Ufologul Norman Bryden este mai putin interesat de astfel de detalii. El vaneaza pe fotografiile martiene structuri care sa convinga ca planeta nu doar ca a fost odinioara purtatoare de viata ci ca pe ea ar fi existat chiar (si poate mai exista?) o civilizatie avansata. El vede pe aceste fotografii: ziduri, conducte enorme, o exploatare miniera in trepte, ca si aparente tesaturi de drumuri sugerand o aglomeratie urbana. Bryden ne invita sa privim selectiile sale din imaginile trimise de sondele martiene (pe care si cititorul le poate gasi pe internet, ca sa le judece singur), spunand: „priviti aceste structuri... dovezile sunt coplesitoare ca Marte a fost locuit in trecut si logic nu este un motiv intemeiat pentru care nu ar fi locuit si acum. Cladirile sunt intacte si structurile sunt evidente. O civilizatie construieste cladiri pentru a trai in ele... Exista miriade de structuri geometrice... Aceasta cantitate de geometrie este aproape imposibil sa apara pe cale naturala; statistica ne spune ca este improbabil sa fie orice altceva decat o constructie inteligenta...”.
  

 Cat despre Luna – acum un an si ceva, NASA raporta ca exista apa pe satelitul nostru natural; nu doar un pic de apa ci probabil suficienta pentru a sustine viata unei colonii umane. Misiunea, numita LCROSS, a costat 79 milioane de dolari. Pe 9 octombrie 2009, treapta superioara a unei rachete uzate Centaur a lovit, cu 1,5 mile pe secunda, suprafata lunara, in fundul permanent intunecat al unui crater, ridicand un nor de pulbere si de pietris la o inaltime de aproape 10 mile. Erau fragmente care, conform specialistilor NASA, n-au vazut lumina soarelui de miliarde de ani. La cateva minute in urma lui s-a prabusit pe Luna si nava LCROSS, care a transmis intre timp imagini, inclusiv in infrarosu, ale primului impact. Din analiza norului format s-a dedus ca sub praful lunar exista o cantitate suficient de mare de gheata pentru a sustine viata unei baze locuite. In plus, cercetatorii au aflat ca exista acolo si o abundenta de hidrogen in stare gazoasa, amoniac si metan, care ar putea fi utilizate drept combustibil. Unul dintre specialistii implicati – Anthony Colaprete – spunea ca varietatea si abundenta unor materiale puse astfel in evidenta sugereaza o diversitate de surse ale acestora: comete, asteroizi, si poate chiar si un ciclu activ al apei in zonele lunare umbrite.
  

 In septembrie 2010 s-a anuntat ca Lunar Prospector, care orbiteaza in jurul Lunii, a obtinut date din care se poate deduce prezenta probabila a miliarde de tone de apa inghetata in zonele polare ale satelitului nostru. Luna este se pare bogata si in elemente rare, precum europiul sau tantalul, esentiale in electronica, armamente si multe alte domenii, dar care ar putea deveni pe viitor obiect de santaj economic si politic. Explorarea Lunii ar putea deveni deci treptat economic viabila.
    

Cu totul altfel vad explorarea Lunii unii impatimiti OZN. Dupa ei, zborurile lunare efectuate prin programul Apollo in anii saptezeci au fost intrerupte deoarece „Luna este deja ocupata de altcineva”. Nu reluam aici binecunoscutele legende legate de misiunile Apollo 11-17 si de ceea ce ar fi gasit ele pe satelitul nostru natural. Dar inca din 2007 circula o istorie conform careia fotografii realizate inca de misiunea Apollo 15, arata pe partea nevazuta a Lunii (satelitul nostru arata mereu aceeasi fata spre Pamant) o nava spatiala fusiforma, foarte veche, probabil nefunctionala. Legende si mai suspecte, deocamdata imposibil de verificat, spun ca in august 1976, de la baza Air Force Vanderberg, ar fi plecat pe Luna o misiune ultrasecreta „Apollo 20”, organizata in comun cu sovieticii (?!), tocmai pentru a examina de aproape misteriosul obiect. Merita sa reamintim cititorilor ca oficial ultima misiune de acest fel a fost Apollo 17, in 1972, dupa care programul Apollo a fost inchis.
  

 Alte articole care circula in mediile ufologice marginale aduc pe net, de pe fata nevazuta a Lunii, fotografii facute de misiunile NASA in care unele portiuni sunt „incetosate”. Sa existe oare totusi o tentativa de a ascunde anumite detalii incomode: baze extraterestre, vechi ruine etc.?
DAN D. FARCAS

Lumea animala marina e un univers cvasi cunoscut, explorat de zeci de ani, cu o logistica din ce in ce mai performanta, atat in depistarea speciilor necunoscute cat si in studiul comportamentului vietuitoarelor. Unul dintre misterele comportamentului lor e legat de modul de detectie al prazilor si de strategiile alimentare. Va prezentam cateva dintre cazurile care-i lasa perplecsi chiar si pe biologi. In apele tulburi din adancurile oceanului Indo-Pacific, acest crustaceu pradator cu o lungime de 10 centimetri – o specie de crevete – poate vedea lucruri inaccesibile perceptiei vizuale a vietuitoarelor marii.

    Celulele fotoreceptoare ale ochilor, (doua sfere aflate in partea exterioara a capului) sunt dotate cu 12 pigmenti-receptori (fata de cei 3 in cazul omului) care ii permit sa perceapa extrem de precis o paleta larga de nuante ale culorilor. Dar ceea ce ii confera capacitatea exceptionala de a vedea lucruri invizibile pentru alte vietuitoare e un sistem ocular sofisticat, cu totul inedit. E vorba de un sistem de membrane celulare sub forma de tuburi care detecteaza polarizarea lineara sau circulara a lumii (inclinarea undelor luminoase).

Se alimenteaza ca o planta

    Daca e infometat, limaxul de mare (1-3 centimetri), nu are neaparat nevoie de hrana, inlocuind-o cu expunerea indelungata la soare, in timpul refluxului. Asemenea unei plante, gasteropodul sintetizeaza materia organica de care are nevoie prin fotosinteza, folosind energie luminoasa, apa si dioxid de carbon. (Sunt putine animale care pot face asta dar intr-o perioada scurta de timp.)
  

 In timpul vietii sale de 9-10 luni, aceasta vietate se hraneste o singura data (in stare larvara) (!), cu alga sa preferata (Vaucheria litorea) adjudecandu-si „uzinele” fotosintetice si genele acesteia care vor functiona dupa unica sa masa, in folosul sau. Larva translucida devine verde iar corpul se umple cu clorofila. Despre functionarea sistemului ei digestiv, cercetatorii nu au aflat nimic.

Mustati-radar

    Daca i se taie mustatile, risca sa moara de foame. Este vorba de foca din apele intunecate din emisfera de nord, in care nu poate sa vada pestii si crustaceele. Acest mamifer marin are insa capacitatea de a localiza prazile emitand sunete si receptand ecourile. Arma sa secreta sunt perii tactili dispusi pe bot, atat de sensibili incat pot detecta cele mai subtile miscari ale animalelor acvatice. O echipa de specialisti de la Universitatea Sud-Danemark a procedat la un test al sensibilitatii acestor peri tactili, legand la ochi o foca dintr-un imens acvariu in care se aflau diverse prazi. Aproape de fiecare data, foca a captat vibratiile acestora la 35 de secunde dupa trecerea lor prin fata sa. Dupa 40 de secunde insa, antenele sale nu mai erau capabile sa intercepteze vibratiile. Un detaliu inexplicabil, ca multe altele.

Detectie prin tentacule
    Cartita cu nasul instelat (Condylura cristata), un animal semi-acvatic, cu o anvergura de doar 10 centimetri, e o bizarerie a naturii. Botul sau, dotat cu 22 de organe tactile prin care obtine multiple informatii din mediul inconjurator, detecteaza in special mirosul prazilor acvatice (crustacee, viermi) in cateva secunde.

DORIN MARAN