurului s-a incheiat dramatic. In conditii neelucidate, la bordul submarinului s-a produs o avarie, si echipajul a fost nevoit sa abandoneze nava.
Coincidenta sau nu, incercarile de a deslusi cea mai mare taina a secolului XX din Rusia au esuat fara exceptie, toate eforturile de a face lumina au fost inghitite de bezna abisala a lacului Baikal. Dupa date neconfirmate oficial, recent a fost inaintata ipoteza conform careia o parte din tezaurul imperial era constituita si din rezerva de aur a Romaniei, pierduta in valtoarea Primului Razboi Mondial.
Cel mai probabil insa aurul lui Kolceak va ramane un mit rusesc – la fel ca si “Camera de Chihlimbar” sau Biblioteca lui Ivan cel Groaznic.
Aleksandr Kolceak Vasiliyevich
Aleksandr Kolceak Vasiliyevich s-a născut la 16 noiembrie 1874 în oraşul Sankt Petersburg. Provenea dintr-o familie de militari care, conform Wikipedia, era descendentă a mercenarului român din secolul al XVIII-lea Iliaş Colceag.
Aleksandr Kolceak Vasiliyevich a fost comandant naval rus, explorator polar iar mai târziu a fost comandant al forţelor anti-bolşevice, Armata Albă, în timpul Războiului Civil Rus. De asemenea a fost expert în minele navale şi a fost membru al Societăţii Ruse de Geografie.
Amiralul Kolceak a absolvit Şcoala de Ofiţeri de Marină în 1894 şi a fost repartizat la cel de-Al 7-lea Batalion Naval. Între anii 1895 şi 1899 a servit în Vladivostok iar apoi s-a întors în Rusia şi s-a alăturat Expediţiei Polare a lui Eduard Toll pe nava Zarya în 1900 ca hidrolog. În decembrie 1902 a părăsit Expediţia Polară şi a luat parte la alte două expediţii Arctice, a primit porecla, pentru o perioadă, “Kolchak Poliarnyi” ( “Kolchak Polarul”) însă a primit din partea Societăţii Ruse de Geografie cea mai mare distincţie.
În timpul Războiului Ruso- japonez a servit pe crucişătorul Askold iar mai târziu a comandat distrugătorul Serdityi. A reuşit să pună mine în calea navelor japoneze distrugâng crucisătorul Tagasago. A fost decorat cu Ordinul Sfânta Ana clasa a IV-a însă a fost făcut prizonier în Nagasaki. Datorită sănătăţii a fost repatriat înainte de sfârşitul războiului, astfel că în aprilie 1905 lucra în cadrul Academiei de Ştiinţe la materialele colectate de el în timpul expediţiilor.
A fost promovat Vice-Amiral în august 1916, fiind cea mai tânără persoană care a primit acest rang şi a devenit comandant al Flotei Mării Negre. Prima sa misiune în noua funcţie a fost să-l ajute pe Generalul Zudenich în operaţiile sale contra Imperiului Otoman. De asemenea a primit sarcina de a întâmpina orice U-boat şi de a începe planul la o invazie în Bosfor.
După începerea revoluţiei Flota Mării Negre a început să intre într-un haos politic. Kolchak a fost înlăturat de la comandă în iunie 1917 şi a plecat la Petrograd. În 19 august 1917 a părăsit oraşul împreună cu câţiva ofiţeri pentru a pleca în America însă a decis să se întoarcă în Rusia prin Japonia.
A acceptat sugestia Marii Britanii de a înlătura bolşevismul din Rusia iar la Omsk, Siberia, a acceptat să devină ministru în Guvernul Regional Siberian. A devenit şef al guvernului cu puteri dictatoriale, a fost numit Conducător Suprem şi s-a autoproclamat Amiral. Forţele Albe, sub comanda sa, au avut câteva succese însă începând cu primăvara anului 1919 poziţiile sale s-au deteriorat, trupele erau epuizate iar Armata Roşie a adus noi trupe în zonă. Contraatacul Armatei Roşii a început în aprilie iar în noiembrie Trupele Albe ale lui Kolchak cădeau lângă Omsk.
A fost predat autorităţiilor din Irltusk în 14 ianuarie iar în 20 guvernul din Irkutsk a cedat puterea unui Comitet Militar Bolşevic. Din 21 ianuarie până în 6 februarie a fost “judecat” de o comisie formată din 5 oameni şi a fost condamnat la moarte împreună cu Primul Ministru, Viktor Pepelyayev. Au fost executaţi în 7 februarie prin împuşcare iar trupurile le-au fost aruncate in râul Angara.
http://www.blogger.com/post-create.g?blogID=4569964048962351528