Headlines

Istoria unui galbăn şi a unei parale de Vasile Alecsandri

Posted by Unknown | sâmbătă, 16 iunie 2012 | Posted in , ,

“Ah! parale, parale! Ființe neînțelese ce sunteți! Vroiți totdeauna să ne țineți în mrejele voastre și să nu avem nici ochi, nici gură, nici suflet decât numai pentru voi. Iar dacă ni se întâmplă să ne întoarcem căutăturile aiure, atunci vai și amar pentru noi, sărmanii galbeni olandezi!… Acele versuri pe care numai eu știu cât am asudat până ce le-am improvizat!… acele versuri în care mi-am vărsat toată inima!… tu le iei în râs pentru că au fost adresate alteia, iar dacă le-aș fi făcut pentru tine sunt sigur că le-ai fi găsit minunate.”
Un galben olandez și o para turcească se reîntâlnesc după ani de zile de despărțire. În anii ăștia fiecare a trecut din mână în mână și au cunoscut o mulțime de oameni și situații interesante. O povestire romantică din perspectiva banilor care ne privesc și ne judecă în timp ce noi îi aruncăm mai departe în vârtejul lumii.
Durata: 22 minute
Distributie: George Macovei, Puiu Vasiliu, Alexandru Blehan, Silvia Popa, Virginia Carabin-Raiciu, Constantin Popa, Valeriu Burlacu, Petru Ciubotaru, Constantin Obada, Ion Lazu, Constantin Bârliba
Regie: Constantin Paiu
Inregistrare din 1969

Sânziana și Pepelea

Posted by Unknown | miercuri, 8 februarie 2012 | Posted in , ,

Satiră politică deghizată abil în basm, Sânziana și Pepelea este povestea clasică a unei prințese răpite de un zmeu și salvată de un băiat sărac și isteț. Dar pe lângă prințesă și erou avem împăratul Papură Vodă, veșnic indecis în legătură cu politica țării, sfetnicii regali Păcală și Tândală cam prea grijulii cu interesele personale, prinții pețitori Lăcustă Vodă și Pârlea Vodă atât de lacomi încât le mor regatele de foame și de sete, zmeul și muma sa, fiecare cu alte ambiții în viață. O galerie de personaje neobișnuite distribuite în roluri clasice dar care reușesc să iasă din tipare și să surprindă plăcut spectatorii cu personalitățile lor bizare. În nici un caz un basm predictibil sau plictisitor.

Durata: 55 minute
Distribuţie: Stela Popescu, Dumitru Furdui, Virgil Ogăşanu, Dem Rădulescu, Costel Constantin, Victor Ştrengaru, George Mihăiţă, Mitică Popescu.
Regie: Titel Constantinescu.
Înregistrare din 1974.

Vasile Alecsandri – Sanziana si Pepelea 1956
Inregistrare din Republica Moldova

Vasile Alecsandri

Posted by Unknown | sâmbătă, 10 aprilie 2010 | Posted in ,

(n. 21 iulie 1821, Bacău — d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.


Asculta mai multe audio Divertisment


Asculta mai multe audio Divertisment


Asculta mai multe audio Divertisment


Asculta mai multe audio Divertisment


Asculta mai multe audio Diverse


Asculta mai multe audio Divertisment


Asculta mai multe audio Diverse


Asculta mai multe audio Divertisment


Asculta mai multe audio Divertisment

    Blog Archive