“Când mi-a întins spaniolul posterul cu Gioconda pe masă, i-am zis: vino încoace să-l vezi pe Leonardo tânăr! Spaniolul a rămas blocat. Era mai şocat decât mine. A fost un moment de graţie. I-am mai arătat încă o dată: am rulat un pic posterul, în aşa fel încât să se vadă doar capul şi m-am dat doi paşi înapoi, în stânga. Pe măsură ce te dai înapoi, chipul Giocondei se transformă din femeie, în bărbat. Ai o Gioconda mai urâţică şi apoi, dintr-o dată, devine chipul lui Leonardo, tânăr. Nu e loc de dubiu, trăsăturile se văd foarte, foarte clar. Dacă priveşti posterul rulat din dreapta, îţi apare la fel, o femeie cu trăsături masculine, apoi devine jumate femeie, jumate bărbat. Probabil că de aceea a fost Gioconda atât de disputată în întreaga lume, fiindcă subconştientul înregistrează că ascunde ceva, ca e ceva în neregulă cu ea”, ne povesteşte pictorul slătinean Ştefan Stoenică, 57 de ani. S-a dus imediat cu descoperirea sa la autorităţile spaniole şi în câteva luni Registrul de Proprietate Intelectuală din Madrid a cercetat, a studiat, l-a verificat şi într-un final i-a acordat drepturi de proprietate intelectuală pentru descoperirea sa.

“Au mai spus şi alţii că Gioconda a fost bărbat sau că ascunde chiar autoportretul lui Leonardo, însă nimeni nu a demonstrat până acum. Toate au fost supoziţii, teorii. Ei bine, eu am reuşit să o demonstrez”, adaugă el. A fost mare tam-tam în cercurile de cultură din Madrid, după descoperirea sa. Pictori, critici, regizori, istorici şi pasionaţi au verificat şi ei cu posterul îndoit, să vadă dacă într-adevăr aşa e. Şi s-au convins pe rând, muţi de uimire, că da, din unghiul acela, Giconda parcă ar fi însuşi Leonardo.

“Am dormit în stradă şi prin şanţuri zile la rând, am mâncat la cantina săracilor”

Întâmplarea s-a petrecut acum şase ani, într-un mic atelier de pictură din Madrid, locul unde Ştefan decisese să-şi caute fericirea la vremea aceea. Îşi câştiga pâinea pictând pentru cei bogaţi. Norocul lui a fost că spaniolul care-l angajase să-i picteze tablouri uriaşe îi comandase o reproducere după Gioconda. Şi, ca să-i uşureze munca, într-o zi i-a adus în atelier posterul acela cu chipul Giocondei. Niciodată Ştefan Stoenică n-o studiase pe Gioconda ca toţi cei pasionaţi, cu migală, cu instrumente, obsesiv. N-avusese timp pentru asta, el, pictor simplu şi sărac, cu un destin ca-n filme. Nu-l interesa Gioconda, el avea alte griji mai importante: să supravieţuiască. Era pictor cu expoziţii în Slatina (Olt), lucrase ca miner şi ca strungar, apoi divorţase şi rămăsese fără nimic.

Citeste materialul pe jurnalul.ro

http://piatza.net/piramida-de-cristal-in-triunghiul-bermudelor/

De unde vine denumirea „Basarabia”? A existat până la 1241, aşa cum susţin anumiţi autori, o regiune cu numele acesta, populată de români şi de cumani (care, retrăgându-se din faţa mongolo-tătarilor, s-ar fi refugiat în Oltenia şi ar fi transmis numele regiunii părăsite familiei domnitoare a viitoarei Ţări Româneşti de la sud de Carpaţi)? Sau, aşa cum s-a demonstrat în istoriografia românească, numele „Basarabia” provine pur şi simplu de la dinastia de domni munteni care şi-a extins la un moment dat autoritatea şi asupra Chiliei? O lectură atentă a numeroaselor surse documentare ne oferă răspunsul...

Pe parcursul istoriei lor, românii au suportat diferite influenţe politice economice, religioase şi etno-lingvistice din partea reprezentanţilor altor popoare, cum ar fi cele slave, turanice ş.a. În urma acestor contacte, în mediul lingvistic românesc au apărut unele antroponime, hidronime, toponime şi politonime de origine străină, care generează discuţii în controversă între specialiştii în materie şi cititorii simpli. Din motive lesne de înţeles, printre aceste nume topice şi antroponime se evidenţiază Basarabia şi Basarab, legate indisolubil de istoria noastră naţională.

Referitor la cele două nume, în istoriografia şi lingvistica românească au fost emise două versiuni: 1) autohtonă, dacică (ideea îi aparţine marelui nostru lingvist şi istoric înaintaş B.P Hasdeu) 2) cumană (turanică), susţinută de mai mulţi cercetători, deşi unii cu anumite rezerve.



O problemă controversată şi un inventar al punctelor de vedere

N. Drăganu menţiona că majoritatea cercetătorilor sunt de părere că sufixul aba (apa) din cuvântul Basarab, fiind de origine cumană, ar însemna tată ori bunic. Mai multe controverse apar în legătură cu semnificaţia cuvântului Basar, care constituie temelia antroponimului în cauză – cel foarte bun, cel foarte sfânt, nume de câine, târg. Autorul îi dă dreptate lui Gh. Brătianu, că numele nu întotdeauna indică originea etnică a celui care îl poartă. Chiar dacă termenul basarab ar fi de origine cumană ori pecenegă, influenţa ar putea fi pusă pe seama vecinătăţii acestora.[1] N. Drăganu aminteşte şi de lucrarea lui N. Iorga, Imperiul Cumanilor şi domnia lui Basarab, în care marele istoric român, cu referire la un articol al lui R. Bruse Boswell (din „The Slawonic Rewiew”, 1927, p. 68-85) şi la unele surse interne, prezintă exemple de nume cumane din istoria naţională şi universală – Toxabă, Talabă.

O. Densuşianu şi A. Veress susţineau opinia originii cumane a numelui Basarab. În legătură cu aceasta, Ion Dron menţiona că la niciunul dintre popoarele turanic n-a fost depistat totuşi numele de Basarab. Revenind la opinia lui B.P. Hasdeu, cercetătorul din Chişinău prezenta mai multe toponime din ţinutul Orhei, susţinând că numele Basarab ar fi de origine dacică. Prin urmare, originea numelor Basarab şi Basarabia continuă să fie o problemă controversată, provocând numeroase discuţii printre cercetători[2].



O regiune cu numele Basarabia, populată de români şi de cumani?

A. Sacerdoţeanu şi alţi istorici au susţinut şi continuă să fie de părere că numele lui Basarab I este de origine cumană, dar că numele regiunii Basarabia n-ar proveni de la cel al dinastiei muntene[3]. Dimitrie Cantemir considera că până la 1241 numele de Basarabia se referea la spaţiul dintre Prut şi Nistru ori, cel puţin, la sudul acestuia; şi că după 1241 românii din teritoriul menţionat s-ar fi refugiat în Oltenia şi ar fi transmis acest nume viitoarei dinastii muntene[4]. Somerssberg şi I. Thunmann, cu referire la cronica arhidiaconului anonim din Gniezno, din 1395, şi la alte cronici poloneze, erau de părere că, în anul 1259, cumanii basarabeni ar fi participat la cucerirea mongolo-tătară a oraşului Sandomir[5]. Aceeaşi opinie a fost preluată de I. Ţurcanu, care, utilizând unele informaţii din cronicile poloneze din secolele XIV-XVII şi din alte lucrări narative de mai târziu, încearcă să demonstreze că până la 1241 ar fi existat o regiune cu numele Basarabia, populată de români şi cumani, că, în 1241, sub presiunea mongolo-tătară, această populaţie s-ar fi refugiat în Oltenia, transmiţând numele regiunii părăsite familiei domnitoare a viitoarei Ţări Româneşti de la sud de Carpaţi, că domnii munteni n-ar fi stăpânit niciodată Chilia, că numele Basarabia ar proveni de la acei „bersabeni-basarabeni”, care participaseră la recucerirea Sandomirului în 1259 de către mongolo-tătari[6].

În cele ce urmează vom încerca să expunem opinia noastră referitoare la originea numelui Basarab, a toponimului Basarabia şi a extinderii teritoriale a semnificaţiei acestui nume. Vor fi utilizate în acest scop literatura în cauză, documentele publicate şi unele documente inedite de arhivă.



Bătălia de la Kalka şi „bersabenii-basarabenii” din cronicile poloneze de secol XIV

La hotarul secolelor XII-XIII, românii din spaţiul carpato-nistrean se confruntau cu o presiune puternică din partea cumanilor turanici, care se aflau cu prioritate la est de Nipru, dar unele grupuri mici de nomazi îşi păşunau vitele şi la gurile Dunării şi Siretului.

Această presiune crescuse după ce, în 1185, izbucnise răscoala antibizantină a românilor şi bulgarilor, de care s-au folosit cumanii din stânga Niprului pentru a jefui populaţia sedentară de pe ambele maluri ale Dunării. De frica cumanilor, pecenegii, care se aflau în mod individual în comunităţile rurale româneşti ori în grupuri mici pe lângă aceste comunităţi, s-au refugiat în regiuni mai îndepărtate, lăsând în urma lor mai multe nume topice de origine turanică şi poate chiar antroponime. Însă majoritatea populaţiei româneşti locale a rămas pe loc, formaţiunile lor statale şi uniunile teritoriale de sate sub diferite nume participând la diferite acţiuni armate. Mai des aceste formaţiuni participau la unele campanii militare împreună cu uniunea de triburi cumană, de care depindeau mai mult sau mai puţin.

În aceste confruntări sunt menţionaţi cumanii în frunte cu hanul lor Khuten (Kotean din cronicile ruse), brodnicii, berladnicii, vygonţii (expulzaţii), bolohovenii, dar „bersabenii-basarabenii”, conduşi de o pretinsă căpetenie Basarab, nu sunt menţionaţi decât în cronicile poloneze începând cu finele secolului al XIV-lea. Spre exemplu, la bătălia de la Kalka din 1223 au participat cumanii în frunte cu hanul Khuten, brodnicii conduşi de Ploscânea, vygonţii cu boierii lor Domojirici şi Kormilicici[7]. În legătură cu „bersabenii-basarabenii” şi această bătălie apar mai multe întrebări. Cum au reuşit cumanii să-i oblige pe brodnici şi vygonţi să participe la bătălia de la Kalka, deşi erau teritorial mai departe, iar pe „bersabenii-basarabenii” din apropiere – nu? Cum au reuşit brodnicii din bazinul Siretului să treacă spre est, şi în sens invers, prin teritoriul pruto-nistrean, stăpânit de „bersabeni-basarabeni” (care n-au participat la bătălie), fără a se declanşa ciocniri armate între cele două formaţiuni statale?

MAI MULTE PE http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/enigma-unui-nume-basarabia

Misterul care înconjoară sinuciderea conducătorului nazist Hermann Goring care a preocupat istoricii timp de aproape 60 de ani ar putea în fine să fie rezolvat prin recentele dezvăluiri făcute de un fost paznic care a declarat că i-a dat lui Goring capsula de cianură pe care mareşalul Reichului a utilizat-o pentru a se sinucide la 15 octombrie 1946.

“Mă simt foarte rău din cauza asta”, a spus Herbert Lee Stivers ziarului Los Angeles Times, adăugând că totul s-a datorat din cauza unui flirt cu o misterioasă fată germană. Stivers era pe atunci în gardă la procesele criminalilor de război de la Nuremberg. Goring, numărul doi în ierarhia regimului nazist, era judecat în acelaşi timp cu 21 de alţi şefi nazişti.

Au fost avansate mai multe teorii potrivit cărora Goring ar fi ascuns fiola în coroana sa dentară din aur, într-un dinte stricat, în păr sau în alte zone ale corpului său. Alţii au sugerat că cineva i-ar fi strecurat otrava cu puţin timp înainte de moartea sa, probabil un ofiţer american pe care Goring l-a mituit cu un ceas, sau doctorul german care l-a examinat regulat, sau un ofiţer SS care i-ar fi transmis-o într-un săpun american, sau soţia sa Emmy care i-ar fi transmis-o prin gura sa în cursul unui sărut al morţii, în timpul ultimei sale vizite.

Dar Stivers spune că toate astea sunt false. “Eu i-am dat-o”, a declarat el (acum în vârstă de 78 de ani). Până acum, el a păstrat secretul pentru că i-a fost teamă să nu fie judecat de către armată. În fine, a decis să facă public.

Conform spuselor sale, într-o zi, în afara hotelului unde se afla un club de ofiţeri, a fost atras de o brunetă frumoasă care spunea că se numeşte Mona. “Ea m-a întrebat ce făceam, şi i-am spus că eram în gardă. Ea a spus: Puteţi vedea toţi prizonierii? În fiecare zi, i-am răspuns eu. Ea a spus: Nu semeni cu cineva din gardă. I-am spus: Pot s-o demonstrez. Am obţinut un autograf de la Baldur von Schirach şi i l-am arătat.
Ea a spus: Oh, pot să-l am?, şi am spus desigur. În ziua următoare îl păzeam pe Goring şi am obţinut un autograf şi i l-am transmis. Ea mi-a spus că avea un prieten care dorea să mă întâlnească. A doua zi ne-am dus să-l vedem la el”. Acolo, Stivers a fost prezentat unor bărbaţi care i-au spus că se numesc Erich şi Mathias. Ei i-au precizat că Goring era un bărbat foarte bolnav care nu primea tratamentul de care avea nevoie …

În două rânduri, a declarat Stivers, i-a transmis lui Goring note ascunse de Erich într-un stilou-pană. A treia oară, Erich a pus o capsulă în stilou pentru ca el să i-o dea nazistului: El a zis că era un medicament şi dacă acesta mergea şi Goring se va simţi mai bine, îi vor trimite altele, a spus Stivers. El a spus că îi vor da două săptămâni şi că Mona îmi va spune dacă ei vor dori să-i trimită alte medicamente.

După ce i-a transmis medicamentul lui Goring, Stivers a spus că a dat stiloul tinerei nemţoaice. N-am revăzut-o niciodată pe Mona. Am ghicit că ea m-a folosit, a spus Stivers. Nu m-am gândit la sinucidere când l-am dat lui Goring.

Două săptămâni mai târziu, la 15 octombrie 1946, este exact ceea ce a făcut Goring. El a lăsat o notă în care menţiona faptul că a avut întotdeauna cianură în posesia sa. O cercetare ulterioară a lucrurilor sale personale închise într-o încăpere a puşcăriei a permis de a se descoperi o altă capsulă de cianură – model standard al şefilor nazişti – ascunsă în bagajele sale.

Sinuciderea sa i-a înfuriat la culme pe ofiţerii aliaţilor pentru că îi întărea considerabil reputaţia printre compatrioţii săi nazişti, care au salutat gestul lui Goring de-a fi scăpat astfel de umilinţa ştreangului pe care îl pregătiseră Aliaţii victorioşi. Ei au începutsă vorbească de asul aviaţiei germane din primul război mondial numindu-l Hermann al nostru.

Dar dezvăluirile făcute de Stivers arată şi surprinzătoarele relaţii de amiciţie care s-au dezvoltat între criminalii de război nazişti şi gărzile lor, aceştia din urmă obţinând autografe de la prizonierii pe care îi păzeau, ca şi cum ar fi fost celebrităţi de la Hollywood…

Stivers a spus: Goring era un tip foarte agreabil. Vorbea foarte bine engleza. Vorbeam despre sport, de jocurile cu mingea. Era un aviator, şi vorbeam despre Lindbergh. Mă simţeam foarte prost după sinuciderea sa. Aveam o impresie caraghioasă; nu credeam că o putuse ascunde asupra sa într-un mod oarecare.
Stivers a mai spus că vorbea acum deoarece fiica sa Linda Dadey, căreia îi povestise povestea cu stiloul-pană cu 15 ani înainte, îl sfătuise de a-şi dezvălui rolul. Ea i-ar fi spus: Tată, tu faci parte din Istorie. Trebuie să povesteşti această poveste înainte de a dispărea. Ea a stat asupra conştiinţei tale toată viaţa.

După ce el a aflat că data prescripţiei trecuse demult şi că nu putea fi trimis în judecată, a acceptat să vorbească. Povestea sa este destul de convingătoare pentru a fi adevărată, a spus Times Aaron Breitbart, cercetător la Centrul Simon Wiensenthal din Los Angeles. Dar nu există niciun mijloc în lume de a o proba. Nimeni nu ştie într-adevăr cine a făcut-o în afara persoanei care a făcut-o.
http://piatza.net/cine-i-a-dat-otrava-lui-goring/

Exista numeroase exemple de cunostinte fascinante ale invatatilor din timpurile stravechi, in diferite domenii, care inca ii uimesc pe cercetatorii de astazi. Una dintre cele mai fascinante enigme cu care se confrunta oamenii de stiinta de astazi este constructia piramidelor egiptene. Fiecare bloc al faimoasei piramide a lui Keops cantareste intre 15 si 100 de tone. Plafonul mormantului faraonului este facut dintr-un strat monolit de granit rosu, in greutate de 70 de tone. Fiecare asemenea bloc este imbinat unul cu altul cu o mare precizie. Nivelul preciziei egiptenilor in manevrarea blocurilor de piatra de o asemenea greutate depaseste de zece ori pe cea a constructorilor moderni care lucreaza cu blocuri de 300 de ori mai usoare.
Istoricii francezi afirma ca transportarea unui pietre tombale de la un sanctuar din Luxor la Paris a durat circa doua luni. Pentru acest transport, care a avut loc in 1835, a fost nevoie de un mare numar de oameni, piatra fiind totusi mult mai usoara decat blocurile masive din care este ridicata piramida lui Keops.
Asa cum aceasta piatra tombala pare mica in comparatie cu monolitii din care sunt facute piramidele, tot asa acesti monoliti par de dimensiuni mici in comparatie cu blocurile de piatra din Machu Pichu si Saksahu-Amane din Peru. Fiecare dintre aceste blocuri-gigant este lung de sase metri si lat de trei. Toate sunt asezate perfect unul langa celalalt si unul peste altul. Precizia este atat de uluitoare, incat potrivit omului de stiinta american Siegfried Hunter, este greu de crezut ca toate acestea au fost create de oameni cu mii de ani in urma. Blocurile de piatra din Peru nu mai par uriase daca sunt comparate cu monolitii folositi in constructia unui templu din Baalbek, pe teritoriul Libanului modern. Unele blocuri monolite din fundatia templului cantaresc pana la 750 de tone. Modul in care acesti oameni au reusit sa aduca blocurile masive de piatra de la cariere si apoi sa le imbine atat de perfect unul cu altul ramane un mister. Nimeni nu poate da o explicatie logica acestui fenomen.
Cu ceva vreme in urma, omul de stiinta sovietic M.M. Agrest a lansat o ipoteza in ce priveste constructia faimosului templu din Baalbek. El a afirmat ca sanctuarul a fost construit de extraterestri. Interiorul spatios al templului le-a servit drept pista de lansare. Potrivit lui, o serie de fragmente din Biblie, precum si extrase dintr-un manuscris descoperit in 1947 pe tarmul vestic al Marii Rosii vin in sustinerea ipotezelor sale. In plus, teoria lui Agrest se coreleaza cu alta descoperire facuta de A.P. Kazantev in Peru. Acesta a descoperit intr-o grota picturi care infatiseaza cu expresivitate masini misterioase sau nave spatiale. Este posibil ca intre toate aceste constructii gigant din Egipt, Liban si din alte parti ale lumii sa existe o legatura. Au fost gasite constructii-gigant in diferite parti ale lumii. Stonehenge, in Anglia, cu o vechime de aproape 4000 de ani. Potrivit ultimelor analize, acest monument megalitic, format din cateva sute de blocuri de piatra de diferite dimensiuni, reprezinta un observator astrologic unic. Blocurile de piatra cantaresc aproape 30 de tone si a fost nevoie ca unele dintre ele sa fie transportate de la o distanta de 400 de kilometri. Dupa aceea, fiecare bloc trebuia ridicat intr-un anumit loc. Se stie ce fel de oameni traiau pe meleagurile acelea in trecut si se stie la fel de bine ca niciunul dintre ei nu ar fi fost capabil sa construiasca ceva de o asemenea complexitate. In plus, nivelul lor general de dezvoltare nu era avansat; ei nu aveau nevoie de un observator. Atunci de ce l-au construit? Pentru ce? Folosind ce fel de tehnologie?
Iata un alt mister care continua sa uimeasca lumea. In 1772, marinarul olandez Jacob Roggewen a descoperit o insulita in partea rasariteana a Oceanului Pacific pe care ulterior a numit-o Insula Pastelui. In trecutul indepartat, populatia insulei nu putea sa fi depasit 2.000-3.000 de oameni. Insula Pastelui are un sol foarte arid si, in urma mai multor studii, se pare ca aici nu a crescut niciodata nici macar un singur copac. De aceea ramane un mister felul in care acesti insulari au transportat masivele blocuri de piatra pentru faimoasele monumente cunoscute sub denumirea de “moai”. Cand au sosit primii misionari in insula, au gasit langa mai multe statui numeroase tablite cu hieroglife. Dupa cum se spune, unele au fost distruse, altele au fost trimise la Vatican, unde pot fi gasite si astazi. Etnologii au putut sa descifreze cateva. Legendele vorbesc despre o rasa alba care a coborat din cer. Totusi nu este clar inca daca aceste legende au ceva in comun cu statuile.
Cartile indiene sacre “Ramayana” si “Mahabharata” vorbesc, de exemplu, de creaturi extraterestre – “fii ai Lunii si ai Soarelui” – care au coborat pe Pamant. Aceste carti mentioneaza si batalii duse cu ceea ce pare sa fi fost energie atomica. Ambele carti au o vechime de peste 2000 de ani. Ele descriu obiecte zburatoare de forma ovala care foloseau drept combustibil mercurul. Interesant este faptul ca ideea unor masini zburatoare alimentate cu mercur a fost discutata la un Congres International care a avut loc la Paris in 1959. Cartile ofera relatari detaliate si despre exploziile unor bombe care “au distrus orase intregi si au degajat o lumina a carei putere echivala cu cea a 100.000 de sori”.
Iata o alta enigma. La sfarsitul anilor ‘50 ai secolului trecut, oameni de stiinta sovietici, americani si indieni au ajuns la concluzia ca, acum aproximativ 10000 de ani, stramosii eschimosilor de astazi locuiau pe teritoriul actual al Asiei Centrale, Mongoliei si Ceylonului. Ei nu au migrat spre taramul zapezilor decat mult mai tarziu. Se pare, de asemenea, ca aceasta migratie a fost destul de brusca. De ce? Ce i-a determinat pe acesti oameni sa-si paraseasca dintr-odata asezarile si sa porneasca spre “capatul lumii”? Folclorul eschimosilor este bogat in legende, unele vorbind despre pasari de fier care i-au transportat pe stramosii lor spre Nord.
Toate aceste enigme nu reprezinta decat o mica parte din misterele de care oamenii de stiinta continua sa se ocupe asiduu.
http://piatza.net/enigme-antice-si-actuale/

http://piatza.net/nan-madol/

Sfarsitul lumii – Pamantul se va purifica prin foc

Amerindienii nativi din triburile Hopi, care traiesc si in prezent preponderant in zonele aride din sud-vestul Statelor Unite ale Americii, au o indelungata traditie a receptionarii mesajelor cu iz profetic. La fel ca alte popoare stravechi care cred insamanism si comunicarea cu alte lumi, indienii Hopi s-au bazat intotdeauna pe prezicerile si sfaturile inteleptilor tribului, care erau in mod invariabil samani cu capacitati pe care azi le numim paranormale.

Primele marturii despre invataturile si sfaturile despre viitor ale samanilor Hopi au fost culese la inceputul secolului XX de cativa etnologi americani care le-au studiat superficial, iar dupa aceea le-au uitat prin diverse depozite ale institutelor si bibliotecilor americane. Interesul asupra profetiilor Hopi a revenit insa recent, cand tot mai multi cercetatori au observat asemanarea frapanta intre aceste proorociri ale pieilor rosii si o serie de descoperiri stiintifice actuale, alaturi de evenimente politice de anvergura mondiala. Majoritatea prevestirilor se centreaza pe o idee similara cu cea care transpare din Apocalipsa biblica. Mesajul nu este deloc linistitor. Se pare ca actuala civilizatie umana va sfarsi purificata prin foc.

Un dram de adevar exista, totusi, si aici. Incalzirea globala sau un razboi nuclear devastator nu putea fi descris ca atare de samanii al caror vocabular nu cuprindea la aceea vreme termeni precum “poluare”, “efect de sera”, “globalizare” sau “razboi nuclear”. Mai mult ca sigur ca inteleptii tribului, aflati in transa, asociau imaginile vazute cu nimic altceva decat un foc atotputernic, deoarece acesta era singurul termen cunoscut la care puteau face referinta. Exista sute de profetii apocaliptice ale altor traditii si religii care sustin, de asemenea, o alta tema care transpare pregnant din profetiile batranilor Hopi. Aceea de incheiere violenta a unui ciclu existential, urmata de o renastere si repopulare a planetei.

Evenimentele s-ar intampla undeva la putin timp dupa fatidicul an 2000. Oricum, profetiile avertizeaza ca momentul cu pricina va veni pana in anul 2050, perioada in care (conform tuturor analistilor si futurologilor)incalzirea globala, tensiunile intre natiuni, diminuarea resurselor naturale, criza alimentelor si a apei potabile vor ajunge la apogeu, ceea ce va declansa o catastrofa planetara. O simpla parcurgere a acestor profetii este mai mult decat definitorie in privinta exactitatii si verdicitatii mesajelor primite in transa acum peste 150 de ani de catre samanii triburilor Hopi.

De la trenuri si electricitate, la generatia hippy si bomba atomica

Profetie: Pamanturile pieilor rosii vor fi pangarite de cai de fier.
Implinire: Cu siguranta, profetia se refera la primele trenuri care au aparut pe teritoriile amerindiene la sfarsitul secolului XIX.

Profetie: Omul Alb va intinde fire de metal spre ceruri.
Implinire: Acestea sunt primele linii de telegraf aparute tot in secolul XIX, pentru ca mai tarziu in secolul XX, liniile electrice sa confirme din nou aceasta profetie.

Profetie: Numeroase pasari de fier conduse de Omul Alb vor brazda cerurile.
Implinire: Evident, este vorba de avioane si elicoptere

Profetie: Puterea incarligata, puterea Soarelui si puterea rosie vor ameninta insula Broastei testoase.
Implinire: Forma neregula a continentului Nord American, vazuta din spatiu, seamana cumva cu silueta unei broaste testoase. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, SUA s-a confruntat cu Germania Nazista, simbolizata de svastika (vazuta de samanii Hopi drept doua bete incarligate) si Imperiul Japonez, simbolizat de soarele rosu (prezent pe steagul nipon). In anii Razboiului Rece, America a rivalizat cu puterea rosie a fostei Uniuni Sovietice.

Profetie: Milioane de bestii asemanatoare unor bizoni cu coarne foarte lungi vor cutreiera pamanturile noastre.
Implinire: Este vorba de milioanele de vaci din rasa texana ale caror coarne sunt disproportionat de mari fata de capetele lor. Aceste vaci traiesc astazi in ferme imense situate in preeriile unde, pe vremuri, hoinareau milioane de bizoni.

Profetie: Pamanturile noastre vor fi strabatute de rauri de piatra.
Implinire: America este brazdata de un paienjenis de mii de sosele asfaltate, care le-au parut indienilor in transa precum niste rauri de piatra.

Profetie: Tineri Albi cu plete lungi ca ale noastre vor fi atrasi de noi si de intelepciunea noastra.
Implinire: Indienii se refera aici la aparitia pe proaspata scena a Americi a generatiei hippy – tineri debusolati, fara un sistem clar de valori, refugiati in muzica, droguri si bautura. Insa, o parte din comunitatile hippy s-au inspirat substantial din cultura si traditiile amerindienilor, adoptand nu doar moda parului lung, ci si unele elemente de vestimentatie.

Profetie: Marile vor fi vopsite in negru, cu multe vietati moarte din cauza negrelii.
Implinire: Samanii Hopi au profetit aici despre dezastrele ecologice in care au fost implicate numeroase petroliere, precum si despre fenomenul mareelor negre urmate de moarea a numeroase vietuitoare marine.

Profetie: Omul Alb va face o ciuperca de cenusa care se va vedea de la mari departari. Pamantul unde a aparut ciuperca va ramane sterp si otravitor pentru multe generatii.
Implinire: Acesta profetie despre bombele atomice socheaza prin precizia si acuratetea detaliilor referitoare la reproducerea fidela a unei explozii atomice precum si la efectele mortale ale iradierii.

Profetie: Adeverirea acestor profetii va fi un semn pentru inteleptii Hopi. Un semn care le va spune sa-si intrerupa lunga tacere si sa raspandeasca restul profetiilor ascunse, pentru ca marea purificare se apropie. Inteleptii nostrii vor face cunoscut mesajul si intelepciunea in intreaga lume, pentru ca oricine sa fie avertizat.
Implinire: Intr-adevar, in urma cu peste 50 de ani, sfatul batranilor intelepti ai triburilor Hopi a hotarat ca o parte din profetii s-au indeplinit. Prin urmare, au iesit in lume pentru a avertiza despre cursul evenimentelor viitoare. Unul dintre ei, venerabilul Thomas Banyaca, a prezentat in premiera profetiile la o televiziune americana si a vorbit despre implinirea lor chiar in prezidiul primei adunari a Natiunilor Unite, in 1945.

Viitorul nu suna tocmai bine

Profetie: Un trib de oameni cu palarii inalte si haine largi, rosii si galbene, vor veni din Est, zburand prin aer. Ei se vor stabili o vreme pe aceste pamanturi dupa care se vor raspandi in lumea cea mare.
Implinire: Este vorba despre sosirea in America a refugiatilor si lamasilor tibetani. Acestia si-au urmat propriile profetii, emise de marele invatat budist Padmasamhava, care specificau ca “atunci cand pasarile de fier vor zbura si caii vor alerga pe roti, poporul tibetan va fi imprastiat in lume precum niste furnici razletite, Dharma va veni in Vest pe taramurile oamenilor cu pielea rosie”. In anul 1970, actualul Dalai Lama, insotit de o suita de preoti in haine traditionale de culoare rosie si galbena, au sosit in America pentru a vizita comunitatile Hopi.

Profetie: Omul Alb va fura pietre de pe Luna. Acesta este un semn rau, care avertizeaza ca am intrat in zilele de dinaintea Purificarii.
Implinire: Misiunea NASA Apollo 11 a aselenizat in urma cu 40 de ani, echipajul luand sute de roci drept mostre pentru studiu, care au fost aduse pe Pamant.

Profetie: Omul Alb va construi o casa permanenta in Cer. Acesta este ultimul semn inainte de Purificare.
Implinire: In anii ‘80 ai secolului trecut, Uniunea Sovietica a construit statia orbitala MIR. Astazi aceasta nu mai exista, dar locul ei a fost luat de moderna Statie Internationala Spatiala.
http://piatza.net/profetiile-poporului-hopi/

Inainte de ultima deplasare polara, acolo unde se gasea Polul Nord, fie in Himalaya, poarta de intrare nu dadea accesul la Shambala, ci la un oras minunat care se inalta printre gheturi, inconjurat de paduri luxuriante, de flori parfumate si incantatoare: Shangri La.

Acest loc s-a scufundat apoi si a devenit foarte secret. El ascunde in arhivele sale istoria omenirii si este protejat de paznici incoruptibili, gata de a deschide portile cercetatorilor din viitoarea generatie.

Consiliul Inteleptilor Tibetani este in relatie cu Stapanii acestui loc sacru, se spune. Ei stiu ca acolo se afla incaperi enorme care contin tot ceea ce priveste stiinta, arta, instrumentele, costumele, orice samanta de planta, orice tip de roca, orice imagine apartinand istoriei laborioase a omului de pe Terra.

Unii oameni care au efectuat calatorii astrale, ne-au lasat impresiile lor privind cavitatea planetei noastre, unde au vazut palate de cristal cu reflexe de jad, incrustate in arabescuri din aur. Ei zic ca au vazut incaperi pe care nici S.F ul nostru nu si le-ar putea imagina.

Alan Scott Davis a povestit in lucrarea sa “Ce se va intampla in cursul celui de-al Treilea Mileniu?” intalnirea sa cu Stapanii din lumea din Interior. “Acesti munti pe care ii vezi nu sunt doar acoperiti de gheturi; exista trecatori subterane, bine ascunse, care conduc la vai minunate unde se pare ca iarna nu exista. Acolo, traiesc fiinte iluminate care guverneaza si conduc existenta planetara.” Numai cel care este chemat de Ei poate sa-i intalneasca. Unul dintre Ei i-au spus: “Iata-ne ajunsi la un moment special de pregatire pentru a deschide marea poarta a unei ere noi care va trebui sa-i conduca pe oameni la o mare civilizatie.”

Anne si Daniel Meurois-Givandan au spus ca au vazut pe oras un Diamant gigantic care este in sintonie cu liniile de forte terestre, ca forta motrice. Apoi, au vazut Gradina Soarelui, un loc impadurit din oras cu acoperisuri din cristal cu varf, in intregime transfigurat de Lumina si rezonand la sunete armonioase. Amintesc ca astronavele- mama sunt prevazute cu aceste echipamente. Eu-insumi, in timpul unei calatorii astrale, am putut sa vad instrumente de control cu caracter spatial, cuprinzand Galaxia, Sistemul solar si fiecare Planeta.

Mi s-a dat in maini un tub de o lungime de aproximativ 16 centimetri, avand 10 cm in largime si gros de 3 cm, care parea a fi un monitor plat. Pe fata anterioara, vedeam proiectii stelare; apoi, l-am deschis; pe doua ecrane, la dreapta si la stanga, vedeam miscarile calatoriei noastre in interiorul planetelor Sistemului nostru Solar; imi era imposibil de a mari fara limita pentru a examina Terra din spatiu (este foarte frumoasa!) in fiecare punct dorit. In momentul in care m-am entuziasmat din cauza acestei utilizari, am revenit la dimensiunea terestra!

In una din teoria lor, geofizicienii Rittmann si Kuhn, considerand curba de forta scaderea de discontinuitate seismica in jurul a 2 900 km adancime si anumite calcule de compresie dinamica, statica si de vascozitate a diverselor elemente sub efectul diferitelor presiuni, s-a ajuns la concluzia ca miezul terestru este compus din hidrogen fara diferenta si ca acceleratia gravitatiei mentine inelul central rece.

In timpul unei intrevederi, academicianul biochimist Gianfranco Pantellini, crescut de celebrul fizician E.Hore Majorana, mi-a dezvaluit ca a discutat o data cu profesorul sau in legatura cu energiile de temperatura scazuta; prof. Majorana credea ca Soarele era rece inclusiv in coroana sa. El a luat exemplu rotile unei biciclete: atunci cand se umfla pneurile, temperatura se raceste catre exterior mentinand inelul central rece.

Asta ne permite de a intelege cum miscarea invartitoare si condensarea maselor solare in formarea Planetelor produc energia gravitationala, unele temperaturi in coroana exterioara si vidul in interior prin acest subiect au fost aduse de unele dintre cele 39.953 de fotografii luate de satelitul Ersa 7, lansat de NASA, la 23 noiembrie 1968, care a survolat Polul Nord.

Dar dincolo de orice marturie tangibila, ramane cea a “Expeditiei Ariene” traita de amiralul R. Byrd, consumata in jurnalul sau de bord. William Reed si Marshall Gardner au avansat o teorie privind cavitatea Terrei si deschiderile de la poli. Numerosi martori care au patruns in aceasta Noua Lume au vazut acul busolei indreptandu-se in jos, temperatura crescand sau sufland un vant puternic si plin de praf. Ei au intalnit rate, fluturi, albine, pasari tropicale si alte animale, o vegetatie luxurianta. Avand in vedere toate astea, Gardner a considerat ca ar exista un “Soare Central.” Diverse mitologii (eschimose, chinezesti, hinduse, egiptene) vorbesc despre o rasa care traieste in interiorul Terrei.

Eschimosii cred intr-o lume viitoare. Sufletul, dupa moarte, coboara sub pamant, apoi intalneste diferite obstacole, cum ar fi un fel de purgatoriu. Sufletele bune il traverseaza pentru a ajunge apoi in interiorul Terrei, acolo “unde Soarele nu se culca niciodata…” G. Rasputin a spus ca ar avea unele puteri de la “oamenii verzi provenind din Nord.”

In Lama Turgut sta scris: “Palatul Regelui Lumii este inconjurat de cele ale Gurilor care controleaza fortele vizibile si invizibile ale Terrei, de la interiorul sau si pana la cer, si care sunt stapanii vietii si mortii. Daca, in nebunia sa, omenirea noastra ar urma razboaiele, ar putea veni la suprafata pentru a o transforma intr-un desert. Ar putea seca oceanele, ar umple continentele prin intinderi de apa si ar face sa dispara muntii. La bordul vehiculelor extraordinare, necunoscute de noi, ei calatoresc cu o viteza incredibila in interiorul tunelelor Terrei.”

Scriitorul Ossendowski vorbeste de tunele subterane care leaga “Agartha, unde intra astronave avansate.”

In prezent, satelitii americani aflati in misiune pentru a descoperi bogatiile minerale ale Terrei, au confirmat existenta unei imense retele de galerii subterane sub intregul teritoriu al Chinei. In 1961, un arheolog de la Universitatea din Pekin a descoperit intrarea in unul din aceste subterane, sub masivul Homan. Galeria pe care a putut s-o viziteze avea peretii puternic finisati si de culoare vernil, fiind decorati de fresce.

Pe una din ele, se vedea un fel de scut zburator pe care se gaseau oameni care, de la inaltime, pareau sa pazeasca animalele salbatice.

In 1969, subterane identice au fost descoperite in Ecuador, vechi de cel putin 12.000 de ani, reprezentand pe pereti masini extraterestre. Perplexitatea arheologilor a fost totala.
http://piatza.net/marturii-despre-cavitatea-terrei/

Aparitii enigmatice, aflate la granita dintre real si ireal, mirajele fascineaza si inspaimanta deopotriva. Forta lor de atractie este cu atat mai coplesitoare cu cat, incercand sa le explice, oamenii esueaza in paradoxuri sau ipoteze simpliste. Vapoare zburatoare, orase ce plutesc in vazduh, discuri luminoase ce danseaza pe cer, apar si dispar in anumite zone ale globului. Raspunsurile celor ce investigheaza aceste mistere sunt mai degraba ipoteze decat rezolvari - 

Fantasmele care bantuie China
(Sudul Chinei, Haikou, 9 mai 2011, orele 16)

Pe faleza orasului Haikou din provincia Hainan, s-a strans o mare de oameni. Trecatorii s-au oprit din mersul lor grabit si, cu gurile cascate, privesc dincolo de golful Marii Chinei de Sud. In zare, deasupra apelor, agatat intre cer si mare, a aparut un oras imens. Un oras fantoma. In urma cu cateva ore, orizontul privit de pe tarm era acelasi dintotdeauna, se vedea doar imensa intindere de ape, cu vapoare mari, ce navigau catre destinatia lor. Privelistea aparuta pe cer ii infricoseaza pe oameni. Adunati pe malul oceanului, ei se uita stupefiati
la cladirile, casele si soselele ce au rasarit, pe neasteptate, dintre valurile marii. Toti se intreaba acelasi lucru: este un miraj, o halucinatie colectiva sau o fereastra nevazuta s-a deschis brusc, intre lumea noastra si o alta, paralela? Vreme de un ceas, orasul a ramas suspendat peste apele marii, apoi incet, s-a destramat si s-a facut nevazut. A doua zi, atat ziarele locale, cat si presa internationala anuntau cu titluri mari mirajul ivit deasupra apelor. Explicatiile oamenilor de stiinta au fost simple - un fenomen optic datator de iluzii, ce a aparut datorita temperaturilor anormal de ridicate pentru aceasta perioada a anului. Insa locuitorii orasului, ce fusesera martorii spectacolului fantomatic, nu puteau crede ca ceea ce vazusera fusese doar o inchipuire, o imagine inselatoare.
O luna mai tarziu, tot in China, rezidentii localitatii Huangshan au fost de-a dreptul socati cand un oras-fantoma a aparut pe malul raului Xin'an. Blocuri inalte, cladiri cu ferestre luminate, copaci si dealuri s-au ivit ca de nicaieri, pe intreaga linie a orizontului, din ceata deasa care s-a ridicat de peste rau. Trecatorii s-au oprit nauciti, iar unii dintre ei, inspaimantati, au apelat numerele de urgenta. La fata locului a sosit in cateva minute un post de televiziune si imaginile au fost transmise in direct. Martorii vorbeau despre lumi paralele, despre gauri negre si civilizatii pierdute in timp. "Este fabulos! Pare a fi o scena desprinsa dintr-o alta lume, de basm". Altii, din contra, erau foarte speriati si, precipitati, strigau: "Nu vedeti ca orasul de peste rau se intinde?! Ne va inghiti!". Insa, la scurt timp, parca spre linistirea tuturor, orasul s-a volatilizat si totul a revenit la normal.
Imaginile si cadrele video surprinse in acea zi au fost ulterior analizate de experti, care au ajuns la aceeasi concluzie ca si in cazul anterior: o forma de iluzie, de miraj, ce a aparut dupa o perioada de precipitatii abundente si in conditii de umiditate crescuta. "Razele soarelui ce au trecut dintr-un strat de aer rece intr-unul mai cald s-au rasfrant in apa, proiectand in aer o imagine oglinda", au declarat specialistii. Straniu este insa faptul ca, desi mirajele sunt de regula difuze si distorsionate, acestea erau perfect clare. In plus, cei care au studiat fotografiile au recunoscut ca nici una dintre cladirile fantoma nu exista cu adevarat in peisajul citadin al zonei.
In mod inexplicabil, in ultimii ani, in diverse regiuni ale Chinei au fost semnalate de mai multe ori fenomene similare. Una dintre cele mai credibile marturii este cea a ofiterilor din marina militara. In dimineata zilei de 26 iulie 2010, paza de coasta ce patrula pe apele din jurul orasului-port Sanya, din aceeasi provincie Hainan, raporta la comandamentul naval un fenomen absolut straniu. La ora 6 a.m., brusc, din valurile marii au inceput sa se inalte catre cer mai multe cladiri inalte, din sticla. Comandantul navei, alertat de pericolul unui iminent impact, a sunat alarma si in cateva secunde tot echipajul se afla pe punte. Marinarii, oameni cu o pregatire militara riguroasa, special antrenati pentru orice situatie, priveau buimaciti la zgarie-norii ce se ivisera din adancuri. Pe masura ce nava se apropia, constructiile au devenit perfect vizibile si ofiterii au reusit sa realizeze cateva fotografii care au ramas marturie. Apoi, treptat, peisajul a inceput sa se estompeze, iar la ora 7 si 12 minute, blocurile au disparut complet, ca si cand nici nu ar fi existat.

Oamenii urziti din roua

Mirajele, acele imagini aparute subit la marginea realitatii, s-au aratat oamenilor inca din cele mai indepartate timpuri. Vechii egipteni credeau ca ele apartin unei lumi pierdute, ivindu-se din negura vremurilor. Mai tarziu, in perioada Evului Mediu, astfel de proiectii erau considerate a fi "lucrarea diavolului", si multi nefericiti care, din intamplare, le fusesera martori erau peste noapte decretati eretici si condamnati, pentru vrajitorie, la o cumplita moarte pe rug. Odata cu dezvoltarea stiintei, au aparut si explicatiile tot mai exacte, bazate pe principii ale fizicii. Astfel, in zilele noastre, savantii sustin ca mirajul nu este decat un fenomen optic natural, datorat reflexiei, refractiei si dispersiei luminii. Asemenea reprezentari deasupra apelor, in zonele desertice sau a celor inghetate, apar datorita devierii razelor de lumina la trecerea printr-un mediu neomogen, prin straturi de aer aflate la temperaturi diferite. Totusi, oamenii de stiinta contemporani recunosc ca aceste "iluzii optice" nu pot fi inca pe deplin explicate, ele producandu-se, aparent, in conditii atmosferice rare.
Mirajele mai complexe, cele prin care obiectele de la orizont, insulele, vapoarele, icebergurile, apar transformate ca un castel din povesti, au fost denumite "Fata Morgana", numele unui personaj din folclorul britanic. Legenda spune ca Morgan, sora vitrega a regelui Arthur, era o vrajitoare care traia pe taramul fabulos al Avalonului. Ea deprinsese arta farmecelor de la vestitul magician Merlin, si avea puterea de a-si schimba infatisarea, de a se face nevazuta si de a nauci mintile celor care doreau sa ii incalce taramul. Palatul in care traia plutea in vazduh si nu putea fi gasit niciodata, pentru ca Morgan proiecta in locuri diferite, in aer, pe ape sau deasupra muntilor, imaginea ireala a castelului sau. Pe masura ce te apropiai, tinta se indeparta, iar calatorul nu reusea sa ajunga niciodata la destinatie.
Una dintre cele mai spectaculoase aparitii ale fenomenului Fata Morgana se poate observa in fiecare an, la inceputul verii, pe insula Creta. Intr-un colt retras, pe tarmul Marii Egee, se afla un castel misterios, construit in secolul al XIV-lea. Zidurile groase, cu turnuri si creneluri, strajuiesc un secret fabulos. Aici, in fata castelului, pe 17 mai 1828, a avut loc o batalie sangeroasa, intre armatele grecesti si cele turcesti care, la vremea aceea, stapaneau insula Creta. Conform martorilor, uneori, in diminetile de mai, cand soarele de abia a trecut de linia orizontului, cand marea este calma si aerul usor umed, deasupra valurilor se poate vedea o imagine incredibila: cei 350 de soldati greci, cazuti in lupta de eliberare, se intorc la castel. Umbrele lor, calare, vin dinspre mare, urmarite de detasamentele turcesti. Linistea zorilor este strapunsa de strigate de durere si spaima, de zgomotul infundat al intretaierii sabiilor, de galopul ritmic al cailor. Trupele ecvestre plutesc ca un nor, pana la zidurile cetatii, in care dispar. Pe malul marii, sub soarele ce creste pe cer, ramane tacut castelul.
Aceasta aparitie fantastica este atestata in documente vechi de peste o suta de ani. In 1890, ostile turcesti, aflate in trecere pe langa fort, au vazut din departare cavaleria fantomatica si, incredintati fiind ca au de-a face cu o hoarda de rebeli, au rupt-o la fuga. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, o patrula de soldati greci, crezand ca se confrunta cu un asalt aerian de parasutisti germani, a deschis focul asupra nalucilor.
Localnicii au numit acest miraj "Drosoulites", "Oamenii din Roua", iar straniul fenomen, studiat de zeci de ani, nu a putut fi inca explicat.



Suflete pierdute in Valea Mortii

Valea Mortii si localitatea Miasnoi Bor, din regiunea Novgorod, din Nordul Rusiei, ascund mistere ingropate in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Aici, in luptele cumplite din 1941 si 1942, au murit sute de mii de soldati rusi, nemti si spanioli. Chiar si acum, dupa 70 de ani, din noroiul mlastinilor inca mai ies la iveala trupurile neinsufletite ale ostasilor cazuti in adevarate carnagii.Se povesteste ca, in apropierea mlastinii, de multe ori, seara, in amurg, se pot vedea detasamente de luptatori sovietici, care alearga spre padure strigand "Uraaa!". Localnicii spun ca siluetele lor sterse apar periodic dincolo de padure si, deseori, tihna noptilor este taiata de urlete neomenesti, venite dintr-o alta lume. Nici pasarile nu-si fac cuib in aceasta zona, ce pare a fi salasluita doar de duhurile razboiului. Fantomele soldatilor morti au inspaimantat locuitorii zonei intr-o asemenea masura, ca unele sate din apropiere au ramas aproape pustii.
Valentin Makarov, veteran de razboi, traieste de cand se stie in localitatea Miasnoi Bor. "Mlastina asta blestemata mi-a inghitit fratii si cei mai buni prieteni. Bietele lor suflete se zbat inca in noroi. Cand iesi din padure, este o alta lume, este lumea lor. Aici, ei sunt morti, acolo insa sunt vii. Uneori, ii aud vorbind, strigand, si chiar simt mirosul tigarilor pe care le fumeaza. Lumea lor se intretaie cu a noastra atat cat sa ne permita uneori sa ii vedem cum lupta in continuare, cum traiesc dincolo, in realitatea lor."

Misterioasele lumini Min Min

Discurile luminoase Min Min, acele luminite rotunde ce danseaza noaptea pe cer, deasupra zonelor desertice din regiunea Channel, sunt unele dintre cele mai vechi mistere naturale din Australia. Marturiile referitoare la acest fenomen dateaza de cateva sute de ani si numeroase povestiri au fost relatate, atat de aborigeni, cat si de primii colonisti. In folclorul local, se spune ca sunt sufletele oamenilor morti care, dintr-un motiv necunoscut, au ramas pe pamant, sub aceasta forma scanteietoare.
Conform martorilor, deasupra campiilor din regiunea Channel, in noptile senine de iarna, cand vantul este slab, se pot vedea niste sfere stralucitoare, putin mai mici decat o luna plina, care se joaca pe cer, deasupra orizontului. Cel mai des, au fost descrise ca avand culoarea alba, dar se spune ca ele isi pot schimba culorile, din rosu in verde si invers. Au existat cazuri cand mingile sclipitoare, cu o traiectorie ametitoare, venind dinspre linia orizontului in zigzag, s-au apropiat de oameni amenintator de mult. Cand martorul intorcea privirea spre sursa de lumina, discul se indeparta cu o viteza fantastica si, ajungand la o distanta suficient de mare, parca ii facea in ciuda omului speriat, dansand bezmetic in toate directiile. Aborigenii sunt convinsi ca aceste corpuri sunt inteligente si actioneaza pe baza unor rationamente.
Misteriosul fenomen australian este studiat indeaproape de catre oameni de stiinta din intreaga lume, insa pana acum nu s-a oferit nici o explicatie satisfacatoare. Majoritatea savantilor sustin ca globurile Min Min sunt numai un miraj provocat de oglindirea surselor de lumina indepartate. Spre exemplu, de la farurile masinilor sau de la lumina din casele oamenilor, uneori aprinse la sute de kilometri. Jack Pettigrew, profesor la Universitatea din Queensland, Australia, afirma ca farurile masinilor sau, pur si simplu, aprinderea becurilor poate produce un asemenea miraj. "In realitate, nu este vorba decat de o iluzie interesanta.Lumina farurilor automobilelor care circula noaptea pe strada poate fi refractata, in conditiile unei inversiuni de temperatura, astfel incat sa para ca vine dinspre cer si nu dinspre sosea".
Localnicii insa nu pot fi convinsi de explicatiile stiintifice, intrebandu-se, pe buna dreptate, cum de exista marturii referitoare la acest fenomen inca de acum cateva sute de ani, atunci cand becul inca nu fusese descoperit. Pana si aborigenii par sa cunoasca faptul ca Thomas Edison a fost "omul luminii", omul secolului XX si ca, in urma cu cateva veacuri, desertul australian nu era populat decat de canguri, iar luminitele Min Min existau inca de atunci.

"Olandezul zburator" si diavolul apelor

Furtuna teribila pe mare. Valuri uriase, spumegand de furie, lovesc nebuneste corabia. Capitanul, un marinar batran, cu privire apriga, pare neinduplecat in hotararea sa de a trece pe langa continentul african si de a ocoli Capul Bunei Sperante. Echipajul depune eforturi titanice de a mentine vasul pe linia de plutire. Valurile si vantul napraznic matura puntea, izbindu-i pe marinari si tarandu-i de la prova pana la pupa. Striga cu disperare si cauta sa-l convinga pe capitan sa dea comanda salvatoare de intoarcere. Insa batranul lup de mare scoate un zar si, provocand "diavolul apelor", isi joaca sufletul si soarta. Daca pierde, va accepta blestemul de a pluti in deriva pe vecie, fara a putea acosta vreodata intr-un port. Daca castiga, va scapa de furtuna si isi va indeplini visul nebunesc. Insa pedeapsa cereasca pentru acest joc nesabuit l-a lovit pe data, si corabia, cu intreg echipajul sau, a fost condamnata sa navigheze in voia vanturilor si a valurilor, pentru totdeauna.
Aceasta este povestea celebrului vas-fantoma "Olandezul Zburator". Probabil nu vom sti niciodata daca ea este doar o legenda. Cert este faptul ca imaginea vasului, plutind deasupra marilor, a fost vazuta de zeci de ori, secole la rand. Enigma s-a adancit si mai mult, odata cu aparitia relatarilor din zilele noastre. Desi de atunci au trecut cateva sute de ani, oamenii continua sa sustina ca au vazut misterioasa corabie, alunecand deasupra luciului apei, in diferite colturi ale lumii. Numai in timpul celui de al doilea Razboi Mondial au existat peste douazeci de descrieri ale ofiterilor flotelor navale din trupele aliate sau germane, despre intalniri cu un vas abandonat, cu un aspect infricosator - "Olandezul Zburator". Mai mult decat atat, martorii povestesc ca, la terifianta aparitie, un sentiment puternic de panica necontrolata pune stapanire pe ei. Si astfel, hotarul dintre realitate si fantastic pare sa fi devenit atat de neclar, atat de ingust, incat nici macar oamenii de stiinta nu reusesc sa lamureasca cu acuratete conditiile in care acest fenomen isi face aparitia. Iarasi, se argumenteaza ca nu este decat o iluzie optica, o Fata Morgana. Aceste miraje apar deoarece apa raceste aerul de deasupra ei, formand, astfel, o pelicula, un fel de lentila reflectorizanta. Amestecul de lumina crepusculara si vaporii din atmosfera determina ca unele nave, aflate dincolo de linia orizontului, sa para ca plutesc deasupra marii, in vazduh, ca niste fantome terifiante, ce calatoresc dintr-o alta dimensiune.

Marea Diavolului

Dar cele mai cunoscute miraje se arata calatorilor insetati si osteniti care traverseaza deserturile. Toata lumea a auzit despre povestile din Sahara, in care Fata Morgana apare in departari, in chip de oaza, de lac sau oras. La vederea lor atat de reala, omul, desi cunoaste fenomenul natural de miraj, nu stie daca sa-si creada ochilor sau nu. De aceea, desertul Sahara mai este numit si "Marea Diavolului".
In Algeria, in muntii Atlas, exista o vale ingusta numita "Defileul Fantomelor". Acolo, din motive stranii, mirajele se arata foarte des. "Intr-una din calatoriile mele", povesteste un geolog algerian, "am trait si eu experienta neobisnuita si inspaimantatoare a fantasmelor. Era o zi arzatoare. Dupa ore de mers, la intrarea in defileu, m-am oprit sa ma odihnesc. M-am asezat pe o piatra, am scos bidonul cu apa si nu am apucat sa il duc la gura, cand in fata mea, la o departare de maximum 100 de metri, am vazut un barbat care statea, ca si mine, pe un bolovan. M-am ridicat si omul s-a sculat si el. Am facut cativa pasi in directia lui si acesta, spre uimirea mea, a inceput sa mearga in acelasi ritm catre mine. Brusc, mi-am dat seama ca ma recunosc pe mine. Asemanarea m-a speriat atat de tare ca, involuntar, am ridicat o mana deasupra capului. In acelasi timp, ca si cum ar fi gandit simultan cu mine, dublura a facut acelasi gest. Mi-am luat inima in dinti si am inceput sa alerg catre el. El catre mine. La o departare de 50 de pasi, vedenia a inceput sa se risipeasca, asemeni pieselor unui joc de puzzle si s-a facut nevazuta. Nu stiu nici pana astazi cine sau ce a fost acea aratare. Cu siguranta, insa, nu a fost o iluzie optica!".
Deopotriva cu cercetarile pur stiintifice, mirajele sunt studiate si de oameni ce se ocupa cu fenomenele paranormale. Acestia sustin ca, in cele mai multe cazuri, asemenea aparitii sunt intrepatrunderi ale lumilor paralele cu realitatea noastra. Caci cum altfel s-ar putea explica, spun ei, ca in secolul XXI, pe malul unei mari, se ivesc, din negura timpurilor, osti de cavalerie ale veacurilor trecute, ca pe cerul Chinei rasar orase europene sau ca, uneori, in fata ta, apare propria imagine? Fata Morgana? Iluzie optica? Sau oare zidul invizibil ce desparte lumea pamanteana de altele, necunoscute, se destrama si omului i se permite, pentru o fractiune de timp, sa observe existenta de dincolo?