Recenta arestare a unui număr de trei indivizi din Brazilia, suspectaţi că ar fi gătit şi comercializat empanadas (fel de mâncare constând în pâine sau un produs de patiserie umplut cu carne, brânză şi legume, răspândit în America Latină, vestul Europei şi Asia de Sudest) umplute cu carne de om, atrage atenţia asupra existenţei canibalismului în lumea contemporană.
Canibalismul (din spaniolesc-ul canibal însemnând mâncător de oameni) sau antropofagia (din greacă) a fost semnalat în ultimii ani în special în Brazilia, celebru fiind în acest sens un caz din 1994, care semnala un număr de 250 de oameni din Olinda, suburbie săracă a capitalei regiunii braziliene Pernambuco, Recife, care mâncau rămăşiţe umane din groapa de gunoi a oraşului.
Responsabile de acest obicei au fost găsite sărăcia şi lipsa de eficacitate în aplicarea legilor, însă „canibalismul este un comportament etiologic răspândit între primate…probabil că practicarea canibalismului la genul Homo se datorează lipsei resurselor în momente critice” afirmă Isabel Cáceres, paleoecolog al Universităţii Rovira i Virgili, care a studiat fenomenul, mergând cu până la 780.00 de ani în urmă în istoria strămoşilor noştri.
Până spre sfârşitul secolului 18 corpul uman era acceptat ca agent terapeutic, cele mai populare tratamente fiind pe bază de carne, oase sau sânge uman, potrivit cercetătorului britanic Richard Sugg. Medicina modernă a demonstrat însă că mâncarea propriilor semeni nu numai că nu are vreun beneficiu terapeutic, dar poate duce la apariţia unor boli, precum Prion sau encefalita spongiformă.
Totuşi, în speţa de faţă, a „empanadas din carne umană”, canibalismul are mai degrabă o însemnătate religioasă decât una medicinală sau tradiţională, unul dintre acuzaţi mărturisind că a omorât două femei, le-a mâncat o parte din organe, iar resturile le-a folosit la prepararea plăcintelor, pe care le-a vândut, sub motivaţia că a făcut aceste fapte pentru a purifica şi proteja oamenii pentru a-i trimite la Dumnezeu.
La fel, în celebrul caz din Germania, din urmă cu zece ani, în care Armin Meiwes, supranumit de presă Der Metzgermeister (maestrul măcelar) a ucis un tânăr, l-a gătit şi l-a mâncat, cu acordul acestuia din urmă, canibalismul a avut un rol ritualic, însă de această dată de natură sexuală. Inspiraţi de această „poveste”, cei din trupa germană rock Rammstein au compus piesa „Mein Teil” (porţia mea), sub refrenul "Denn du bist, was du isst und ihr wisst, was es ist" (eşti ceea ce mănânci).




http://www.stiintasitehnica.com/canibalismul-in-secolul-21_1357.html

Raspunzand la obiectia unui colonel de la baza Wright-Patterson cum ca extraterestrii ar putea fi ostili, dr. Steven M. Greer a replicat ca "tehnologiile de care ei dispun sunt atat de evoluate incat pot modifica substanta timpului si a spatiului. Daca ar fi ostile, intr-o nanosecunda Pamantul ar putea fi transformat in cenusa care va pluti in spatiu". De altfel, numerosi ufologi sunt convinsi ca civilizatiile nepamantene agresive din trecut s-au autodistrus, printr-un soi de "selectie naturala".

Greer crede ca extraterestrii ne monitorizeaza de cel putin 400.000 de ani. A fost un prim ciclu, care s-a incheiat la sfarsitul anilor 1800. Ar urma un alt ciclu, de 500.000 de ani. Primul pas va fi pacea universala, apoi o lunga evolutie, "pana ce fiecare individ va atinge iluminarea spirituala". Desigur, "cand vorbim de viitor, ne putem referi doar la viitoruri probabile datorita operarii liberului arbitru al oamenilor de pe Pamant".
Greer spune ca a ajuns treptat sa afle, atat prin clarviziune, cat si prin relatiile pe care si le crease in jurul organizatiei CSETI, de existenta in SUA a unui mic grup ocult de persoane care cunoaste bine adevarul despre OZN-uri (de pilda tehnologiile recuperate din OZN-uri prabusite sau accesul la energii necunoscute stiintei noastre oficiale) si profita de acest adevar. Grupul e format din varfuri ale complexului economic si militar, care ar sta si la originea actiunilor de dezinformare si ridiculizare vizand fenomenul OZN, ca si la cea a politicii de inspaimantare a populatiei cu perspectiva unei invazii extraterestre.

In vara anului 1993, medicul american a decis sa demareze un proiect pentru a forta guver-nul american sa dezvaluie, catre intreaga lume, dovezile privind contactele extraterestre, dovezi ascunse, in buna masura, de grupurile care pro-fitau de ele. Proiectul, cu sediul in Crozet, Vir-ginia, a fost botezat "Starlight". Primul obiectiv al sau a devenit informarea autoritatilor legale cu privire la ceea ce se cunoaste deja, fie si partial, cerandu-le apoi ajutorul pentru a identifica si a da publicitatii toate dovezile ascunse.

Informatiile ultrasecrete ale unui guvern ocult

In jurul proiectului Starlight s-a format o retea intinsa de sprijin, sustinere si initiativa, prin care Greer a putut intra in legatura, discret, cu personalitati de nivel inalt, de pilda cu amiralul Jim Woolsey, directorul CIA, caruia i-a facut o in-formare, timp de trei ore, ori cu miliardarul filantrop Laurance Rockefeller. La fel, a ajuns la consilierii stiintifici ai presedintelui Bill Clinton si ai vicepresedintelui Al Gore. Cu ocazia aceasta a aflat cu uimire ca detaliile cu adevarat relevante privind fenomenul OZN erau atat de bine tainuite incat nici presedintele SUA, nici conducerea CIA nu aveau cunostinta despre ele. Asa cum scria mai tarziu, i s-a confirmat cu aceasta ocazie ca nu acestia erau adevaratii carmuitori ai Americii si ca "exista un guvern secret care de fapt conduce totul". Cand a rugat autoritatile "oficiale" sa desecretizeze dovezile pe care le poseda privind contactele cu extraterestrii, i s-a raspuns: "Cum sa facem public ceva la care nu avem acces?". Greer si-a amintit atunci de avertismentul dat de presedintele Dwight Eisenhower, in ultima sa cuvantare oficiala, din ianuarie 1961: "Feriti-va de complexul militar-industrial si de amenintarea la libertatea noastra data de excesele sale".

Greer a contactat si inalti responsabili militari, inclusiv de la baza Wright-Patterson, unde se presupune ca au fost duse resturile adunate la Roswell. A ajuns astfel, desigur, si la persoane cu agende personale diferite, sau care faceau parte chiar din grupul ocult care ascundea faptele legate de fenomenul OZN. A aflat cu aceasta ocazie ca grupul nu ar fi chiar atat de omogen cum pare din afara, o parte a membrilor sai fiind de acord acum, dupa terminarea Razboiului Rece, cu o desecretizare treptata, a dovezilor prezentei extraterestre. Niciunul nu era insa in situatia sa faca el insusi primul pas, datorita faptului ca orice tentativa de "tradare" a principiilor grupului insemna condamnarea la moarte a faptasului si poate si a familiei sale. Unele persoane, legate de acest grup, s-au aratat dispuse sa-l sprijine financiar pe Greer, cu conditia evidenta de a-l controla, ceea ce insa el nu a acceptat. S-a intamplat si ca persoane, initial binevoitoare fata de proiect, sa refuze apoi sa mai colaboreze, dupa ce au fost "sfatuite" sa procedeze astfel.

Presiuni asupra presedintiei

Greer afirma ca in 1994, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Jimmy Carter i-a povestit lui Greer ca si acest presedinte, care vazuse cu ochii sai un OZN, a dorit, la sfarsitul anilor 1970, sa afle mai multe informatii in acest sens. Deoarece insista, a fost vizitat de un "agent" care i-a spus: "Domnule, daca vreti sa duceti la capat primul mandat de presedinte, atunci sa va tineti gura in privinta chestiunii OZN-urilor".

Tot in 1994, Greer a trimis un dosar, cu dovezile de care dispunea, presedintelui Bill Clinton, printr-un prieten apropiat al acestuia, care-i spusese ca presedintele avea disponibilitatea si dorinta sa dezlege mai multe enigme de acest tip. Ulterior insa acelasi prieten i-a transmis ca "exista un consens conform caruia daca presedintele ar face ceea ce i-ati sugerat dansului si directorului CIA, adica sa-si exercite puterea executiva pentru a accesa aceasta operatiune si pentru a o face publica, presedintele va sfarsi ca Jack Kennedy". De altfel, Greer intrase intre timp in posesia unor dovezi ca Marilyn Monroe si Mary Meyer, ambele amante ale presedintelui Kennedy, au fost si ele asasinate pentru ca amenintau sa divulge ceea ce aflasera de la acesta, intre altele despre fenaomenul OZN.

In urma dovezilor acumulate, Greer a ajuns sa afirme la un moment dat, retoric, ca "armata, CIA, NASA, NRO, serviciile secrete ale armatei si ale aviatiei, toate sunt doar un camuflaj pentru o operatiune care se produce in afara lor". Superioritatea gruparii oculte ar fi asigurata prin faptul ca "dispune de interfete electronice, prin care poate controla lucrurile instantaneu si in mod permanent".

Au urmat alte experiente nefericite. In perioada 1996-1997, conducerea ONU a aprobat - dar dupa cateva saptamani a anulat - o conferinta in care Greer dorea sa expuna in incinta Natiunilor Unite dovezile de care dispunea. Un diplomat care mijlocise evenimentul i-a spus, intre altele, ca "Secretarul General a fost vizitat de niste persoane care i-au aratat documente care l-au speriat atat de mult incat a inteles ca nu se poate implica mai departe", adaugand ca ar fi fost vorba si de amenintarea sistarii unor finantari vitale pentru ONU.

Dupa parerea lui Greer, ar exista, inca din 1950, "vehicule extraterestre reproduse", fabricate de un consortiu de companii din complexul militar-industrial american. Exista si "forme biologice artificiale", care arata ca cenusiii nu sunt extraterestrii si ca ar fi creati de pamanteni, folositi pentru simularea inselatoare a unor actiuni agresive ale extraterestrilor, inclusiv a unor rapiri de oameni sau mutilari de vite.

Inscenari extraterestre?

Dovezile adunate de Greer l-au condus pe acesta, inca in 1993, la convingerea ca "peste 90% din informatiile din domeniul public, privind OZN-urile, extraterestrii si contactele cu acestia, erau false, avand scopul de a teroriza populatia". Pentru a-si apara punctul de vedere conform caruia extraterestrii sunt extrem de binevoitori cu noi, Greer afirma chiar ca "80-90% dintre rapiri sunt dezinformari sau identificari gresite ale altor fenomene neobisnuite".

Operatiunile paramilitare clandestine care insceneaza evenimente OZN simulate ar avea drept scop crearea unei confuzii generale, a unei "perdele de ceata", privind aceste subiecte, dar, mai ales, sa inoculeze in mintea omului de pe strada un sentiment de teroare fata de vizitatori si sa induca in constiinta populara credinta ca suntem amenintati de o invazie din spatiu, careia doar armata i se poate opune, cu conditia sa aiba bani suficienti pentru a dezvolta armele necesare. In acelasi scop, "guvernul subteran" s-ar fi infiltrat nu doar in lumea informatiilor secrete sau a cercurilor guvernamentale ci si in mass-media si in comunitatea civila de ufologi. Filme de tipul "Independence Day" sunt un alt instrument servind acelasi obiectiv. Greer afirma ca si "cei ce fac publice investigatii false despre mutilari de vaci, disectii umane, violuri comise de extraterestri si despre intalniri de gradul trei, primesc fonduri enorme de la gruparea secreta, de la prietenii acesteia si de la cei din miscarea de dezinformare".

O metoda raspandita de simulare a evenimentelor OZN ar fi implantarea in mintea unor oameni a unor false amintiri. S-a recunoscut oficial ca in SUA s-au desfasurat, mult timp, experiente in acest sens. Greer a intalnit chiar persoane care au raspuns de scandaloasele proiecte MK-ULTRA, din anii 1950-60, ale CIA, destinate obtinerii controlului asupra mintii unor oameni prin utilizarea de droguri sau prin alte mijloace.

Greer accepta ca exista si contacte reale intre oameni si vizitatorii extraterestri, dar e convins ca demonizarea extraterestrilor, prezentarea lor ca o amenintare, prin rapirile si abuzurile savarsite, sunt mai ales efectul unui mare numar de inselatorii. Aceste actiuni vor continua si se vor amplifica. "Ne putem astepta, de pilda - spune Greer - la simularea unui atac extraterestru asupra Pamantului, realizata cu ajutorul satelitilor militari aflati deja in spatiu, ca si cu tehnologiile de creare a unor imagini holografice".

DAN D. FARCAS
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9388/4/

O crima unica in istoria Antichitatii, cand saizeci de senatori comploteaza si il ucid pe liderul statului, s-a petrecut in anul 44 i.Ch., victima fiind Iulius Caesar. Devenit dictator intr-o republica, acest stralucit conducator militar a fost eliminat pentru a salva democratia romana, dar efectele au fost contrare. Asasinatul a fost punctul de pornire spre dictatura absoluta si spre starea de dezordine incontrolabila, care a dus in cele din urma la disparitia Imperiului Roman de Apus.

Testamentul surpriza al lui Caesar

In termenii de azi, am putea spune ca moartea violenta a lui Caesar a fost cauzata de cresterea intolerabila a cultului personalitatii si a tendintelor sale dictatoriale. Conflictul deschis cu Senatul a debutat cu trecerea Rubiconului ("Zarurile au fost aruncate", cu varianta "Sa vorbeasca zarurile") si disputa mortala dintre Caesar si adversarul Pompei (pe care l-a urmarit pana in Egipt). Era anul 50 i.Ch. si popularitatea lui Gaius Iulius Caesar crestea alarmant. Sub presiunea evenimentelor, Senatul il alege mai intai "dictator pentru un an", apoi "dictator pentru 10 ani", apoi "Dictator pe viata". Elogiile la adresa sa nu mai conteneau. A primit si titlul de "Pater Patriae" (Parintele tarii) si, contrar cutumelor republicane, s-au batut monede cu chipul sau. La intalnirile populare, lumea il striga "Rex" (Regele), iar marele sau prieten, Marc Antoniu, ii ofera coroana de lauri, pe care Caesar o refuza, facand pe principialul...

In aceste circumstante sufocante pentru opozitia din Senat, un grup condus de Brutus Marcus Iunius si Gaius Cassius se autointituleaza "Eliberatorii" si formeaza o conspiratie cu scopul de a-l elimina. Din toate variantele de suprimare, a fost ales atacul cu cutite din Senat (armele ascunse sub toga). A fost fixata ziua de 15 martie ("Idele"; acest termen indica mijlocul lunilor martie, mai, iulie si octombrie si data de 13 a celorlalte luni). Locul crimei a fost Teatrul lui Pompei. Calpurnia, sotia sa, si-a visat sotul plin de sange. Doctorii carora le-a povestit visul i-au spus sa nu se duca. Si totusi, dupa ce Caesar a intrat in sala, un senator i-a smuls tunica, altul l-a ranit usor la umar, apoi cel putin 23 de lovituri de cutit l-au doborat la pamant. Brutus a fugit la Capitoliu si a anuntat: "Popor roman, suntem din nou liberi!" De frica unui macel, oamenii s-au ascuns in case. Nici urma de bucurie. Abia dupa trei ore Caesar a fost vazut de medici. Prea tarziu. Contrar asteptarilor, la Roma era liniste. Asa si-au permis senatorii va voteze amnistia ucigasilor. Dar la funeralii, Marc Antonius face un gest exceptional: dezbraca victima si arata poporului ranile, precizand si cine le-a facut. Apoi citeste testamentul. Lider devine fiul adoptiv Octavianus, iar daca si acesta moare, conducerea va fi preluata de... Brutus, marele tradator! Totodata, toata averea este lasata poporului Romei. Abia atunci multimea s-a infuriat si i-a alungat pe conspiratori din Cetate. Iulius Caesar nu strangea averi pentru familia sa, lucru pe care un dictator nu-l face.

Urmari dezastruoase

Lectia pentru istorie: o lovitura de palat are consecinte imprevizibile. Ucis pentru a salva republica, Caesar lasa in urma haosul. Marc Antoniu si Octavianus declanseaza un nou razboi civil. Fiul adoptiv castiga si este declarat Augustus Caesar in 27 i.Ch. Era decesul Republicii Romane si debutul dictaturii absolute. Pana la disparitia Imperiului Roman de Apus (476 d.Ch.), asasinatele politice aproape ca au devenit o banalitate, iar succesiunea dictatorilor era aiuritoare (si trei intr-un an). Caesar a fost sacrificat inutil.

PAUL IOAN

Recent, la Marele Templu Tenochtitlan, o echipa de arheologi de la Institutul National de Antropologie si Istorie din Mexic a facut o descoperire uluitoare: dovezi despre miturile aztece ale vechii civilizatii din epoca pre-hispanica, sapate in piatra. Este vorba despre 23 de placi de piatra din perioada pre-hispanica, datand de aproximativ 550 de ani, descoperite de arheologi. Valoarea lor este cu atat mai mare pentru lumea arheologica cu cat acestea sunt singurele sculpturi descoperite pana acum in zona sacra Tenochtitlan. Placile contin sculpturi in roca vulcanica care ar ilustra mituri aztece precum nasterea zeului razboiului Huitzilopochtli, in vreme ce alte basoreliefuri contin reprezentari ale unor serpi, razboinici, prizonieri sau diverse elemente ornamentale.

Valoarea arheologica mare este data si de faptul ca pot fi citite, dupa cum spunea Raul Barrera, unul dintre arheologi, "ca un document iconografic nepretuit, care povesteste anumite aspecte ale vechii civilizatii aztece". Marele Templu Tenochtitlan a fost cel mai important centru al vietii religioase mexicane, construit pe locul a ceea ce astazi este Zocalo, cea mai mare piata din capitala mexicana. Sculpturile in piatra sunt plasate cu fata catre zona centrala a divinizarii lui Huitzilopochtli, ceea ce inseamna ca, la fel ca si placile de andezit roz si placile de bazalt, ele dateaza de pe vremea celei de-a patra etape a constructiei Marelui Templu, adica anii 1440-1469, spune Barrera.

Basoreliefurile sapate in roca vulcanica transmit vechi mituri, cum ar fi cele ale nasterii lui Huitzilopochtli si inceputul Razboiului Sfant. Potrivit mitului nasterii zeului razboiului, se spune ca zeita Pamantului si a fertilitatii, Coatlicue, ar fi ramas insarcinata datorita unei pene care i-a intrat in pantec in vreme ce matura, lucru care i-a infuriat din cale-afara pe copiii ei care au pus la cale o revolta impotriva mamei lor.

Astfel, 400 de luptatori din sudul Mexicului impreuna cu zeita Coyolxauhqui, fiica zeitei Pamantului si a fertilitatii, au pornit spre muntele Coatepec, unde se afla Coatlicue, pentru a o ucide. Numai ca din pantecele zeitei Coatlicue a iesit Huitzilopochtli, zeul Soarelui si al razboiului, care si-a ucis sora, transformand-o in Luna. Legenda mai spune ca in timpul calatoriei facute de luptatorii din sud, cea dintre Aztlan si lacul Texcoco din valea Mexicului unde au si fondat un oras, razboinicii din nord, pe nume Mimixcoas, au coborat din ceruri. "Ambele mituri", spune Raul Barrera, "includ conceptul de razboi al stelelor in care zeul Soarelui si al Razboiului, Huitzilopochtli, ii invinge pe cei 400 de razbonici veniti din sud si pe Coyolxauhqui, lupta in urma careia au aparut stelele si Luna".

Arheologii au descoperit pe lespezile sculptate si alte imagini, cum ar fi cea a unei sageti cu fum de-a lungul extremitatilor (?), a unui razboinic cu o arma si un scut si cea a unui prizonier aflat in genunchi, cu mainile legate la spate.

GEORGE CUSNARENCU
http://www.revistamagazin.ro/content/view/9390/20/

In toata aceasta istorie neconventionala, istorie contradictorie nu prin ea insasi, ci numai in comparatie cu modelul, inca acceptat ca fiind cel mai apropiat de realitate, apar cu insistenta si evolueaza dezinvolt aparate de zbor care, in functie de raportul lor cu oamenii acelor vremi, pot fi impartite in doua: unele, construite si folosite de acestia, altele – la fel de misterioase si intangibile ca OZN-urile de azi. Pentru ca sunt aviator si domeniul meu ma intereseaza indiferent de epoca, inteleg sa ma ocup mai intai de masinile zburatoare ale oamenilor de demult.

Oare zborul se poate realiza numai cum stim noi ca se realizeaza? Daca cei din vechime puteau face o multime de lucruri mai bine decat noi, sau ajungeau la rezultate similare folosind cu totul alte cai, surprinzatoare si inaccesibile noua, oare nu tot asa au invatat sa zboare – fara sa utilizeze motoare Rolls-Royce pentru treaba asta? Levitatie, energie musculara, baloane cu aer cald? Sisteme pe care nici macar nu le putem imagina? Cu ce mentalitate o fi convietuit nivelul tehnic pe care ni-l asumam ca fiind propriu numai civilizatiei noastre avansate? Ce rezultat poate avea impactul dintre o civilizatie de factura orientala, spiritualizata prin insasi esenta ei, si elemente de neasteptat progres, de inevitabila revolutie tehnologica, rezultate din cunostintele inerente obtinute si de o asemenea civilizatie? E ca un sarpe care isi musca coada.

Ne putem face o imagine, de altfel, urmarind cronica chineza din vremea imparatului Shun (2258-2208 i.e.n.). La curtea acelui imparat a fost construita o masina zburatoare; termenii imprecisi n-au putut oferi o reconstituire exacta din punct de vedere tehnic – totusi putem afla ca masina era echipata cu aripi si parasute. Chiar, cum gandeau cei de acum patru milenii, ceea ce azi numim fuselaj? ampenaj? comenzile avionului? Alt imparat chinez, Cheng Tang, mai apropiat noua cu cinci sute de ani, a poruncit prin 1760 i.e.n. lui Ki-Kung-Shi sa construiasca un vehicul zburator. Cronica atesta construirea masinii de catre Ki-Kung-Shi, si aflam ca masina a zburat, dar ulterior aeronava a fost distrusa, ca sa nu cada in mana dusmanului.

Zborul nu ramane, traiectoriile in aer se sterg, si urma lor poate fi descifrata numai pe pamant. Unde sunt ramasitele acelor aparate de zbor? Oare erau atat de diferite, incat sa nu le putem recunoaste in putina zestre descifrata din ce a ramas in urma unor civilizatii care, in vremea lor de dainuire, pareau la fel de vesnice si imuabile cum ni se pare, azi, viata noastra? Pantha rei, spuneau anticii, dar lucrul asta trebuie simtit atunci cand il spunem. Cred ca exact asta am uitat: continutul cuvintelor, dincolo de forma. Nici macar n-am uitat, corect e: nu mai avem timp sa ne gandim la continut. Il consideram inclus cuvantului si spunem senini: ei n-aveau cum sa zboare. Totul se misca. Si vin atunci acele machete de pasari din vechiul Eghipet, categorisite de arheologi drept “obiecte rituale”, si in care numai ochiul specialistului a reusit sa vada modelul functional al unor aparate de zbor. Vin toate acele numeroase si coplesitoare – in exactitatea reprezentarii schematice – imagini de zei instalati in aparate de zburat, unele prevazute cu aripi, roti, ajutaje de evacuare, organe de comanda, si orice aviator neavizat, pus in fata unei astfel de reprezentari, poate spune: “ce aiureala, dar uite, are mansa. Are patina de aterizare, si asa mai departe. Uite jetul de propulsie, se vede la fel cum vedem fortajul avioanelor noastre, de decolare”.

Vechi, anacronice, fantastice, legendele se confirma din ce in ce mai des ca depozitare ale lucrurilor, asa cum au fost ele. Asa cum au curs ele in acel trecut in care s-au tesut legendele, nu povesti, ci realitati incrustate in memoria ancestrala a omenirii, transmise peste timpuri care nu le puteau descifra talcul real, si dezlegate abia acum, cand lucrurile ne sunt – aparent – atat de la indemana. Abia acum cand am ajuns iar acolo unde am mai fost odata. Talcuri descifrate se numesc Thor Heyerdhal si Hon-Tiki, toate acele situatii cand fantezia s-a sprijinit pe stiinta si stiinta a confirmat fantasticul. Nici macar nu era fantastic. Lucrurile erau asa ca intotdeauna, atat doar ca distanta dintre cum erau ele de fapt si cum credeam noi ca au fost era fantastica.

Prin extrapolare, oamenii zburatori, atat de des pomeniti in legendele incase, sa fi fost numai inchipuire? Imaginile descifrate pe Poarta Soarelui, orasul de legenda confirma Cerra Galan, cu turnurile – case uriase numite “ale oamenilor zburatori” – paralelipipedice, fara scari, fara usi, accesibile numai printr-o deschidere in acoperisul cladirii, toate acestea sunt numai folclor? Exotic si tulburator, dar numai folclor? Ce ratiuni puteau avea acele “case”? Oare, nu exact aparentul lor absurd comunica ceea ce ar fi de comunicat? In aceeasi zona, leagan al multor istorii bizare, unele nescrise, altele nedescifrate, istorii niciodata legate intre ele – desi totul se leaga – sunt pistele de la Nazca, atribuite, nu stiu de ce, extraterestrilor. Acei extraterestri, daca au venit vreodata, au descins din rachete de explorare, care nu aveau nevoie de piste; nu te duci sa cercetezi o planeta necunoscuta cu astronave care necesita trei kilometri de teren neted pentru asolizare.

De fapt, pistele de la Nazca sunt numai o parte a unui complex in care aviatorul descifreaza cu usurinta toate elementele aeroportului modern: radiofarul indepartat, concretizat prin imensul candelabru din golful Pisco; luminile de apropiere, trasate pe sol cu benzi de materiale puternic contrastante; in cele din urma, pistele propriuzise. Aranjamentul nu corespunde exact reglementarilor aeronautice aflate azi in vigoare, dar diferentele sunt scuzabile. Nu stiu ce vor sa fie imensele imagini zoomorfe trasate pe sol, intre piste; dar nu cred ca vizitatori veniti de departe s-ar fi dirijat dupa maimute si paianjeni sapati pe solul planetei straine. Acei colegi din nestiut vor fi avut mijloace automatizate, electronice sau de alta natura, pentru trasarea directiei si indicarea locului de aterizare.

Ce se intampla la Nazca e mult mai aproape de mentalitatea noastra de oameni ai acestui Pamant, decat de vizitatori veniti dinafara. O linie dreapta uneste, de la nord-vest la sud-est, candelabrul din golful Pisco cu pistele de la Nazca, intre orasul Mellendo, din sudul Peru-ului, pana departe spre sud, in Chile, se poate urmari o directie precisa marcata de ziduri oblice din stanca cu imagini de mari dimensiuni sapate in piatra: dreptunghiuri, sageti, patrate. La Nazca se putea veni la aterizare si invers, din sud-est spre nord-vest! Si cele doua sensuri de aterizare erau marcate diferit, pentru a evita confuziile, asa cum radiofarurile unui aeroport, situate in capetele opuse ale pistei, bat semnale diferite, care indica sensul pistei in serviciu!

Si pentru ca suntem in Anzi, si undeva toate lucrurile se leaga, desi aparentele sunt foarte greu de pus cap la cap, nu pot uita raspunsul pilotului Guillaumet, pionier al liniilor postale aeriene in America de Sud, dat unui coleg al sau ajuns celebru si ca scriitor, Antoine de Saint-Exupery. Guillaumet, cazut cu avionul in muntii aceia neamblanziti, ajuns la liman dupa cinci zile si cinci nopti de mers pe jos in ariditatea verticala, ostila, inghetata, aude exclamatia admirativa a camaradului sau venit sa-l vada in spital: ai luptat ca un animal! Nici un animal n-ar fi facut ce am facut eu, a raspuns Guillaumet.

Este greu sa descifrezi logica unor civilizatii terestre anterioare, chiar daca exista numitorul comun al aceleiasi planete; cum sa patrundem logica unor semeni veniti absolut dinafara? Poate suntem inconjurati, ne impiedicam literalmente de urme, semne, mesaje lasate de cei veniti de departe – atat doar ca nu stim sa le recunoastem. Poate – spun unii – noi insine suntem un asemenea mesaj. Si atunci cand am pus mana, in sfarsit, pe o urma tulburatoare, nu stim sa o interpretam cum trebuie, pentru ca nu putem deosebi partea de intreg.

In secolul III i.e.n., poetul clasic chinez Qu Yuan povestea despre zboruri la mare altitudine, deasupra pustiului Gobi si muntilor Kun-Lun, intr-un car de jad. Impresionante sunt detaliile privitoare la pilotarea aeronavei in functie de vant – orice aviator recunoaste triunghiul vitezelor, ABC-ul navigatiei aeriene. Se pare ca geniul poporului chinez nu s-a oprit la premiere ca hartia, matasea, praful de pusca, acul magnetic, aparatul Roentgen. In secolul IV, de data asta al erei noastre, Ko-Hung descria un vehicul aerian pus in miscare de aripi batante, sau poate rotoare instalate pe un elicopter primitiv. In comparatie cu aeronava de jad a lui Kun-Lun, aparatul era absolut primitiv – oare aici, intre sec. III i.e.n. si sec IV e.n. se situeaza acel inexplicabil moment de uitare? – si astfel vehiculul lui Ko-Hung apare ca o amintire a unor vremuri de demult? Relatarea oglindeste suficient de limpede simplismul masinii si al materialelor din care era facuta: “unii au facut un car zburator din lemnul arborelui jujuba, si au folosit curele din piele de bou, legate de palete rotitoare, care puneau in miscare masina”.

Cred ca lingvistii Academiei internationale pentru studiul limbii sanscrite de la Mysore – India, au dobandit serioase cunostinte de aviatie traducand vechi texte indiene. Poemele clasice Mahabharata si Ramayana vorbesc curent despre vimaane – aeronave circulare, cu doua punti suprapuse, cu hublouri si dom central. Parca am mai auzit de asemenea masini zburatoare, si din nou se leaga lucruri de nelegat – OZN-ul clasiceste exact o aeronava discoidala cu dom central. Vimaanele scoteau un sunet melodios in zbor si se deplasau “cu viteza vantului”; ele erau pilotate de eroi ai mitologiei hinduse. Si parti din Ramayana devin, simplu, instructiuni de selectionare a personalului navigant, si manuale metodice de tehnica pilotajului, perfect valabile acum – ca si atunci. Astfel, cel care pilota o vimaana trebuia sa fie bine antrenat, altfel era “oprit de la zbor”. Vimaana executa, cu gratie si usurinta, atat manevre pe care azi le executa elicopterele, sau numai doua tipuri de avioane aflate in exploatare curenta, celebrul BAE (Hawker-Siddeley) Harrier si omologul sau sovietic IAK 36, adica decolare-aterizare verticala, zbor la punct fix, zbor de translatie – cat si zborul orizontal “cu viteza vantului”, caracteristic aeronavelor militare.

Notiunea de “viteza vantului”, in acest context exact si sofisticat, ar putea fi mai mult decat o figura de stil, indicand viteza de deplasare a perturbatiilor prin aer – viteza sunetului. Dupa aterizare, vimaanele erau adapostite in vimaana griha – hangar, si alimentate, dupa unii, cu un lichid alb-galbui, dupa altii, cu mercur, folosind ca forta motrice “viforul” dezlantuit prin descompunerea carburantului. Nimic nou sub soare, specialistii de la NASA mai au putin si pun la punct motorul ionic cu … mercur (dupa alti autori, motorul-racheta electric foloseste ca sursa de ioni un generator de vapori de cesiu sau thoriu).

Poemul antic indo-tibetan “Samaranganasutradhava” explica astfel modul de propulsie al unor masini zburatoare: “corpul masinii … trebuie sa fie puternic si usor, asemanator cu o pasare in zbor. Inauntru se aseaza o instalatie cu mercur si o instalatie de fier, pentru incalzire. Prin mijlocirea puterii care se ascunde in mercur si care pune in miscare un vifor, omul aflat in acest car strabate mari departari in zbor. Datorita mercurului, carul capata o miscare ca a traznetului”. Cu totul altceva decat curelele din piele de bou, care miscau palete din lemn de jujuba. In plus, se pare ca acest motor nu avea nevoie de aer pentru functionare, putand fi folosit la deplasari dincolo de limitele atmosferei terestre.

“Rig-Veda” ne ofera insa descrierea unei aeronave ce pare inzestrata cu un motor aeroreactor, adica un motor reactiv care necesita pentru functionare aerul atmosferic: “La mijlocul navei, o lada grea, metalica, este izvorul fortei. De la aceasta lada, forta trece in doua tevi mari, asezate in fata si in spatele navei. Afara de ele, forta mai trece prin opt tevi indreptate in jos, iar tijele de sus stateau inchise. Vartejul se napustea cu putere si se izbea de pamant, saltand astfel nava in sus. Cand nava se inalta destul tevile indreptate in jos erau inchise pe jumatate, pentru ca nava sa poata atarna in vazduh fara sa cada. Atunci partea cea mai mare a vartejului era calauzita in teava din spate, spre a putea tasni afara forta eliberata ce avea sa impinga astfelnava inainte”.

Aceste doua texte merita multa atentie; este limpede ca ele descriu aeronave avansate in sensul actual al notiunii, creatii in prima linie a tehnologiei terestre. Amintesc doar avionul cu decolare-aterizare verticala Mirage III-V-02, conceput de specialistii firmei Dassault ca avand opt motoare dispuse vertical, pentru decolare-aterizare verticala, si un motor orizontal, pentru realizarea zborului obisnuit. Putin confuz, si lasand deci posibilitati de interpretare, este aliniatul cu tevile care pleaca de la izvorul fortei, in fata si in spatele navei. Acestea pot fi asimilate fie cu un ajutaj de evacuare anterior si cu unul posterior, aeronava putand fi deplasata pe aceeasi directie in doua sensuri, fie una din tevi constituia difuzorul prin care aerul era adus la motorul reactiv – izvorul fortei – si cealalta constituia efuzorul, prin care fluidul de lucru era propulsat in atmosfera. Practic, schema de functionare a oricarui avion militar din zilele noastre, cu priza de aer frontala si motorul plasat central: seria MIG-urilor, de la 15 la 21; Vaught A-7 Corsair; Bae Lightning-ul britanic contemporan, nu cel american, din razboiul al doilea mondial; F-84, F-86, F-100, F-16 – toate sunt construite dupa aceasta schema.

Inlocuind in textul vedic termenii comuni, care incercau sa explice in limbaj curent o problema de stricta specialitate in termeni adecvati, obtinem un text succint, care expune foarte limpede pilotului schema constructiva, principiul de functionare si modul concret de folosire a aeronavei antice: motorul navei este plasat central; de la motor pleaca un efuzor anterior si unul posterior; de asemenea, mai exista opt ajutaje reactive plasate vertical. La decolare se actioneaza manetele ajutajelor verticale; fluidul de lucru loveste solul si ridica aeronava.

Ajungand la inaltimea de siguranta se trece la zbor orizontal prin inchiderea partiala a ajutajelor verticale si deschiderea efuzorului posterior; iesind prin acestea, jetul de gaze impinge aeronava inainte. Simplu si la obiect. Amintesc doar ca acum, din 1985, dispunem de numai 2 aeronave operationale care functioneaza pe acest principiu simplu: Hawker-Harrier si IAK-36. Mai amintesc ca marea problema a acestui tip de avion – cu decolare-aterizare verticala – este stabilitatea in zborul vertical si de translatie; si pentru ca aceste manevre delicate sa poata fi executate in siguranta, este necesar ca raportul tractiune/greutate la acest gen de aeronave sa fie de minimum 1,2.

Vimaanele erau folosite in mai multe feluri: pentru transport, vanatoare, razboi. Amanunte primim de la Maharishi Bharadvai, unul din invatatii acelor vremuri: “un aparat care se misca prin propria sa forta interna, fie pe pamant, pe apa sau in aer, se numeste vimaana; care se poate misca pe cer dintr-un loc in altul, de la tara la tara; de la o lume la alta; un astfel de aparat e numit vimaana de preotii stiintelor”. Ce vrea sa insemne: de la o lume la alta?

Acei preoti ai stiintelor – piloti din vechime – detineau “secrete” a caror cunoastere si aplicare ne-ar face fericiti astazi:
- secretul construirii aparatelor de zbor care nu pot fi rupte, nu pot fi frante, nu pot fi distruse prin foc, nu pot fi nimicite;
- secretul opririi aparatelor de zbor dusmane;
- secretul de a face invizibile aparatele de zbor;
- secretul de a auzi zgomotele lor si tot ce se vorbeste in aparatele de zbor;
- secretul de a cunoaste imagini din interiorul aparatului de zbor;
- secretul stabilirii directiei aparatelor de zbor;
- secretul de a face sa isi piarda cunostinta cei ce se gasesc in aparatele de zbor inamice si de a distruge aparate inamice.

Deci acele nave erau relativ indestructibile; puteau fi facute invizibile; exista legatura, intre ele si cu solul, prin sisteme similare cu radioul si televiziunea zilelor noastre; exista un sistem de navigatie, etc. Trec in revista aceste “secrete”, care arata ca istoria planetei – cu sulite, bate, arcuri, sau cu vimaane formidabile – n-a fost in nici un caz potolita – si din nou, nu pot sa nu leg intre ele cateva lucruri, aparent despartite prin timp, spatiu, psihologie, apartenenta la o civilizatie sau alta. Lasam la o parte ca vimaanele nu puteau fi rupte, frante, distruse prin foc, nimicite, si ca doar in ultimii cinci ani, sa zicem, sute de aeronave contemporane au fost rupte, frante, distruse prin foc, nimicite; lasam la o parte ca germanii construisera la inceputul razboiului al doilea mondial statii de ascultare primitive, elementare, care acum ne fac sa ne tavalim de ras, dar care atunci reuseau sa anunte cu cateva minute mai devreme – minute esentiale – apropierea formatiilor de bombardiere inamice; lasam la o parte si faptul ca noi, tot de la inceputul razboiului al doilea mondial, am reusit chiar sa dezlegam “secretul” de a vedea aparatele de zbor prin intermediul radarului, secret nepomenit de Maharishi Bharadvai (posibil insa sugerat discret prin “secretul de a face invizibile aparatele de zbor” – acum se fac incercari de creare a unui avion “invizibil” pentru statiile de radiolocatie), dar ce ma face sa spun ca din nou se leaga ce nu ar fi de legat, este acel cumplit “secret” al opririi navelor dusmane, aflate in zbor.

La 13 aprilie 1970, orele 21 si 41 de minute, John-Jack Swigert, pilotul modulului lunar al expeditiei Apollo 13, raporta bazei de la Houston: “Sunt pe emisie acum – nu mai am nici un fel de curent. Hei! s-a ispravit. Ei, ei au ucis elementul de combustie. E mort”. In contextul convorbirilor anterioare, si celor ce au urmat, era limpede ca atat baza Houston cat si baza Swigert stiau foarte bine despre care “ei” este vorba. Acei “ei” care ar fi provocat explozia ce a produs distrugerea elementului de combustie din modulul de serviciu. Acei “ei” care cunosteau si aplicau, din ratiuni care ne scapa, “secretul opririi vimaanelor dusmane”.

In limba sanscrita exista termenul “vimaana vyda”, tradus prin: stiinta construirii si manuirii aeronavelor. Nu sunt cuvinte fara acoperire, alte texte traduse de catre Academia din Mysore descriu amanuntit cele 30 de parti componente ale aparatelor de zbor. Exista si un “digest” de fiziologie aeronautica, in care se prevad elemente referitoare la hrana si echipamentul pilotilor. Tehnologia producerii de vimaane e luata de la zero; sunt specificate 16 feluri de metale folosite la constructia aparatelor de zbor; din acestea numai 3 au putut fi identificate de noi. Alt text sanscrit, perfect asimilabil unui manual combinat de exploatare in zbor si metodica a tehnicii de pilotaj si navigatie aeriana, este acea cronica “manusa”, adica intemeiata numai pe fapte reale, intitulata “Samara Sutradhara”.

In peste doua sute de paragrafe, textul sanscrit analizeaza competent probleme ale constructiei aeronavelor, elemente de tehnica de pilotaj – decolarea si aterizarea in diferite configuratii, aterizarea fortata, zboruri pe traiecte de mii de kilometri, probleme legate de ciocnirea vimaanelor cu pasarile. Inseamna ca erau totusi aeronave asemanatoare cu ale noastre, ca parametri, constructie, mod de functionare – daca se temeau de pasari. Inseamna ca erau vulnerabili, si asta mi-i apropie. Pentru ca la o mie de kilometri pe ora ciocnirea cu un ghem de pene naste totusi forte de ordinul miilor de kilograme. Si mi se par dintr-o data apropiati acei aviatori care isi temeau vimaanele de pasari. Si mi-i apropie faptul ca erau fericiti cand zburau, astfel incat ii simt pe pilotii din vechime ca pe un fel de colegi de demult, de care sunt apropiat structural: “Frematand de bucurie, Arjuna sari in carul sau ceresc, ce se avanta numaidecat in cer”. Cred ca nu suntem totusi foarte deosebiti: si noi redevenim noi insine doar in cabinele aparatelor noastre. Se pare, deci, ca cerul zilelor de atunci era strabatut de aparate zburatoare construite si pilotate de oamenii Pamantului acelor vremuri; se pare ca modelul istoric conventional nu cunoaste, sau ocoleste, momente in care istoria planetei n-a curs atat de uniform, de liniar, de la razuitoarea din paleolitic, la naveta spatiala de astazi.

In secolul XII, Roger Bacon scria: “masini de zburat ca acestea exista de multa vreme, si se mai construiesc chiar si in zilele noastre” (cf. Bergier et Pauwels).

Se pare ca am mai zburat odata, demult.
http://piatza.net/inainte-de-icar/

Hold on group of strangers trapped in a time warp house where a terrible event transpired exactly 100 years prior.In the past few years when you see ether Val Kilmer, or Ving Rhames in the movie it may be more than questionable. The copy I watched had very bad sound mixing. The sound of the storm and rain falling would drowned out the dialog allot of the time.Val Kilmer, has seen much better days in his day, this is not “Tombstone” for sure This is one of those movies. B-movie, weak story, holes in the plot corny lines. I did get all the way through it though barely. If your paying to see this, I wouldn’t, if not its a OK way to kill some time!