Cu siguranţă cunoşti controversele legate de Triunghiul Bermudelor, un loc celebru din Oceanul Atlantic, unde se presupune că au loc frecvent întâmplări paranormale. Ce părere ai însă de vase fantomă, creaturi ciudate, câini care se sinucid sărind de pe un pod, reîncarnări sau urme de copite pe acoperişuri? Site-ul listverse.com a realizat o listă a celor mai ciudate mistere, de care probabil nici măcar nu ai auzit.

În 1930, Shanti Deva, o fetiţă indiancă în vârstă de patru ani, le-a spus părinţilor că a trăit înainte într-un loc numit Muttra, că a avut trei copii şi că a murit la naşterea ultimului, dar şi că numele său anterior era Ludgi. Pentru că fata continua să povestească astfel de întâmplări, părinţii săi au început să facă investigaţii.

Au descoperit că, într-adevăr, există un sat cu acel nume şi că o femeie pe nume Ludgi murise recent acolo. În momentul în care au dus-o pe Shanti acolo, copila a început să vorbească dialectul local, ba chiar şi-a recunoscut fostul soţ şi copiii. Apoi a povestit 24 de întâmplări amănunţite despre viaţa sa anterioară, care i-au confirmat spusele.

În 2008, un pitic ciudat a fost filmat în Argentina. Jose Alvarez a declarat pentru ziarul local El Tribuno că a surprins creatura în oraşul său natal, General Guemes, din provincia Salta. “Eram la pescuit, dimineaţa. Începusem să filmez cu telefonul mobil, în timp ce prietenii mei vorbeau şi râdeau. Dintr-o dată, am auzit un zgomot ciudat, ca şi cum cineva ar fi aruncat cu pietre. Apoi am văzut că iarba se mişca. La început am crezut că era un câine, dar când am văzut piticul ni s-a făcut într-adevăr frică”. Mai mulţi locuitori ai oraşului au mărturisit că au văzut piticul, stârnind astfel o panică generală.

O fotografie făcută în 1919 a făcut înconjurul lumii, dar nu datorită persoanelor imortalizate, ci a unei fantome care a apărut în poză. Fotografia este un portret de grup al plutonului lui Victor Goddard, un militar care a luptat în primul Război Mondial. În poză apare în plus o faţă ştearsă, despre care se presupune că ar fi a lui Freddy Jackson, un mecanic care fusese ucis accidental de o elice a avionului, cu două zile în urmă.

Înmormântarea avusese loc exact în acelaşi loc în care fusese făcută poza. Membrii plutonului au recunoscut cu uşurinţă faţa bărbatului, ba chiar au presupus că acesta nu era conştient că murise şi se prezentase la poza de grup.

Overtoun este un pod arcuit de lângă Milton, Scoţia, construit în 1859. A devenit faimos pentru numărul mare de întâmplări stranii în care câinii s-ar fi sinucis, sărind de pe pod. Incidentele au apărut iniţial în anii ’50 şi ’60, când căţeii, de obicei rasa Collie, săreau brusc în apă, pierzându-şi viaţa. În unele cazuri însă, câinii supravieţuiau, se recuperau, apoi săreau din nou. Ceea ce este însă cu adevărat ciudat este că toţi patrupezii săreau aproape din acelaşi loc.

Unii cred că podul este bântuit şi că acolo se întâlnesc două lumi, cea a viilor şi cea a morţilor. Nu numai câinii au un comportament ciudat pe Overtoun: în 1994, un bărbat şi-a aruncat copilul de pe pod, pretinzând că era antihristul. După aceea, a încercat sa se sinucidă.

Pe 3 septembrie 1873, un bărbat numit James Worson a acceptat provocarea de a alerga într-o cursă din oraşul Leamington până în Coventry, pe o distanţă de 32 de kilometri, fiind cunoscut pentru abilităţile sale. Doi prieteni, Hammerson Burns şi Barham Wise, l-au urmat în trăsuri. Îl puteau vedea pe Worson tot timpul, ba chiar acesta se mai întorcea din când în când să schimbe câteva vorbe cu cei doi.

La un moment dat, bărbatul s-a împiedicat, scoţând un ţipăt scurt. “A fost cel mai îngrozitor sunet pe care l-am auzit vreodată”, a spus Wise. În loc să cadă, s-a evaporat însă complet înainte chiar să atingă pământul. Urmele picioarelor sale au rămas imprimate pe sol. De atunci, nu a mai fost niciodată văzut.

În noaptea de 8 spre 9 februarie 1855 şi câteva nopţi mai târziu, după o ninsoare scurtă, au apărut urme ciudate de copite în zăpadă în oraşul Devon. Acestea se întindeau pe o distanţă de mai mult de 160 de kilometri, şi, deşi schimbau din când în când direcţia, erau în linie dreaptă. Surprinzător, urmele au apărut şi pe case, acoperişuri sau ziduri.

Unii localnici au zis chiar că au văzut o creatură cu înfăţişare diavolească prin oraş, apoi s-au înarmat şi au încercat să prindă bestia, fără succes însă. Recent, pe 12 martie 2009, au apărut din nou aceleaşi urme în oraş.

Ipotetic, Felicia Felix-Mentor a murit în 1907, după o boală subită despre care haitienii spun că o fac cei ce au fost aleşi să devină zombie. În 1936, o femeie îmbrăcată în haine vechi a fost găsită hoinărind pe străzi, căutând o fermă despre care spunea că aparţinea tatălui său. Proprietarii au identificat-o ca fiind Felicia Felix-Mentor, crezută moartă de mult, iar soţul femeii a confirmat acest lucru.

Din cauza stării sale precare de sănătate, a fost trimis la un spital de stat. Unul dintre doctori i-a descries astfel comportamentul: “Crizele sale de râs sunt lipsite de emoţie şi de cele mai multe ori vorbeşte despre ea la persoana a treia. A pierdut complet noţiunea timpului şi este indiferentă la tot ce se întâmplă în jurul ei”.

Erich von Däniken, într-una din cartile sale o descrie ca reprezentând un astronaut în interiorul navei sale spatiale, care în acest caz este prezentata în sectiune..Cercetatorul civilizatiei maya Profesorul german Herbert Wilhelmy da o interpretare proprie semnelor de pe piatra spunând ca este vorba de zeul porumbului Yum Kax. Tot el declara ca Däniken doreste sa manipuleze cititorii interpretând piatra privita pe latime atâta timp cât amplasarea ei în camera îngusta impune o interpretare privind-o pe lungime dein partea îngusta a acesteia.

Alti cercetatori înclina sa creada ca este vorba despre o reprezentare a unei personalitati pe drumul spre Xibalba, lumea mortilor în simbolistica maya. Unde exact se afla aceasta lume a mortilor nu este însa foarte clar. Prof. Linda Schele si Prof. David Freidel o descriu ca un “Loc al fricii” pentru ca numai un an mai târziu sa declare ca nu trebuie întotdeauna identificat cu o lume subpamânteana ci poate fi vorba si de una localizata în Calea lactee…

Cercetatorii sunt însa de comun acord ca persoana reprezentata pe piatra este printul maya Pacal. Pe aceasta si pe marginea capacului se afla doua liste cu regii din Palenque cu datele nasterii, mortii si de numire ca si regi.

Un alt lucru interesant: cadavrul din mormânt. Acesta are o înaltime cu mult mai mare decât cea a mayasilor din zilele noastre. Cadavrul a fost identificat, în 1952, ca fiind acela al unei persoane de sex masculin în vârsta de 40 de ani. Aici apar însa neconcordante în datari. Printul Pacal s-a nascut pe data de 22 Martie în anul 603 al erei noastre. La vârsta de 12 ani si 125 de zile este încoronat ca si domn în Palenque, la 23 de ani se casatoreste cu o femeie de vita nobila care moare în vârsta de 46 ani. Pacal moare la vârsta de 80 de ani si 158 de zile. Acest lucru s-a stablit din înscriptiile de pe mormânt si din piramida. Pentru a elimina dubiile ce s-au ivit, cadavrul a mai fost cercetat înca odata în anul 1974 dar asta nu a dus decât la aceea ca datele stablite în 1952 au fost confirmate.

Interesante sunt si trasaturile fetei acestei persoane. Fata si aproape tot corpul au fost acoperite cu placute subtiri de jad (da aur în versiunea lui Däniken). Un artist a reconstruit cu ajutorul placutelor de jad trasaturile persoanei din mormânt si stabilit ca forma nasului este cu totul neobisnuita pentru rasele umane cunoscute pe Pamânt. Acesta porneste de la mijlocul fruntii împartind-o practic în doua. În afara de aceasta dintii scheletului nu erau pliti si nici nu aveau insertii de pirita sau jad, lucru obisnuit la Mayasi. De asemenea nici craniul nu era deformat cum se obisnuia la persoanele nobile. Toate acestea ne duc cu gândul la faptul ca scheletul poate sa apartina altei persoane decât lui Pacal, lucru ce ar explica data mortii. O alta ipoteza este aceea ca persoana din mormânt nu este una maiasa…

Iar cea mai spectaculoasa teorie e aceea ca printul ar fi fost, în timpul vietii rapit sau luat de extraterestrii si adus înapoi dupa un timp de câteva decenii. Acesta ar explica de ce vârsta sa este de fapt 80 de ani iar cea a scheletului numai 40(!?) stiut fiind faptul ca la o viteza apropiata de cea a luminii timpul se contracteaza. Acest lucru este întarit (?) de faptul ca maiasii nu încoronau un nou rege atâta timp cât cel vechi se mai afla înca în viata (cazuri de prizonierat).Faptul ca astfel de cazuri de “rapiri” facute de zei sunt deseori semnalate începând cu mitologia nu exclude ca un astfel de lucru sa i se fi întâmplat si lui Pacal. Totusi lipsa sa nu este notata niciunde în inscriptiile gasite în “Templul inscriptiilor” sau în alte locuri din Palenque.

Ca mormântul din Palenque este un lucru deosebit din punct de vedere arheologic nu sta în discutie. Ca cel inmormântat aici este o persoana nobila de asemenea. Alte presupuneri cu privire la originea si trecutul persoanei din mormânt se pot face oricând, dând frâu liber imaginatiei, dar probabil adevarul nu va fi aflat niciodata…

Marea Piramida de la Gizeh este singura minune a lumii antice care s-a pastrat pâna in zilele noastre. Acest monument unic a fost, de-a lungul secolelor, subiectul unor intense intrigi si speculatii, legate mai ales de descoperirile facute in interiorul si in jurul structurii. Piramidele de pe Platoul Gizeh, nu departe de capitala egipteana Cairo, au inceput sa fie explorate abia in secolul al XIX-lea, când incaperile lor interioare au fost gasite, la multe milenii de la pecetluirea lor. De atunci, numerosi cercetatori au sustinut ca Marea Piramida ar adaposti camere inca nedescoperite, dar, deocamdata, acest lucru n-a putut fi demonstrat. Alte presupuneri sunt legate de existenta, in adâncurile platoului, a unor monumente antice mult mai vechi decât piramidele si, de asemenea, considerate sacre de egiptenii din epoca faraonilor. Este vorba, mai precis, de o retea complicata de tuneluri si galerii in roca moale de calcar, care, daca ar fi explorate, ar rescrie, poate, istoria...

Primul care a vorbit despre existenta unui asa-numit „mormânt al lui Osiris” aflat pe Platoul Gizeh, a fost dr. Selim Hassan, un arheolog egiptean care a efectuat sapaturi aici imediat dupa Howard Carter, faimosul descoperitor al mormântului lui Tuthankhamon. El a descoperit doua camere subterane, continând mai multe sarcofage. O a treia incapere, situata si mai in adâncime, era pe jumatate acoperita cu apa freatica, dar Hassan a putut totusi vedea, apa fiind foarte limpede, inca un sarcofag pe podeaua ei. Timp de patru ani, arheologul s-a straduit sa goleasca incaperea de apa, cu ajutorul unor pompe, dar, ca si in cazul bizarei Insule a Stejarilor, din America de Nord, de fiecare data apa se infiltra iarasi, de dedesubt, zadarnicindu-i eforturile.

Mai târziu, alti exploratori au extins cautarile si au identificat, sub coltul de nord al Marii Piramide, o structura numita „grota”, având in centru un urias bloc de granit. Cum anume a ajuns acesta acolo, la câtiva metri adâncime, ramâne un mister. Se presupune ca ar fi fost adus cu mult inainte de inaltarea piramidei. In 2006, o echipa condusa de Mohamed Abbas, de la Institutul National de Cercetari Astronomice si Geofizica, a scanat zona Platoului Gizeh cu radare performante (GPR), descoperind mai multe cavitati in patul de stânca, unele la o adâncime de 25 metri, cu mai multe tuneluri largi de 3 pâna la 5 metri!

In august 2009, autorul britanic Andrew Collins si cercetatorul Nigel Skinner-Simpson anuntau o descoperire senzationala: un sistem de grote explorat partial de Henry Salt si Giovanni Caviglia, in 1817 si in care se patrundea printr-un mormânt taiat in stânca. Salt, care acum doua secole fusese consul general al Marii Britanii in Egipt, era ca si Caviglia, capitanul unui vas italian, convins ca sub piramida lui Keops se gasesc vestigii de o valoare inestimabila, pornind de la discutiile cu localnicii ce vorbeau despre existenta unui „cimitir al faraonilor”, sub Platoul Gizeh.
Colonelul britanic Howard Wise, detasat in zona in 1837, a facut si el sapaturi aici si a scris despre mormintele secrete intr-o carte publicata in 1840, la Londra. El n-a reusit insa sa descopere decât câteva mumii de pasari si animale, pe care le-a adus in Anglia. Lucrarea sa a stârnit mare vâlva in epoca, desi lipsa de studii de specialitate a militarului Wise i-a facut pe expertii in istorie si arheologie sa-l considere un neavenit in domeniu, atras doar de senzational.

Collins a gasit la British Museum cartea lui Wise si a fost surprins sa constate ca ea continea descrierea catacombelor in care temerarul ofiter patrunsese. Wise afirma ca strabatuse „câteva sute de metri sub piramida”, inainte de a ajunge la o incapere spatioasa, legata de alte trei camere, de dimensiuni mai mici, de la care pornea un labirint de tuneluri. El a mers pe unul dintre tuneluri, cu o latime de 3 metri, cale de aproximativ o suta de metri, dupa care, in momentul in care tunelul a inceput sa se ingusteze, a revenit la suprafata. Pe 3 martie 2008, Andy Collins si prietenul sau, Nigel Skinner-Simpson, un arheolog amator din statul american Virginia au identificat locul, numit de ei „Mormântul Pasarilor”, unde Wise gasise mumiile de animale. Au continuat sa coboare, printr-o crapatura in stânca, ducând la o grota naturala conectata la alte tuneluri, artificiale, si si-au dat seama ca strucura respectiva coincidea cu cea descrisa de colonelul britanic, in urma cu aproape 200 de ani. La ora actuala, nimeni nu stie dimensiunile acestui sistem subteran si din pacate Collins n-a reusit sa stârneasca interesul autoritatilor egiptene pentru teoria sa. Or, fara avizul Consiliului Suprem al Antichitatilor din Cairo, nimeni nu poate efectua sapaturi arheologice la Gizeh. „Grotele se intind, probabil, si dincolo de piramida lui Keops, sub piramida lui Kefren, al carui colt de sud-vest se gaseste la doar jumatate de kilometru de intrarea in Mormântul Pasarilor”, precizeaza Collins.

 Exploratorii americani au aflat de la localnici ca reteaua de grote si tuneluri s-ar intinde pe mai bine de cinci kilometri; insa oamenii se tem sa patrunda acolo, crezând – o superstitie transmisa de-a lungul veacurilor – ca un imens sarpe, numit el-Hanash, ar pazi subteranele. „Aceasta legenda are un sâmbure de adevar, in sensul ca unii autori antici vorbeau despre existenta, sub piramida lui Keops, a mausoleului lui Agathodaimon, sau „spiritul bun”, divinitate gnostica luând forma unui sarpe, despre care se spunea ca isi are salasul sub platoul de calcar”, afirma Nigel Skinner-Simpson.

Nu la fel de entuziast este dr. Zahi Hawass, liderul Consiliului Suprem al Antichitatilor din Egipt. Reputatul expert a afirmat ca structura a fost „recent” explorata de egiptologi: „Aceasta poveste arata cum oameni care nu au nici un fel de pregatire in arheologie folosesc media si internetul pentru a crea stiri false... Când am vazut pe internet stirea despre o noua descoperire la Gizeh mi-am dat seama imediat ca este o inducere voita in eroare. Articolul vorbea despre un urias sistem de pesteri si tuneluri. Eu va pot garanta ca nu exista nici un fel de retea de tuneluri sub piramide, pentru ca ar fi imposibil ca un platou gaurit de pesteri sa poata sustine o greutate colosala, de tipul piramidelor, care cântaresc mii de tone!”

Collins i-a cerut lui Hawass sa aduca dovezi si rapoarte stiintifice, care sa ateste ca structura a fost explorata, in ultimii ani. „Pesterile pe care le-am gasit sunt singurele pesteri naturale consemnate pe platou pâna acum. Chiar daca este vorba despre o descoperire izolata, ele dovedesc ca geologia platoului include un sistem de pesteri naturale, pe care este evident ca locuitorii de acum câteva mii de ani le-au dezvoltat, intr-un complicat labirint. Nu am reusit sa dam de capatul acestui labirint, cum nu au reusit nici Salt si Caviglia, dar nu avem nici un dubiu ca, daca ni s-ar permite sa efectuam sapaturi de amploare aici, ipoteza noastra ar fi confirmata. Sa nu uitam ca si investigatiile Institutului de Cercetari Stanford au demonstrat, prin scanarile realizate aici, ca, sub a doua piramida, cea a lui Kefren, se afla incaperi neexplorate”, a precizat Collins.

GABRIEL TUDOR