Headlines

De unde vin OZN-urile?

Posted by Unknown | vineri, 15 iunie 2012 | Posted in

 Ufologul Stanton Friedman este convins ca vizitatorii nepamanteni ar putea veni de pe planete aflate in preajma stelelor din zona noastra cereasca. In ultimii ani astronomii au descoperit ca foarte multe dintre aceste stele au in jurul lor planete asemanatoare Pamantului. Asa cum scrie Friedman, sunt "circa 1000 de stele in vecinatatea noastra galactica, adica in regiunea aflata la cel mult 54 ani-lumina de Pamant... Conform unui studiu excelent efectuat de... 46 dintre aceste stele sunt foarte asemanatoare Soarelui nostru...". Intre acestea unele sunt chiar si cu un miliard de ani mai batrane decat Soarele.

In Spatiul Cosmic exista deci, foarte probabil, civilizatii mult mai vechi decat civilizatia noastra. Friedman subliniaza ca ele puteau realiza demult calatorii interstelare, in care "puteau sa exploreze si Sistemul nostru Solar. Uneori actionam de parca nimeni nu ar putea fi mai avansat decat noi, pamantenii cei destepti - o aroganta tipica pentru o societate primitiva, a carei principala activitate este razboiul intertribal".

Pe unde ar putea veni extraterestrii

Friedman crede chiar ca o parte din vizitatorii extraterestri vin de langa perechea de stele Zeta 1 si Zeta 2 Reticuli, din constelatia Reticuli, aflata la numai 39 de ani-lumina de noi. Ambele sunt stele de tipul Soarelui nostru, distanta dintre ele fiind de numai 1/8 ani-lumina, de 35 de ori mai mica decat este Soarele de cel mai apropiat vecin stelar.

Un motiv pentru care Friedman a ajuns la aceasta presupunere tine de cunoscutul caz de rapire OZN a familiei Betty si Barney Hill. Dupa cum se stie, pe 19 septembrie 1961 cei doi se intorceau cu masina dintr-o vacanta petrecuta in Quebec (Canada), catre locuinta lor din Portsmouth (New Hampshire - SUA). Ei sperau sa ajunga acasa pe la 2.30 sau 3.00. Dar o lumina a inceput sa-i urmareasca, la un moment dat, au auzit o serie de sunete si i-a cuprins un somn cumplit. Si-au revenit cu aproape 60 de mile mai la sud. Niciunul dintre ei nu-si aducea aminte ce s-a intamplat intre timp. Cand au ajuns in sfarsit acasa, in Portsmouth, mijeau deja zorile. Ceasul din casa arata ora cinci. Unde s-au pierdut cel putin doua ore?

In lunile care au urmat, starea sanatatii amandurora s-a inrautatit. Mai ales Barney suferea de anxietate extrema, insomnie, cosmaruri. La un moment dat a avut o criza grava de ulcer. Drept urmare s-au adresat dr. Benjamin Simon, un cunoscut neuropsihiatru din Boston, care devenise renumit dupa succesele sale in tratarea unor sechele psihice militare, utilizand regresia hipnotica. Sedintele de regresie au fost efectuate separat, cu fiecare membru al familiei Hill; dialogurile au fost intregistrate pe banda, iar la capatul fiecarei sedinte cel in cauza primea sugestia sa uite tot ce a declarat. In felul acesta, cei doi nu s-au putut influenta reciproc. Sedintele au scos la iveala o rapire OZN, iar marturiile au coincis in cele mai multe detalii.

Intre altele, Betty Hill isi amintea ca pe nava vizitata i s-a aratat o schema cu niste linii care uneau stele, pe care, asa cum i s-a lasat sa inteleaga, le vizitau cu regularitate cei care au rapit-o. Betty a fost in stare ulterior sa reproduca, sub hipnoza, pozitia a cincisprezece stele din aceasta schema, pe un desen care a fost inclus si intr-o carte publicata in 1966, care descria incidentul.

Cartea si harta stelara au trezit interesul invatatoarei Marjorie Fish, astronom amator. Ea a presupus ca una dintre stele trebuie sa fi fost soarele nostru, drept pentru care a construit, conform unui proaspat catalog din 1969, un model tridimensional al stelelor aflate in apropierea noastra, model pe care l-a privit apoi din toate unghiurile posibile. Cea mai buna potrivire a obtinut-o daca stelele principale din schema reprodusa de Betty Hill erau cele doua Zeta Reticuli. Marjorie Fish a trimis opinia ei unei reviste populare de astronomie, dand nastere, in 1974 si 1975 la o vie dezbatere. Pe langa multi contestatari, ea a avut si sustinatori, care afirmau ca, judecand statistic, era putin probabila o alta varianta. Friedman a fost atras de aceasta ipoteza, mai ales ca stelele Zeta 1 si Zeta 2 Reticuli sunt cu circa un miliard de ani mai batrane decat Soarele... El si-a spus, pe buna dreptate, ca o civilizatie care a avut un start cu un miliard de ani inaintea noastra cunoaste fara indoiala lucruri pe care noi nici nu le putem visa.

De ce ne-ar vizita extraterestrii

Oamenii l-au intrebat adesea pe Friedman ce anume ar putea cauta vizitatorii cosmici la noi. Raspunsul fizicianului a fost ca Pamantul are cateva proprietati unice: este planeta cea mai densa din Sistemul Solar, unica acoperita in cea mai mare parte de apa, singura care are o concentratie mare de oxigen in atmosfera. Pe Pamant se gasesc metale grele (uraniu, aur, wolfram, osmiu, reniu, platina, titan, zirconiu, iridiu etc.) care pot fi esentiale pentru o tehnologie avansata. Dar extraterestrii pot fi interesati, chiar mai mult, de marea diversitate de animale si plante, ca si de combinatiile organice cu proprietati extrem de variate. Ar mai putea fi atrasi de studiul evolutiei unei societati primitive si poate chiar de turism.

Interesanta si probabil destul de rara este si asocierea Pamant - Luna. Satelitul nostru natural este relativ mare, iar faptul ca isi arata mereu aceeasi fata spre noi, ar putea permite unor potentiali vizitatori sa foloseasca fata invizibila pentru comunicatii, sau baze permanente, pe care pamantenii sa nu le observe.

Vorbind despre vizitatori, Friedman scrie: "par sa aiba toti o uriasa nava-baza, purtatoare de nave spatiale, echivalente cu portavioanele noastre. Modulele care efectueaza incursiunile pe Pamant si care au fost vazute aterizand peste tot prin lume (...) par sa fie mult mai manevrabile, mai rapide si mai silentioase decat aparatele noastre de zbor prin atmosfera. In acelasi timp, toate au aparent capacitatea de a disparea brusc dintr-un loc. Nu stim daca exista in sectorul nostru vreo federatie galactica sau daca suntem cumva in atentia unui grup de civilizatii care sunt dispuse sa ne coopteze, sa ne distruga sau sa ne scoata la mezat cu planeta cu tot".

Pamantul ar putea fi, dupa parerea lui Friedman, "unica planeta din regiunea noastra aflata in acest stadiu de dezvoltare intermediar, intre capacitatea de a ne face praf lumea noastra si capacitatea de a ne raspandi propria versiune de haos si in alte parti". Razboaiele mondiale, detonarea armelor nucleare, radarele foarte puternice, dar mai ales primele nave cosmice pamantene au fost semne ca pamantenii ar putea deveni o serioasa amenintare la adresa vecinatatii noastre cosmice. Dupa Friedman nu este intamplator ca incidentul Roswell s-a produs in 1947 in sud-estul statului New Mexico, foarte aproape de White Sands, locul testarii primei bombe nucleare si a rachetelor V-2, si langa acea baza aeriana in care era gazduita unitatea care lansase cele doua bombe nucleare asupra Japoniei si care, la sfarsitul anilor patruzeci, era singura unitate cu bombardiere nucleare din lume. Tot aici se gaseau si cele mai puternice radare.

Unii se mai intreaba ca, daca OZN-urile sunt nave ale unor nepamanteni, de ce oare acestia nu coboara sa ne salute? "De ce nu vin oficial, la Casa Alba?". Friedman crede ca prin cele discutate mai inainte s-a dat deja un raspuns satisfacator la aceasta intrebare; totusi el adauga ca "o federatie galactica nu ar accepta decat reprezentanti planetari". Dar "exista oare cineva in masura sa vorbeasca in numele Pamantului?" Presedintele Statelor Unite n-ar accepta sa nu fie el acela, desi de fapt nu reprezinta decat 300 de milioane de pamanteni. Rezulta implicit, ca, intre multe altele, inaintea oricarui contact oficial, ar trebui sa ne rezolvam conflictele dintre noi si sa vorbim, tot Pamantul, o aceeasi limba.

Criticand scriitorii de SF, in particular pe Isaac Asimov, care spunea ca OZN-urile n-au cum sa fie nave extraterestre, deoarece nu iau legatura cu noi, Friedman argumenteaza ca "de obicei negocierile se poarta intre grupuri care au aproximativ aceeasi putere. Dar ei vin si pleaca dupa bunul plac, desi uneori se pare ca distrug avioanele care le deranjeaza prea mult (...) Nu suntem egalii lor. Niciun vizitator avansat nu ar avea incredere sa-si dea tehnologia pe mana pamantenilor, mai ales daca aceasta poate fi folosita impotriva lui".

O alta intrebare pe care Friedman a primit-o adesea era ca daca civilizatiile nepamantene sunt atat de avansate, cum de este posibil ca vehiculele lor sa se prabuseasca, asa cum se pare ca s-a intamplat la Roswell, Kecksburg, Varginha, sau in alte cazuri? Raspunsul pe care Friedman il dadea de obicei la aceasta intrebare este ca, desigur, e un nonsens ca o nava venita de la o distanta de multi ani-lumina sa se prabuseasca pe Pamant. Dar sunt si vehicule mici care ar putea veni de pe fata invizibila a Lunii, din centura de asteroizi, poate de pe Marte, sau de la vreo "baza de aprovizionare" din apropiere. Ceea ce s-a prabusit la Roswell si in campiile San Agustin era o nava de mici dimensiuni, in niciun caz una interstelara. Cauza prabusirii putea fi un fenomen neasteptat, de pilda furtuna, grindina, un trasnet, poate interferenta radarului cu sistemul de ghidaj, poate o racheta militara lansata etc. De altfel, Friedman este convins ca si nepamantenii pot comite erori si pot intalni situatii neprevazute.

O intrebare mai aparte, care i s-a pus in mai multe randuri lui Friedman a fost ca, de ce n-ar incerca guvernul sa-l elimine, avand in vedere ca pericliteaza secretele si opiniile oficiale, prin analizele sale care dovedesc realitatea vizitelor extraterestre. Raspunsul lui Friedman a fost ca el a cautat sa fie foarte atent cu ceea ce a spus si n-a incercat sa forteze pe nimeni sa divulge secrete. Dar dincolo de aceasta, poate ca ceea ce face el este exact ceea ce vor si guvernantii, anume pregatirea marelui public pentru momentul in care marele secret va fi dezvaluit. N-a incercat sa se ascunda niciodata, considerand ca "n-ar putea trai uitandu-se tot timpul peste umar". Unii chiar au sugerat ca este prea cunoscut iar o moarte subita ar trezi suspiciuni...

DAN D. FARCAS

REVISTA MAGAZIN

Garibaldi - erou pe doua continente

Posted by Unknown | | Posted in

 Cea mai remarcabila figura a revolutionarilor italieni din secolul al XIX-lea, Giuseppe Garibaldi a fost intreaga viata un luptator pentru libertatile sociale. De aceea, in timpul primului sau exil fortat, el a activat si in cadrul revoltelor sociale din Brazilia si Uruaguai, iar ulterior a revenit in tara pentru a sprijini unificarea Italiei. De aceea, Garibaldi are doua porecle foarte onorante: "Erou pe doua continente" si "Parinte al Patriei-mama". El nu si-a dorit functii de conducere, dar a organizat si condus armate alaturi de marii patrioti ai Italiei.

"Italia unita si capitala la Roma"

Acesta a fost visul zbuciumatei vieti a lui Garibaldi (1807-1882), aspiratie indeplinita dupa inclestari multiple pe tot teritoriul italian, in perioada dintre 1834 (Miscarea Carbonarilor contra austriecilor) si pana la 1871, cand Roma a fost declarata capitala Regatului Italiei (fostele capitale fiind Torino-Piemont si Florenta-Toscana). Nascut la Nisa, Garibaldi adera din tinerete la organizatia secreta "Tanara Italie" condusa de Mazzini, avand drept scopuri unificarea tarii si reformele sociale. Acestea vor fi si dezideratele care-l vor face pe Garibaldi sa fie o perioada republican, apoi sa-l sprijine pe regele Victor Emanuel al II-lea (regatul Sadinia-Piemont) sa unifice tara prin anexarea Regatului celor Doua Sicilii (Sicilia si Napoli). De altfel, teritoriul Italiei era impartit in mai multe formatiuni statale, printre care o parte importanta ocupau Stalele Papale cu capitala la Roma. De aceea, "Risorgimento" (Unificarea sau Renasterea) a fost un proces foarte complicat si indelungat contra Imperiilor Austriac si Habsburgic, cat si impotriva Frantei lui Napoleon al III-lea, sustinatorul papei si al Romei.

In acest complex proces de eliberare a tarii (cu trei razboaie de eliberare si multe procese revolutionare locale), Garibaldi a fost foarte activ dupa intoarcerea din America de Sud, in 1848. El participa la primul asediu al Romei (1849), dar este invins si pleaca in al doilea exil in SUA. Are numeroase activitati in marina comerciala, dar se intoarce in 1854 si se stabileste in insula Caprera (la nord de Sardinia). Intra in razboiul contra austriecilor (1859, brigada "Vanatorii Alpilor"). Apoi cucereste Sicilia si Napoli (1860), in fruntea "Celor O Mie de Camasi Rosii") si, prin unirea dintre regatele Piemont-Sardinia cu Cele Doua Sicilii, se naste Regatul Italiei Unite, cu regele Victor Emanuel al II-lea in frunte (la 17 martie 1861). Visul lui Garibaldi mai avea doua tinte: Roma si Venetia. El isi va vedea aspiratiile desavarsite dupa ce Napoleon al III-lea este invins de prusacii lui Bismarck (Sedan, 1870). Roma este cucerita (20 septembrie 1870), Statele Papale dispar si papa se retrage "prizonier" la Vatican. Garibaldi este ales in Parlamentul Italiei in acelasi an.

Personaj legendar

Garibaldi a murit la 75 de ani (1882) privind marea. A vrut sa fie incinerat, dar a fost inmormantat crestineste. Atitudinea sa anticlericala a trezit dubii asupra credintei sale, dar el a sustinut ca "il admira pe Iisus pentru ca a luptat contra sclaviei". A fost un francmason activ si a devenit Mare Maestru al Marii Loje Orientale a Italiei. Si ambitia sa de a desfiinta Statele Papale a reusit. In replica, Vaticanul a reorientat statuia sa ecvestra de pe Colina Janiculum (dupa 1929) pentru a nu mai privi catre Sfantul Scaun.

PAUL IOAN

REVISTA MAGAZIN

Vremea trenurilor care zboara prin tunele

Posted by Unknown | | Posted in ,

 Ideea de ultima ora in domeniul transportului de persoane este cea a trenurilor care sa se deplaseze prin tuneluri speciale, din care a fost scos aerul, cu viteze care ar putea atinge 4.000 km/h! Anuntul se refera la cercetari facute de specialisti chinezi si americani care au pe masa de studiu aceasta forma revolutionara de transport, e drept aflata deocamdata in stadiu de teorie. Cu o asemenea viteza, distanta dintre Europa si America ar fi parcursa intr-o singura ora!

Specialistii chinezi numesc aceasta tehnologie Evacuated Tube Transport sau ETT (Transport prin tuneluri vidate) care ar functiona dupa acest principiu: in loc sa se foloseas-ca maglev-urile (trenurile suspendate pe sine electromagnetice) in spatii deschise, cum sunt folosite azi, ele ar putea circula prin tuneluri paralele (cate unul pentru fiecare directie) din care aerul este evacuat permanent (vidate).

Capsulele presurizate pentru pasageri se deplaseaza prin aceste tuneluri, fara ca ele sa intampine nici o rezistenta, cu o viteza de 4.000 km/h, folosind mai putin de o zecime din energia consumata de un avion. Pare o nebunie, dar ideea circula deja in mediile de cercetare chineze, si ne propune o viziune revolutionara a transportului in viitor. Deocamdata se vorbeste ca cercetatorii chinezi ar putea proiecta aceste tuneluri vidate pe care maglev-urile sa atinga o viteza de 1.000 km/h.

Problema cea mai spinoasa este una singura: tunelurile vidate. Peste Oceanul Atlantic, cum isi imagineaza cercetatorii americani, ele ar fi aproape imposibil de realizat (tehnic si financiar). Insa ideea ar putea fi pusa in practica pe distante scurte, de doar cateva zeci sau sute de kilometri, cum e si cazul maglev-urilor.

Lupta pe levitatia electromagnetica

China are cea mai lunga retea de trenuri suspendate pe sine electromagnetice, fiind singura tara din lume care foloseste aceasta tehnologie pentru transportul comercial. Maglev-ul lor care leaga metroul din Shanghai de Aeroportul international Pudong, circula cu o viteza de 431 km/h, distanta de 30 km fiind parcursa in 8 minute. Interesant este faptul ca maglev-ul a circulat in cadrul unor teste demonstrative, inainte de inaugurare, cu 501 km/h, fiind cel mai rapid tren cu levitatie electromagnetica din lume.

In privinta trenurilor super-rapide comerciale tot China detine suprematia. Trenul-glont care se numeste pe scurt CHR, adica China Railway High Speed, circula de vara trecuta intre Beijing si Shanghai cu 380 km/h, cei 1.300 km parcursi non-stop in trei ore si 58 minute spre deosebire de cele 9 ore si 49 cat le trebuie trenurilor conventionale, tronsonul de 1.300 km fiind si cel mai lung din lume construit dintr-o singura faza.

Japonezii intra si ei in competitie

Pana la punerea in aplicare a tehnologiei ETT in domeniul transportului feroviar, la categoria trenuri-glont, Japonia este tara care incearca sa tina pasul. Trenul lor de mare viteza, Shinkansen, atinge 230 km/h pe tronsonul dintre orasele Tokio si Osaka, adica pe distanta de 515 km pentru aceasta calatorie avand nevoie de doar o ora si 25 de minute.

Pentru anul 2045, conform proiectelor la care se lucreaza inca de azi, Japonia intentioneaza sa construiasca cea mai lunga cale ferata pentru maglev-urile autohtone, iar pentru 2025 se intentioneaza constructia unei linii speciale pentru maglev pe o distanta de 366 km, intre Tokio si Nagoya, un drum care ar putea fi strabatut in 40 de minute. Acest proiect nu este nou, el exista din anii 1970, dar a fost mereu amanat din cauza costurilor astronomice (peste 112 miliarde dolari).

GEORGE CUSNARENCU

REVISTA MAGAZIN

Submarinul Jiaolong a coborât în Groapa Marianelor

Posted by Unknown | | Posted in

Submarinul Jiaolong a coborât în Groapa MarianelorJiaolong, conceput pentru o adâncime de 7.000 de metri, este destinat cercetării stiinţifice şi explorării bogăţiilor naturale ale oceanelor.

Un submarin chinez, cu persoane la bord, a coborât vineri pentru prima dată la peste 6.000 de metri adâncime, în Oceanul Pacific, şi va încerca să atingă un nou record de 7.000 de metri adâncime, a anunţat agenţia Noua Chină, relatează AFP.

Jiaolong, numit după un dragon mitic, a atins această adâncime în Groapa Marianelor - cea mai adâncă din lume - având la bord echipaj, în cadrul eforturilor Chinei de a exploata resursele de pe fundurile oceanelor.
Aceasta este prima tentativă, din cele şase preconizate, pentru a atinge adângimea de 7.000 de metri, conform agenţiei.

Jiaolong, conceput pentru o adâncime de 7.000 de metri, este destinat cercetării stiinţifice şi explorării bogăţiilor naturale ale oceanelor.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/submarinul-jiaolong-a-coborat-in-groapa-marianelor_952924.html

Hit and Miss 2012 (NT)

Posted by Unknown | miercuri, 13 iunie 2012 | Posted in , , ,

Hit and Miss: High concept and ambitious, Hit and Miss follows Sevingy's Mia, a contract killer with a secret: she's a pre-op transsexual. Mia's life is sent into a tailspin when she receives a letter from an ex-girlfriend dying from cancer revealing that Mia fathered a son eleven years ago. Faced with a difficult decision, Mia becomes the guardian to a new family, a choice that forces her to mix her killer instincts with her newly acquired maternal ones. "Hit & Miss" tells the story of a lethal killer at the heart of a troubled family and how all of their lives will be dramatically changed forever.

Season 1






TREASURE ISLAND

Posted by Unknown | | Posted in ,



O gasca de pirati intra in posesia unei mari comori, insa cand vine vremea ca fiecare sa-si ia partea capitanul vasului isi tradeaza o parte din echipaj dorind sa tina comoara pentru el. Toata actiunea filmului se invarte in jurul comorii pe care ceilalti pirati incearca sa o recupereze de pe o insula unde capitanul care i-a tradat a ascuns-o.

    Blog Archive